Motivațiile teoriilor conspiraționiste

Lista teoriilor conspiraționiste din ultimul deceniu face ca orice persoană cu capul pe umeri să aibă probleme în a discerne adevărul de informația primită prin canalele media sau de pe internet.

Voi încerca însă să explic resorturile principalelor teorii conspiraționiste, teorii care se bucură de o viață destul de lungă, în ciuda faptului că dovezile sunt tot mai fragile.

1. Noua Ordine Mondială: Prescurtat NWO (New World Order) conspirația spune ca guvernele tuturor statelor lucrează la creearea unui singur guvern, unui singur stat, care să elimine națiunile așa cum le știm astăzi și care să uniformizeze populația. Scopurile secundare ar fi supravegherea continuă (o temă populară de la publicarea romanului 1984 încoace), controlul minții, depopulare și multe alte acuzații oculte.

Fanii acestor teorii prezintă orice întâmplare majoră a istoriei drept dovadă a conspirației favorite fără să analizeze realist dacă au vreo legătură cu vreo mișcare ocultă sau nu.

Multe grupări creștine fundamentaliste sau chiar populare acordă un loc deosebit luptei ideologice cu masonii, guvernele și oamenii de rând care nu le împărtășesc valorile. Astfel, scopul final al tuturor mașinațiunilor NWO este crearea unui stat ce va fi apoi dat pe mâna Antihristului. Mitul supravegherii continue (încă imposibil tehnic și complet inutil de altfel) și al depopulării ajută la întărirea unor idei deja denaturate despre realitate.

Ca să detaliez, supravegherea continuă s-ar face atât prin sistemele de sateliți cât și prin cipurile implantate în fiecare persoană (Apocalipsa face referire la “semnul diavolului” care este implantat în mână sau în frunte). Încercarea de a decodifica mesajul respectiv a dus la o grămadă de isterii, de la inocentul cod de bare până la recent trâmbițatele instrumente ale Satanei, cipurile RFID din pașapoarte și carduri.

Mitul depopulării este și el puternic implantat în mintea conspiraționiștilor, în ciuda dovezilor că populația crește constant. Problema (și din păcate trebuie să fac o altă referire la grupările religioase) o reprezintă educația sexuală și încurajarea (de către guverne – care, nu uitați, sunt instrumentele NWO) folosirii metodelor de protecție atât împotriva sarcinilor nedorite cât și a bolilor cu transmisie sexuală.

Temerea principală legată de NWO – creearea unui guvern unic-  mi se pare însă cea mai ciudată. Sigur, avem ca exemplu Uniunea Europeană, însă UE este doar o birocrație deasupra altor birocrații în momentul de față; promisiunea ei de simplitate în actul de guvernare nu a fost atins.

Mi se pare absolut irațională ipoteza care pornește de la premisa că  în decursul vieții noastre guvernele a 200 de state ar renunța la guvernarea independentă pentru a se supune directivelor venite din clădiri de prin Geneva sau Bruxelles.

Acest lucru dovedește că cei care se ocupă de propagarea miturilor NWO sunt oameni care nu știu că în prezent există multe țări care încă se luptă să fie guvernate democratic, că există altele în care sentimentul naționalist este mult prea puternic pentru a permite ghidaj extern și țări dezvoltate economic în care politicienii trebuie să asigure beneficii populației care i-a votat, nu să sifoneze bani către o construcție a cărei utilitate nu este clară.

Singura mea concluzie e că respectivii suferă de o afecțiune numită “câmp de distorsiune a realității”, mai exact, nu văd pădurea de copaci.

Deși… condiții uniforme de viață pentru toată lumea (dacă ar fi posibil de realizat) ar fi poate cea mai mare reușită a Pământului de la descoperirea teoriei evoluției încoace .

Motivațiile esențiale ale celor care împrăștie propagandă NWO sunt dorința de a-și vinde propriile cărți (deci bani), reclame (bani), evanghelizare (bani) sau imagine politică (putere și bani).

2. Vaccinurile și sănătatea copiilor

O dezbatere foarte aprinsă în Statele Unite ale cărei ecouri s-au propagat până la noi o dată cu isteria vaccinărilor A/H1N1, a fost cea legată de siguranța vaccinurillor folosite atât pentru vaccinarea sugarilor cât și a copiilor mici.

O corelație între autism și vaccinuri, găsită de un studiu făcut pe doar 12 copii este cauza întregii mișcări antivaccinare. Studiul respectiv a fost de curând considerat falsificat și lipsit de etică medicală (dincolo de faptul că e ridicol că un studiu pe 12 copii poate fi relevant statistic). Vă reamintesc că corelația nu înseamnă cauzalitate.

Relevant în discuție este și faptul că în urma dezinformărilor apărute, mulți părinți au refuzat să facă respectivele vaccinuri, rezultatul evident fiind creșterea incidenței pentru bolile ce erau prevenite prin vaccin. Mișcarea anti-vaccinare nu recunoaște aceste fapte simple, și de altfel, de ce ar face-o?

Motivația mișcării anti-vaccinare este promovarea teoriilor “alternative” despre medicină. Astfel: acupunctura, homeopatia, suplimentele de vitamine (care au efecte fantastice, dacă te iei după reclame), orice fel de altă metodă “holistică” care de obicei costă bani buni sunt considerate  remedii care nu dau greș, deși nu au efecte clinice demonstrate, toate fiind o formă elaborată de placebo (despre acest subiect, detalii în curând). Prin urmare motivația sunt banii, și cum părinții tind să-și protejeze copiii… iată victima perfectă pentru acești vânzători de iluzii.

În cazul specific al vaccinurilor, aceste studii sunt muniție pentru procesomanii care sunt liberi să dea statul sau medicii în judecată pentru malpraxis. Desigur, studiile sunt false, așa că nu prea au succes. Motivaţia lor esenţială sunt tot banii, chiar dacă înseamnă că dezinformează şi îşi rănesc proprii copii.  Acest lucru nu-i oprește de la a declara că sunt oprimați și că medicina “alternativă” nu este acceptată datorită “intereselor” companiilor farmaceutice.

Un interesant articol recent publicat aici arată interesele din spatele initiatorului mişcării antivaccinare Andrew Wakefield. Aparent acesta încerca să dezvolte o alternativă la vaccinuri, o chestiune care l-ar fi făcut bogat. Problema este că a acţionat necinstit, murdărind ştiinţa imunologiei cu afirmaţiile lui şi discreditând protecţiea reală  oferită de vaccinuri. Studiile comparative au arătat că ceea ce a sugerat dl Wakefield este fals. Mai departe, s-a descoperit chiar că a minţit intenţionat în cadrul cercetării pentru a evidenţia o legătură cauzală inexistentă.

Practic tot fundamentul pseudo-ştiinţific al mişcării anti-vaccinare se năruie. Din păcate, răul este deja făcut.

3. Guvernele sunt împotriva poporului.

Primul și cel mai celebru exemplu al acestei teorii este actul terorist din 11 Septembrie 2001. Teoria conspirației puternic promovată de filmul “documentar” Zeitgeist spune că guvernul american a conspirat împotriva propriului popor ucigând 3000 de oameni și cauzând pagube de miliarde, doar pentru a justifica un atac militar. Întreg filmul este efectiv distrus de articolul postat aici. Nu pot adăuga nimic la acel articol, discută în detaliu și cu cuvinte simple atât despre 9/11 cât și despre sistemul monetar și religie.

O poate surprinzătoare apariție aici este vechea teorie care spune ca omul nu a ajuns pe Lună. Deși există zeci de dovezi fotografice, filmate, jurnale NASA (care au fost retransmise de curând pe internet), exemple de sol lunar (ce poate fi studiat în diverse muzee), mulți oameni chiar cred că nu s-a ajuns niciodată pe Lună. Motivația lor? Propria ignoranță, dar fie că vă vine să credeți sau nu, unii dintre susținătorii acestei teorii cred de asemenea că Pământul este plat. Nici imaginile din satelit nu îi conving.

Să nu credeți că aș fi de părere că guvernele ne vor binele. Nu, cel mai probabil cei care le conduc sunt atât de otrăviți de putere încât nu mai gândesc rațional, după cum a demonstrat recentul episod cu Mircea Geoană. Poate incompetenți, poate cu dorință de îmbogățire, dar intenționat malefici mi-e greu să cred. Asta și pentru că avem totuși un control democratic asupra lor, și dacă oamenii nu s-ar mulțumi cu pozițiile imaginate de diverse partide care mimează opoziția ar găsi și alternativele reale.

Motivațiile celor care propovăduiesc aceste teorii sunt: dezinformarea și stabilirea unei alte autorități de informare, vânzarea de materiale auxiliare (dvd-uri, tricouri, etc), obținerea puterii în diverse cercuri prin presiune populară.

4. În România: puteți găsi fanii diverselor teorii ale conspirației aproape peste tot, ei având grijă să își împrăștie dezinformarea foarte eficient.

O listă:

http://saccsiv.wordpress.com/ – observați autoritatea completă a lui Justin Pârvu, în ciuda aberațiilor declarate despre cipuri

http://apologeticum.wordpress.com/ – aceeași autoritate a lui Justin Pârvu, și majoritatea conspirațiilor discutate aici

http://www.urbaniulian.ro/ – Iulian Urban încearcă să fie “de partea consumatorului” deși de multe ori  lucrează împotriva lui (vezi recentele discuții despre vaccinuri)

O resursă buna:

O excelentă lucrare despre motivațiile conspirațiilor

Simpla lipsă de informare corectă și slaba dezvoltare a gândirii critice sunt motivul pentru care majoritatea conspirațiilor descrise (și multe altele) au atât de mulți adepți în România.

Sper ca voi, cei care citiți să știți sau să învățați să foloșiți gândirea critică pentru orice informație suspectă primiți.

Folosiți-vă rațiunea, documentați-vă și veți afla adevărul!

8 comments

  1. Felicitari pentru articol. Si pentru site. E nevoie de cat mai multe surse de informare rationale care sa abodeze sceptic valului de aberatii ezoterico-conspirationiste. Doua sugestii: pluginul snapshots e inutil si enervant si pluralul de la vaccin este vaccinuri nu vaccine. Spor la treaba in continuare.

  2. si fraza e “corelatia nu implica cauzalitate” . “cauzatie” nu exista ca si cuvant.
    in rest felicitari

  3. A da.. “și dacă oamenii nu s-ar mulțumi cu pozițiile imaginate de diverse partide care mimează opoziția ar găsi și alternativele reale.”
    Asta nu face partea din teoria conspiratiei “diversele puteri colaboreaza in ascuns” ?

  4. Salut, multumesc pentru comentarii amandoura.
    O sa fac modificarile sugerate, imi mai scapa, in celelalte articole am scris mai bine 🙂

    @gicu, as zice ca e o parere personala ca partidele din Romania mimeaza opozitia una fata de alta.
    Ideea sugerata e ca exista partide/idei disponibile in afara partidelor curente care nu ajung sa fie discutate.

    LE: changes made, va mai astept cu sugestii.

  5. Esti liber sa faci misto, tu si altii ca tine, si sa te consideri “treaz”, “rational” sau mai stiu eu cum, dar daca ai sti cum stau lucrurile, ai lasa-o mai moale. Ca sa nu spun ca te-ai dezumfla de tot. Pina atunci hraneste-te bine cu versiunea oficiala a istoriei, a lucrurilor si considera-te fericit. Nu, scumpete, oricat de mult ai spumega tu, omul nu a ajuns pe Luna, iar 9/11 a fost opera CIA/Mossad. Asta fiindca tot ai pomenit de ele. Vaccinare = testarea in masa a prostilor = isterie, nici o chestie. Referitor la guvernele impotriva poporului, repet, mai documenteaza-te. Apropo, ti se pare ca lumea o duce bine in Rromanica sec. 21? Asta nu are legatura cu guvernul sau cu cine/ce? SUA sunt in cadere libera, Anglia la fel, Franta, Germania – si nu ma refer la asa-zisa criza – si tu zici ca guvernele n-au nici un amestec? Ai de invatat, neica. Sau, precum am spus, poti sa te culci. Vezi sa nu te viziteze Ben Laden in somn…

  6. Xyp, ai facut efortul de a citi referintele mele sau macar ideile pe care le-am sugerat?
    Stii care e populatia pamantului si cat era acum 20-30 de ani? Crezi ca depopularea aia functioneaza cand populatia a sarit cu un miliard?
    Ha!

    Cat despre celelate, vaccinuri si ajunsul pe luna, e dureros sa vad cata ignoranta exista in ciuda evidentelor pentru contrariu.
    Am actualizat partea despre vaccinuri, faci un efort sa citesti?

  7. Si stii cum e, toate conspiratiile au fost demontate, cu dovezi si argumente stiintifice.
    Ce ai tu e wishful thinking.
    Te rog sa citesti in continuare si sa-mi aduci argumentele contrarii cand le ai.
    Daca nu le ai, fa bine si accepta evidentele, e mai sanatos.
    Te asigur ca daca imi aduci dovezi si eu o sa fac la fel.

  8. Eu am o singura problema cu 9/11: avionul care intra/nu intra in Pentagon. Am citit articolul la care faci trimitere si am cautat inregistrarile de la Pentagon… NU se vede avionul nici pe camerele de supraveghere…

Comments are closed.