Conspirațiile mincinoase despre incendiul din Colectiv – citește-le și oprește-le.

De câteva zile încep să lăcrimez de câte ori mă gândesc la ce s-a întâmplat în Colectiv. Și mă gândesc des. Poate prea des. Mă gândesc că, poate dacă eram doar un pic diferit în alegeri muzicale în adolescență, eram in club.

Am o colegă care și-a pierdut copilul acolo. Nu suntem apropiați, nu ne intersectăm des. Dar e la un etaj distanță într-o companie de cam 100 de oameni. La un moment dat o să mă uit în ochii ei și… ce poti spune unui părinte care și-a pierdut copilul? Nu știu. Nu sunt capabil să-mi imaginez durerea ei.

Ce pot eu să fac, dincolo de strigat în piață, dat jos guvernul și incurajat lumea să stea în piață, ce pot eu face este să sper că pot distruge sau limita conspirațiile care s-au stârnit în urma acestui incident oribil. De ce? Pentru că nu vreau ca moartea unor tineri să ajungă o caricatură. Este un eveniment tragic, prevenibil și există lucruri importante ce trebuie învățate din el.

1.Focul din Colectiv ESTE o tragedie a lipsei de prevenție, nu este pus de o mână criminală.

Foarte repede după incendiu au apărut ideile că ar fi o mână criminală la mijloc. Că artificiile nu ar fi capabile să aprindă un burete uscat într-un mediu inchis. Drept dovadă se aduce o imagine (sursa nu este video-ul de mai jos) cu artificiile la intensitate minimă și se argumentează că focul a început de la baza buretelui, nu din partea de sus asa cum se vede în imaginea în care buretele este aprins.

Imagine cu solistul pe scenă + artificii, fără formație, sursă necunoscută
Imagine cu solistul pe scenă + artificii, fără formație, sursă necunoscută
Stâlp și nivelul maxim al artificiilor
Stâlp și nivelul maxim al artificiilor. Sursă video , time code 0:19
Capture3
Imaginea inceputului dezastrului.

Pentru mine clipul video și segmentul captat mai sus, arată foarte clar că artificiile pot ajunge și au ajuns la stâlp. Apoi, focul se propagă destul de repede pentru că buretele chiar arde extrem de repede și așa cum arată și experimentul ProTV  din burete cad bucăți încinse (baza acestuia nu este nici pe departe punctul de origine al incendiului).

De altfel procurorii au urmarit și descris secundă cu secundă evenimentele din club . Faptul că există dovezi video este irelevant pentru conspiraționiști de obicei, dar pentru orice persoană rațională este o dovadă suficientă a unui accident.

2. Nimeni nu este atât de nebun încât să ascundă morți

Conform unor scenarii, autoritățile ascund numărul real de morți din Colectiv de frica furiei populare. Dincolo de faptul ca nu ar avea sens având în vedere evenimentele politice curente, ideea a prins pentru că una dintre victime a fost greu de identificat la IML. Un apropiat de-al lui Claudiu Petre, a declarat că inițial trupul acestuia din urmă nu a fost identificat la IML și apoi l-au ”regăsit”. Momentul e povestit chiar de ”propagatorul” inițial și în general este o întrebare legitimă. E greu de explicat ce s-a întâmplat de fapt în lipsa mai multor detalii, chiar dacă în cele din urmă trupul lui Claudiu Petre a fost identificat.

Ce merită menționat este că oamenii care ajung la IML să identifice cadavre sunt în stare de șoc și e foarte posibil efectiv să nu poată procesa ceea ce se întâmplă, respectiv nu pot identifica corect ceea ce se află în fața lor.

Gândiți-vă de câte ori se întâmplă să vedeți o față cunoscută în mulțime ca apoi să observați că vă înșelați. La nivelul creierului există mecanisme de identificare de tipare care uneori iau scurtături și produc erori. Dar, la fel de adevărat este că, intrând în cabinetul de medicină legală ai anumite așteptări, mai ales după un incendiu, care pot întuneca capacitatea creierului de a recunoaște ușor chiar si figuri apropiate.

În cele din urmă s-a dovedit că familia lui Claudiu Petre a fost cea care a clarificat situația.

Există și alte argumente care se pot aduce pentru a demonta ideea că există niște morți necunoscuți. Presa este extrem de interesată de subiectul acesta și dacă ar exista încă 20 de morți nedeclarați, familiile acestora (să zicem 10 oameni de persoană) ar putea face probleme enorme statului în doar câteva minute.

În plus, vorbim de o coordonare fantastică în momente de groază și teroare reală nu doar în rândul celor din club ci chiar și în rândul medicilor și salvatorilor. Cine ar îndrăzni să spună medicului care s-a luptat să salveze viața unui om că trebuie să îl ascundă? Cine ar îndrăzni să spună șoferului de pe ambulanță să se ducă în vreo văgăună cu un mort? Și cine ar asculta?

Când vezi iadul la doi pași de tine și oameni ieșind din el, orice ordin, orice lipsă de umanitate, orice plan se năruie. Există echipe întregi de oameni care își vor spune povestea zilele acestea, nimeni nu ar fi în stare să facă așa ceva fără să existe ruperi de rânduri.

Sigur că acordăm oamenilor politici dreptul de a fi mai ticăloși decât Sauron însuși, dar trebuie să ne dăm și seama că politicienii nu sunt mai capabili decât oamenii de rând și cel mai probabil e adevărat contrariul.

3. Distragerea atenției de la un mort folosind mulți alții este o idee defectă

Logica aici este foarte dificil de urmat dar să încercăm:

Ministrul Gabriel Oprea probabil abuzează de coloana oficială și într-o seară fatidică un polițist din coloana are un accident și moare aproape pe loc. Scandalul public al acestui eveniment urmat de incapacitatea aceluiași ministru de comunica rapid și onest și presa e cu ochii pe el ca pe butelie.

Butelia însă, în lipsa altor idei, pregătește ca un strateg versat un atentat asupra unor rockeri dintr-un club, fără să fie în stare să prevadă că aceștia vor pune cel puțin pe jar, întreaga clasă politică. Slaba încercare de imagine din timpul unor declarații la fața locului este practic singura dovadă în favoarea scenariului, dar un politican care nu încearcă să-și construiască imaginea de fiecare dată când are o cameră în față nu e politician. Plus, Gabriel Oprea nu era chiar iubit de lume în acel moment, chiar dacă zicea ”bună seara, nu pot vorbi acum” era acuzat de ceva.

Alte ”dovezi” sunt multiple afirmații făcute de diverși oameni pe diverse site-uri care însă nu prezintă nici o dovadă. Sau dacă e o dovadă, e un SMS cu data si ora fatidică, chestiune ce poate fi falsificată în câteva momente. Iată conversația unui securist milos cu o victimă sigură. Dovada unei conspirații sau elucubrații scrise de mine la 2 noaptea cu un site special? Există și site-uri pentru generat mesaje de Facebook, Whatsapp, practic orice aplicatie sociala poate fi falsificata.

v29af

În esență astfel de idei vor fi împrăștiate încontinuu de acum înainte, indiferent de nivelul transparenței anchetei în cazul Colectiv. De ce? Pentru că minciuna e ușoară, produce trafic mare pe site-urile care propagă astfel de idei (cocoon, bucovina profundă, expunere, fluierul si multe altele). Și pentru că acești oameni chiar cred că este posibil la nivel principial să existe cineva atât de cinic încât să omoare peste 30 de oameni ca să distragă atenția de la 1 deces. Cred ca spune mai multe despre inițiatorii minciunilor decât despre ce se întâmplă în realitate.

4. Alte idei fără sens

Aici o să includem conspirațiile ”spirituale” ca de exemplu

Pedepsele divine în care Dumnezeu se hotărăște că Halloween în Țara Românească e inacceptabil așa că aprinde buretele antifonic prin voință divină. Ciudat că în celelalte zeci de țări care sărbătoresc Halloween nu a avut nici o obiecție. În alți ani a avut ceva cu avioanele, chiar de Haloween (primul, al doilea, al treilea). Sper ca nu trebuie să explic că un zeu atotputernic nu are nevoie in secolul informației instantanee să comunice prin artificii în underground. Sigur găsește ceva mai eficient dacă are mesaje de transmis.

Sacrificii satanice au fost de asemenea menționate.

Trebuie să înțelegem cât de cât fenomenul muzicii heavy metal ca să putem de asemenea să spunem că nu, satanismul nu are legătură, este vorba de imagine.
Așa cum One Direction sau, pentru fetele de vârsta mea, Backstreet Boys, pozează în diverse variații de băieți buni, periculoși sau sexy, la fel și formațiile heavy metal sunt interesate să își transmită mesajul anti-autoritate și anti-establishment folosind imagini care altfel ar fi considerate ”sensibile”.

Este o metodă de a te identifica într-un anumit gen de muzică, un anumit stil de gândire și un anumit fel de a fi. Și atât. Nu trebuie să însemne mai mult de atât.

De asemenea, cei care cred că sataniștii sunt caricaturile ce le-au fost prezentate în media ar face bine să se informeze asupra definiției moderne a satanismului. Nu mușcă, promit.

Ce trebuie să învățăm

Această insuportabilă tragedie și înfiorător dezastru este cauzat de mulți factori. Putem găsi vină patronilor, autorităților, corupției, lăcomiei, prostiei, nepăsării și multor altor păcate.

#Colectiv ne va învăța ceea ce nu trebuie să fim: delăsători, nepăsători, neinformați și neinstruiți, nepregătiți și dornici de scurtături legislative și procedurale.

Dar ca să putem construi pe o fundație puternică cu niște valori reale, nu putem lăsa moartea atâtor oameni frumoși să fie batjocorită de fricile, angoasele și temerile noastre. Nu putem lăsa ca moartea lor să devină o scenă într-o piesă de teatru în care fiecare replică e cunoscută.

Nu putem permite ca scenariile și minciunile să ne acopere gândirea rațională care să ceară răspunsuri reale, schimbare concretă și prevenirea oricărei repetări a unui astfel de coșmar.

Lăsați acești oameni ce au murit într-un dezastru ce putea fi evitat, toți acești copii, frați, prieteni, iubiți și părinți să ne învețe că trebuie să înfruntăm realitatea și să o schimbăm chiar dacă am prefera să ne amăgim cu povești.

Puternic, împreună, uniți, #colectiv.

16 comments

  1. Ideea cu satanismul vine doar dintr-o zona a muzicii rock, si anume BLACK METAL, unde apar formatii ca Venom, Dimmu Borgir etc. Printre altele, fenomenul BLACK METAL a starnit un fenomen contrar, numit UNBLACK METAL, insemnand black metal… crestin! Mai este numit si CHRISTIAN METAL, HOLLY METAL sau WHITE MEAL si reuneste formatii ca Horde sau Crimson Moonlight. Una peste alta muzica rock este un limbaj. La fel ca limbajul literaturii poti exprima orice cu el. A generaliza nu e o idee prea buna.

  2. Inca o data BOR(cel putin unii din ei) a demonstrat ca nu face decat sa imprastie ura pentru cei care nu fac ca ei. Pentru unii care practica o religie unde zice sa`ti “iubesti aproapele” nu prea pare sa se intample acest lucru. Restul era clar ca or sa ajunga unii care sa inventeze povesti pentru audienta.

    1. Religia a aparut cand primul ticalos a intalnit prima femeie pioasa, credula ,fraiera sau fricoasa .

      Religia – un tupeu barbatesc fara margini, nebunie curata si neghiobie feminina.
      Iubirea mamei de copii este neconditionata , este sacrificiu si jertfa .
      Asa cum ne reveleaza yoga , prin iubirea de copii mama participa la conditia divinitatii si , evident, nu are nevoie de impostori de aiurea care sa vina sa o mantuiasca.
      Ce ne-a adus biserica in cei 25 de ani de dupa revolutie ? Crime , violuri , terorisme , coruptie – toate sunt nebunie provocata de testosteron .
      As distruge tot crestinismul . As aduce in lume Pacea, Egalitatea si Ratiunea. As facae Pace intre Dumnezeu si Diavol .
      As instaura religia prin care sa-mi slavesc parintii , bunicii si strabunii si va face mai mult decat toti pretinsii mantuitori ai lumii.
      As practica cultul bacantelor in urma caruia din ochii femeilor izvorau scantei si fulgere ce calcinau. Bagheta folosita in cultul bacantelor facea miere din piatra si apa raului devenea alba ca laptele .
      Bolnavul psihic de ”Sfantul ” Pavel , la Cina cea de Taina , s-a adresat reginei si vestalei Maria Magdalena : ” Iti iau gatul , tarfa ” Asa a ajuns Maria Magdalena si femeia – prostituata , roaba , pacatoasa in fata chidei iar proxenetii – mantuitori , apostoli , botezatori si alte ticalosii barbatesti.
      Franta are 230 de ani de istorie in care sceptrul si coroana tarii au stat pe fruntea si in mana urmasilor Mariei Magdalena .
      Comunismul – flamura cea rosa cu umbra-i de dreptate / Sfinteste a ta viata de tina si pacate / Nu ! Nu esti tu de vina ci-s cei ce te-au vandut /
      Marele istoric si literat – Ovidiu Dramba , Istoria Culturii si Civilizatiei Universale , vol lll prezinta revelatia facuta lumii de mari imparati romani si germani ca : ” Omenirea a fost vanduta si inselata de trei mari impostori : ” Moise , Mahomed si Hristos ”

  3. Mai era un pas si aparea ipoteza ca Oprea a doborat si avionul rusesc ca sa atraga atentia de la Colectiv, care atragea atentia de la politistul din coloana. SI pun pariu ca existatu sustinatori si ai aceste tampenii

  4. Primul articol cu care sunt de acord 100%. Echilibrat si onest, fără derapajele cu care mă obișnuiseși, din păcate. Cu tristețe recunosc că mulți ortodocși au fost penibili. Din fericire nu majoritatea. Felicitari! Sper sa nu fie si ultimul 🙂
    Tac’tu

  5. Mi se pare mizerabil cand se da vina pe victime. Ce au facut unii preoti e departe de orice conduita crestina, departe de litera Bibliei.

    Semnat: o familie de satanisti.

  6. Reichstag si Colectiv
    Doua turnuri gemene
    Criminali asemene .

    Incendiul s-a terminat,
    Mortii s-au ingropat ,
    Ponta e decapitat
    Iohanis a triumfat
    Oare cine-i vinovat ?

  7. Publicul nu poate tine numaratoarea. Nu are cum.
    Deocamdata.
    Doar daca face o asociatie a victimelor si se numara atunci intre ei si da altfel decat oficialul.

    Pana una alta, ce stim cu certitudine ca Statul i-a ucis prin incompetenta si indolenta, incapacitatea de a aplica propriile norme de siguranta.

    Ca unitatea speciala pentru arsi nu e functionala si o buna parte de “merit” o are tocmai ala care a fost pus sa supervizeze asistenta medicala acordata supravietuitorilor.

    Ca medicul roman nu stia de B12a desi stia de intoxicatia cu cianuri, a aflat tarziu si nici n-a fost in stare sa cumpere, a cerut/obtinut (dupa cat timp??) o donatie.

    Statul a tergiversat masiv mutarea lor in strainatate, declaratiile despre faptul ca vor suporta toate cheltuielile fara sa mai treaca prin birocratia ucigasa au venit tarziu, cand astia deja mor pe capete in spitalele romanesti.

  8. Totul a fost datorat unei greseli(prostiei) si aceea de a folosi artificii intr-un spatiu ingust, usor inflamabil, fara a avea nici macar banuiala(certitudinea deja e ceva exagerat spus) ca ceva o sa mearga prost. A fost un accident teribil si sper ca nimic similar sa nu se mai intample. Cauza lui a fost ceva firesc, nimic spiritual, nimic divin la mijloc, nici macar ceva conspirational.

  9. O gramada de concidente si intamplari nefericite numai bune ca sa dea apa la conspirationisti.
    Nu stiu daca ati vazut filmul ala cu zombie, World War Z, stiu, film cu zombie… acolo zice un israelian ca daca din 10 analisti de situatie, unul are o parere diferita, trebuie verificata acea parere diferita, fara zbateri si dezbateri inutile, trebuie pur si simplu verificat fiecare aspect al problemei.
    Acum la peste 2 saptamani de la accident si multi morti vedem ca majoritatea au murit intoxicati, si numarul celor afectati de fumul toxic s-a marit, oamenii venind la spital dupa cateva zile de la incident acuzand probleme respiratorii.
    Evident.. asta da apa la moara – pentru ei e dovada clara ca statul a ascuns numarul initial de victime!
    Din punctul meu de vedere statul are o vina foarte mare prin neasigurarea conditiilor de tratament si gestionarea foarte proasta a incidentului. Asta pe langa coruptia care a permis functionarea unui club in conditiile date.

Leave a Reply