Power Balance – brăţări magice sau şarlatanie?

Pentru grăbiţi: Power Balance este o şarlatanie scumpă menită să ia banii credulilor. Nu vă lăsaţi păcăliţi de “teste” sunt doar nişte trucuri ieftine.

Pentru cei care vor să afle despre ce e vorba: citiţi mai jos

M-am trezit ieri citind o reclamă la Power Balance, o brăţară din cauciuc care promite ca oferă posesorului putere şi echilibru.

Ba chiar, mai nou există și pandantive din argint și zinc, toate bazate pe o șarlatanie imensă, menită să ia banii celor care sunt interesați de sport.

Cum funcţionează? Să vedem ce zic chiar ei:

Aproape orice obiect are o frecventa inerenta inauntru. Anumite frecvente reactioneaza pozitiv cu corpul iar altele negativ. Atunci cand holograma intra in contact cu campul energetic al corpului permite acestuia sa interactioneze cu frecventa naturala si benefica stocata in holograma. Asta se reflecta in imbunatatirea campului energetic din tot corpul.

Beneficiile sunt clare: raspuns sinaptic mai rapid (functiile creierului), raspuns marit al muschilor (atat la viteza cat si la putere), stamina marita (aport mai bun de oxigen si recuperare), flexibilitate mai mare (recuperare fizica mai rapida) si o imbunatatire vizibila a echilibrului gravitational.

Testarea produsului

Sunt doua teste foarte simple prin care puteti descoperi efectele Power Balance. Nu dureaza mai mult de un minut pentru a va convinge.

Şi testele sunt evident apoi detaliate, şi e plin internetul de ele.

Dar staţi aşa! Haideţi sa vedem despre ce vorbesc, că doar acest post nu îşi propune să promoveze soluţii minune ci să le investigheze critic.

“Aproape orice obiect are o frecvenţă inerentă înăuntru”. Ăăă. Sigur, daca spuneţi voi… unde sunt datele pentru această afirmaţie?

“Anumite frecvenţe reacţionează pozitiv cu corpul iar altele negativ”. Acum vorbim despre obiecte sau despre corpuri?  Corpurile sunt organisme vii (de obicei) iar obiectele sunt lipsite de viaţă.

Asta nu înseamnă că anumite părţi din organismul uman nu au frecvenţe de funcţionare. Majoritatea schimburilor chimice din organism au şi o componentă electrică, moleculele au evident o formă de energie ca o expresie a masei lor (legată de E=mc2), şi evident temperatura lor le oferă o potenţială energie termică. Dar nimic din toate astea nu inseamnă că tot corpul uman are un câmp energetic propriu, a propune asemenea teorii înseamnă să nu ai idee de principii ştiinţifice de bază.

Şi astfel ajungem la problema de bază… ce face de fapt această brăţară? În cuvinte simple şi uşor de înţeles: un nimic frumos împachetat.

Despre beneficii.

Power Balance este gandit pentru sportivi şi actori ce sunt asa de multumiti de rezultatele accesoriului minune incat ajung sa promoveze produsul. Acestia sustin ca reusesc in tot ce isi propun sa faca daca poarta bratara.

Dar Power Balance vorbeşte despre răspuns sinaptic mai rapid, iar răspunsul sinaptic este o funcţie a tecii de mielină din componenţa nervilor. Mielina nu devine brusc mai eficientă pentru că vibrează o furculiţa în apropiere.

Alte beneficii includ forţă crescută, stamină mărita, flexibilitate mai mare a muşchilor şi “o îmbunătăţire vizibilă a echilibrului gravitaţional”

Mă voi ocupa de forţă, stamină şi flexibilitate separat, însă vreau să menţionez că echilibrul gravitaţional e o funcţie a urechii interne.

Dacă eşti încontinuu împiedicat (foarte puţin probabil în cazul sportivilor de performanţă) ai probleme mai grave decât crezi şi e nevoie de o cercetare mai serioasă. Brăţările magice nu rezolvă nimic pe termen lung. Faptul că porţi o brăţară nu schimbă atracţia gravitaţională a pământului asupra ta şi nici nu te stabilizează mai bine decât o poziţie corectă.

Testele propuse.

Cele trei teste pe care echipa Power Balance le arata oricărui credul aşa zis sceptic sunt banale trucuri menite să păcălească. E cu atât mai uşor dacă nu ai habar cum funcţionează corpul uman de fapt.

Iată un clip cu cele 3 teste

Toate cele 3 teste sunt de fapt trucuri folosite de adepţii unei teorii pseudo-ştiinţifice numită “kinesiologie aplicată”. Puteţi afla câteva detalii aici

Iată și un video despre cum funcționează aceste trucuri ridicole.

Se vede în clip cum în cazul 1 trucul este ca prima dată să apeși astfel încât să influențezi centrul de greutate și să destabilizezi persoana. După ce i s-a dat respectivului produsul magic, apăsarea se face cu forța aplicată către corpul bietei “victime”. Cum picioarelle lui fac o treabă foarte bună în a-l ține pe picioare, nu se va clătina și mărgica magică va părea fantastică.

În al doilea caz, se aplică același truc. Mai întâi se trage de “victimă” către exterior, făcându-l să se întrebe cum de l-a făcut mama lui așa de împiedicat. Apoi, după ce i se dă bucata magică de plastic inutil direcția forței va fi direct în centrul lui de greutate, făcând produsul magic să pară mai bun decât un abonament la sală.

Un test adevărat de putere ar fi ridicarea unei serii succesive de haltere până la descoperirea limitei fizice şi apoi folosirea Power Balance pentru depăşirea acelei limite. Cu siguranta o asemenea testare ar evidenţia lipsa unui efect de orice fel.

Testul de flexibilitate e atât de ridicol încât l-am distrus de unul singur în sufragerie.

Trebuie doar să faceţi exact ca băiatul din video şi apoi fără să luaţi nimic în mână să mai încercaţi o dată. Garantat raza de acţiune va creşte. Nici măcar nu trebuie să o luați de la capăt, puteți să stați pe loc și să vă strofocați un pic pentru a ajunge câțiva pași mai departe.

Orice exerciţiu fizic va fi “ruginit” la prima încercare şi ceva mai bun la următoarea. E suficient să faci o încălzire minimală şi efectul miraculos al Power Balance va dispărea ca măgarul în ceaţă.

Cum reuşeşte un asemenea truc ridicol să păcălească sportivi şi antrenori deopotrivă e dincolo de capacitatea mea de înţelegere.

Haideţi să vedem şi efectul măsurabil în cazul unuia dintre principalii suporteri.

Statisticile de joc ale lui Shaquille O’neal în ultimii 3 ani de NBA sunt următoarele:

2007-2008: 362 de puncte

2008-2009 : 1333 de puncte

2009-2010: 636 de puncte.

Shaq spune că juca la Phoenix Suns când a început să poarte Power Balance, dar luând în considerare toate statisticile (de aici) se vede clar că punctajul lui Shaq e în cădere liberă comparativ cu restul carierei. Aşa că orice simte el când joacă, cu siguranţă nu îl ajută în a marca puncte.

Concluzie

Power Balance este o demonstraţie clară a efectului Placebo în acţiune. În combinaţie cu nişte şarlatani motivaţi financiar şi oameni insuficient educaţi în descoperirea fraudelor, plus susţinere de la diverse vedete (până şi fotbaliştii români au muşcat gogoaşa), acest produs are mari şanse să fie un succes deosebit.

Când e vorba de metode miraculoase e mult mai probabil ca un drog ilegal să aibă efecte mai puternice decât o bucată de plastic cu hologramă în mijloc. Nu că aş sugera drogurile, dar dacă tot vorbim de sporirea capacităţii de efort, măcar ştim că drogurile funcţionează.

Vă sugerez să daţi banii pe altceva, cu siguranţă vor fi mai bine folosiţi.

În încheiere vă las cu un clip în care vânzătorul PB este arătat tuturor ca un şarlatan mincinos.

Fiţi sceptici şi gândiţi raţional!

Actualizare: Am avut o mare bucurie să-l văd pe Brian Dunning (inspiraţia originală a acestui blog) luând în discuţie brăţările Power Balance.

Articolul lui este disponibil pe skepticblog.com şi spre onoarea mea am ajuns la aceleaşi concluzii. Vă recomand şi articolul său pentru un alt mod de a privi moda Power Balance. De asemenea discută şi profitul enorm pe care il obţin vânzătorii Power Balance pentru un cost de producţie de câţiva cenţi.

Aceste bucăți de plastic inutile se vând în magazinele Diverta cu 170 de RON. Nu vă lăsați păcăliți și nu dați banii pe așa ceva.

104 comments

  1. in prostia lor idiotii au involuntar dreptate cind zic ca orice obiect are o frecventa “inerenta” dar nu cred totusi ca se refereau la lungimea de unda de broglie. sau la frecventa asociata ei.

    1. Orice particula ( electron, proton, atom), nu orice ,,corp” sau orice ,,obiect”. Din pacate intr-un organism viu, asa complex biochimic cum este corpul nostru, nu exista o frecventa unica de vibratie , ca o caracteristica individuala, precum e genomul. Fiecare atom vibreaza si el acolo , in moleculele in care se afla, fara sa genereze o vibratie misterioasa, poate doar energie calorica si electrica, care se pot masura usor si evident si nu-s asa ezoterice ca vibratia energiei vitale.

  2. @sterox112, stiu, am fost si in vacanta, dar sper sa ma pot pune pe cel putin 1 articol pe saptamana.

    @sarpele, cele mai bune minciuni au un pic de adevar.

    1. Testul final este eronat,
      Nu poti compara forta unei domnisoare cu cea a unui barbat, fie cu bratara fantastica, sau fara. Daca toti ar avea forte aproximativ egale, testul ar fi relevant. Logic.

      1. Nu, testul nu-i compară între ei pe voluntari.

        Testul e că îi verifică (ca să vadă cum se descurcă) fără cardul cu hologramă, apoi distribuie testele și apoi reface verificarea și-l pune pe marele patron să spună e cel cu holograma.

  3. Haha, am si eu o remarca. La testul de forta: daca tipul zice ca nu e important ca persoana sa aiba bratara pe mana, ci doar sa fie la mai putin de 3 inchi de corpul celui care o poarta, in momentul in care individul ii impinge la cel testat pumnul in jos, nu inseamna ca ii influenteaza pe ambii, din moment ce bratara e la mai putin de 3 inchi de ambii? Atunci rezultatul testului ar trebui sa fie identic si fara bratara si ci bratara 😀

  4. E O MODA . … 9 din 10 persoane avem obiectul la mana aia la mana, ca e facatura sau nu asta nu stiu . eu mi-m cumparat doar ca aproape toate cunostintele mele aveau.

    1. O moda? O moda ar fi sa cumperi ceva de 5 lei care e o donatie catre ceva important. Nu o bucata de plastic care nu face nimic. nu e vanduta ca accesoriu fashion ci ca performance booster deci…

      Asta e un motiv bun sa cumperi ceva…au toti ceilalti, conformismul social in actiune.

      1. voi astia care tot blamati PB, ati incercat macar ? din cate mai stiu eu de la fizica orice obiect/corp/genom etc are un camp energetic.
        E democratie oricum, deci fiecare poate cumpara ce vrea

      2. Nu n-am incercat. Nu am obiceiul sa arunc banii pe cele mai noi vrajeli de marketing.
        O fi democratie, dar asta inseamna ca e ok sa fi inselat cu buna stiinta?
        Daca as zice ca iti vand aur si de fapt iti vand tinichea vopsita nu m-ai da in judecata daca m-ai gasi?

    2. Daca aproape toate cunostintele tale sareau de pe bloc, sareai si tu? Ce motiv tampit…

    1. Spuse Alin care vinde produsele astea cu bunastiinta. Pai Aline, ce altceva ai putea spune cand reprezinti compania care le vinde? Ai putea spune ca nu functioneaza? Ai putea intra intr-o discutie despre testarea stiintifica a acestor bratari care sa fi dovedit un efect peste placebo? Nu poti, pentru ca cercetarea nu exista, pentru ca nu se face, pentru ca nu aveti nici un interes sa va dati singuri peste nas, asa ca va folositi de credulitatea oamenilor si celebritatile asociate pentru a vinde iluzii. Sunteti in cel mai bun caz lipsiti de onestitate ca sa nu folosesc cuvinte mai dure.

      Cat despre testele aratate, mi-ar fi rusine sa imi prezint produsul in asa fel.

      1. la cat de disperati suntem .. avem nevoie de orice in care sa credem.. si totusi ceva face ..chiar si efectu placebo

      2. Tu ai incercat PB de esti asa sigur de efectele pe care “NU” le are?
        e drept ca daca nu ai nici un pic de aptitudine sportiva poti sa porti 100 de bratari ca tot nu vei observa mare lucru, DAR ……daca ai ceva aptitudini sportive cred ca ai fi surprins. Am intalnit o multime de spceptici care nu au mai avut replica daca au vazut ca PB chiar face ceva – nu e numai placebo.
        Oricum e democratie si fiecare are dreptul la pareri si opinii pacat ca majoritatea nu au si argumente.

      3. Alex, testarea unui produs care face afirmatiii de genul asta nu se face de catre toti cumparatorii care apoi isi dau cu parerea.

        Testarea se face stiintific cu o lista de afirmatii si testele care sa le dovedeasca cu controale placebo si tot asa. Dupa care ai voie sa le pui pe piata, daca si-au dovedit eficacitatea.
        Power Balance e doar o sarlatanie mizera si imi pare rau de cei care isi dau banii pe asemenea prostie.
        Cu atat mai mult pentru tine care pari sa nu crezi ca ai dat 30-50 (?) de euro pe nimic.

  5. Daca e aplicata kinesiologia nu mai e deloc o pseudo stiinta, e deja stiinta. Eu m-as mai informa inainte sa scriu…

    1. Cosmin, stiu foarte bine ce inseamna kinesiologia. Urmeaza link-ul pe care ti l-am dat pentru ca nu vorbim de kinesiologie ci de “kinesiologie aplicata” adica un termen folosit de sarlatani tocmai pentru ca seamana cu o stiinta adevarata. Si asta e doar aplicata cand se trage de mainile oamenilor prin teste, bratara nu face nimic in sensul asta.

      Ma informez ore bune inainte de a scrie un articol, fi fara grija. Sigur, te incurajez sa cercetezi si singur si sa ma corectezi, dar in cazul semnalat de tine, nu am gresit.

  6. Am primit azi o astfel de bratara de la un coleg ca sa o testez, am vazut testele acelea, dar fiind singur nu le puteam face si am zis sa imi fac eu unul pentru flexibilitate, cu picioarele apropiate am incercat sa ating podeaua cu degetele; fara bratara nu am putut, cu ea am putut; mi-am zis ca din cauza exercitiului a 2-a oara am putut; am dat jos bratara si a 3-a oara n-am mai putut atinge, nu se poate, pun bratara iar am atins, dau jos nu ating, oricat m-as chinui. Poate e doar placebo, dar m-am chinuit fara bratara sa ating podeaua de am zis ca-mi fracturez coloana. Nu vand astfel de bratari, azi am aflat si eu de ele, sunt in stadiul de studiere a problemei

    1. Haha, mi-e greu sa cred dar fie. Iti propun un experiment mai simplu: Fa zece-douazeci de repetari fara sa tii bratara pe mana. Apoi pune-o si vezi daca e vreo schimbare in amplitudinea miscarii. Efort maxim in toate repetarile. alternativ poti sa incerci cu rasucirea bratului ca in video. Fa asta de zece ori si apoi pune bratara si vezi daca poti merge mai departe.

      1. Interesant este ca “numele” tau este “evolueaza” dar te opui cu vehementa evolutiei. Din cate imi dau eu seama, poate gresesc, tu nu ai testat PB. Dupa vreo 30-50 de repatari ale exercitiului propus fara bratara POATE subiectul va reusi sa isi atinga scopul (e normal fiindca incet incet organismul reactioneaza), dar ceea ce nu vrei tu sa crezi este ca purtand PB se atinge scopul din prima incercare. Eu de cand port PB pot face exercitiile de tae-bo mult mai usor ca inainte. Stiu ca ma repet dar e democratie si fiecare are dreptul la orice parere.

      2. Nu ma opun deloc evolutiei. E o teorie stiintifica grozava, solida si una dintre cele mai bune idei ale umanitatii.
        Ce spui tu nu este ceea ce spune PB cand isi arata clipurile. De ce rationalizezi aiurea banii aruncati?
        Efectul psihologic al bratarii nu il neg, dar acelasi efect il va avea si o bucata de ata cu niste rahat intarit la mijloc daca ti se vinde corect.

    2. Bratara functioneaza. in spania se vand in faramacii si neoficial sunt folosite la exercitii de recuperare cu persoane care au probleme cu echilibrul.

      1. Da, farmaciile sunt cunoscute pentru faptul ca vand numai lucruri functionale si nu gasesti niciodata mizerii homeopate inutile sau alte produse care nu fac nimic.
        Da-mi te rog un exemplu de spital din Spania care foloseste asa ceva.
        Cam faci reclama Alex, nu cumva si tu lucrezi cu PowerBalance ca Alin?
        Sigur nu vrei sa-mi vinzi cateva?

  7. Ai dreptate intr-o oarecare masura, chestia asta e posibil (chiar probabil) sa fie o nou inselatorie. Faptul ca mai multi oameni au testat-o si imi spun mie printr-o reclama ca este “excelenta” nu-mi da nici o garantie. Toti au un interes: unii sunt platiti, altii au procent la vanzare, altii vor sa vanda fiindca au contracte de publicitate etc …

    Cert este ca eu o port de 2 ore si nimic, insa diseara am un antrenament si chiar sunt curios daca are efect. Daca n-are efect, o pot returna.

    TESTUL 2: mi l-a facut cineva. Intr-o prima faza tendinta de a trage este intr-o parte, nu in jos, de aceea recunosc ca m-a dezechilibrat foarte usor. Cand mi-a pus bratara in mana, a tras in JOS, ceea ce m-a facut sa am o stabilitate mult mai buna.

    TESTUL 1: la inceput el apasa pe antebrat apasand in jos, evident il dezechilibreaza. Apoi, cand pune bratara, apasa pe antebrat tragand un pic in spate, si d’asta are mai mult echilibru.

    🙂 – dar iti zic diseara daca a fost mai bine.

    1. Ah, excelenta descriere.
      Unde sunt localizati sarlatanii astia, sa le fac si eu o vizita incognito.
      Te astept cu rezultatul antrenamentului, dar cel mai bine te incalzesti un pic si faci niste streching si vezi daca e mai mare diferenta dupa ce pui bratara.
      La vreo 10 repetari ar trebui sa dispara orice efect de incalzire si sa mergi pe maxim oricum.

      1. am facut testul cu o bratara asemanatoare campioanei nationale la gimnastica juniori, chiar inainte de competitie, fiind super incalzita.Nu poti zice ca o gimnasta nu se intinde sau nu se indoaie la maxim.A ramas cu gura cascata cand i-am facut testele.Nu stiu nimic despre unde, frecvente si alte lucruri din acestea.Respect pentru toti cei care stiu despre ele.Ceea ce ma convinge pe mine este testul.
        De aceea, nu mi se pare corect si rational sa combati un produs pe care nu l-ai testat pe pielea ta.
        Dupa ce il testezi, iti dai cu parerea, nu?

      2. Nu! nu asa se face in lumea reala.
        Mai intai il testeaza niste experti si apoi il testeaza amatorii care sunt usor de pacalit.
        Dar daca expertii descopera ca nu face nimic normal ar fi sa nu se puna in vanzare.
        Partea proasta e ca PB nu au fost testate de nici un expert doar au plecat la drum cu marketing si vedete.
        E un nimic din plastic cu luminite.

  8. nu cred ca esti suficient de competent sa comentezi daca bratara functioneaza cu adevarat sau nu din moment ce nici macar nu ai achizitionat una sa o testezi. oameni buni, tehnologia avanseaza! acum daca spunem toti ca e imposibil dar nici nu incercam, nu dovedim ca suntem ingusti la minte?…ma rog…asta e parerea mea….eu unul am testat una si pot sa zic ca e pe bune… iar efect placebo nu cred ca e pentru ca mie persoana respectiva nici nu mi-a spus la ce e bratara..mi-a pus-o in mana si pur si simplu m-a apasat..

    1. Alex, tu chiar ai senzatia ca tehnologia avanseaza in asa hal incat sa pui pe mana o bucata de plastic si sa fii superman.
      Inteleg ca te-au pacalit vanzatorii, nu e vina ta, dar nu are sens sa ii acuzi pe altii de “minte ingusta” cand tu nu ai cerut nici o dovada ci doar te-ai lasat manipulat. Uite ce bine explica Sky deasupra componenta trucurilor, e fizica pura.
      De asemenea poti sa vezi si clipul din articol unde nici macar expertul Power Balance nu isi da seama cine are poarta bratara sau cardul si cine nu.

      Poti sa faci si singur testul 3, dupa o incalzire buna sa vezi daca exista vreo diferenta sesizabila.
      Sky spune ca poti lua banii inapoi, in locul tau n-as ezista.

      1. Deja se exagereaza, fiindca nu e o bucata de plastic si nu te face superman. Bratara / plasticul e doar o varianta a “produsului” (mai sunt si pendative care contin holograma respectiva confectionate din ceva metal, si manusi incheietura din textil etc). Iti imbunatateste anumite abilitati pe care tu deja le ai. Nu a zis nimeni ca daca ai 0 mobilitate cu PB vei putea sa-ti pui piciorul dupa cap. Si DA, tehnologia chiar avanseaza in asa hal, pacat ca Romania e cu 100 de ani in urma. think outside the box si argumenteaza afirmatiile cu argumente de care esti sigur nu numai dupa analiza unei reclame.

      2. Nu, tehnologia nu avanseaza asa, unde te crezi in Star Trek?
        Da bani pe prostia aia inca o data si desfa-o ca sa vezi ce contine. Nu are cip, nu are nimic, e doar o bratara de plastic si o holograma.
        Nu imbunatateste nimic, e doar o bucata de plastic. Ai putea sa pui o chestie de strans parul pe mana si ar face acelasi lucru.
        Important e sa te convinga cineva ca face minuni.

    2. Tu ai mancat cacat cand ai avut cancer? Nuuuu?
      Pai atunci nu esti suficient de competent sa spui ca cacatul nu vindeca cancerul (cacofonii intentionate pentru mintile de cacat).

  9. Salutare,
    Tocmai ce m-am intalnit cu amicul meu care mi-a vandut-o ieri (caz fericit fiindca am putut returna bratara si sa-mi dea banii inapoi). Eu fac Karate de 7 ani, si pot spune ca am destula experienta sa-mi dau seama ce inseamna echilibru, mai ales ca sunt exercitii la care echilibrul si stabilitatea sunt extrem de bine definite si extrem de importante.
    Va spun, cu sinceritate, ca aceasta bratara: NU are nici un efect. In plus, dupa ce am purtat-o 1 ora, am dat-o altui coleg, si nici la el n-a avut nici un efect.

    TEST: Exersam o intoarcere cu saritura, pe care in mod normal, la aterizare, o fac cu un mic (dar mic) dezechilibru. Cu bratare, fara bratare, nimic. In plus, atunci cand mi-am dat-o jos de la mana, n-a fost nici o diferenta ca atunci cand am purtat-o.

    Va spun, aceasta bratara este o porcarie, un plastic si o idee care (la nivel global) se vinde ca painea calda (atat ca tzine) pana cand niste baietii or sa-si umple buzunarele.

    CONCLUZIE FINALA: Daca s-ar inventa un dispozitiv magnetic, care sa stabilizeze mai bine corpul, care sa deschida canale energetice pentru o mai buna conexiune cu lucrurile care ne inconjoara, acest dispozitiv in nici un caz NU va costa doar 100 de lei, si nu VA fi concentrat intr-o bratzara de plastic, al carui miez este tot de plastic, de marimea unei monezi de 10 bani. Un astfel de dispozitiv, trebuie sa tzina de o anumita frecventa, de o conexiune cu tot corpul, de o rezonanta magnetica, lucruri care necesita timp, pregatire, rabdare, etc …

    DECI SFATUL MEU: Nu va lasati inselati de aceste bratari, ca si bratarile magnetice, ca si bratarile pentru reglarea tiroidei (alta aberatie) aceste produse sunt niste inselatorii.

    1. Multumesc Sky pentru raspunsul detaliat si testele tale.

      Vad ca concluziile mele de “minte ingusta” au si acoperire in realitate, si dupa cum spuneam asta se intampla pentru ca principiile declarate de producatori sunt false.

      Sky, legat de concluzia ta, nu imi dau seama daca chiar te astepti sa existe un aparat care sa iti echilibreze canalele energetice? Inteleg ca probabil karatele au o componenta de mistica orientala dar trebuie sa stii ca nu exista nici o dovada pentru canale energetice, meridiane sau alte lucrusoare d-astea. D-aia nu functioneaza nici acupunctura (lucrez la un articol)

      Nu te astepta sa existe vreo bratara care sa faca ce zice Power balance vreodata, principiile sunt complet absurde si ceea ce clameaza ei nu va fi posibil niciodata prin plastice si pandantive.

      Multumesc din nou pentru revenire, sper ca nu te-ai suparat ca ti-am criticat concluziile.

      1. eu zic sa studiezi un pic efectul kirlian, poate o sa observi ca te inseli un pic, de unde stii tu ca nu exista dovezi in ceea ce priveste canalele energetice? adica..vrei sa spui ca toti maestrii din arte martiale care se bazau pe asa ceva, s-au inselat? am practicat si eu arte martiale, in special aikido si crede-ma ca exista canale energetice 😉 daca vrei poti sa cauti pe youtube cum Morihei Ueshiba (cel ce a inventat aikido) nu poate fi ridicat de la sol de 4 ucenici, el avand o inaltime de ~1,50 m. Poate ai cercetat tu, dar nu ai cercetat destul.

      2. Efectul Kirlian? Ha, foarte amuzant.
        L-am studiat, nu demonstreaza nimic de genul chestiilor pe care ti le imaginezi tu.

        Cat despre energii, aikido se bazeaza pe energii kinetice,nu pe misticisme.
        Liniile de energie de care se vorbeste cand e vorba de medicina orientala nu au insa nici o baza in realitate

    2. eeehhheee. nu vreau sa intru in amanunte dar tu esti sigur ca ce ai purtat tu este original? Ca la orice nou “produs” aparut vor au existat , exista si vor exista o multime de producatori care fac “replici”. Mie mi-a cumparat PB cineva direct din Spania iar o cunostiinta si-a cumparat-o de la o filiala chineza. Cred ca nu mai are rost sa mentionez ca replica “made in china” chiar este un plastic de decor. eu fac tae-bo de 6 ani si pot afirma cu argumente ca PB mi-a imbunatatit unele execitii. Deci….no comment. Si o masina scoasa din fabrica nou nouta poate sa fie defecta, decum ceva asa usor de “reprodus” de prietenii nostrii chinezi

      1. Sigur ca da, toti cei care nu au efectele pe care le-ai vazut tu doar in capul tau au copii false din china.
        Ce zici, poti sa imi spui de ce pandantivele fara PB in ele si animalele de plus au acelasi efect?
        Arunca un ochi la clipul asta:

  10. Nu ma supar niciodata, imi face placere sa discutam.
    La baza oricarei fiinte vii sta celula, o celula descompusa in mii si mii de particule va rezulta ca la baza ei sta un atom 🙂 – atomul nu este atlceva decat energie. Deci la baza oricarei fiinte sta energia, magnetismul, cat si alte elemente de genul asta.

    Bine, am folosit o maniera simplista de a explica asta, in realitate lucrurile sunt cu mult mai complexe.

    Vorbim 🙂

    1. Atomul e mai mult decat energie, e si masa. Masa e data de protoni.
      Sigur, poti spune ca orice masa inseamna energie conform E=mc2 dar ideea era sa nu confunzi energia din fizica cu energia din teoriile orientale cele care numesc energie ceea ce circula prin meridiane (Chi) sau pe care toti sarlatanii spun ca le echilibreaza sau reorganizeaza.

      Alea nu exista si salvezi o gramada de bani tinandu-ti banii pentru tine cand auzi vorbindu-se de energii care trebuie echilibrate, sau cand ti se spune ca te vei insanatosii cu ajutorul cuantelor.

      Sunt doar 4 forte fundamentale, forta slaba, forta tare, electromagnetica si gravitatia, vezi articolul meu despre astrologie pentru detalii.

      1. Sunt de acord cu tine pana intr-un punct. Energia nu exista doar sub forma fizica, cum explici energia corpului uman ? consumul de kilocalorii ? energia psihica de a depune un efort considerabil ?
        Apoi energia spirituala nu tine neaparat de ceva palpabil, fiindca nu operezi cu termeni fizici. Sa afirmi ca acest timp de energie nu exista, e ca si cum am spune raspicat ca: “eu cred doar ceea ce vad” si tot ceea ce nu “vad” nu exista. Intelegi absurdul situatiei ? nici nu suporta demonstratie.

        Credinta in D-zeu sau intr-o forta superioara, de-a lungul timpului, pentru cel care intelege cu adevarata cale, este credinta intr-o idee, nu intr-un barbos pictat pe Capela Sixtina.

      2. Aoleu, ce le abereaza unii… energia nu exista doar sub forma fizica…

        Energia este un concept din fizica. Si este echivalenta cu masa. Sa spui ca energia nu exista doar sub forma fizica e acelasi lucru cu a spune ca masa nu exista doar sub forma fizica.
        Dar sub ce forma mai exista? A, sub forma halucinata…

        Apropo, evolueaza, vezi ca si tu esti in eroare. Masa nu e data doar de particule, ce si de MISCAREA lor, si de INTERACTIA lor. Masa unui corp e cumul intre energii (toate energiile, nu numai ce se considera a fi masa de repaos), masa ansamblului e diferita de suma maselor particulelor constituente.

  11. @Sky,
    Energia corpului uman se explica prin arderile celulare care elibereaza energie in urma procesului de digestie. Acea energie este apoi stocata in lipide daca nu e folosita imediat (de unde vine si nevoia de a face sport pentru a slabi, o activitate fizica intensa porneste procesele de convertire ale depozitelor adipoase in energie).

    Spre diferenta, parti din creier si din organism functioneaza doar pe glucide si d-asta avem nevoie de ele. Glucidele elibereaza insa energie multa si repede dar se consuma intens. Lipidele sunt ceva mai econoame si sunt un fel de compromis pentru stocare a energiei pe termen lung.

    Separat de asta, tu vorbesti de energie spirituala. Problema e cu definitia acestui cuvant. Tu intelegi ceva, altii inteleg altceva si de fapt nu vei gasi o parere coerenta si acceptata. Cu atat mai putin una acceptata stiintific.

    Energia asta spirituala face tot felul de lucruri fara a fi definita, ba se echilibreaza pentru a elimina bolile (desi in foarte multe cazuri stim bine ce cauzeaza bolile), sunt folosite pentru a “diagnostica” diverse dileme psihice sau fizice (care diagnostice se dovedesc regulat a fi ghiceala)

    Si nu e vorba de a crede doar in ceea ce vezi, ci de a cere dovezi clare pentru ceea ce se afirma. Asta e misiunea de baza a scepticului si practic e ceea ce ai facut si tu cu bratara. Ai citit ipoteza, ai dezvoltat un test si testarea ipotezei a esuat. Deci ipoteza e falsa.
    Ceea ce nu “vad” poate exista, dar nu voi opera cu acel concept pana nu mi se aduc dovezi clare ca e real.

    Acuma, credinta intr-o forta superioara sau in zei o pot intelege, dar eu sunt ateu si nu o voi aplica in cazul meu pana nu exista dovezi concludente.

    Pana in prezent toate afirmatiile care au legatura cu stiinta, afirmatii ale religiilor teiste sau orientale sunt dovedibil false.
    Asta nu le face afirmatiile teologice false, doar greu de crezut in comparatie cu afirmatiile stiintifice.
    SI aplicand principiul de baza al scepticismului “cred orice, dar daca ai dovezi” religiile esueaza mizerabil.

  12. Fiecare om isi alege propriile puncte de reper in viata, pe langa asta, mai exista si punctele statice, cardinale, dupa care un om se ghideaza, ca si dezvoltare. Pentru mine un om ateu, are o problema, fiindca s-a dezvoltat doar intr-un singur sens: acela al dovezilor palpabile, intr-o sfera sceptica, al limitelor impuse de stiinta si de logica.
    Lumea, cu trecutul, prezentul si viitorul ei, nu are doar o natura “demonstrabila”, ca sa intelegi simbolurile trecutului, sa intelegi istoria, trebuie sa ai o minte deschisa, care sa accepte multe lucruri “ne-palpabile”, ideea de refuz al spiritualitatii, nu duce decat la o limitare (din punctul meu de vedere), sentimentele, altruismul, moralitatea, verticalitatea, principiile adevarate, isi trag esenta din sfera spiritualului, nu din sfera pragmaticului sceptic. Ma ierti, daca iti par virulent, insa departe de mine gandul asta, crede-ma ca uneori simt ca am obosit sa lupt pentru ceva ce eu am descoprit, prin mult studiu, lupta interioara, echilibru si uneori sacrificiu. E calea mea, calea multora, care au pasit pe acelasi drum, care acum sunt mai sus sau mai jos decat mine, dar care au avut dorinta sa inteleaga ca lumea nu se rezuma doar la ceea ce putem demonstra, sti ce-a zis Cioran: “Nu ma intereseaza cine este D-zeu, sau sub ce forma exista, ci ma intereseaza cum gandeste Dumnezeu” 🙂

    Si crede-ma ca Cioran a fost Scepticul Scepticilor.

  13. Sky, discutand despre meritele fiecarei abordari nu o sa terminam curand, dar nu-i problema.

    Din punctul meu de vedere ce ma intereseaza este sa cunosc cat mai mult din ceea ce este adevarat.

    Daca asta inseamna sa cunosc mai putin dar sa fiu mai sigur de ceea ce stiu, asta e.

    Si scepticismul nu are legatura cu moralitatea, asta e o alta discutie, o discutie despre om ca si animal social si modul in care a evoluat si cum i-au fost modificate comportamentele.

    Stiinta arata clar ca moralitatea este o combinatie de nature+nurture, dar rolul religiilor in codificarea instictelor sociale nu poate fi negat.
    Insa cam atat, codificarea instinctelor sociale plus adaugarea unor norme absurde si contrare oricarei logici.

    Daca Cioran a fost scepticul maxim, nu era foarte sceptic cat timp nu a pus in vedere inexistenta unui zeu.

    Ti l-as recomanda pe Carl Sagan pentru adevarat scepticism.

    1. ” sa cunosc cat mai mult din ceea ce este adevarat…” si inrebarea este cine stabileste ce este adevarat sau nu? niste teste statistice? ai 10 oameni care fac aceleasi teste, din care 9 declara ca folosind PB si-au imbunatatit anumite abilitati si unul care declara ca nu are nici un efect, ce faci ? investighezi pe cei 9 ?
      si lasand PB la o parte , stiinta este in foarte multe cazuri limitata (si PB dupa vreo 2 ani holograma isi pierde efectul). Fiecare crede sau nu crede in cine/ce vrea. Eu cred intr-o forta superioara noua pe care o numesc Dumnezeu, si prefer “adavarurile Lui” decat cele ale stiintei.

      1. ti-a schimbat viata PB asta, pacat ca isi pierde efectul in doi ani. Cum anume dispare efectul, devi imun? Se termina bateria pe care nu o are? Nu mai oscileaza energia cum trebuie?
        Daca ignori stiinta n-ai ce cauta cu un calculator in brate si pe internet sa stii.
        Si sa nu cumva sa folosesti apa curenta, electricitate sau medicamente.

  14. Interesanta abordarea ta sceptica 😀

    M-as incumeta sa zic afirm ca oamenii sunt diferiti si pentru multi efectul placebo este mai degraba recomandat decat medicatii diverse …

    Dupa ce am asistat (extrem de sceptic) cum mama unui apropiat a ajuns sa isi revina dintr-o stare semiparalizie si de insulino dependenta cu (crede ea) ajutorul Spiridusului (check google) mi-am schimbat radical pozitia fata de aceste pseudo-tratamente.

    As putea sa mai adaug ca starea mentala este baza tuturor transformarilor prin care trece corpul nostru. Bruce Lipton, cunoscut doctor genetician, sustine chiar ca a demonstrat cum convingerile noastre sunt mai importante (determinante) decat bagajul genetic sau mediul si ca medicina ar trebui sa tina seama de aceste “descoperiri”.

    1. Beneficiile placebo-ului nu sunt suficient studiate din pacate. Vezi si articolul meu pe aceasta tema. Nu as putea recomanda nimanui auto-iluzionarea in locul unui tratament dovedit functional care nu are nevoie de speranta ca sa trateze.

    2. Opinia unui inginer ( nu-s eu acela) :”Aparatul” Spiridus nu este decat o jucarie, un vax pe langa Magnetodiaflux-ul inventat de Vasile Robescu si invocat in prospectul acestui fleac. Pentru cei cunoscatori amintesc faptul ca aparatul Magnetodiaflux genereaza campuri magnetice cu intensitatea de 2 militesla pentru bobina lombara, 4 militesla pentru bobina cervicala si 23 militesla pentru cele 2 bobine localizatoare. Spiridusul nu genereaza campuri mai intense de cativa microtesla, mai mici decat campul magnetic terestru si de cateva mii de ori mai mici decat la Magnetodiaflux, de aceea rezultatele folosirii acestuia sunt datorate mai mult efectului placebo. Schema sa a fost preluata din cartile destinate electronistilor amatori, in care montajele prezentate au mai mult un caracter didactic si nu sunt destinate productiei in serii industriale, iar costul tuturor componentelor electronice necesare (in afara carcasei si bateriei miniaturizate, improprie unui astfel de aparat) nu depaseste 10 RON.

  15. Hi,
    recunosc ca am luat tzeapa. asta e! se mai intimpla. e cea mai mare gogoasa dfin viatza. am cumparat-o in februarie si in 35 zile hologramele s-au inegrit si fisurat. am discutat cu cei de la powerbalance romania si au disparut precum strutul. n-as mai recomanda o asemenea porcarie nimanui! pe alibaba.com un asemenea cauciuc costa aprox. 1$. daca are proprietati miraculoase? minciuna!!!! spun asta pt ca stiu ce spun! chiar mai mult corpul imi dedea senzatia de nonconfort. in rest, despre morti, numai de bine!

    1. Salut Alex. Imi pare rau ca ai dat banii dar ma bucur ca ai invatat ceva din asta. De obicei daca suna prea bine sa fie adevarat, e o minciuna

    2. pai normal ca ai luat tzeapa ca asta e mentalitatea majoritatii romanilor si din cauza asta niciodata romania nu va fi germania.
      Ca orice produs nou evident ca au aparut noi fabricanti de “replici cu acelasi efect ca originalul dar la un pret mai mai bun” “made in china” . si eu stiu multe persoane care si-au cumparat bratara prin diferite filiale si toate au fost cauciucuri de decor. Poate ai ocazia sa testezi o bratara originala. Eu o am dintr-o farmacie din Spania.

      1. Alex, e foarte usor sa spui ca fiecare dintre cei care au esuat au folosit un fals. Poate ar fi cazul sa accepti ca nu functioneaza.
        Bratara Power Balance costa cativa centi sa fie produsa si se fac cu milioanele in china. Holograma este o mizerie d-aia ce se pune pe cd-uri originale ca sa stii ca sunt originale. E totul o minciuna jenanta.

        Ma intreb daca te-ai uitat la clipurile pe care le-am pus sau ai citit ceva din text. Pari doar sa fi venit cu disperare sa aperi un produs ridicol

  16. ce zapaceala au creat aceste bratari.. eu una nu am incercat inca, dar nu vreau sa ma iau dupa comentarii sau afrimatiile/infirmatiile stiintifice. vreau sa incerc bratara si sa nu ma iau dupa cei ce zic ba ca nu functioneaza ba ca functioneaza..cel mai corect lucru -pentru a comenta si a sustine o opinie mai apoi- mi se pare sa se testeze pe propria piele aceasta minunata bratara.. cu pacaleli sau fara. si normal ar fi intai sa o testezi, nu mergi ca un destept sa o iei fara sa o incerci.. si sinceeer, daca cineva da bani si cumpara si isi ia teapa sau nu, asta e ghiniounul sau, pana la urma era o vorba “prost nu e cel ce cere banii, prost e ala care ii da”.. deeeci, cel ce isi va lua teapa daca o va lua e cel ce da bani, iar pe noi nu ar trb sa ne doara de cei ce dau banii.. sunt banii lor, castigati de ei, cheltuiti de ei dupa bunul plac.. asa ca mai bine, decat sa ne/va certam/certati, mai bine testam pe bune bratara.. nu ne luam dupa informatii sau filmulete, sau dupa idei inradacinate adaaanc in minte cum ca nu e buna sub nicio forma aceasta bratara :). cum spunea si acel Alex, e democratie..

  17. Dragi tovarasi si prieteni, va scapa esentialul ! DACA BRATARILE AR FUNCTIONA INTRADEVAR – ASTA AR FI O PROBLEMA URIASA ! De ce ?
    Pentru ca nu se afla la controlul vointei voastre, aceste bratari-,,minune” !
    Tot ceea ce este REAL in ele ar putea creea DEPENDENTA si DEZECHILIBRE NOI, asta in timp (viitor) si la nivel psihic sau celular.
    Nu va-ti intrebat: ce anume din holograma controleaza asazisele EFECTE si cum interfereaza ele cu vointa voastra ?! Si sa nu spuneti: ,,holograma controleaza” , ptr. ca o holograma nu are constiinta si deci nici vointa !

  18. Eu cred ca simplul fapt ca ti bratara la mana te face sa fi mai increzator si de-astea poti sa te fortezi mai mult,pentru ca sti ca poti..Un exemplu bun ar fi omul de dupa si dinaintea armatei: Dupa ce faci armata in majoritatea cazurilor realizezi limita puterilor tale care este mult mai mare decat cea pe care credeai ca o detii …

  19. Felicitari pentru articol… din pacate romanii demonstreaza ca sunt extrem de creduli…si usor de manipulat!!!!! bratari energetice?!? o simpla amagire si mult efect placeboo!!!!!!

    1. Mulţumesc Liviu. Sa stii ca nu e specific românesc, power balance au avut o campanie de marketing care a păcălit milioane de oameni din toată lumea

  20. Saracii de voi.Nu ati inteles nimic din ce inseamna camp energetic.Asta este.Nu toata lumea are capacitatea necesara intelegerii medicinii cuantice.Poate daca treceati mai mult pe la scoala,era altfel,dar prea tarziu .Macar daca ati avea bruma de intelepciune de a copia ce fac altii(cum fac maimutele),adica de a va pune naibii pe crengile voastre cate o bratara ca sa va imbunatatiti viata.Sau stati si scuipati venin,caci asta stiu face toti prostii…..

    1. Claudia, vorbesti serios? Medicină cuantica? Adica minciuni si aberatii de la niste needucati. Du-te si întreabă un fizician ce e aia medicină cuantica si vezi poate nu te da afară in şuturi.

      Ai fost păcălită si prostita de niste sarlatani. Condoleante.

  21. Pt Evolueaza:
    Prezentarea printr-o evaluare critica a produsului in sine este o idee buna. Eu de exemplu le-am vazut in tara in magazine cu articole sportive si le vad si prin strainatate in acelasi tip de magazine. Nu am cumparat intrucat din pliantele din magazin nu am reusit sa inteleg modul de functionare si nici site-ul nu m-a convins (intr-adevar poate sa aiba efecte – la fel cum poate fi o sarlatanie, sau un doar un efect placebo). De asemenea cred ca in momentul in care cineva are nevoie de “personalitati” ca sa poata atrage increderea oamenilor pe un produs sau idee – acel produs/idee are o problema.
    Totusi sunt de parare ca si Sky ca a crede ca aspectul pur material al lucrurilor si fenomenelor poate sa explice intreaga natura si misterele existentei. (cred ca sunt putin cam abstract aici).
    Nici eu nu vrea sa par virulent in expresiile prin care imi expun ideile intrucat nu sunt in momentul in care scriu acest mesaj.
    Dar a nega plin de scepticism faptul ca aceste energii care ne inconjoara si ne compun sunt doar pure aberatii – fara a ne lasa nici macar sansa de a percepe existenta lor prin intuitia cu care suntem dotati si prisma bunului simt, daca nu prin alte modalitati – mi se pare a fi o limitare.
    Eu sunt aproape ca sa zic asa de aspectele abstracte stiintifice intrucat cu asta ma ocup ca meserie. Totusi nu pot sa nu observ in fiecare moment ca stiinta bazata doar pe aspectul materialist direct observabil al lucrurilor are limitari serioase. Sunt convins ca multitudinea de aspecte mistice din majoritatea cailor stravechi au o componenta mult mai apropriata de adevarul ultim decat stiinta pur materiala. Si pana cand stiinta moderna nu va ingloba aceste aspecte nu se va putea apropia decat asimptotic de el.
    Cred ca fiecare avem toate capacitatile inascute sa percepem, sa folosim si sa imbogatim chiar aceste campuri si energii – insa nu toti avem “nivelul” (imi permit sa il numesc asa) de a face acest lucru constient.

    Daca ar fi sa facem o paralela – pentru un copil de 5 ani fizica cuantica nu exista. Si asa pentru ca el nu este inca capabil inteleaga si sa opereze cu acest instrument. El nu il poate “pipai” si nici percepe si opera – deci consecinta materiala directa ar fi aceea ca nu exista. Totusi pe masura ce el se devolta si “creste” acest lucru se poate schimba.

    Ca oameni care traim intr-o lume axata f mult pe aspectul material, ne este usor sa fim atrasi inspre ateism. Totusi atunci cand se intampla in existenta noastra ceva bulversant si iesit din comun: o manifestare extrem de fericita ( am vrut initial sa folosesc termenul “intamplare” dar nu sunt de acord cu conotatia pe care o da fenomenelor termnul acesta in contextul de fata), sau daca nu, atunci aproape sigur la un eveniment negativ si bulversant ( o boala incurabila, ceva care te lasa fata in fata moartea ) majoritatea covarsitoare dintre noi, atei convinsi sau nu, ne intoarcem si ne raportam la Dumnezeu – fie pentru a ne certa cu El pentru “nedreptatea” facuta, fie pentru a ne exprima dorinta de a schimba ceva in bine, fie pentru a ne exprima recunostinta printr-un sentiment de comuniune care se naste atunci in noi.

    Am asuns pe acest site in cautarea mea de a vedea ce simte lumea in raport cu aceste bratari si care sunt parerile. Nu mi-am cumparat.

  22. eu am bretara asta, am primit’o cadou de ziua mea si faza e k nu e adevarat ce se spune, e ceva legat de psihic cand sti k o ai la mana esti mai increzator, asta e faza

    1. Deci cine ti-a luat-o cadou a dat banii degeaba. Sunt complet de acord cu afirmatia ta.

  23. sincer nu trebuiau facute astfel de critici, poate e bazata pe auto-sugestie, si crede ma ca poate ajuta asta 🙂

  24. va dau eu cate una cadou, numai terminati cu astfel de tampenii, doamne ce urasc oamenii care se dau destepti, apropo, ce ai rezolvat cu asta? “nimic”

  25. 😮 tocmai m am uitat pe net cat costa una, si nu erau deloc 4 lei :))), maine ma duc si iau 20 si le dau cu 13 lei :)))asta da afacere

  26. si eu credeam PB cea mai mare prostie pana cand am facut testul de flexibilitate cu bratara unui prieten. prima data am incercat cu bratara pe mana, dupa care am incercat si fara bratara si diferenta a fost remarcabila…nu stiu ce sa zic….parca m-a convins sa imi cumpar si eu

  27. Salut!De ceva timp am vazut aceste bratari magice (in ciuda faptului ca tatal meu m-a sfatuit ca sunt doar cauciuc) si am avut cateva tentative sa cumpar,dar bineinteles ca parintii mi-au interzis.O sa incerc sa fac un test,dar am remarcat un lucru:din ce am vazut pe YouTube ambalajele din al doilea film sunt contrafacute.Am vazut un videoclip legat de aceasta problema.Si in localitatea mea(Buzau) am vazut ca ambaljele sunt originale conform clipului.As vrea sa incerc bratara la cel mai apropiat magazin.Efectul o fi placebo(sau cum se numeste) dar important e ca totusi iti forteaza limitele.Si mie a inceput sa mi se para o prostie dar tousi as vrea sa incerc.

  28. am testat o bratara originala.Inainte nu puteam ajunge pamantul cu picioarele intinse decat dupa multe dureri si mai multe incercari.La magazin prima data fara bratara nu am putut,a doua oara da.La fel si cu estul cu mana intinsa intr-o parte.La fel si cu testul cu mainile.

  29. Pareri pro si contra, nu am avut suficienta rabdare sa citesc chiar toate comentariile, intrebarea mea este; daca are aceste efecte evidente, reliefate in tot felul de teste (ajuta practic corpul sa isi depaseasca limitele,lucru pentru care normal ca nu este pregatit), oare ce efecte are asupra organelor (inima?). Daca ajuta chiar si o gimnasta flexibila (a comentat cineva) sa treaca de pragul ei de flexibilitate (wow), ce alte efecte are asupra muschilor, sa spunem, posturali? sau inimii…AAA, sau poate bratara minune poate face o selectie a acestor efecte, pastrandu-le doar pe cele care ne convin. Ok. Asta ar fi o explicatie :d

    1. Nu, nu poate face nimic din toate astea pentru ca e o bucata de plastic cu o holograma ca cea de pe albumele de muzica inauntru. Se fac la tona in China si costa cativa centi bucata si se gasesc chiar si la 2$. Compania mama a admis ca nu exista dovezi pentru ceea ce afirma si chiar au fost dati in judecata pentru reclama mincinoasa. Si totusi, iata cati oameni zic ca functioneaza tocmai pentru ca au dat 1 milion pe o bucata de plastic.

    1. Pai ce conteaza daca sunt originale sau nu? Sunt tot o bucata de plastic inutila. Tu dai bani pe ambalaj sau pe prostia dinăuntru?

  30. prietenas dar tu esti pus aici sa ne convingi pe noi sa nu cumparam ? :))) care-i jmecheria ? :))) daca lumea e proasta las-o sa fie proasta pe banii ei :))) nu te mai baga … e o prostie ce zici tu lasa dracu expertii fratica si imprumuta una fa niste teste cu si fara ea si raspunde-ne pe urma. aaaa am uitat sa precizez ca eu ….desi sunt om obisnuit stiu cate ceva despre psihologia omului si mai ales despre a barbatului…. bineinteles ca tu avand un orgoliu foarte mare nu vei putea sa ne scrii noua cum ca :”da frate am testat-o si eu si a functionat”. tu o sa iti sustii propria ta teorie chiar daca functioneaza,chiar daca nu. nu va mai luati dupa prietenas :)))) nu prea stie pe unde traieste.AAaaa da si inca ceva … ce ai tu daca oamenii fac bani din chestiile astea ? :))))

    1. @paulicanstain, tu pari sa vinzi astea si te oftici ca eu le critic.
      Personal prefer sa nu las oamenii sa arunce banii pe prostii.
      Ti-am aratat clipuri in care PowerBalance se arata ca fiind o bucata de plastic. Ti-am explicat (recunosc, incomplet) cum sunt pacaliti cei care cumpara.
      Din nou si din nou, degeaba o testez eu si ma pacaleste daca nu exista nici o metoda valida prin care sa functioneze.

      Iar cei care fac bani sunt niste sarlatani fara scrupule care ar trebui inchisi pentru publicitate mincinoasa.

  31. Prietene vrei sa pari inteligent dar nu esti … Exista obiecte care au viata… Bratara asta e purtata la nivel MONDIAL ,de milioane de oamenii … Crezi ca daca nu ar simti nimic sau nu ar avea niciun beneficiu ar fi tampiti sa cumpere alta ? In plus sunt niste norme , nu poti prostii oamenii la un asemenea nivel …

  32. Eu am o problema si mai mare decat vinderea bratarii ca obiect ce imbunatateste capacitatile sportive. Noaptea de joi spre vineri am avut “bucuria” de a ajunge la spitalul de urgenta Floreasca cu niste dureri ingrozitoare de colica renala. Dupa ce mi-a fost administrat un calmant de catre medicul de garda, a venit medicul specialist care sa-mi verifice starea. Si-a inceput micul speech deja pregatit, prin care tot incerca sa ne duca spre o intrebare, care tot nu venea din partea noastra. Si-a repetat si a intors pe mai multe parti acelasi fraza pana l-am intrebat “Ce ne recomandati ca sa imi treaca?” . Recomandarea dl Dr. Constantin Erena a fost o bratara cu holograma Cie Aura, care functioneaza pe acelasi principiu al bratarilor. Power Balance. Ba mai mult, are pretentia ca are puternice valente medicale: trateaza “ORICE tip de durere, oboseala cronica, ameteli, insomnie, sforait, rinita alergica, obezitate si sa va tratati de radiatiile telefoanelor mobile” (chiar “bolile” astea sunt enumerate pe fluturasul pe care ni l-a dat). A facut demonstratia de rigoare pe tatal meu, desigur impresionat de rezultate, si ne-a spus sa venim la cabinetul lui pentru a cumpara cat mai curand una.
    Tratamentul prescris in prima faza nu includea decat medicamente care sa ma scape de dureri pe urmatoarele 5 zile, dar nimic care sa ma ajute sa elimiin pietrele. Dupa ce am insistat cu unul din ceilalti doctori, mi-a prescris si un medicament adevarat care sa ma ajute sa elimin pietrele de la rinichi.

    1. Alex, sper ca te simti mai bine.
      Am cercetat CieAura in urma comentariului tau, ai dreptate e o sarlatanie imensa promovata iresponsabil.

    1. Sunt si la Diverta. Romania e locul unde se vand prostiile care in vest au murit.

  33. In Diverta costa 170 RON si cand am fost la munte la Predeal am gasit bratari de-astea cu 5 RON.Cum vi se pare?Apropo,nu se intampla nimic daca o porti sau nu…

  34. Hei .. am si eu o bratara dintr`asta dar nu are nici un efect.. am primit`o cadou 🙂 o port doar pt aspect 😀

Comments are closed.