Despre autor

Până în prezent, autorul acestui blog nu a contat. Nu mi-am propus să scriu despre mine, despre părerile mele politice sau despre ce am gătit la amiază.

Scopul meu a fost întotdeauna informarea publică, educația și fundamentarea articolelor publicate cu date științifice de calitate.

Sigur că am pus culoare în text, câte o glumă, o ironie sau un pic de sarcasm, asta face parte din actul scrierii unui text ce își dorește să fie citit și are mai puțin de-a face cu părerile proprii.

De azi însă, o să îmi puteți spune pe nume.

Numele meu este Ovidiu Covaciu.

Iată câte ceva despre mine:

  • Am lansat recent, împreună cu câțiva prieteni ”Societatea Raționalistă Română” un ONG dedicat gândirii critice și educației științifice.

  • Din 2010 sunt coproducător și gazdă a Sceptici în România, o emisiune tip podcast dedicată promovării gândirii critice.

  • De mai bine de 9 ani ascult și citesc informații medicale de la experți și cărți de popularizare a diverselor concepte ale științei, de la medicină la astronomie, de la fizică la istorie.

  •  În 2010 și 2011 am participat la Congresul Scepticilor Europeni respectiv Denkfest, ambele manifestări dedicate comunicării științei, conferințe la care au participat oameni de știință renumiți

  • În 2015 am participat ca speaker la conferinta RoVaccin

  • În 2016 am fost invitat să prezint la TEDx Cluj

  • Am făcut multiple cursuri pe platforme MOOC precum Coursera sau EDX pentru a înțelege mai bine lucrurile despre care scriu.

  • Sunt pasionat de știință, istoria științei și poveștile oamenilor care au făcut prezentul posibil.

  • Angajatorul meu nu este o companie farmaceutică  și nu am fost niciodată plătit pentru vreun articol publicat aici.

Consider că este suficientă informație și îmi cimentează imaginea pe care sper că am format-o cititorilor: am tot interesul să fiu obiectiv, nu am conflicte de interese și singurul meu scop este informarea publică cu privire la știință și gândirea critică.

45 comments

  1. de ce nu va dati numele?probabil sunteti medic?cu fructe si legume saraceste bolnavul,dar cu medicamente anticanceroase si chimioterapie care sunt enorm de scumpe,nu saraceste lumea?parerea mea sincera este ca aveti un interes clar si aberati-o spun in cunostinta de cauza!mama a fost bolnava de cancer si stiu exact care-i problema chimioterapiei-intamplator sunt si farmacist!nu mai prostiti lumea…ca si asa suntem batjocoriti destul din toate pctele de vedere!

    1. Este un penibil si manipulator notoriu.

      Arata timp cat Bayer si Syngenta, ambii avand cate o Divizie Chimica de Chimicale pt Agricultura (otravesc mancarea) si in acelasi timp detin si Divizie Chimica Farma prin care trateaza exact bolile pe care le genereaza alimentatia chimizata, ce dovada mai clara vreti despre faptul ca ei creaza clienti cu buna stiinta?
      Sunt biochimisti cu notorietate mondiala cu grad stiintific de cercetare, universitati de cercetare de prestigiu mondial UCLA, MIT, medici, iar toti sustin ca bolile sunt create de ei, devenind epidemii desi nu sunt transmisibile (cancere, diabet, obezitate, alergii, boli cardiovasculare, boli renale, obezitate, infertilitate etc).

      Chimizarea este sustinuta si de DuPont, Pionier, Monsanto (care foloseste chimicale de la Bayer, din 2017 Monsanto a fost cumparat de Bayer), BASF.

        1. dupa ce faci medicina, ai practica in spital, nu iei spaga, ai vazut mii de cazuri vazute si vindecate….mai vorbim. NU ESTI MEDIC DECI PARERILE TALE SUNT ZEROOOO!!!! ai un blog mediocru. toti sunt medici ”dupe” google. si apropo…datele tale se opresc undeva dupa 2007 . suntem in 2017. casca ochii!!!

          1. Nici nu am cerut sa fie cineva de acord cu părerile mele. Ci să-mi citească sursele și sa zică dacă cumva le interpretez greșit.
            Până acum nimeni nu a făcut vreun argument care sa ma convingă.

        1. Toate articolele au surse. Uneori, cuvintele sunt subliniate, aia inseamna ca sunt link-uri care duc undeva. Acelea sunt sursele.

  2. practic terapie Bowen de 5 ani ,sunt medic de profesie ,am avut si rezultate surprinzatoare si cazuri cu esec, dar nu pot sa spun decit ca nu aveti dreptate ,

      1. Stii care-i culmea scepticismului? Sa fii sceptic la afirmatiile scepticilor!
        Adica io cred ca exagerezi! Una este sa fii sceptic si alta este sa renegi tot ceea ce nu intelegi sau tot ceea ce lumea stiintifica nu poate inca sa explice.

        Vreau sa te felicit pentru lupta pe care o duci impotriva vanzatorilor de iluzii. De acord cu asta! Dar de aici pana la a lua peste picior un medic – doar pentru ca practica o anume terapie alternativa – e cale lunga…

        Probabil ca tu stii ca si in medicina alopata actuala se folosesc o sumedenie de medicamente despre care nu se stie clar cum actioneaza. Adica din punct de vedere stiintific nu pot fi explicate mecanismele prin care acele medicamente actioneaza, unele fiind metabolizate in compusi necunoscuti. Altfel spus, medicina nu e o stiinta atat de exacta precum ne-am dori noi…
        Nu sunt un sustinator al terapiilor prin masaj sau reflexoterapiei dar stiu oameni care afirma ca au obtinut rezultate.

        Am vazut pe blogul tau o sumedenie de comentarii care fac referire la inteligenta, la IQ. Dragii mei, intre scepticism si inteligenta nu e o legatura chiar asa de directa precum credeti voi. Poti sa fii si sceptic si prost, in acelasi timp! Asa ca mai usor in a-i cataloga pe altii…

        Per general, tine-o tot asa, e nevoie de scepticismul tau dar fereste-te de exptreme!

  3. Buna mi-as dori foarte mult daca mati putea lasa un nr de telefon sau o adresa de mail pentru a va adresa o intrebare personala, fiind intr-o mare confuzie imi a alege cariera. Am citit cateva articole si mi-ar fi de mare folos cate sfaturi in plus, multumesc.

    1. Au pierdut procesul, și-au pierdut lustrul (nu îmi acord merite, dar s-a terminat moda) , eu sunt o parte din istoria lor.
      Și oricum n-au avut niciodată un caz, ar fi pierdut și dacă îmi aveau numele.

      1. Ai susținere puternică, din cauza asta au pierdut procesul cei de la Zenștatulfigurezi de plată al cărei companii farmaceutice figurezi? Nu știu cu ce drept combați niște medici dacă nu ești medic.

      2. Ai susținere puternică, din cauza asta au pierdut procesul cei de la Zenyth.Pe ștatul de plată al cărei companii farmaceutice figurezi? Nu știu cu ce drept combați niște medici dacă nu ești medic.

          1. Totuși nu ai răspuns la întrebare. Eram sigur că mă combați ieftin. Poate mă înveți tu să citesc, că văd că tot ești priceput la de toate. O să iau de bune informațiile de pe site—ul tău după ce termini facultatea de Medicină.

            1. Nu te combat deloc. Tot ce trebuie să faci e să înveți să citești tot articolul la care comentezi.
              Crezi ca poți?
              Dacă contează asa de mult părerea medicilor pentru tine, poate ar trebui sa ii asculți pe cei care sunt vârf în domeniul lor, nu dubioși.
              Că sunt destui dubioși în orice meserie

  4. Deocamdata atat poti. Sa dea D-zeu sa fi sanatos si sa nu cunosti cancerul si citostaticele. O mareeeee minciuna. Sincer , imi pare rau ptr tine.

  5. mi se pare nepotrivit total titlul asta: insula indoielii… cred ca mult mai adecvat ar fi “insula certitudinii”…
    pentru ca autorul blogului are doar certitudini… si nu putine…
    indoiala e pentru ceilalti… cei care nu sunt de acord cu certitudinile certe, ca sa fiu si eu ,asa, cert pleonastic…

    e bine… e bine… e foarte bine… cat avem scoli inalte… vorbiri din carti de popularizare. si multe intelepciuni indelung digerate din prefete…

  6. Sunt profesoara de biologie si ma ingrozeste sa vad cati impostori se joaca cu deznadejdile oamenilor fara sa aiba. cele mai simple cunostinte de fiziologie,biochimie si nici bunul simt.Chiar mass media promoveaza tot felul de astfel de personaje,asa incat auzi gospodine explicand fiziologia sist.nervos pe baza fizicii cuantice si se vede clar ca nu stie ce este aceea.
    Faceti foartebine ca incercati sa avertizati oamenii dar daca ati face_o cu argumente stiintifice ati putea fii cu adevarat credibil,adica punctual :terapia X spune asa iata de ce nu este credibila,pt.ca fiziologic lucrurile stau asa……..altfel nu puteti convinge.

  7. Directia blogului fiind una singura – este clar ca exista un interes unilateral pe care nu il declari. Sa scrie cineva pe un blog atat de mult de dragul “dreptatii” sau de plictiseala… nu te mai crede nimeni. Timpul costa bani si aici sunt articole si documentari care dureaza… deci cineva tot iti da “de mancare”… Din experienta personala – sa te fereasca Dumnezeu de vreo boala serioasa si sa ajungi la medicina clasica sa faca cobai din tine… pe banii tai sau ai statului – tot ai tai sunt….
    Daca tot esti atat de pasionat ai face bine sa tii cont de miile de oameni care s-au vindecat prin tratamente naturiste dupa ce medicii i-au trimis sa isi faca cosciug. Nu e greu – sunt peste tot – trebuie doar sa vrei sa vorbesti cu ei. Dar ei nu o sa te plateasca…

    1. Măi da, cineva îmi da de mâncare, e adevărat. Salariul îmi e plătit de o companie decentă care ma plătește pentru lucrurile pe care le cunosc, timpul pe care îl ofer și experiență.
      Dar ma bucur ca apreciezi documentarea, esența e ca documentarea corectă nu este grea și chiar dacă durează, merită.

    2. Si eu tot timpul argumentez pt citostatice. Inseamna ca-s platita? (de fapt inca nu stiu cum o sa reusesc financiar pe persiaoda cat stau pt transplant medular la spital)

  8. as fi de acord cu teoriile fixico-chimice material-medicale, daca stabilim de la inceput ca nu exista nici suflet, nici iubire, nici spirit, nici aura energetica, nici medicina traditionala chineza, nici fenomenele paranormale, nici credinta, nici psihic, nici emotii, nici ganduri, etc. HA HA HA!

  9. Am fost diagnosticată în februarie 2015 cu paragangliom mediastinal inoperabil. Am urmat 8 cicluri de chimioterapie și 25 de ședințe de radioterapie. Dimensiunile tumorii ( conform CT 02.2016) au rămas aceleași. Medicul oncolog mi-a spus: mergeți acasă și vedeți: care pe care! Ce-mi recomandați? Ce pot să vă recomand? Să fiți cu vaccinurile la zi, consumați legume și fructe,( vă rog nu renunțați la proteină animală) evitați supărările….. M-am bucurat că nu mai fac niciun fel de tratament. În iulie am repetat CT.: neschimbat! În decembrie am repetat analizele de sânge: relativ normale. Ne vedem peste 6 luni! Am avut încredere în medic, iar acum cred că el are în mine încredere. 🙂 În ce privește articolul…….mi-a plăcut scrierea dvs. În rest, World Peace!

  10. Am citit un articol interesant pe acest blog despre medicamentele homeopate. Despre rezistenta bacteriilor la antibiotice nu vreti sa scrieti? As dori sa aflu ce solutie exista pentru cineva care a facut tratament 14 zile cu antibiotice conform antibiogramei si nu a scapat de bacterie.

  11. “Lasa un comentariu, spune-mi cum şi se pare articolul”
    Mi se pare de kkt. Iar tu esti la fel de arogant.
    Daca vrei sa fii credibil, lasa si surse. Vrei sa fii crezut, sa mai înghită si alti fraieri momeala ta, dar nu tine. Cu cât esti platit?
    Tânăr pasionat de stiinte pe dracu!
    Stai ascuns in dormitorul tau de kkt si te joci Fifa si alte jocuri infantile, in rest esti speaker, sau mai bine zis papusa pe sfori trasa de mai marii sistemului. Stim bine cine esti, si ai mare grija, ca roata se întoarce intotdeauna!

    Ei, uite ca ma indoiesc de spusele tale, asa cum sugereaza si numele blogului tau de kkt!

  12. Am pariat cu cineva ca esti nascut dupa 1979. Hai, nu ne lasa sa ne batem in presupuneri, ca vreau sa castig pariul.
    Te admiram foarte.

Lasă un comentariu, spune-mi cum și se pare articolul