Homeopatia – o minciună periculoasă – Partea a 2-a
În partea a 2-a: revenirea homeopatiei pe scena mondială, dezvoltarea medicinei moderne şi implicarea homeopatiei în mişcarea nazistă. În plus, ce spun studiile ştiinţifice despre eficienţa homeopatiei.
Declinul homeopatiei ce începuse pe la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 părea inexorabil. Noile descoperiri ştiinţifice lăsau în urmă secole de ignoranţă şi superstiţii şi cei care supravieţuiau medicinei “ortodoxe” nu mai erau doar simpli norocoşi
Antisepticile avuseseră un succes fenomenal, vaccinurile începuseră să fie din ce în ce mai acceptate, munca lui Louis Pasteur în domeniul microbiologiei – inventarea vaccinului împotriva turbării şi antraxului – fusese extraordinară , descoperirea bacteriilor care cauzează holera, tuberculoza, difteria, febra tifoidă, pneumonia, gonoreea, lepra, ciuma bubonică, tetanos şi sifilis de către Robert Koch şi elevii săi fuseseră laureate cu premiul Nobel pentru medicină în 1905.
Prin comparaţie homeopatia nu prea avea reuşite asemănătoare, iar opinia medicală se îndepărtase de gândirea antică a miasmelor (care încă însemna o parte importantă a doctrinei lui Hahnemann) şi se baza din ce în ce mai mult pe teste comparative şi observaţii empirice.
În 1925 însă, un medic german care tratase bronşita cu eter a publicat un articol într-un jurnal medical. A fost singurul articol din acel an însă a lansat 45 de articole în anul următor şi discuţia despre potenţialul medicamentelor ultra-diluate