conspiratie – Insula Indoielii

Conspirațiile mincinoase despre incendiul din Colectiv – citește-le și oprește-le.

De câteva zile încep să lăcrimez de câte ori mă gândesc la ce s-a întâmplat în Colectiv. Și mă gândesc des. Poate prea des. Mă gândesc că, poate dacă eram doar un pic diferit în alegeri muzicale în adolescență, eram in club.

Am o colegă care și-a pierdut copilul acolo. Nu suntem apropiați, nu ne intersectăm des. Dar e la un etaj distanță într-o companie de cam 100 de oameni. La un moment dat o să mă uit în ochii ei și… ce poti spune unui părinte care și-a pierdut copilul? Nu știu. Nu sunt capabil să-mi imaginez durerea ei.

Ce pot eu să fac, dincolo de strigat în piață, dat jos guvernul și incurajat lumea să stea în piață, ce pot eu face este să sper că pot distruge sau limita conspirațiile care s-au stârnit în urma acestui incident oribil. De ce? Pentru că nu vreau ca moartea unor tineri să ajungă o caricatură. Este un eveniment tragic, prevenibil și există lucruri importante ce trebuie învățate din el.

1.Focul din Colectiv ESTE o tragedie a lipsei de prevenție, nu este pus de o mână criminală.

Read more

Dragi părinți, sunteți mințiți!

Azi începe Săptămâna Europeană a Vaccinării (24-30 Aprilie).

De curând am participat la conferința RoVaccin 2014 (puteți citi Live Text pe Facebook). Evenimentul era dedicat medicilor însă am avut parte de gazde înțelegătoare.

Prezentările au fost foarte interesante, pline de date, studii și informații științifice. Probabil că era cel mai prost loc pentru un antivaccinist, care s-ar fi topit datorită găleții de apă oferită de atâtea prezentări. Cam ca aici . Rumoarea aprobatoare din sală când unul din membrii comisiei a menționat că ar dori vaccinare obligatorie a fost, sper, doar începutul unor inițiative serioase.

Am vorbit în pauza de prânz cu câțiva medici din Brașov pe care i-am întrebat cât de mulți părinți evită vaccinarea. Și erau destul de îngrijorați,  mai ales pentru că se discutase cu puțin timp înainte despre acoperirea vaccinală și scăderea ei (cifrele pentru 2013 sunt disponibile la CNSCBT).

În fine, dezbaterea despre vaccinare și necesitatea ei va deveni presantă când epidemiile vor ucide câțiva copii pentru că  din păcate nu vrem să învățăm din lecțiile trecutului.

Astăzi însă, suntem în plină Săptămână a Vaccinării, Statele Unite sunt în plină epidemie  și niște personaje locale publică articole conspiraționiste. Cu riscul de a continua un subiect de care sunt sătul, măcar acum, o dată pe an aș vrea să sărbătorim reușitele vaccinării și să ignorăm dezinformările ridicole.

Dragi părinți, sunteți mințiți!

Cei care declară că este în interesul copiilor voștri  să nu îi vaccinați vă mint și le pun sănătatea și viața în pericol .

Read more

Retrospectiva seriei despre vaccinuri și mișcarea antivaccinare.

Pentru că a durat un an și a cuprins 11 articole cred că este utilă o retrospectivă completă a articolelor publicate aici despre vaccinare.

Am primit multe comentarii pozitive și negative dar nimeni nu a putut combate realitatea documentată.

O să scriu câteva rânduri despre fiecare articol și veți avea o legătură către el. De asemenea articolele vor fi actualizate pentru a încuraja citirea consecutivă.

În primul articol, am discutat despre conspiraționismul manipulativ din introducerea unei cărți care trebuia să spună ”adevărul” despre vaccinuri. Și când începi cu conspirații din rândul 1… să zicem că nu ai șanse să continui într-un sens pozitiv.

În al doilea articol, am descoperit ce se întâmplă dacă nu cercetezi ceea ce scrii în propria carte. Să citezi un laureat al premiului Nobel ca și cum ar fi antivaccinare… e o reușită în sens negativ. În plus, am aflat câteva lucrușoare despre retroviruși. Dar cel mai important, am aflat că după însăși logica antivaccin, cei ce nu vaccinează le vor face rău propriilor copii.

Articolul 3 a fost o schimbare de macaz. Cumva, o serie de antivacciniști au reușit să ajungă la televizor (din fericire doar un post obscur din Brașov). Și au reușit și să se facă de râs spunând niște absurdități pentru care merită să fie menționați într-o carte numită ”Cele mai stupide propoziții din istorie și nătângii care le-au scos pe gură”. Sau ”100 de năzbâtii pe care nu le-ai auzit până acum”. Sau ”Cum să spui aberați…„ eh, vă prindeți voi. Evident, le-am demontat toate afirmațiile ”informate”. Printre multe altele găsiți și niste date despre celebra acuzație că vaccinurile cauzează autism (ceea ce nu se întâmplă, apropo)

Articolul 4 a fost o muncă serioasă. Am stat zile întregi adunând complicațiile bolilor prevenibile prin vaccinare și le-am pus în tabele. Apoi am căutat date despre incidența acestor boli în România. Și apoi am comparat complicațiile bolilor cu efectele secundare ale vaccinării. Pentru orice persoană rațională, acele tablee și grafice sunt suficiente în susținerea deciziei de vaccinare.

Când am ajuns la articolul 5 am făcut inițial niște greșeli. I-am acuzat pe antivacciniști că ar fi responsabili de epidemiile din 2012 datorită propagandei de până atunci. Dar nu, a fost o problemă cu programul național de vaccinare undeva prin 1998. Dar măcar fiind primii din Europa în incidenta rujeolei, rubeolei și sindromului rubeolic congenital poate învățăm ceva? Sper!

Aici avem un intermezzo. S-a întâmplat ca ProTV să acorde timp și spațiu de emisie ideilor antivaccin. Și nu doar au promovat două conspiraționiste tragi-comice ci au folosit niște povești triste pentru a submina încrederea în vaccinuri. Totul a fost perfect intenționat și în ciuda spoielii de ”corectitudine jurnalistică” emisiunea a fost de toată jena.

Am scris două articole funcționând doar pe nervi, adrenalină și cafea și am făcut o treabă mai bună în documentarea articolului decât echipa de reporteri profesioniști plătiți pentru a produce reportaje quality. Încă aștept oferta de angajare la ProTV.

Iată cele două articole: primul și al doilea

Trecem peste emisiunea stupidă si ajungem cu pași repezi la articolul 6 unul din preferatele mele. Nu pentru că a trebuit să citesc 12 rapoarte anuale de la 12 companii farma diferite (o literatură fascinantă, credeți-mă pe cuvânt), ci pentru că îl văd ca pe o palmă imensă dată oricărei persoane care spune că Big Pharma face profituri spectaculoase din vaccinare. Din datele prezentate se pot extrapola niște concluzii rezonabile, în special cea care arată că mișcarea anti-vaccin are mai mari șanse să fie finanțată de oculta farmaceutică decât cei care susțin vaccinarea.

În articolul 7 am încercat să clarific ce sunt adjuvantii din vaccinuri și ce pericole prezintă ele.

Articolul 8 e dedicat unei discuții despre legea curentă și problemele pe care le cauzează precum și unor sugestii de a face vaccinarea obligatorie dar păstrând opțiunea de a nu vaccina.

În cele din urmă articolul 9  își dorea să inchidă cercul, respectiv să se întoarcă la tema de bază a seriei : o carte antivaccin publicată în România și devenită mult prea populară. Și am luat multe din afirmațiile bombastice, false și manipulative și le-am făcut ferfeniță cu dovezi și susținere științifică.

Concluzia seriei este clară: orice părinte trebuie să își vaccineze copilul pentru a-l proteja de boli periculoase, complicate și chiar mortale. În ciuda fricilor induse de diverși netoți vaccinarea este în continuare sigură, eficientă și valoroasă pentru sănătatea copiilor.

Și dacă tot vorbim de asta, întrebați-vă medicul despre rapelurile recomandate pentru adulți.

Vă aștept și pe pagina de Facebook

O carte care va ucide

Acum aproape un an început să scriu o întreagă serie de articole dupa ce am aflat de prea populara mișcare anti vaccin.

Iată aici retrospectiva

A venit momentul pe care il aștept de mult și în pregătirea căruia am petrecut acest an compunând cele 8 articole de mai sus. Începusem seria discutând despre o carte numita ”Vaccinurile – prevenție sau boală” scrisă de Christa Todea-Gross, un medic din Cluj. Impactul acestei cărți este destul de mare, suficient de mare încât să fie menționat în aproape orice discutie despre vaccin.

Acesta e de fapt riscul purtării unei discuții medicale pe internet, practic întotdeauna se va găsi cineva care să îți dea un link către o conspirație, articol sau declarație care să te bage în sperieți sau, mai rău să primești vreun diagnostic complet inventat.

Adaugăm la asta slaba educație științifică a populației României și avem o mină de aur pentru cei care vor să vândă pseudo-informatie medicală, au de promovat o terapie fără bază sau au niște suplimente miraculoase de vânzare.

În acest context, a scrie o carte care subminează vaccinarea, apelând la conspirații, afirmații false și înconjurând totul de suficiente ”studii științifice” încât cartea sa pară documentată, ei bine, nu e o idee chiar rea.

Pentru că așa cum am spus în partea 1, e imposibil să demontezi o carte de 400 de pagini fără să scrii o altă carte (de vreo 800) va trebui să mă limitez la temele principale.

Am citit cartea, cu greu și cu o deosebită îngrijorare, pentru că știu câți părinți sunt convinși de falsele argumente aduse în carte si mă tem pentru copiii care se nasc acum și bolile prin care vor trebui să treacă.

Dar am citit-o cu greu, nu doar pentru că e plină de dezinformare și îmi venea să strig la fiecare 3 pagini, ci pentru că e scrisă în buna tradiție a cărților conspiraționiste: tema principală este inevitabila moarte și îmbolnăvire a oricărui copil care este vaccinat și nu există speranță, salvare sau metode de eludare a acestei sorți.

Groaza pe care o produce o astfel de carte este incalculabilă și cel mai rău este că niște copii nevinovați vor suferi.

Ca să pot trece prin majoritatea cărții am s-o împart în temele principale:

Read more

Vaccinurile – un pericol? Partea a 7-a – Adjuvanți, toxine și siguranță

Am inceput sa scriu o intreaga serie de articole dupa ce am aflat de prea populara miscare anti vaccin.

Aici aveți retrospectiva

În acest articol ne vom ocupa de partea cea mai controversată a vaccinurilor, respectiv adjuvanții.

Adjuvantii sunt aparent cel mai mare pericol, unul din motivele majore de refuz al vaccinării și sunt tratati de mișcarea anti-vaccin ca și cum ar fi introdusi de către companiile farmaceutice în scopul transparent de a cauza boli pe termen lung copiilor. Haios e că până acum aceleași companii farma încercau să ne omoare (în cuvintele conspiraționiștilor) dar după mult mediatizatele momente în care populația globului a atins 6 miliarde în 2000 și 7 miliarde în 2011 argumentul ăsta e cam subțire.

De data asta există însă o regulă pe care trebuie să o înțelegem și care este esențială pentru orice discuție când vine vorba de medicamente sau adjuvanți sau absolut orice ingerăm:

Read more

Vaccinurile – un pericol? Partea a 6-a. Follow the money!

Aceasta este postarea cu numărul 6 dintr-o serie ce analizează mișcarea anti-vaccin și argumente lor.

Aici aveți o retrospectivă

Nu mai devreme de postarea anterioară, ce analiza minunata emisiune pe care sper să nu o mai văd vreodată, se zicea că dacă ”Follow the money” ne dăm seama care e interesul.

Adică, interesul e să se vândă vaccinuri, cu orice preț, chiar și cu prețul sănătății copiilor. Zic bine? Cam așa sună de obicei.

Notă in 2021: datorită migrarii site-ului, imaginile folosite initial nu mai sunt disponibile. O să încerc să refac articolul la un moment dat. Concluziile însă, sunt perfect valide. 

Un pic de istorie

”Cui bono?” este o sintagmă latină folosită de Cicero în mai multe discursuri, în traducere directă însemnând ”în beneficiul cui?”. Și evident este o întrebare validă atunci când investigăm ceva din care persoana X sau Y ar avea de câștigat. E mai ușor de identificat un vinovat dacă știi cine are un motiv sau să excluzi un suspect dacă nu identifici un motiv.

”Follow the money” – urmează banii- , făcută celebră ca aparținând sursei DeepThroat din scandalul Watergate (aparent conexiunea e falsă) a actualizat și modernizat sintagma latină.

Așa că în acest articol voi încerca să arăt ”cui bono” vaccinarea și ce se întâmplă dacă ”follow the money” la modul serios nu doar conspiraționind conspiraționist fără să vrei vreodată să îți verifici afirmațiile.

Read more

România, te iubesc bolnavă! Analiza unui reportaj anti-vaccin 2

Aceasta este partea a doua dintr-o serie ce discută reportajul destul de popular ”România, Te iubesc” din data de 9.06.2013. Partea întâi e disponibilă aici. 

Dacă vreți să citiți mai multe despre vaccinuri vă recomand seria Vaccinurile – Un  pericol?

Ziceam în episodul anterior că sperasem că s-a ajuns la maximul dezinformării și manipulării posibile undeva prin minutul 26 al emisiunii.

Aveam să descopăr cât mă înșelam ceva mai încolo dar haideți să continuăm cu dramele legale ale părinților ce nu vor să vaccineze.

Read more

România, te iubesc bolnavă! Analiza unui reportaj anti-vaccin 1

Daca vreți să citiți mai multe despre miscarea anti-vaccin locală, impactul lor și ce chestiuni spun vă recomand seria Vaccinarea – un pericol pe care o găsiți în totalitate aici.

Am ajuns și în climaxul mișcării anti-vaccin de pe la noi, s-au văzut la televizor! Am sperat până în ultima clipă că o să fie cumva echilibrat și corect reportajul ProTv – România Te Iubesc din 09.06.2013.

Am emisiunea inregistrată dar am probleme tehnice cu a o converti intr-un format comun. Și nici nu aș vrea să o pun online și să distribui și mai mult dezinformarea. Știu că există deja online, există și pe voyo.ro pe bani, se poate găsi ușor, dar cu toată responsabilitatea, nu vă recomand să o urmăriți dacă aveți copii mici sau femei însărcinate prin preajmă. Reacțiile pe care le-am citit nu sunt încurajatoare, nivelul de manipulare este imens.

Read more

Vaccinurile – un pericol? Partea a 5-a. Cine e responsabil?

O retrospectivă a acestei serii este disponibilă aici

Întrerup seria programată pentru a semnaliza ceva înainte să explodeze popularitatea ideilor anti-vaccin în urma a ce sper să fie o emisiune ok dar care automat va produce o discuție ccomplicată și va dezinforma cel puțin un segment din privitori.

Mă refer la faptul că ProTV a hotărât să ofere o platformă anti-vacciniștilor în emisiunea lor de obicei urmăribilă și alteori senzațională ”România, te iubesc”.  Se întâmplă în weekend (09.06.2013) și o să înregistrez și supun discuției analiza mea post-show. Sper însă ca personajele vocale anti-vaccin să fie arătate publicului așa cum sunt de fapt: o mână de oameni care se informează din surse de doi bani despre subiecte cărora altora le ocupă jumătate din viață. Un grup paranoido-conspirotard fără studii, fără informație și care luați la bani mărunți produc perle precum ”poliomielita e cauzată de dulciuri”.

Dar sunt obișnuit să fiu dezamăgit de presa românească.

Am altceva mai interesant de arătat azi.

Organizația Mondială a Sănătății a publicat statisticile pentru 2012 cu privire la incidența bolilor prevenibile prin vaccinare.

Read more