Insula Indoielii – Page 9 – Un loc pentru rațiune, argumente și dovezi

Magic FM îndepărtează realitatea

…sau ascultătorii.

O dată cu sezonul estival Magic FM declară că au adăugat o frecvenţă care îndepărtează ţânţarii, prin urmare cea mai sigură metodă de a asculta muzică rezonabilă şi a nu fi golit de sânge este să setezi radioul pe frecvenţa lor şi să ai în apropiere nişte usturoi, ţânţarii se vor feri de tine.

O idee foarte simpatică  şi o minciună de marketing în acelaşi timp

O notă bună e că nu trebuie să plăteşti pentru aşa ceva, spre deosebire de aparatele care chiar îşi declară eficacitatea.

Nu sunt multe de zis în acest caz, frecvenţa de 14,850 Hz este foarte audibilă pentru toţi oamenii care nu au un defect de auz, aşa cum arată studiile efectuate în acest sens.

Aşa că, dacă postul de radio chiar a adăugat această frecvenţă la ceea ce transmit de obicei s-ar putea să enerveze o grămadă de oameni (aşa cum arată comentariile la articolul lor). Pe de altă parte dacă totul e un exerciţiu de marketing şi de fapt nu e nici o frecvenţă specială anti-ţânţari atunci cei care comentează sunt păcăliţi prin pareidolie, o iluzie de care suferă simţurile noastre prin care caută tipare în imagini sau sunete fără tipar.

Un experiment interesant ar fi ca Magic FM să recunoască că toată campania lor e o minciunică de marketing şi să educe oamenii pentru a gândi critic, dar deja visez.

Heh, si aparent nici nu e o idee nouă, deja s-a întâmplat în Austria. Ideile proaste circulă uşor.

ATENTIE!

E foarte posibil ca în urma campaniei Magic FM să apară* diverşi vânzători de aparate ultrasonice de eliminare a ţânţarilor.

Ţineţi-vă bine de banii voştrii şi nu îi aruncaţi pe prostii nefuncţionale. Aceste aparate nu funcţionează, nu mai bine decât nişte măsuri adevărate de control al dăunătorilor.

*Oh da, sunt deja aici.

Iată câteva articole care explică simplu şi clar că aceste aparate nu funcţionează

1. Un articol al Universităţii Nebraska spune că consensul ştiinţific e impotriva acestor aparate (referindu-se în special la cele anti-rozătoare) şi chiar că FTC (un fel de OPC american) a amendat asemenea producători.

2. Un articol Straight Dope (un site reputat care promovează gândirea critică) explică inutilitatea acestor aparate.

3. Un alt articol în urma unei cercetări amănunţite ajunge la aceeaşi concluzie: ultrasunetele nu funcţionează împotriva ţânţarilor.

Interesul pentru prevenirea muşcăturilor de ţânţar este foarte mare pentru că existe multe regiuni ale Pământului unde malaria face ravagii ucigând milioane de oameni anual. MILIOANE! Da, malaria este tratabilă, dar intervalul de timp în care e tratabilă este scurt, medicamentele sunt scumpe pentru o zonă aşa săracă şi aparatele de acest gen şi companiile din spatele lor nu fac decât să profite de ignoranţa oamenilor.

Concluzie

Magic FM probabil că nu strică cine ştie ce minţindu-şi delicat ascultătorii, sunt lucruri mai grave pe lume. Dar ascultătorii pot să aleagă în consecinţă de unde să asculte reclame cu pauză de muzică, nu?

Aş fi extrem de încântat dacă Magic FM ar înlocui afişele din oraş cu un serviciu de informare publică asupra modului de protecţie impotriva ţânţarilor (plase, creme, insecticide), în loc să continue această campanie. Chiar şi ştiind că ţânţarii locali nu sunt gazde pentru virusul malariei, prevenţia e mai bună decât ignoranţa.

Feriţi-vă în schimb de cei care vă cer bani pentru a vă da un dispozitiv inutil.

Fiţi sceptici şi gândiţi raţional!

Ignoranța, biorezonanța și reporterii

Acest articol vrea să trateze două probleme separate, biorezonanța ca și pseudoștiință care a cuprins România și repoterii ignoranți care încurajează oamenii să o folosească.

1a. Biorezonanța

Cei care se ocupă cu biorezonanța magnetică spun că aparatele lor măsoară biorezonanța corpului uman  și prin comparație cu statisticile adunate de-a lungul timpului generează diagnostice, tratamente și prin aceasta ameliorarea sănătății pacienților. Totul se face prin simpli electrozi plasați pe corpul pacientului. Evident, fiind o tehnică neinvazivă și fără vreun efect secundar, e foarte tentantă. În plus aserțiunea că este precis în proporție de 90-95% și limbajul științific îi pot convinge ușor pe cei neinformați.

1b. Eficacitatea biorezonanței.

Ai spune că un aparat care diagnostichează aproape orice boală posibilă în organismul uman și care de asemenea e capabil de diagnosticare și de tratament prin ”corecție bioinformațională” ar fi apreciat de lumea medicală și inventatorul lui ar primi premii peste premii. Ei bine, nu, pentru că aparatul e o șarlatanie.

Read more

Procesarea laptelui – siguranță și minciuni

Am făcut o vizită azi la Sala Dalles unde se desfășoară un târg de alimente al unor companii internaționale.

Cum am intrat m-am întâlnit cu cei de la firma Naturlact, care au produse lactate.

Ei bine dar produsele lor lactate nu sunt ca cele disponibile în orice magazin mai mare sau mai mic, ei produc Lapte Viu. Sună înspăimântător? Mie așa mi s-a părut.

Ce este laptele viu?

Read more

Astrologia, păcăleală sau știință?

Ce este astrologia?

Asta e o întrebare foarte grea pentru că sunt multe tipuri de astrologie: europeană, chinezească, vedică, arboricolă și tot felul de alte tipuri. O listă completă poate fi găsită în pagina de wiki.

Conceptul de bază însă, este studierea influenței pe care o are ziua, locul și ora nașterii asupra destinului individului. În zodiacul european (cel mai cunoscut la noi) această influență este dată de planetele sistemului solar și de mișcarea lor prin univers. Din aceste influențe astrologii spun că pot deduce când ai zile mai bune sau mai rele, când o să primești bani sau când îți va merge bine în dragoste.

Read more

Efectul Placebo și tratamentele medicale

Efectul Placebo este un fenomen extrem de interesant prin care anumite afecțiuni sau simptoame sunt ameliorate chiar dacă intervenția asupra acestora este făcută cu ingrediente/elemente care nu au nici un efect demonstrat.

Un exemplu simplu ar fi: Ai o durere și ți se spune că dacă iei o anumită pastilă te vei face bine. Dacă crezi acest lucru și iei pastila, în câteva ore sau zile (depinzând de tipul afecțiunii) te vei face bine. Dar pastila este doar zahăr neavând nici un strop de efect clinic (mai mult decât un pic de ciocolată). Și atunci ce te-a vindecat?

Read more

Motivațiile teoriilor conspiraționiste

Lista teoriilor conspiraționiste din ultimul deceniu face ca orice persoană cu capul pe umeri să aibă probleme în a discerne adevărul de informația primită prin canalele media sau de pe internet.

Voi încerca însă să explic resorturile principalelor teorii conspiraționiste, teorii care se bucură de o viață destul de lungă, în ciuda faptului că dovezile sunt tot mai fragile.

Read more

Despre Flacăra Violetă și atacurile energetice

Vreau să încep spunând că deși această postare ar putea fi văzută ca un atac politic consider toate partidele politice la fel de incompetente. Se întâmplă doar ca liderul PSD și cei din jurul lui (Mihaela Geoana si Viorel Hrebenciuc) să se acopere de ridicol în ultima vreme și acest  lucru aduce o discuție interesantă în spațiul public.

Ar fi bine să vedem care este istoria flăcării violet și a atacurilor energetice.

Pentru a înțelege referințele flăcării violet și altor asemenea chestiuni ezoterice trebuie să aflăm de unde au venit.

Read more

Informații complete despre vaccinul Cantgrip și gripa A/H1N1

În ultimele zile decesul actorului Toni Tecuceanu a provocat dorința publicului de a se vaccina impotriva gripei A/H1N1 (un lucru bun) si o tendință puternică de dezinformare promovată de diverse grupuri de interese, de la bloguri cu agende conspiraționiste până la televiziuni naționale care au uitat ce spune deontologia.

O să împart aceasta postare în mai multe subpuncte fiecare tratând o anumită problemă ridicată de cei care vor să împrăștie frica și neîncrederea în actul medical.

Mai întâi trebuie să începem cu anumite prezumții:

1. Gripa A/H1N1 este o realitate și are risc pandemic. Acest lucru este deja demonstrat de numărul de cazuri confirmate atât în România cât și în lume.

2. Personalul medical din România și cel internațional (reprezentat de Organizația Mondială a Sănătății, Centrul pentru Controlul Bolilor – CDC etc), este bine pregătit pentru a interveni în cazurile confirmate de gripă și de asemenea își folosește întreaga expertiză pentru a acorda asistență medicală populației.

Încrederea populației în corectitudinea actului medical (dincolo de cazurile particulare care nu intră în discutie aici) este esențială pentru educarea, prevenirea și tratarea fiecărui individ. Tratamentul făcut pe baza informațiilor obținute personal pe internet, de la vecini sau de la televizor nu pot echivala cu tratamentul efectuat în urma analizelor și informațiilor specializate obținute de profesioniști care și-au dedicat viața acestor probleme.

A.  Riscurile vaccinului Cantgrip.

Read more

Ce se poate trata cu ajutorul magneților?

Am întâlnit această întrebare în ediția de duminica a Adevărului de Seară, pusă de către dl Ovidiu Bucișcanu, care se auto-recomandă ca si profesor doctor și cercetător științific in medicina alternativă.

Căutând referințte despre dl Bucișcanu, am descoperit de asemenea ca este profesor inginer, fitoterapeut, cercetător (nu științific!) și blogger.

Dar să ne întoarcem la subiectul zilei – ce se poate trata cu ajutorul magneților, care sunt principiile magneto-terapiei?

Read more