Istoria mișcării antivaccin 4 – Victoria vaccinării

Victoria

În toată istoria lumii o astfel de zi nu mai existase. Donald (D.A) Henderson muncise 12 ani pentru a atinge un obiectiv ce păruse palpabil de la prima vaccinare.

Edward Jenner, cel care a făcut prima vaccinare în 14 mai 1796, și-a permis să viseze la eradicarea variolei. Sute de ani și miliarde de doze de vaccin mai târziu, variola era la ultima suflare, dar D.A. Henderson i-a aplicat lovitura finală.

În 8 Mai 1980, World Health Assembly a declarat variola eradicată. Era încununarea unor programe care au fost subfinanțate, criticate și chiar considerate irealizabile.

Dar variola, îngerul morții, zeul răzbunării și ucigașul a sute de milioane de oameni rămăsese acum o aminitire. O poveste ce trebuia spusă doar pentru a nu fi uitată.

Stiința medicală reputase cea mai mare victorie asupra unei boli, o victorie încă ne-repetată. Variola era eradicată și niciun părinte sau copil nu mai trebuia să se teamă de ea.

Dar triumful nu avea să dureze prea mult. În ciuda zdrobitoarei victorii, vaccinarea urma să primească o nouă lovitură.

Atacul

În Statele Unite, în 19 aprilie 1982, WBC-TV a difuzat un documentar numit ”DPT – Vaccine Roulette” prezentat de Lea Thompson. În el, copii și adolescenți cu diverse probleme neurologice erau numiți ”victime ale vaccinului” diftero-tetanic-pertussis. Documentarul a cauzat reverberații care încă se simt. Imediat după difuzare, părinți din toate colțurile Statelor Unite își sunau medicii pentru a raporta o lista exhaustivă de probleme de sănătate, toate datorate vaccinului. Unii dintre părinții au format o organizație ce a devenit cea mai puternică voce a ideilor antivaccinismului de la Lora Little încoace.

Rând pe rând părinții începeau să dea în judecată companiile farmaceutice. Și cererile de despăgubiri creșteau exponențial, de la 25 milioane $ in 1981 la 3.2 miliarde $ în 1984 Prin urmare companiile farmaceutice au început să închidă producția de vaccin. Situația era nesustenabilă. În 1982 pretul unui vaccin DTP era 0.12$ per doza. În 1983 crescuse la 2.30$ și în 1984 la 2.80$. În 1985, despăgubirile plătite depășeau de trei ori valoarea vânzărilor.

Din 6 companii producătoare de vaccin DTP în 1960, în 1984 pe piata americană rămăsese un singur producător: Lederle.

Lederle a fost dat în judecată într-un caz în care erau acuzați de apariția mielitei transversale la sugarul Kevin Tod. Nu exista vreo dovadă științifică (și nu există nici acum) dar cand despăgubirea de 1.13 milioane $ a fost acordată, compania Lederle a anunțat Asociația Americană de Pediatrie că va opri producția de DTP. Nu pentru că ar fi dat faliment ci pentru că era evident că nu exista boală care să nu fie pusă în cârca vaccinului DTP, indiferent de calitatea dovezilor științifice. Astfel, lanțul despăgubirilor nu s-ar fi oprit niciodată.

Producătorii celorlalte vaccinuri se împuținau și ei, supuși acelorași riscuri. Astfel că, în 1986, Congresul a votat legea ”National Childhood Vaccine Injury Act” care a reușit trei lucruri:

  1. A eliminat bătălia juridică dusă de părinți și costurile asociate
  2. A protejat companiile farmaceutice de litigii costisitoare continue
  3. A încurajat producătorii să cerceteze noi vaccinuri.

Deși criticabilă pentru că presupune automat că anumite afecțiuni sunt cauzate de vaccinuri, legislația a salvat vaccinarea în SUA. De asemenea a creat un sistem de informare a publicului asupra siguranței vaccinării, deschizând baza de date VAERS. Consecința pozitivă a legislației însă, este că există un fond de despăgubiri în cazul în care un efect secundar al vaccinării este considerat valid. Despăgubirile fac viața mai ușoară acelor cazuri de efecte secundare permanente, iar companiile farmaceutice pot continua să producă vaccinuri fără să-și asume riscuri financiare enorme.

Scenariul

Surprizător însă, asocierea dintre DTP și efecte secundare grave nu a început cu ”DPT – Vaccine Roulette” la nivel global. A început în Marea Britanie și cu studiul unui medic pe nume John Wilson. Acesta a declarat în 1974, într-o conferintă la Societatea Regală de Medicină că ”între ianuarie 1961 și decembrie 1972, aproximativ 50 de copii au fost aduși la Spitalul pentru Copii din Londra datorită unei probleme neurologice considerată a fi asociată cu vaccinul DTP”. Dintre cei 50, conform lui John Wilson, 22 au devenit epiletici sau cu probleme mentale, sau ambele.

Apariția lui John Wilson într-o ediție a emisiunii ”This week” a cauzat însă și mai multă îngrijorare decât conferința lui în fața colegilor de la Societatea Regală. De data asta discuta nu cu câțiva colegi ci cu milioane de oameni. Acelor milioane de oameni, John Wilson le-a spus că este convins că vaccinul DTP poate cauza complicații ireversibile.

Media a explodat, medicii au început să ia atitudine împotriva vaccinului. John Wilson era un om de știință și medic respectat și lucra într-un spital cu renume. Statisticieni și epidemiologi susțineau chiar și abandonarea vaccinului.

Scenariul era deja cunoscut celor care lucrau în sănătatea publică. Acoperirea vaccinală cu vaccinul DTP a scăzut dramatic în perioada 1975 – 1978. Drept consecință peste o sută de mii de copii s-au îmbolnăvit de tuse convulsivă, 5 mii au fost spitalizați, două sute au avut pneumonii severe, optzeci au avut convulsii și 36 au murit. A fost cea mai gravă epidemie din istoria recentă a Marii Britanii. În Japonia vaccinul a fost suspendat o perioadă, iar numărul de spitalizări și decese datorate tusei convulsive s-a triplat. Dar în Marea Britanie cifrele erau chiar mai mari decât erau raportate. Mulți medici deciseseră să nu recomande vaccinul DTP părinților. Copilul murea însă de tuse convulsivă, așa că medicii raportau decesul ca fiind cauzat de alte boli respiratorii și chiar și SIDS (sindromul morții subite). Decesele reale erau de peste 600 de cazuri.

Responsabilii cu sănătatea publică au cerut un studiu care să încerce să elucideze dacă exista o legătură între probleme neurologice și vaccinul DTP și l-au ales pe David Miller care s-a dedicat sarcinii cu atenție deosebită. Între 1976 și 1979, Miller a cules date despre toate problemele neurologice raportate în sistemul medical britanic și apoi a calculat o asociere statistic semnificativă între vaccinul DTP, trecerea a un maxim de trei zile și o problemă neurologică cronică. Riscul era aproximativ 1 caz la o sută de mii de copii.

Procesul

Multiple studii mai târziu, concluzia lui David Miller nu părea să fie la fel de solidă. O cercetare din 1983 a comparat vaccinul DT (diftero-tetanic) cu cel DTP în vaccinarea a 134,700 copii și nu a reușit să găsească vreo asociere. În 1988, în Danemarca s-a studiat vârsta de apariție a problemelor neurologice și nu s-au găsit date concrete, în ciuda faptului ca Danemarca schimbase vârsta de administrare a vaccinului. Tot în 1988 cercetători din Statele Unite au verificat fișele medicale a 35 de mii de copii și tot nu au găsit vreo asociere cu vaccinul DTP. Alte studii independente în 1991, 1994, 1995, 2001 au infirmat concluziile lui Miller.

Dar procesele care au urmat studiului nu aveau cum să cunoască viitorul și totuși unul dintre procese s-a dovedit revelator pentru greșelile făcute de Miller și siguranța vaccinului DTP.

În cadrul procesului Loveday v Renton and Wellcome Foundation (1988),  considerat caz ”școală” în ceea ce privește neglijența medicală, studiul Miller s-a transformat din cel mai puternic argument împotriva vaccinării într-o rușine. Miller primise 241 de cazuri de handicap mental după o boală. Dintre aceștia 7 aveau boala asociată cu vaccinarea. Din păcate, Miller și colegii greșiseră dramatic la clasificarea cazurilor. Fișele medicale explicau că 3 dintre cei bolnavi avuseseră o infecție virală, unul suferea de sindrom Reye (cauzat de aspirină) și, în cele din urmă, 3 dintre copiii semnalizați în studiu ca având retard mental, erau complet sănătoși. 

Asocierea dispăruse, acuzația era falsă și dovezile împotriva ei erau clare. Niciun alt proces care să implice vaccinul DTP nu a mai apărut vreodată în curțile britanice, în lumina dovezilor.

Mulți ani mai târziu, copiii prezentați în ”DPT – Vaccine Roulette” au primit si un diagnostic corect: o anomalie genetică în gena SCN1A, boala numindu-se Sindromul Dravet. Nimeni nu a făcut vreun documentar privind această descoperire, tăcerea mass-media fiind asurzitoare.

Repetiția

Zece ani după încheierea procesului Loveday v Renton, Andrew Wakefield, un reputat gastroenterolog ce lucra la Royal Free Hospital în Londra a publicat un studiu care urma să declanșeze o adevărată furtună mediatică, să fie responsabil pentru decese a mii de copii din toată lumea și să repornească mișcarea antivaccin contemporană.

Scenariul

Andrew Wakefield era foarte atașat de ideea că virusul rujeolic produce sindromul Crohn, o boală intestinală. A publicat două studii în care sugera o asociere, însă dovezile nu au fost în niciun caz foarte puternice, în cel mai bun caz putând fi numite preliminare. În unele cazuri vaccinarea era suspectată și ea.

Anrew Wakefield nu s-a oprit din această speculație. În 1998 a publicat un nou studiu (în reputatul jurnal ”The Lancet”). În studiu sugera că vaccinul ROR este un potențial risc pentru ”enterocolită autistică”, o combinație inventată de el între sindromul Crohn și autism.  În conferința de presă ce a urmat studiului, și în kit-ul de presă dedicat, Wakefield a făcut afirmația ce avea să-l urmărească tot restul vieții. El a declarat că vaccinul ROR este probabil responsabil de enterocolita autistică.

Frauda

Dar existau multiple motive pentru care Wakefield a publicat acest studiu si a insistat în comunicarea către presă că vaccinul ROR este factor cauzator pentru autism.

Wakefield fusese plătit cu sute de mii de lire de companii de avocați care vroiau să dea companii farmaceutice în judecată (și aveau nevoie de dovezi)

Wakefield avea patente pe o formă de vaccin  monovalent împotriva rujeolei, urmând să profite de pe urma panicii generate chiar de el.

Spitalul Royal Free și Andrew Wakefield au depus patente pentru o metodă de a trata sindromul Crohn și autismul cu niște extracte obținute din sângele unor capre însărcinate.

Ridicolul cercetării lui Wakefield a fost întărit de faptul că metoda folosită pentru a detecta virusul rujeolic în intestinele copiiilor era complet validă, dar în niciunul dintre copii din studiu nu a fost identificat virusul. Unul dintre semnatarii lucrării originale, tocmai laborantul, a declarat asta în fața reporterilor:

Metodele investigative folosite au fost brutale, de la teste de sânge, la puncții lombare, puncțile fiind extrem de invazive și dureroase. Dar asta nu a contat, ideologia era mai importantă.

Când investigația asupra cercetării a fost pusă cap la cap, a devenit una dintre cele mai de impact fraude din istoria științei.

Nu doar a cauzat și continuă să cauzeze îmbolnăvirea și decesul a mii de copii anual, dar datorită reacției publicului a generat cheltuirea a milioane de dolari în încercarea de a face cât mai clar cu putință că nu există o asociere.

De asemenea, a irosit timpul și banii părinților cu copii autiști – rareori bogați -lăsându-i pradă șarlatanilor care le vând kit-uri de ”detoxifiere a vaccinurilor”

Și, complet contra-intuitiv, a făcut chiar și cercetarea asupra siguranței vaccinurilor dificilă și nedorită pentru că niciun cercetător nu vrea să devină noul Wakefield.

Andrew Wakefield, omul care a inventat asocierea ROR-autism a devenit un paria, un personaj fără scrupule,dornic de atenție și validare, dar incapabil să distingă între știință și minciunile pe care le promovează

În 2016, Andrew Wakefield a încercat să promoveze într-un documentar regizat chiar de el, aceeași idee falsă de acum 18 ani. În ciuda sutelor de studii care explică lipsa de legătură dintre autism și orice fel de vaccinare, Wakefield a promovat aceeași ipoteză nedovedită.

 

Andrew Wakefield si Lea Thompson (prezentatoarea DPT – Vaccine Roulette) au fost poate bine intenționați inițial. Cu gândul la siguranța copiiilor le-au făcut însă rău tocmai celor pe care credeau că îi protejează.

Acum 220 de ani, Edward Jenner efectua primul vaccin. Un act care urma să devină apoi semnul și simbolul medicinei preventive, a puterii ingeniozității umane în lupta perpetuă cu bolile.

O dată cu primul vaccin s-a născut și mișcarea antivaccinare. O mișcare a cărei singură reușită este sabotarea reușitelor medicinei, lasând însă atât adulții dar mai ales copiii să plătescă prețul. De multe ori chiar cu viața.

Ideea lui Jenner a salvat, de-a lungul istoriei, miliarde de vieți, a contribuit decisiv la calitatea vieții umane și a permis părinților să spere că își vor vedea copiii mari și chiar să viseze la nepoți.

Oponenții lui Jenner au făcut propagandă unor idei false, au lăsat milioane de copii să se îmbolnăvească și a permis părinților să facă cel mai înfiorător lucru din viața lor : să-și îngroape copii.

Oare care dintre aceste idei merită să fie sărbătorită?

Bibliografie:

Offit, Paul A. Deadly Choices: How the Anti-Vaccine Movement Threatens Us All. New York: Basic Books, 2011

Williams, Gareth. Angel of Death: The Story of Smallpox. Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2010

Brian Deer: http://briandeer.com/mmr-lancet.htm

 

 

 

12771613_1136641343027346_2688122481715140236_o

Coaliția România Sănătoasă – Istoria Vaccinării

Vreau să vă arăt ceva frumos.

Împreună cu partenerii mei de la Coaliția România Sănătoasă am construit infograficul de mai jos. Are multe informații interesante și sper că puteți observa detaliile.

Coaliția România Sănătoasă este un proiect dedicat celor interesați de sănătatea publică. Deocamdată ne concentrăm pe diverse informații în jurul vaccinării, de la bolile împotriva cărora vaccinăm cât și educării asupra motivelor pentru care vaccinăm, demitizarea unor idei și poate clarificarea altora.

Avem participarea multor persoane care ne verifică informația și exprimarea și în general se asigură că nu spunem prostii.Și un grafician care ni le desenează.

Pentru că am creat o serie superbă de imagini mai jos am vrut să o pun și aici.

Dar nu e singura, avem multe imagini interesante care au nevoie de like și de share și de comentarii si implicare.

Deci dați like aici  și… sper să vă placă ce muncim.

istoria-PDF (1)_Page_1istoria-PDF (1)_Page_2istoria-PDF (1)_Page_3

 

Quantum Touch – îți dă durerea cu mâna

Mi-am creat prin postările anterioare o imagine, sau cel puțin așa imi place să cred. Că acesta este un blog serios care abordează subiecte serioase și care aduce argumente solide în favoarea unei idei sau în demontarea unei idei.

Doar că, evident, lungimea postărilor le face greu de digerat și, să fim sinceri, foarte puțini stau să citească toate link-urile. Am statistici, e clar.

Mai schimbăm stilul. Nu mult, doar un pic.

Azi o să vă povestesc despre Quantum Touch. Și, ca sa fie perfect non-sceptic și în totalitate bazat pe experiența personală o să vă spun…

Cum am ajuns să experimentez Quantum Touch

Acum… ceva vreme, m-am dus de bunăvoie și nesilit de nimeni la Body Mind Spirit Expo, un eveniment plin de minunății, terapii, aure, chakre, vindecători, magneți, dansatoare din buric și ciocolată.

Există această curiozitate morbidă la cei care se auto-numesc sceptici de a cerceta ceea ce alții ar crede sau ar accepta neconditionat. De a permite celui care nu e de acord cu noi să ne convingă. De a investiga nu doar din fotoliu o idee. Așa că m-am dus să înțeleg care este publicul unui astfel de eveniment, ce se vinde acolo, ce fel de afirmații se fac. A fost fascinant.

În primele 5 minute, la o masă, am observat o bucată de plastic care avea pe ea un buton. Am întrebat la ce e bun. A zis că pui mâna pe electrozi (avea doua fire ce ieseau din el), dai de buton și te ”detoxifică” de toate ”bacteriile și virușii”. Cei care mă citesc mai demult și știu părerile mele despre ”detoxifiere” înțeleg amuzamentul cauzat. M-am uitat pe cutia de plastic cu buton, costa 250 de lei. Dacă stau să mă gândesc bine, nici nu cred că vreau să mă detoxific de ”bacteriile și virușii” pe care îi posed, poate că unii sunt utili. Evident că sunt utili, d-aia avem ceva numit microbiom.

Trecem mai departe. Mă duc la o doamnă care vindea talonete magnetice. Chiar și curea magnetică. Și încep și întreb cum funcționează. Nu prea știa să explice. Cât de puternic e magnetul. Nicio idee. Cât costă. Asta știa. Într-un moment de străfulgerare de scepticism rar întâlnită, îmi scot cheile și le lipesc de taloneta magnetică. Dar cheile nu vor să simtă magnetul magnetic din taloneta magnetică. Oroare!

O întreb pe doamna literalmente magnetizată de activitățile mele cu cheile, care e faza. De ce magnetul nu magnetizează obiecte metalice pe care orice magnet le atrage? A introdus o poveste greu de reținut despre cum magnetul din talonete e special și tras cu un fir special care… ”Care nu conține magneți?” o întrerup eu cu un zâmbet tâmp. Se supără pe mine si scoate alt produs care într-adevăr mi-a magnetizat cheile. Dar trebuie să recunosc, magneții de pe frigider mi-au atras cheile cu mai mult vino-ncoace și nici n-am dat 200 de lei pe ei. Pe magneți. Ăia de pe frigider ca doar nu-mi luam talonete la vârsta mea.

Trecem mai departe unde găsim un spiriduș. Minunatul Spiriduș Elf, un dispozitiv tot din plastic, dar nu cu un buton ci cu beculețe. Beculețe care… fac lucruri, echilibrează energii, scoală din morți, lucruri de genul ăsta, nu intru în detalii pentru că deși am citit de câteva ori despre acest produs tot nu am înțeles altceva decât numele.

Și, în cele din urmă ajung la miraculosul loc al testelor gratuite unde se afla vechiul nostru prieten Terapia Bowen. Sincer, am vrut să testez Terapia Bowen pentru că atâta mi s-a împuiat capul în postarea anterioară cu ”de unde știi că nu merge dacă nu ai încercat” încât am zis să încerc. Dar era deja cineva în unul din cele două paturi în poziția specifică Bowen respectiv întins pe un pat și probabil adormit (sau cel puțin încercând cu disperare să se relaxeze în hărmălaa neplăcută din jur). Așa că m-am îndreptat către …

Quantum Touch – atingerea melodramatică a ridicolului

Cei care m-au văzut în viața reală știu că depășesc media generală de înălțime. Sunt ușor de observat și ușor de recunoscut, motiv pentru care o carieră de spion, infractor sau orice activitate ce necesită subtilitate fizică și amestecare ușoară în mulțime îmi este imposibilă.

Astfel că, stând subtil în fața standului cu Quantum touchers m-a abordat o doamnă simpatică între două vârste:

Doamna Quantum: Vă pot ajuta cu ceva?

Eu: Da… ăăă, ce înseamnă asta?

Doamna Quantum: Este Quantum Touch, o terapie de ridicare a vibrației cuantice pentru vindecare și o stare de sănătate mai bună.

Eu: Aha…. Și pot să testez si eu cum e? (am spus asta fiind complet confuz asupra răspunsului anterior)

Doamna Quantum: Sigur, stați un pic să văd cum fac loc pe aici.

După ce face un pic de loc și aduce un scaun mă așează pe el și mă întreabă ce mă doare. Fiind încă în acea perioadă a vieții în care corpul meu se crede sănătos tun, n-am avut de ales și am inventat că mă doare spatele. E perfect plauzibil, 80% din populație va suferi la un moment dat de ”low-back pain” și eu fiind cu un cap peste media de înălțime sunt foarte predispus la apăsări gravitaționale problematice, o dată cu vârsta.

Doamna Quantum îmi spune să mă așez și întreabă care este localizarea exactă a durerii. Indic o zonă pe spate și o las să mă cuantivindece cu cuantatingerea ei.

Trec câteva zeci de secunde și o dubioasă durere de spate în apropierea zonei indicate își face simțită prezența. În timp ce doamna Quantum dădea din mâini și vibra cuantic pe acolo pe mine chiar mă durea spatele. Și deși sunt predispus unui anumit tip de dureri, nici acum, la mai bine de un an de la sedința respectivă nu am simțit o durere asemănătoare.

Dar, profitând de cuantica coincidență, încep să mă plâng de durerea nou apărută ca și cum era veche și ziceam că ”radiază” și ”acuma e mai ascuțită”.

Am pus câteva întrebări ca să nu stau ca mutul în timp ce mă pipăie o doamnă între două vârste și am aflat că e tragic că această miraculoasă terapie cuantică nu este recunoscută oficial în România. Tragic, am spus! Aparent ca să fi quantum toucher sau terapeut cuantico-atingător, nu mi-e foarte clar, trebuie să îți iei de fapt atestat de maseur.

Comparativ cu un masaj, Quantum Touch e execrabil. Am fost o data la un masaj cu pietre încinse și m-a masat maseurul până nu îmi mai doream decât să dorm și să fiu masat și apoi să dorm din nou.

Dar statul pe un scaun rece și dur într-o sală gălăgioasă și a fi usor atins prin haine de către o doamnă care zice ca vibrează cuantic înainte să mă atingă…. ei bine, dacă asta e Quantum Touch, eu nu sunt fan.

După o perioadă rezonabilă de cuantiizare, am mințit că mă simt mai bine în timp ce junghiurile  dureroase îmi afectau seriozitatea și am mulțumit doamnei pentru experiența oferită.

Încă cel puțin un sfert de oră, durerea respectivă m-a ținut la aceeași intensitate, până am făcut un pic de rotații și miscări de încălzire și s-a liniștit.

Concluzii

Putem trage concluzii în multe feluri dar cel mai educativ ar fi să tragem concluziile astfel încât să vedem perspectivele tuturor.

Din punctul de vedere al doamnei Quantum, ea tocmai a vindecat, temporar sau cuantico-permanent pe cineva de o durere. Întărită în credința ei de puterile vindecătoare, va fi dreptul ei să ceară bani unei alte persoane pentru a o cuantico-vindeca și pe ea. Cine știe, poate chiar publică ceva într-o revistă cuantică despre miraculoasa vindecare a uriașului de la târgul spiritual.

Din punctul meu de vedere, a fost cel puțin amuzant că m-a durut spatele în mijlocul sedinței de vindecare pentru o  falsă durere de spate, dar există explicația logică a unui timp destul de mare petrecut în picioare pe la standuri  și poate oboseala săptămânii anterioare. Și poate chiar mi-am influențat într-un fel cuantic spatele astfel încât să mă doară. Eu sunt foarte sincer de obicei și nu-mi place să mint oameni. Fie ei chiar și quantico-vindecători.

Voi ce concluzii ați trage?

Mențiune importantă: cuvântul cuantic și derivatele lui sunt folosite în acest articol deși îmi lipsește înțelegerea de bază a teoriilor mecanicii cuantice și nu am vreo idee despre ce face fizica cunatică. Partea bună e că nici cei care promoveaza Quantum Touch nu sunt mai breji.

De ce spun asta?

Pentru că toți cei care vor să separe un credul de banii lui vor introduce cuvântul ”cuantum” undeva, prefăcându-se astfel că au cunoșțințe profunde despre univers.

Propun recitrea acestui articol înlocuind cuvântul ”cuantic” cu cuvântul ”cartof”, pentru a înțelege cam care este nivelul lor de cunoștințe. 

 

 

 

Istoria mișcării antivaccin – 3 – Noul inamic

Pași înainte

De la începutul secolului 20, câteva boli începuseră să fie înțelese și lupta cu ele începuse să prindă formă.

Antitoxina difterică era folosită deja pentru a trata bolnavii în urma experimentelor lui Emil von Behring, recunoscute prin premiul Nobel în 1901. Chiar și în România, antitoxina difterică era produsă ”sub controlul personal al d-lui profesor Victor Babeș” [1] începând din 1895. Din păcate antitoxina își pierdea eficiența dacă era administrată la prea multe zile după infecție și deseori pacientul nu ajungea la timp la spital.

Un nou inamic se profila însă la orizont. Pe tot întinsul Americii copiii se duceau la culcare cu o febră ușoară și se trezeau incapabili să-și mai miște mâinile sau picioarele. Părinții disperați chemau medicul care diagnostica paralizie infantilă sau poliomielită. Cuvântul inspira teamă, medicina nu știa aproape nimic despre aceasta boală și ceea ce se știa era nebulos.

Continuarea

Dragoste și căsătorie, dar nu pentru toți

Sunt atât de norocos.

N-am datorii, îmi permit vacanțe decente, am mâncare în frigider, internet în fibră, patul e confortabil și telefonul are milioane de pixeli.

Acum 2 ani, eu și soția mea am avut acel moment pe care orice cuplu îl așteaptă și care cumva li se pare definitoriu, dar e doar un început. Am găsit un loc frumos în care să ne adunăm prietenii și familia și să spunem că da, vrem să fim împreună până nu ne mai putem ține în brațe.

A fost emoționant, amuzant și stresant și am schimba câteva lucruri mici dacă am putea da timpul înapoi . Ne-am ținut de mână, am fost felicitați, am sperat că nu va ploua, am făcut poze, am dansat, băut și în general am făcut o petrecere decentă cu mâncare inclusă.

Și ne-am bucurat de o zi în care oameni dragi au venit să ne vadă pe noi fiind fericiți și luând o decizie despre drumul nostru împreună.

Noi ca și umanitate, ne-am construit o tradiție din a sărbătorii această decizie pentru că o considerăm un ”fundament al societății” o ”celulă de bază”.

Și da, de când sunt căsătorit parcă lucrurile sunt mai simple, nu mai trebuie să explic cum am o relație de atâția ani cu o persoană minunată și că am încredere în ea pentru orice. O descriu cu un cuvânt, îi zic ”soție” așa cum ea îmi zice ”soț” și întreaga mașinărie socială din jurul nostru înțelege cum ar trebui să ne trateze, cum să se raporteze la noi și în general cam ce vrem de la ei.

Zilele astea însă, organizația în care puțin peste 50% dintre români mai au încredere (și în scădere)  a decis că susține o inițiativă de înscriere în Constituție a unei propuneri retrograde și defecte. Nu doar din punct de vedere juridic ci din punct de vedere uman.

Continuarea

O amintire de dinaintea vaccinării

Mi s-a propus să scriu un articol care să se numească ”Amintire despre vaccinare”.

Dar pentru mine și pentru generatia mea, vaccinarea nu este o amintire. E mai degrabă ceva despre care aflăm că s-a întâmplat doar dacă ne vedem fișa medicală. Altfel, trecem prin viata vaccinati, fără infecțiile prevenibile prin vaccin și în cazul unora de vârsta mea le refuzăm copiiilor noștri aceeași protecție.

Era însă o vreme când amintirile vagi despre vaccinare nu erau posibile. Când părinții se panicau tocmai pentru că nu exista un vaccin pentru boli de care se temeau. Când părinții chiar se temeau de boli și știau foarte bine ce înseamnă, nu erau speriați doar de febră și plâns.

Din acest timp avem mărturii și vreau să vă ofer câteva imagini și cuvinte din acele decenii de suferință și disperare dinainte de vaccinare:

Continuarea

Stâlp și nivelul maxim al artificiilor

Conspirațiile mincinoase despre incendiul din Colectiv – citește-le și oprește-le.

De câteva zile încep să lăcrimez de câte ori mă gândesc la ce s-a întâmplat în Colectiv. Și mă gândesc des. Poate prea des. Mă gândesc că, poate dacă eram doar un pic diferit în alegeri muzicale în adolescență, eram in club.

Am o colegă care și-a pierdut copilul acolo. Nu suntem apropiați, nu ne intersectăm des. Dar e la un etaj distanță într-o companie de cam 100 de oameni. La un moment dat o să mă uit în ochii ei și… ce poti spune unui părinte care și-a pierdut copilul? Nu știu. Nu sunt capabil să-mi imaginez durerea ei.

Ce pot eu să fac, dincolo de strigat în piață, dat jos guvernul și incurajat lumea să stea în piață, ce pot eu face este să sper că pot distruge sau limita conspirațiile care s-au stârnit în urma acestui incident oribil. De ce? Pentru că nu vreau ca moartea unor tineri să ajungă o caricatură. Este un eveniment tragic, prevenibil și există lucruri importante ce trebuie învățate din el.

1.Focul din Colectiv ESTE o tragedie a lipsei de prevenție, nu este pus de o mână criminală.

Continuarea