România, te iubesc bolnavă! Analiza unui reportaj anti-vaccin 1

Daca vreți să citiți mai multe despre miscarea anti-vaccin locală, impactul lor și ce chestiuni spun vă recomand seria Vaccinarea – un pericol pe care o găsiți în totalitate aici.

Am ajuns și în climaxul mișcării anti-vaccin de pe la noi, s-au văzut la televizor! Am sperat până în ultima clipă că o să fie cumva echilibrat și corect reportajul ProTv – România Te Iubesc din 09.06.2013.

Am emisiunea inregistrată dar am probleme tehnice cu a o converti intr-un format comun. Și nici nu aș vrea să o pun online și să distribui și mai mult dezinformarea. Știu că există deja online, există și pe voyo.ro pe bani, se poate găsi ușor, dar cu toată responsabilitatea, nu vă recomand să o urmăriți dacă aveți copii mici sau femei însărcinate prin preajmă. Reacțiile pe care le-am citit nu sunt încurajatoare, nivelul de manipulare este imens.

Dacă urmăriți comentariul meu în paralel cu emisiunea (așa cum am și scris acest articol) s-ar putea să ajute.

Voi face tot posibilul să analizez cele mai interesante afirmații.

Milioane de decese au fost prevenite, însă astăzi crește numărul părinților care se tem de reacții post-vaccinale grave, foarte rare de altfel și care au existat dintotdeuna. Cum responsabilitatea de a vaccina sau nu copilul e în totalitate a părinților mulți se simt puși între ciocan și nicovală

Ok, până aici e totul bine. Am setat intriga, am expus faptul ca milioane de copii trăiesc și că unii părinți nici nu-și dau seama că probabil sunt în viață datorită vaccinării. Și desigur, există reacții adverse.

Până când își primește buletinul… 38 de vaccinuri

Ok, hai să clarificăm aici! Cum se numără treaba asta? Păi se numără în cel mai absurd mod posibil, adunând tulpinile din vaccinuri.

Oameni buni vaccinarea înseamnă injecția! Nu numărul de tulpini din fiecare vaccin! Conform schemei de aici  nu numai că nu ajungi oricât ai număra la 38 de vaccinuri dar nici nu atingi 15 vaccinări. De altfel exista 9 momente în care copilul se întâlnește cu un vaccin până la 14 ani. Deci după numărătoarea ProTV i se fac 4.2 vaccinuri la fiecare vizită la medic? Mari reporteri ai ”România te iubesc”ați întrebat vreun medic despre cifra asta sau ați dat copy paste din gura căscată a ignoranță a mămicilor anti-vaccin? Cred ca citatul vorbește de la sine.

Majoritatea părinților au încredere în doctor. Nu întreabă nimic. Mulți nici nu știu că primele două vaccinuri se fac imediat după naștere. Află abia la ieșirea din maternitate.

Păi și cu ce e vinovat sistemul medical că părintele face copii fără să se informeze? Mamele alea ce fac 9 luni? Ce citesc? Că eu aș devora cărți de la ce se întâmplă în fiecare săptămână a sarcinii și apoi ce ar trebui să știu despre primul an al copilului. Păi în cărțile despre creșterea copiilor nu scrie că se fac vaccinuri? Nu cred asta.

Medicul vaccinează pe bandă rulantă. Fără discuții.

Ah, că înainte de a se face vaccinul părintele ar trebui întrebat, sunt de acordDar la faptul că părinții habar nu au ce se întâmplă cu copilul lor în primele lui zile după naștere nu exista scuze. E ca și cum infractorul s-ar scuza ca nu cunoștea legea. E fix problema lui că nu cunoaște legea. La fel și aici, părinții trebuie să știe foarte clar ce se întâmplă cu copilul lor nu să fie stupefiați de vaccinare. Repet, sunt de acord cu vaccinarea după acordul părinților și nu înainte și probabil e nevoie de o atenție mai mare în urmarea acestei proceduri.

De asemenea, din ce văd discuții pe forumuri de fete  există niște formulare care se semnează la internarea in spital care se referă la ”toate procedurile”. Cum vaccinarea este o procedură considerată cu risc minim unele spitale nu au făcut formular separat. Alte spitale în schimb publică toate tipurile de formulare direct pe site 

Mă enervează tonul sarcastic al reportajului

”România se grăbește să țină pasul cu vestul. Ministerul Sănătății anunță că din toamnă copii vor primii încă un vaccin cumpărat de stat”

Da, ne grăbim să ținem pasul cu vestul pentru că ne mor copii pe capete în spitale de la boli ce ar putea fi prevenite prin vaccinare. Pentru că în 2012 am avut aproape 21.000 de mii de cazuri de rubeolă, 7500 de cazuri de rujeolă și 55 de rubeolă congenitală așa cum am arătat deja. Asta nu e glumă, nu e de spus cu condescendență și nu e de blamat. Formula corectă era: după multe insistențe ale părinților Ministerul Sănătății a găsit bani pentru încă un vaccin.

Din 100.000 de copii, 62 mor din cauza pneumoniei și jumătate din pneumonii sunt din cauza pneumococului

Măcar ceva date concrete, aleluia. Deci nu ne grăbim să ținem pasul cu vestul ci ne târâim cu greutate să folosim banii eficient. Iată, 62 de vieți salvate. Ce, e prea puțin?

Daaar stai. Niște loturi de vaccin au fost retrase prin urmare… să ne panicăm! Ce contează că s-a retras un lot de vaccinuri probabil datorită unei probleme de calibrare a liniei de producție (chiar nu găsesc date pe nicăieri).

Sugestia este că datorită acelei retrageri vaccinul ar fi cumva nesigur, combinată și cu mențiunea (bazată pe ce?) că nu toți pediatrii îl recomandă.

Aici apare reprezentantul WHO în România (dr Victor Olsavszky) care spune că nu știe detalii despre acea retragere (nici nu e treaba lui, e treaba EMA – Agentiei Europene a Medicamentului).  Mai departe vine si conf dr Alexandru Rafila și spune că da, s-a retras în urma problemelor semnalate inclusiv de doctori.

Aici e de înțeles o chestiune. Între companii, medici și stat (local prin ANM) există niște legături strânse tocmai datorită nevoi de a supraveghea perpetuu produsele din piață. Din punct de vedere legal distribuirea vaccinurilor către populație este inclusă în așa numita Faza 4 a cercetării eficienței vaccinării. Apoi pe baza reacțiilor adverse raportate atât direct către stat cât și raportate de medici companiilor farma (care sunt responsabile cu sincornizarea datelor), statul ia mai departe decizia de a păstra sau elimina un produs pe piață. Lucrurile astea se întâmplă regulat tocmai în scopul protecției populației.

Acum, funcționează asta perfect? Nu. Probabil ca medicii nu raportează tot ce ar trebui să raporteze, prin urmare datele sunt incomplete, iar deciziile nu se iau în condiții de transparență totală. Dar hai să gândim și altfel. Ce anume nu ar raporta un medic? O reacție adversă ușoară până la moderată care ar putea fi explicată și altfel. Ar refuza însă un medic întreg la cap să raporteze un deces sau o reacție adversă majoră precum o alergie severă la componentele vaccinului? Asta e foarte greu de crezut. Și da, dacă se întâmplă părinții pot să se ducă singuri la ANM și să raporteze.

Bun, acum incepe povestea despre reacțiile adverse de anul trecut la vaccinul BCG.

Sunt dezamăgit atât de tonul reporterului ”discret, tot mai mulți părinți au ajuns la spital” cât și de faptul că părinții au fost duși dintr-o parte într-alta până să li se dea un diagnostic și tratament corect. Când se schimbă o componentă a programului de vaccinare, medicii trebuie să fie informați asupra lucrurilor la care să se aștepte. Nu să afle în teren și să-și dea seama când li se suie mămicile, pe bună dreptate, în cap. Există un sistem de comunicare centralizat cu medicii?

Deci, copilul acum se joacă și peste o oră a murit

Asta declară un medic, spune reportajul, ca răspuns la întrebarea ”a fost viața copiilor pusă în pericol?”. Nu se aude această întrebare și nici răspunsul nu pare să aibă legătură… Nici nu știu cine a greșit aici, dacă nu cumva s-a editat o explicație mai lungă, important e că s-a băgat niște frică în părinți legat de vaccinul BCG. Singura explicație pe care o găsesc este că medicul încerca să explice cât de fragili sunt copii în general.

Mai departe se explică faptul că vaccinarea BCG nu împiedică infecția tuberculoasă ci complicațiile acelei infecții în cazul copiilor foarte mici. Asta a fost ok.

Vaccinul costă puțin și dacă protejează pentru 10-15 cazuri de meningita [tuberculoasă] sau miliară și-a scos deja banii că am salvat niște vieți.

Asta spune prof dr. Paul Stoicescu și este perfect adevărat.De altfel din cei trei bărbați invitați în emisiune prof Stoicescu a fost cel mai capabil în a transmite empatie și grijă față de pacienți. Din păcate a făcut și o afirmație nefericită de care reporterul ”imparțial” s-a legat respectiv ”nu existau nici atâtea efecte secundare care să isterizeze părinții”. Se trece apoi la detalierea unui caz ”o mamă considerată isterică” peste care o să sar pentru că nu face decât să aducă și mai multă grijă la adresa vaccinului BCG care săracul e unul dintre cele mai vechi din arsenal.

De-a lungul întregului reportaj există însă o temă. Mamele grijulii care vaccinează dar apoi trag ponoasele unei reacții post-vaccinale și bărbații din birouri cu declarații reci și clinice. Faptul că nu au fost găsite, sau nu s-au prezentat în fața reporterilor, experți în vaccinare de sex feminin care să susțină vaccinarea, mame dacă se poate, este o greșeală de abordare în comunicarea publică. Nota bene către cei implicați. Nu era nevoie decât de o mamă cu ”profesor doctor” în nume, cu o poză cu copii proprii pe birou și o declarație simplă: ”Eu sunt informată de toate reacțiile întâlnite post-vaccinare. Dacă nu aș avea încredere în eficiența lor, nu mi-aș fi vaccinat copiii”. Tacticile emoționale sunt la îndemâna tuturor, luați-le și folosiți-le

Singurul bărbat care e de partea cealaltă a gardului este dr Adrian Cacovean, chirurg cu specializare in homeopatie. No și surpriză, supriză, chirurgul habar nu are despre vaccinare.

Vaccinul este un exercițiu pentru organism dar este un exercițiu destul de parșiv, te lupți cu un inamic care ți-a intrat deja în mediul intern.

Dom’ doctor, mă scuzați că scriu lucruri evidente dar cam asta înseamnă medicina. Că dacă inamicul era în mediul extern, cine îl băga în seamă? Aveți senzația că îmi pasă extrem de tare de milioanele de bacteri și viruși ce se învârt prin aer în timp ce merg spre muncă? Nu, îmi pasă doar de ăia care au intrat în mine. Deci despre ce anume vorbim că e parșiv? Faptul că bolile sunt pe interior? Păi sunteți chirurg, sunteți expert în eliminat inamicii care au intrat în mediul intern fie ei tumori sau o țeavă. Nici măcar nu mă pot gândi la un exemplu în care medicina s-a ocupat de altceva decât de ceea ce se află în corpul pacientului. Până și celebra tumoare a Lucicăi Bunghez era parte din corpul ei până a fost eliminată. Sau poate o purta în poșetă și nu știu eu?

Formaldehida, care este interzisă în industria mobilei. Adică noi nu dăm cu lac mobila dar inoculăm bebelușului formaldehidă.

Ditta, minunata declamatoarea a celebrei ”poliomielita e produsă de torturi și prajiturele / zahărul din bombonele” a mai găsit o boroboață de declarat la televizor.  Formaldehida nici măcar nu este interzisă, ci doar există legislație care să limiteze prezența ei în mobilă. Legislația e prin Statele Unite, ce o fi la noi nu stiu dacă are cineva idee.

Dar trebuie să aplaud echivalarea pe care o face Ditta între mobilă și copii. Deci mobila cu formaldehidă e periculoasă pentru copii da? Păi și părinții copilului conțin formaldehidă în sânge (și prin urmare în respirație) la fel ca și copilul însuși. Chemați Protecția Copilului, duceți aceste surse de formaldehidizare departe de copil!

Apare reprezentantul OMS care spune că nu a fost stabilită vreo legătură între formaldehidă, cancer și vaccin! De ce am început să vorbim despre cancer???

”Deci deocamdată, nu! Cu siguranță acesta va fi înlocuit treptat dacă se va găsi o soluție mai bună”

Segmentul ăsta îmi întărește impresia că reprezentatul OMS a fost tras pe sfoară de reporterul ProTv. I-a băgat o întrebare despre cancer și formaldehidă dar i-a tăiat răspunsul complet. E foarte dificil să îți dai seama câtă informație reală a oferit dl Olsavszky și cât a apărut în reportaj. În orice caz, când vine vorba de formaldehidă răspunsul corect este ”e mai puțină formaldehidă în vaccin decât se află deja în corpul copilului”. Asta e realitatea…

Vine apoi doctorul Cacovean și ne spune despre hidoxidul de aluminiu. Hidroxidul de aluminiu este folosit ca și stimulant al sistemlui imunitar. Pe scurt asta înseamnă că aluminiul este componenta ”Bianca Drăgușanu” a vaccinului. Este acolo doar ca să atragă atenția asupra antigenului, să stârnească răspunsul imun și să se asigure că vaccinarea ca și acțiune nu trece neobservată. Fără aluminiu și adjuvanții de felul lui vaccinul ar rămâne inert și neobservat, eliminat rapid și toată eficiența s-ar duce pe apa sâmbetei.

Știe doctorul Cacovean toate astea? Da de unde, n-ați auzit ca e specializat în homeopatie? El știe că oalele conțin aluminiu deci face o comparație absurdă cu oxidul de aluminiu.

Nu sunt acelasi lucru! Hidroxidul de aluminiu e un praf amorf cu formula chimică Al (OH)3

Oxidul de aluminiu este un solid alb, insolubil cu formula chimica AL2O3

Eu îmi amintesc când beam lapte fiert într-o oală de genul ăsta, imediat a doua zi aveam gâtul uscat, făceam o faringită și un roșu în gât [și apoi niște năstrușnicii homeopate]

Ce pot spune la asemenea monument de argument absurd? Dimineața în copilărie aveați gâtul uscat, dom’ doctor? Încercați să nu mai dormiți cu gura deschisă!

Pe deasupra acestei aberații, ce relevanță are acest argument pentru mame? Ele alăptează cât mai mult posibil nu? Și e foarte bine așa! De ce ar avea nevoie să fiarbă lapte în oale de aluminiu? Nici nu știu dacă povestea cu aluminiul din oale e reală, dar o las așa.

Cât despre ideile homeopate pe care le-a mai descris dl Cacovean… ce mai pot să zic. Nici o legătură cu nimic. De altfel e usor de înțeles că dacă nu știi chimie de bază, te poți lăsa păcălit de homeopatie. Dl Cacovean, mai vorbiți cu anestezistul, poate vă explică mai multe.

Mai departe se discută despre siguranța aluminiului (citează o dezbatere la FDA pe care eu nu o găsesc) și o declarație a unui reprezentant al unei companii farma care spune o chestie interesanta respectiv faptul că aluminiul este aprobat pentru introducerea în vaccin ca și adjuvant dar nu prea se știe cum funcționează. Mă miră asta dar mă bucur că știm totuși că funcționează – lucru dovedit de eficiența vaccinării adică probabil cea mai bine documentată poveste de succes a medicinei.

Dar citatul e din 2002. Și din 2002 încoace oamenii de știință nu au stat pe loc întrebându-se unul pe altul precum terapeuții bowen ”oare cum o funcționa hidroxidul de aluminiu ca si adjuvant?”. Nu, au pus mâna și au studiat, și există niste propuneri  asupra modelului de funcționare. Vom afla mai multe în timp și probabil vom ajunge la concluzia că a fost o idee bună să îl avem în vaccinuri. Există aparent doi noi adjuvanți licențiați în Europa aștept să văd paranoia conspirotardă despre ei. Până una alta puteți afla mai multe despre aluminiu și profilul său toxicologic de aici

Cum știi dacă un nou născut de cinci minute e sau nu alergic, sensibil la ceva din injecție? Testări imunologice pre-vaccinare în masă ar fi o utopie. În cel mai bun caz te întreabă medicul dacă ai alergi în familie. Vaccinul e testul.

Am stabilit încă din primul episod al acestei serii că există într-adevăr o creștere a cazurilor de alergie la nivel global (deși datele sunt mai prezente în US, se poate extrapola și pe UK si alte regiuni europene). Tot acolo am prezentat un editorial care discuta exact faptul că între alergii și vaccinuri există mai degrabă o relație benefică, respectiv vaccinurile au rol protectiv împotriva unor alergii. 

Suplimentar studiul KIGGS al institului Koch din Germania care a comparat copii vaccinați cu cei nevaccinați s-a uitat și la incidența alergiilor și a ajuns la concluzia că nu există nici o diferență în incidență

Așa că dr Cacovean vorbește din bloguri dezinformate când spune că există o creștere a incidenței alergiilor la persoanele vaccinate. Diferența aceasta nu există!

Dr Victor Olsavszky face apoi o comparație extrem de nefericită asociind adjuvanților din vaccin imaginea și mai negativă a E-urilor din industria alimentară. Chiar nu îmi pot imagina cum de a considerat că e o idee bună într-o emisiune în care conspiraționismul va fi în floare să aducă în dezbatere și mai (?) controversatele E-uri. În apărarea lui, e adevărat că hulitele E-uri nu sunt nici pe departe atât de rele pe cât se crede și industria alimentară doar și-a standardizat practica, dar într-o țară în care se trece pe ambalaj ”fără E-uri” nu e o idee bună să te duci în acel colț și să fi bătut cu propriile arme. Păcat de timpul acordat acestui argument. O comparație mai aptă era cu o mașină. Poți să ai toate piesele principale (motor, roți, cabină) dacă nu ai șuruburi și piulițe nu faci nici 3 metri.

Și acum s-a întâmplat ceva ce nu mă așteptam. Spălarea cadavrului științific al lui Andrew Wakefield și reputația lui de șarlatan.

Andrew Wakefield a publicat în The Lancet….mercurul poate produce autism. Publicul s-a speriat de vaccinuri. În 2004 coautorii s-au dezis de studiu. În 2010 doctorul Wakefield și-a pierdut dreptul de practică și a emigrat. Cu toate astea mercurul a fost scos oficial din vaccinurile pentru copii.

Nicăieri în fraza asta nu s-a introdus motivul pentru care coautorii s-au dezis de studiu (fabricarea de date de către Wakefield) și alte conflicte de interese precum patentul pe un nou vaccin mono-valent și faptul că era plătit de avocati care încercau să demonstreze în instanță că autismul unor copii este cauzat de vaccinul ROR. Nici o parte din aceste informații care sunt disponibile PE WIKIPEDIA cu surse de bună calitate nu au ajuns în mărețul reportaj. Bravo ProTV!

Ca să nu mai zic că vaccinul ROR din UK nu conținea mercur. Nu continea compusul etilmercur, varianta rapid eliminată și care a fost intens analizată asupra siguranței. S-a luat decizia eliminării thiomersalului din vaccinuri tocmai în scopul creșterii încrederii în vaccinare. Până ProTV a făcut varză totul.

Din fericire, conf dr. Alexandru Rafila a apucat să zică că nu există nici o legătură între vaccinuri și autism ratele de incidență fiind aceleași.

După care reportajul continuă cu:

Totuși, în Italia o instață a condamnat Ministerul Sănătății să despăgubească acești părinți al călor fiu a făcut autism după un triplu vaccin. Motivația sentinței nu vorbeste de mercur, sau de dovezi științifice.

Deci despre ce anume ne mai batem capul acum? De ce insistăm cu părinții de copil autist dacă nu are legătură cu știința? Ah, a fost judecătorul milos și le-a dat părinților despăgubiri pe principiul ”dacă statul îți recomandă să faci ceva, statul e responsabil de ceea ce se întâmplă”?

Păi să zică merci, să spere că recursul nu e refuzat și sper să li se simtă tot mai bine copilașul. De ce din milioane de cazuri de autism ne concentrăm asupra singurului caz care a avut un pic de succes în instanță? Pentru că site-urile anti-vaccin au duduit mai bine de un an zicând că acest caz dovedește că autismul e cauzat de vaccinuri. Nu, nu dovedește absolut nimic, cu excepția unui judecător care a fost impresionat de povestea părinților și a hotărât să pedepsească statul.

Și iar o dăm cu cât de necunoscut e autismul și cum ar putea fi vaccinurile cauza deși sute de studii arată contrariul. Dar ce contează realitatea când faci emisiuni pe genunchi?

Hai să găsim acum pe cineva care nu are nici o legătură și să schimbăm complet subiectul. Un tânăr de aproape 19 ani care are autism și a cărui poveste nu are nici o treabă cu vaccinarea. La 3 luni i s-a făcut vaccinul anti-polio (probabil OPV) și apoi a făcut bronsiolita.

Dar nu există nici un fel de legătură, nici măcar epidemiologică între vaccinul anti-polio și autism. Impresia mamei, cu toată munca ei de a-și crește copilul nu este fundamentată în altceva decât amintirea unei vizite în spital. Poate cineva să spună că acest copil nu ar fi avut autism oricum, având în vedere faptul că de obicei se descoperă pe la 1-2 ani? Putem să ne imaginăm o altă cauză a reacției molatice a copilului? E de vina antibioticul sau vaccinul?  De la 6 luni la 2 ani cum s-a comportat? A mai făcut alte boli? A dat semnale de sindrom autist? Toate astea sunt întrebări care ar fi meritat puse, dar într-o emisiune dedicată vieții copiilor autiști, nu în una despre vaccinare. Nivelul de dezinformare a atins cote maxime.

Sau cel puțin așa credeam.

Când colo în câteva momente urma să descopăr că se poate mult mai rău.

Despre asta, în partea a doua.

16 comments

  1. In spiritul libertatii de exprimare, folosita in mod decent, ma astept sa publicati comentariul meu:

    In primul rand, a sustine ca un vaccin e o intepatura, este total gresit. Un Tri-vaccin, e tocmai ceea ce spune ca este: 3 vaccinuri, intr-o singura doza care contine mercur, formaldehida, aluminiu + ADN strain, care nu are ce cauta in trupusorul graged al copilasilor. Efectele acestor agenti toxici, introdusi direct in fluxul sangvin al copiilor, sunt cu adevarat, devastatoare.

    Sa fie o coincidenta faptul ca populatiile care nu isi vaccineaza copiii, nu stiu ce este autismul, diabetul infantil, cancerul, alergiile cronice, vederea slaba si inteligenta redusa ?

    Am cunoscut indeaproape fmailiile Amish din SUA si pot sa spun cu mana pe inima ca ai lor copii, erau cei mai frumosi, sanatosi si isteti pe care i-am vazut acolo. Inafara unei vieti petrecuta 100% la tara si a mancarii naturale aferanta, ei nu isi vaccinau copiii.

    Reversul medaliei consta din copiii americanilor, care saracii au crezut si ei in basmele unui sistem medico-farmaceutic al carui prima tinta este crearea de pacienti pe viata, caci bolnavii cronici, sunt cei mai buni generatori de mega-profituri.

    Ca sa scurtez istoria, cei care vor sa afle mai multe despre “beneficele” efecte ale vaccinurilor, mai ales parintii de copii, sunt invitati sa parcurga continutul etichetei “vaccinuri”, de pe Lumea dupa Eufrosin.

    Departe de a regreta, vor fi multumitori pentru ce au aflat. Chiar si Dvs, autorule!

    1. Ai cunoscut tu personal oameni Amish? Mda.

      Când am zis vaccinare am dat si link. Vezi unde duce link-ul ăla si află te rog ce înseamnă vaccinare conform dex.

      Care sunt populatiile care nu isi vaccineaza copii? Cei Amish? Fals, mai cauta.

    2. Suplimentar, crede-ma ca am citit zeci de articole anti-vaccinare, am senzatia că nu esti original. Mai ales când vi cu aceleasi tropes.

  2. De ce i-o mentionat pe Amish si nu face comparatia cu populatiile din Africa, ca si aia is cam nevaccinati, sa vorbeasca pe urma despre inteligenta, longevitate, sanatate..

    Iar americanii au un regim de viata sanatos foarte, doar vaccinurile sunt singurele care pot fi invinuite de problemele care le au.

    Nu e nici un secret ca jurnalismul “profesional” din Romania e varza, e plina presa de articole submediocre in spatele carora se afla interese dubioase,

    ProTV, nu iubeste Romania ci isi iubeste interesul, au vazut ca antivaccinismul e pe val, hai sa arunce si ei o mana de pamant pe sicriu, poate mai creste nitelus audienta, ce mai conteaza cateva vieti in minus.

    Ca au bagat is un homeopat in fatza este ceva natural, cand e vorba de antivaccinare apar si sarlatanii, pardon, homeopatii.

    Oameni buni, nu mai dati bani la BigPharma, dati la Big”Natural”Pharma.

    1. Uite o explicație de luat în seamă.
      Din autobiografia Ancăi Nastasi, de pe site-ul ProTv, citim că:

      „Am stat acasa exact 4 zile. Apoi mi s-a oferit postul de producător de ştiri, la o televiziune locala din Braşov. Am lucrat acolo până cand mi-am dat seama că pot mai mult. Mi-am făcut bagajele şi am venit la Bucureşti, pe 1 martie 2005, să fiu corespondent la ştirile Pro Tv.”

      Ditta Depner a fost unul din personajele principale în două emisiuni antivaccin făcute la Brașov, anul ăsta:
      – „Povești din Brașov” Nova TV – realizator Cornelia Crevean 19.01.2013
      – „Subiecte Grele” RTT – realizator Petronela Rotar 05.03.2013

      După ceva căutări pe Facebook vedem:
      Ditta și Petronela Rotar sunt prietene pe FB din februarie 2013
      Ditta și Cornelia Crevean sunt prietene din iulie 2011
      Ditta și Anca Nastasi – prietene din iulie 2011
      Deci la Brașov Ditta avea ceva prietene care puteau face pentru ea niște emisiuni antivaccin. Nu știu exact Anca Nastasi la ce televiziune a lucrat, dar:
      Anca Nastasi si Cornelia Crevean – prietene din iunie 2011
      Anca Nastasi si Petronela Rotar – prietene din martie 2013 (în aceeși perioadă cu difuzarea emisiunii)

      Până aici pot specula că: Anca Nastasi și Cornelia Crevean erau colege de pe vremea când Anca lucra la Brașov. În 2011 a apărut probabil și Ditta sau cine știe or fi fost toate colege la același liceu.

      După emisiunea anti-vaccin din martie, realizatorul Petronela Rotar face cunoștință cu Anca Nastasi.

      Bun, până aici ideea e că Anca Nastasi nu a început de o lună, două cercetarea vaccinurilor, ci avea cât de cât idee despre subiect măcar prin Ditta.

      Când a fost Săptămâna Europeană a Vaccinării televiziunile au cam duduit cu importanța vaccinurilor, cu reportaje pro-vaccinare, cu anunțarea introducerii celor două noi vaccinuri, anti-HPV, anti-pneumococic, cu Andreea Marin. A curs mult sânge în rândul vacciniștilor, iar unii s-au autosesizat și au trimis ceva plângeri pe la televiziuni că „cealaltă” tabară n-a primit spațiu în timpul acestor campanii. Nah, nu se pot abține și-și declară intențiile prin secțiunile adresate comentariilor.

      În mai 2013, Anca Nastasi face cunoștință pe Facebook cu Felicia Popescu și Dr. Cacovean, adică în luna când se realizează emisiunea.

      Să fie astea doar coincidențe? S-a gândit oare Anca Nastasi doar la rating când dacă te uiți în urma anti-vaccinismul nu-i era străin și nici nu-i crea repulsie? Speculez și spun că Ditta a venit cu soluția la problema antivacciniștilor, spațiul necesar să debităm nonsensurile, iar numele ei a fost Anca Nastasi.

      (Emisiunea asta ar fi avut o reală valoare dacă ar fi urmărit cazurile de „becegită” și dacă ar fi investigat și posibilul malpraxis în cazul acelui deces. Nu a rezolvat nimic pentru acei părinți și sper să realizeze ei înșiși că dramele lor au fost folosite cinic pentru ca unii să se vadă vorbind la televizor)

      1. Adi, parca ești de la NSA cu prisma :). Faina cercetare!
        Contează mai puțin de ce Anca nu și-a făcut treaba de reporter imparțial. Biasul a fost evident oricărei persoane cu neuroni funcționali.

        Pe mine mă enervează două lucruri;
        1. faptul ca cercetarea unor afirmatii se face în 2 minute (efectiv îmi ia mai mult sa citesc, inteleg și scriu decât sa găsesc) , și asta ar fi fost treaba reporterului.
        2. Folosirea cinica a părinților cum zici și tu, în special copila decedata și tânărul cu autism care nu avea vreo treaba. Singura mama aproape ok a fost cea căreia nu ii pasa exact ce a cauzat și trăia cu ce avea.

        1. Trăiască Graph Search-ul de pe Facebook.
          Și mai urât ar fi dacă emisiunea a fost doar un favor așa între prietene, când te gândești că urmările le vom vedea în ani următorii pe site-ul who.int

  3. PROTv-ul care promoveaza biserica si popii , tiganii si manelele, incultura si superficialitatea …..bravo,Insulaindoielii , foarte bun articol !

    1. Asta e peste tot, se numește ‘asta prinde la public’. Dar în cazul de față au promovat o practica medicala periculoasă. Daca promovau tăiatul sub limbă nu era asa pericol.
      Poti sa le spui și lor ca au făcut o emisiune de doi bani.

    1. Am modificat si am scris tulpini. Mi-am dat seama cum au numarat numarul de boli pt care se vaccineaza, am facut si eu acelasi lucru 🙂

  4. cititi si o carte in tema
    Dr.-Christa-Todea-Gross-Vaccinurile-prevenţie-sau-boala

  5. “Și iar o dăm cu cât de necunoscut e autismul și cum ar putea fi vaccinurile cauza deși sute de studii arată contrariul”

    CARE STUDII ? SA LE CITESC SI EU

Comments are closed.