Victoria
În toată istoria lumii o astfel de zi nu mai existase. Donald (D.A) Henderson muncise 12 ani pentru a atinge un obiectiv ce păruse palpabil de la prima vaccinare.
Edward Jenner, cel care a făcut prima vaccinare în 14 mai 1796, și-a permis să viseze la eradicarea variolei. Sute de ani și miliarde de doze de vaccin mai târziu, variola era la ultima suflare, dar D.A. Henderson i-a aplicat lovitura finală.
În 8 Mai 1980, World Health Assembly a declarat variola eradicată. Era încununarea unor programe care au fost subfinanțate, criticate și chiar considerate irealizabile.
Dar variola, îngerul morții, zeul răzbunării și ucigașul a sute de milioane de oameni rămăsese acum o aminitire. O poveste ce trebuia spusă doar pentru a nu fi uitată.
Stiința medicală reputase cea mai mare victorie asupra unei boli, o victorie încă ne-repetată. Variola era eradicată și niciun părinte sau copil nu mai trebuia să se teamă de ea.
Dar triumful nu avea să dureze prea mult. În ciuda zdrobitoarei victorii, vaccinarea urma să primească o nouă lovitură.
Atacul
În Statele Unite, în 19 aprilie 1982, WBC-TV a difuzat un documentar numit ”DPT – Vaccine Roulette” prezentat de Lea Thompson. În el, copii și adolescenți cu diverse probleme neurologice erau numiți ”victime ale vaccinului” diftero-tetanic-pertussis. Documentarul a cauzat reverberații care încă se simt. Imediat după difuzare, părinți din toate colțurile Statelor Unite își sunau medicii pentru a raporta o lista exhaustivă de probleme de sănătate, toate datorate vaccinului. Unii dintre părinții au format o organizație ce a devenit cea mai puternică voce a ideilor antivaccinismului de la Lora Little încoace.
Rând pe rând părinții începeau să dea în judecată companiile farmaceutice. Și cererile de despăgubiri creșteau exponențial, de la 25 milioane $ in 1981 la 3.2 miliarde $ în 1984 Prin urmare companiile farmaceutice au început să închidă producția de vaccin. Situația era nesustenabilă. În 1982 pretul unui vaccin DTP era 0.12$ per doza. În 1983 crescuse la 2.30$ și în 1984 la 2.80$. În 1985, despăgubirile plătite depășeau de trei ori valoarea vânzărilor.
Din 6 companii producătoare de vaccin DTP în 1960, în 1984 pe piata americană rămăsese un singur producător: Lederle.
Lederle a fost dat în judecată într-un caz în care erau acuzați de apariția mielitei transversale la sugarul Kevin Tod. Nu exista vreo dovadă științifică (și nu există nici acum) dar cand despăgubirea de 1.13 milioane $ a fost acordată, compania Lederle a anunțat Asociația Americană de Pediatrie că va opri producția de DTP. Nu pentru că ar fi dat faliment ci pentru că era evident că nu exista boală care să nu fie pusă în cârca vaccinului DTP, indiferent de calitatea dovezilor științifice. Astfel, lanțul despăgubirilor nu s-ar fi oprit niciodată.
Producătorii celorlalte vaccinuri se împuținau și ei, supuși acelorași riscuri. Astfel că, în 1986, Congresul a votat legea ”National Childhood Vaccine Injury Act” care a reușit trei lucruri:
- A eliminat bătălia juridică dusă de părinți și costurile asociate
- A protejat companiile farmaceutice de litigii costisitoare continue
- A încurajat producătorii să cerceteze noi vaccinuri.
Deși criticabilă pentru că presupune automat că anumite afecțiuni sunt cauzate de vaccinuri, legislația a salvat vaccinarea în SUA. De asemenea a creat un sistem de informare a publicului asupra siguranței vaccinării, deschizând baza de date VAERS. Consecința pozitivă a legislației însă, este că există un fond de despăgubiri în cazul în care un efect secundar al vaccinării este considerat valid. Despăgubirile fac viața mai ușoară acelor cazuri de efecte secundare permanente, iar companiile farmaceutice pot continua să producă vaccinuri fără să-și asume riscuri financiare enorme.
Scenariul
Surprizător însă, asocierea dintre DTP și efecte secundare grave nu a început cu ”DPT – Vaccine Roulette” la nivel global. A început în Marea Britanie și cu studiul unui medic pe nume John Wilson. Acesta a declarat în 1974, într-o conferintă la Societatea Regală de Medicină că ”între ianuarie 1961 și decembrie 1972, aproximativ 50 de copii au fost aduși la Spitalul pentru Copii din Londra datorită unei probleme neurologice considerată a fi asociată cu vaccinul DTP”. Dintre cei 50, conform lui John Wilson, 22 au devenit epiletici sau cu probleme mentale, sau ambele.
Apariția lui John Wilson într-o ediție a emisiunii ”This week” a cauzat însă și mai multă îngrijorare decât conferința lui în fața colegilor de la Societatea Regală. De data asta discuta nu cu câțiva colegi ci cu milioane de oameni. Acelor milioane de oameni, John Wilson le-a spus că este convins că vaccinul DTP poate cauza complicații ireversibile.
Media a explodat, medicii au început să ia atitudine împotriva vaccinului. John Wilson era un om de știință și medic respectat și lucra într-un spital cu renume. Statisticieni și epidemiologi susțineau chiar și abandonarea vaccinului.
Scenariul era deja cunoscut celor care lucrau în sănătatea publică. Acoperirea vaccinală cu vaccinul DTP a scăzut dramatic în perioada 1975 – 1978. Drept consecință peste o sută de mii de copii s-au îmbolnăvit de tuse convulsivă, 5 mii au fost spitalizați, două sute au avut pneumonii severe, optzeci au avut convulsii și 36 au murit. A fost cea mai gravă epidemie din istoria recentă a Marii Britanii. În Japonia vaccinul a fost suspendat o perioadă, iar numărul de spitalizări și decese datorate tusei convulsive s-a triplat. Dar în Marea Britanie cifrele erau chiar mai mari decât erau raportate. Mulți medici deciseseră să nu recomande vaccinul DTP părinților. Copilul murea însă de tuse convulsivă, așa că medicii raportau decesul ca fiind cauzat de alte boli respiratorii și chiar și SIDS (sindromul morții subite). Decesele reale erau de peste 600 de cazuri.
Responsabilii cu sănătatea publică au cerut un studiu care să încerce să elucideze dacă exista o legătură între probleme neurologice și vaccinul DTP și l-au ales pe David Miller care s-a dedicat sarcinii cu atenție deosebită. Între 1976 și 1979, Miller a cules date despre toate problemele neurologice raportate în sistemul medical britanic și apoi a calculat o asociere statistic semnificativă între vaccinul DTP, trecerea a un maxim de trei zile și o problemă neurologică cronică. Riscul era aproximativ 1 caz la o sută de mii de copii.
Procesul
Multiple studii mai târziu, concluzia lui David Miller nu părea să fie la fel de solidă. O cercetare din 1983 a comparat vaccinul DT (diftero-tetanic) cu cel DTP în vaccinarea a 134,700 copii și nu a reușit să găsească vreo asociere. În 1988, în Danemarca s-a studiat vârsta de apariție a problemelor neurologice și nu s-au găsit date concrete, în ciuda faptului ca Danemarca schimbase vârsta de administrare a vaccinului. Tot în 1988 cercetători din Statele Unite au verificat fișele medicale a 35 de mii de copii și tot nu au găsit vreo asociere cu vaccinul DTP. Alte studii independente în 1991, 1994, 1995, 2001 au infirmat concluziile lui Miller.
Dar procesele care au urmat studiului nu aveau cum să cunoască viitorul și totuși unul dintre procese s-a dovedit revelator pentru greșelile făcute de Miller și siguranța vaccinului DTP.
În cadrul procesului Loveday v Renton and Wellcome Foundation (1988), considerat caz ”școală” în ceea ce privește neglijența medicală, studiul Miller s-a transformat din cel mai puternic argument împotriva vaccinării într-o rușine. Miller primise 241 de cazuri de handicap mental după o boală. Dintre aceștia 7 aveau boala asociată cu vaccinarea. Din păcate, Miller și colegii greșiseră dramatic la clasificarea cazurilor. Fișele medicale explicau că 3 dintre cei bolnavi avuseseră o infecție virală, unul suferea de sindrom Reye (cauzat de aspirină) și, în cele din urmă, 3 dintre copiii semnalizați în studiu ca având retard mental, erau complet sănătoși.
Asocierea dispăruse, acuzația era falsă și dovezile împotriva ei erau clare. Niciun alt proces care să implice vaccinul DTP nu a mai apărut vreodată în curțile britanice, în lumina dovezilor.
Mulți ani mai târziu, copiii prezentați în ”DPT – Vaccine Roulette” au primit si un diagnostic corect: o anomalie genetică în gena SCN1A, boala numindu-se Sindromul Dravet. Nimeni nu a făcut vreun documentar privind această descoperire, tăcerea mass-media fiind asurzitoare.
Repetiția
Zece ani după încheierea procesului Loveday v Renton, Andrew Wakefield, un reputat gastroenterolog ce lucra la Royal Free Hospital în Londra a publicat un studiu care urma să declanșeze o adevărată furtună mediatică, să fie responsabil pentru decese a mii de copii din toată lumea și să repornească mișcarea antivaccin contemporană.
Scenariul
Andrew Wakefield era foarte atașat de ideea că virusul rujeolic produce sindromul Crohn, o boală intestinală. A publicat două studii în care sugera o asociere, însă dovezile nu au fost în niciun caz foarte puternice, în cel mai bun caz putând fi numite preliminare. În unele cazuri vaccinarea era suspectată și ea.
Anrew Wakefield nu s-a oprit din această speculație. În 1998 a publicat un nou studiu (în reputatul jurnal ”The Lancet”). În studiu sugera că vaccinul ROR este un potențial risc pentru ”enterocolită autistică”, o combinație inventată de el între sindromul Crohn și autism. În conferința de presă ce a urmat studiului, și în kit-ul de presă dedicat, Wakefield a făcut afirmația ce avea să-l urmărească tot restul vieții. El a declarat că vaccinul ROR este probabil responsabil de enterocolita autistică.
Frauda
Dar existau multiple motive pentru care Wakefield a publicat acest studiu si a insistat în comunicarea către presă că vaccinul ROR este factor cauzator pentru autism.
Wakefield fusese plătit cu sute de mii de lire de companii de avocați care vroiau să dea companii farmaceutice în judecată (și aveau nevoie de dovezi)
Wakefield avea patente pe o formă de vaccin monovalent împotriva rujeolei, urmând să profite de pe urma panicii generate chiar de el.
Spitalul Royal Free și Andrew Wakefield au depus patente pentru o metodă de a trata sindromul Crohn și autismul cu niște extracte obținute din sângele unor capre însărcinate.
Ridicolul cercetării lui Wakefield a fost întărit de faptul că metoda folosită pentru a detecta virusul rujeolic în intestinele copiiilor era complet validă, dar în niciunul dintre copii din studiu nu a fost identificat virusul. Unul dintre semnatarii lucrării originale, tocmai laborantul, a declarat asta în fața reporterilor:
Metodele investigative folosite au fost brutale, de la teste de sânge, la puncții lombare, puncțile fiind extrem de invazive și dureroase. Dar asta nu a contat, ideologia era mai importantă.
Când investigația asupra cercetării a fost pusă cap la cap, a devenit una dintre cele mai de impact fraude din istoria științei.
Nu doar a cauzat și continuă să cauzeze îmbolnăvirea și decesul a mii de copii anual, dar datorită reacției publicului a generat cheltuirea a milioane de dolari în încercarea de a face cât mai clar cu putință că nu există o asociere.
De asemenea, a irosit timpul și banii părinților cu copii autiști – rareori bogați -lăsându-i pradă șarlatanilor care le vând kit-uri de ”detoxifiere a vaccinurilor”
Și, complet contra-intuitiv, a făcut chiar și cercetarea asupra siguranței vaccinurilor dificilă și nedorită pentru că niciun cercetător nu vrea să devină noul Wakefield.
Andrew Wakefield, omul care a inventat asocierea ROR-autism a devenit un paria, un personaj fără scrupule,dornic de atenție și validare, dar incapabil să distingă între știință și minciunile pe care le promovează
În 2016, Andrew Wakefield a încercat să promoveze într-un documentar regizat chiar de el, aceeași idee falsă de acum 18 ani. În ciuda sutelor de studii care explică lipsa de legătură dintre autism și orice fel de vaccinare, Wakefield a promovat aceeași ipoteză nedovedită.
Andrew Wakefield si Lea Thompson (prezentatoarea DPT – Vaccine Roulette) au fost poate bine intenționați inițial. Cu gândul la siguranța copiiilor le-au făcut însă rău tocmai celor pe care credeau că îi protejează.
Acum 220 de ani, Edward Jenner efectua primul vaccin. Un act care urma să devină apoi semnul și simbolul medicinei preventive, a puterii ingeniozității umane în lupta perpetuă cu bolile.
O dată cu primul vaccin s-a născut și mișcarea antivaccinare. O mișcare a cărei singură reușită este sabotarea reușitelor medicinei, lasând însă atât adulții dar mai ales copiii să plătescă prețul. De multe ori chiar cu viața.
Ideea lui Jenner a salvat, de-a lungul istoriei, miliarde de vieți, a contribuit decisiv la calitatea vieții umane și a permis părinților să spere că își vor vedea copiii mari și chiar să viseze la nepoți.
Oponenții lui Jenner au făcut propagandă unor idei false, au lăsat milioane de copii să se îmbolnăvească și a permis părinților să facă cel mai înfiorător lucru din viața lor : să-și îngroape copii.
Oare care dintre aceste idei merită să fie sărbătorită?
Bibliografie:
Offit, Paul A. Deadly Choices: How the Anti-Vaccine Movement Threatens Us All. New York: Basic Books, 2011
Williams, Gareth. Angel of Death: The Story of Smallpox. Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2010
Brian Deer: http://briandeer.com/mmr-lancet.htm
2 comments
Comments are closed.