O declarație sinistră și insultătoare la Antena 3

Nu, nu e vorba de politică. Puteți citi mai departe. E vorba de bun simț.

Antena 3 găzduiește săptămânal un personaj care a declarat următoarele:

  • Dacă faci copii dupa 40 de ani, faci cancer în 6 luni

  • Guvernul nu-ți dă autism, nu e o boală impusă, deci statul nu are datorii față de acești copii (sau adulți)

  • Dacă faci copil dupa 35 de ani și se naște cu vreun defect, e doar problema ta. Copilul nu mai are drepturi de cetățean

  • Recomandări de tratamente și remedii făcute de o persoană fără pregătire medicală.

Detalii

S-a întâmplat să aflu de o declarație a unui personaj pe nume Lidia Fecioru.

Lidia Fecioru se declară ”bioenergoterapeut” care își dorea anterior să ajungă tractoristă, a ajuns coafeză și apoi a făcut Facultatea de Regie și Film.  Aparent suficiente calificări ca să dea sfaturi medicale la televizor fără să fie întreruptă.

În video-ul de mai jos puteți urmări halucinanta declarație a acestei foste coafeze începând cu minutul 3:30.

S-o luăm pe bucățele

De la 35 de ani daca iti doresti un copil, măcar atunci, repede fă-l. Nu astepta sa faci 40 sau 45 ca să faci un copil. Pentru că organismul, in primul an de viață al copilului, pot apărea boli genetice la mamă sau la copil. Hai să ne înțelegem ca dacă a născut copilul la 40 de ani a făcut cancer imediat la 6 luni de zile.

Vă dați seama ce bucurie pe femeile care au ajuns la 40 de ani? Dacă își doreau copii și nu i-au avut să audă de la o coafeză cu școala de actorie că vor face cancer după 6 luni. Ce fel de om să fi să spui așa ceva?

Responsabilitatea aș spune, m-a deranjat chestia asta cu doamna prim ministru, când a spus că poporul este autist si toată lumea a sărit în capul ei că, organizatiile copiilor cu autism au sărit imediat de fund in sus.

Acum ne apropiem de niște enormități pe care eu nu pot să le clasific altfel decât ca pe niște idioțenii.

Foarte urât au spus, pentru că autismul nu este o boală făcută de guvern, creată de guvern, să ne înțelegem un lucru. Nu este o boală impusă. Este o boală care vine, nici măcar nu este genetică.

Organizațiile care reprezintă și ajută copii cu autism s-au supărat ”degeaba”, dar să ținem minte că autismul nu e produs de guvern??  POFTIM?? Dar ce boli ”impuse” există doamna Fecioru? Ce înseamnă o boală ”care vine”, poți să o comanzi cu livrare prin curier? Poți să comanzi mai multe pentru livrare grauită?

Slavă Domnului, Guvernele Romaniei nu produc autism!

Se descurcă însă foarte bine la a genera emigrită cronică, hipodezvoltare economică și să dea dovadă de incompetență de-a dreptul tumorigenă de aproape 30 de ani

Să faci o asemenea afirmație trebuie literalmente să fi lipsită de orice noțiune de bun simț.

Doar ca fapt divers, autismul are o componentă genetică semnificativăPână și antivacciniștii au înțeles atâta lucru. Și un antivaccinist e în general cea mai proastă persoană dintr-o conversație.

Ca să ne înțelegem. Deci nu este o boală genetică. Este simplu, un dezechilibru psihic al copiilor. De multe ori nu putem da o cauză, că cauzele sunt miliarde de cauze, la bază. Dar, nu trebuie să sărim de fund în sus și nici nu trebuie să obligăm statul pentru că atata timp… Eu aș face o lege pentru femeile după 35 de ani să-și asume responsabilitatea aparițiilor unor boli nepunându-le în curcă... în cârca statului.

Hei, femei care vreți copii după 35 de ani: Doamna Fecioru, invitată de onoare la o emisiune cu sfaturi despre sănătate, vă urează să faceți cancer (asta unu’) și apoi să nu cumva să vă așteptați să vă deconteze statul ceva legat de copil.

Probabil că după capul respectivei nici nu ar trebui să vă fie plătit tratamentul pentru cancer.  Ce deranjați atâta curca statului? Ce idei sunt astea să faci copii dupa 35 de ani?

Să li se ia și casele nevolnicelor și să li se dea unora mai vrednice.  De exemplu unei adolescente cu burta la gură de la 15 ani, că avem destule.

Ar trebui să menționez că undeva pe aici producătorul sau moderatoarea au observat dezastrul ce se revărsa din gura invitatei mai ceva ca vopseaua de păr din tub și au încercat să intervină. Din păcate, răul era deja făcut și n-au mai putut opri tâmpenia.

Moderator – Da, dar pe de alta parte Lidia…

L.F. – Tu ești absolvită, tu ai doi copii

Moderator – Da, dar pe de alta parte Lidia, oamenii plătesc taxe si impozite si dacă se poate recupera un copil sau poate fi, cum să zic, pus într-o marjă…

L.F. – Dana, există analize care se fac, amniocenteza care se face acum, in primele luni de sarcină, unde se pot depista foarte multe lucruri și pe care nu e bine s-o faci la 7 luni sa vezi daca copilul tău are vreo malformație, e bine s-o faci cand ai 2 luni, 2 luni jumate, 3, ca sa poti sa intrerupi o sarcina cu probleme. In America există legea unde dacă copilul tău are o problemă și se vede din lichidul amniotic, din analiză că are această problemă este pe răspunderea ta și nu ești ajutat de stat, n-ai niciun ajutor de la stat având acest copil pe propria ta raspundere.

În primul rând, amniocenteza se face dpdv medical până la maxim 20 de săptămâni doar o astfel de sinistră poate crede că se face la 7 luni de sarcină. Plus că se face în anumite cazuri recomandate medical, nu oricum, are riscuri semnificative.

Referința la o lege din SUA care ar opri sprijinul pentru persoanele născute cu dizabilități este o minciună sfruntată. Statele Unite au peste 200 de ani de istorie în sprijinirea persoanelor cu dizabilități.

Apoi, Statele Unite au lege federală (decizie a Curții Supreme) prin care avortul este legal în toate statele cam până la 24 de săptămâni. Și nici o grijă, statul american nu prea oferă sprijin mamelor sau părinților, indiferent ce copii au. Procedurile medicale sunt extrem de scumpe mai ales dacă există complicații. Până și Jimmy Fallon, prezentator de televiziune a înțeles atâta lucru în 2017 când i s-a născut un copil cu probleme. 

Adevărul e ca sunt complet uimit că se poate susține fățiș avortul pe un post precum Antena 3, că se afirmă că autismul s-ar detecta prin amniocenteză (nu se poate) și că un astfel de personaj nu este dat afară din studio după asemenea afirmații. Chiar și dacă avortul ar fi recomandat de medic după amniocenteză, ce fel de ființă e aceea care ar da o lege împotriva copilului născut într-o familie care l-a dorit? Indiferent de problemele știute sau neștiute. Literalmente tremuri de scârbă când auzi așa ceva.

Să revenim la Lidia Fecioru. Cine e ea și de ce e la TV? De ce se acordă atenție sfaturilor medicale ale unui personaj cu școala de regie de film? Ce importanță are ea în lume?

Oh, este bioenergoterapeut adică este un personaj care ia banii credulilor degeaba.

Cea mai bună descriere a bioenergiei este șarlatanie.  Și da, statul român consideră meseria de bioenergoterapeut una reală (se află în Clasificarea ocupațiilor). Statul român validează și certifică oficial șarlatania.

În anii ’80, în SUA se răspândea o altă formă de șarlatanie numită ”Therapeutic Touch”. Cam același lucru cu bioenergia, ”terapeuții” spuneau că pot simți câmpul de energie al omului și apoi îl ”echilibrau”, „vindecând” bolnavul de diversele lui afecțiuni.

O copilă de 9 ani pe nume Emily Rosa a demonstrat științific că aceștia nu pot depista niciun câmp de energie. Că fac afirmații nefundamentate și că iau bani de la pacienți fără vreun motiv. Deci că sunt șarlatani. 

Mai puteți cunoaște acești ”bioenergoterapeuți” după afirmația că stau obiectele lipite de ei. De obicei linguri și furculițe.  Să nu vă apropiați prea tare însă, s-ar putea să vă mute nasul de la câtă grăsime combinată cu transpirație e pe pielea lor lipicioasă. Eww.

Concluzii

Ne-am pierdut mințile cu toții? Înțeleg că vrei să promovezi terapii alternative, că e plictisitor să ai în studio doar medici, înțeleg și că publicul ”asta cere”.

Dar nu se mai poate continua colaborarea cu asemenea personaj! E sinistră, afirmațiile frizează absurdul și dacă absurdul ar avea un stat paralel l-ar friza și pe ăla.

Personal o să depun plângere la CNA pentru această emisiune. Puteți face la fel. Emisiunea rulează sâmbăta de la 18:45.

 

Invitație pe o insulă

La începutul anilor 2000, mă plimbam prin oraș cu un prieten, când, în fața noastră cineva se apleacă și culege de pe jos un inel de aur. Uimit, se întoarce către noi și ni-l oferă, desigur la preț de nimic. Eu am fost tentat, prietenul meu mi-a făcut semn să trecem mai departe. Ulterior mi-a spus  că a mai văzut tehnica asta înainte și n-are încredere. Desigur, era un truc, o podoabă vopsită vândută la suprapreț ca și cum ar fi inel de aur. Metodă bună de a lua banii credulilor.

În acel moment mi-am reamintit multe lecții primite de-a lungul vieții în care merita să fi precaut în loc să crezi fără să cercetezi mai adânc.

În 2009, eram expus la atât de multă informație falsă în jurul meu și reacția mea era atât de puternic împotriva acesteia, încât atitudinea mea constantă de opoziție a început să-mi irite colegii și prietenii.

După al 12-lea mail re-re-re direcționat către mine și primirea unui răspuns care explica de ce conținutul este fals am început să nu le mai primesc. Dar în același timp, resursele pe care le foloseam pentru a explica de ce unele informații care circulau pe email erau false nu existau în limba română. Și atunci am văzut ocazia de a-mi testa capacitatea de a scrie si compune texte pe care cei care au nevoie de informație să le înțeleagă. Așa mi-am deschis blogul, numit Insula Indoielii (www.insulaindoielii.ro), ca metaforă pentru un loc în care regula ”crede și nu cerceta” nu este validă. În schimb există alte reguli, precum ”afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”.

De ce eu? Doar pentru că mă consider capabil să mă documentez. Expunerea la un pic de educație științifică în facultate și la așa-numita mișcare sceptică din afara României mi-au dat instrumentele pentru a nu mai crede absolut orice informație circulă prin media. A nu se ințelege că sunt conspiraționist, departe de mine asemenea termeni.

Dar am dedicat ultimii 7 ani promovării unei idei a cărei necesitate este evidentă tuturor celor dezamăgiți de spectacolul politic, de starea media și de nivelul de informații false care, desigur, circulă nestingherite.

În lumea scepticismului există niște ținte ușoare. Astrologia, homeopatia, aparatele de energie infinită, sunt toate idei care, deși populare, au foarte puține dovezi științifice și sunt de cele mai multe ori păcăleli sau metode de a lua bani de la cei creduli. Sunt tolerate și întâlnite în diverse forme în fiecare zi, dar rareori rănesc pe cineva, chiar dacă există cazuri.

În schimb, când vine vorba de vaccinare, lucrurile nu stau chiar așa. Vaccinare chiar este importantă, esențială, fundamentală unei societăți funcționale. Când o mare parte a populației refuză vaccinarea se întâmplă lucruri grave. Precum cele 6 decese din acest an. Precum cele peste 80 de cazuri de tuse convulsivă de anul trecut.

Văzând acest trend încă din 2012, am început să scriu despre vaccinuri și să încerc să prezint informația așa cum o înțelegeam eu. Citind o carte antivaccin și căutând să confirm datele din sursele menționate de aceasta, am descoperit o mare de conspirații într-atât de complexe încât vaccinurile sunt vinovate pentru toate bolile lumii indiferent dacă bolile astea sunt recente sau sunt mai vechi decât piramidele.

În urma interesului asupra vaccinării am scris multiple articole, am făcut cursuri dedicate medicilor pentru a înțelege detalii, am citit vreo 4-5 cărți de istoria medicinei, am construit relații cu profesioniștii din sănătate și în câteva ocazii chiar am prezentat în fața lor.

Mereu am fost întrebat de ce mă implic. De ce mă interesează așa de tare, de ce acest subiect, mai ales cât timp încă nu am copii. Și e greu de explicat în puține cuvinte. Mi-am ținut nepoata în brațe, am ținut în brațe și m-am jucat cu nenumărați copii ai prietenilor din jurul meu începând de la doar câteva zile. Am văzut acea mică viață fragilă gângurind și având încredere în mine.

Cum aș putea tolera o ideologie care nu are ca rezultat decât moartea unor copii nevinovați? Cei 5 copii morți anul acesta de rujeolă… ei s-au îmbolnăvit pentru că erau prea mici pentru a fi primi vaccinul ce îi putea proteja. . Adică din cauza celor din jurul lor care i-au expus la o boală care i-a omorât.

Acoperirea vaccinală în România este dramatică. Dintr-o combinație de factori în care are un rol important și faptul ca Ministerul Sănătății nu reușește să cumpere la timp vaccinuri. Dar și faptul că există o mișcare consistentă, cu grupuri, site-uri, pagini de Facebook și chiar persoane publice, unele cu titlu de doctor care profită de creșterea unei nișe și se asociază fără vreo rusine cu o mișcare ce este responsabilă de decese în întreaga lume.

Există o nișă în cadrul mișcării antivaccin care încă de la începuturile vaccinării s-a opus pe diverse motive. Unele sunt acum moral reprobabile, de exemplu ”intervenim în planul lui Dumnezeu”. Da, într-o vreme mișcarea antivaccin numea moartea copiilor un lucru bun pentru că asta era voia Domnului.

Între timp, argumentele s-au schimbat. Acum ne spun fără vreo urmă de îndoială că vaccinarea cauzează autism, în ciuda faptului că până și organizațiile pentru copiii autiști refuză o astfel de asociere și există nenumărate cazuri de copii autiști care n-au fost vaccinați.

Dar în aceleași grupuri afli multe alte idei, refuzate de medicină, considerate ilegale și periculoase pe tărâmuri mai vestice. Toate acestea se împrăștie generos în țara noastră, fără vreo limită legală sau vreo informare oficială asupra pericolului

E trist și uneori amuzant să văd acuzațiile pe care antivacciniștii le aduc tuturor. Statului, companiilor farma, mie și celor care încearcă să informeze părinții despre necesitatea vaccinării. Că suntem plătiți, că suntem direct interesați de vânzarea unor vaccinuri. Doar că vaccinarea este cam 1% din cifra de afaceri a companiilor farma în România. Chiar și la nivel global, cifrele nu depășesc 5% profit. E o paranoia continuă din partea unor oameni care nu au legătură cu subiectul dar reușesc să sperie mii de părinți.

Și uneori fac chiar profit. În ultimele luni am urmărit fascinat cum un nutriționist (o profesie pe care o obții după câteva weekend-uri de cursuri) a devenit portavocea antivaccinismului local. Argumentele lui? Opinii personale, pentru că cea mai sumară studiere a literaturii științifice i-ar arăta oricei persoane bine intențioante informația corectă. Dar! Părinții cu diverse afecțiuni îl caută pentru că au auzit de bine despre el. Și le spune că vaccinurile sunt rele, evident. După care le vinde următoarele : consultație – 200 de lei, analiza firului de păr (complet inutilă) – 400 de lei, cartea proprie – 100 de lei.

În alte părți apar alți profitori. Una vinde uleiuri esențiale. Altul vinde cursuri de homeopatie. În unele cazuri se cer donații pentru diverse acțiuni. Mai sunt persoane care fac conferințe, uneori pe gratis, alteori nu.

Acest gen de întâmplări sunt comune. Oamenii tentați de conspirații și mistere, de tratamente alternative, de soluții miraculoase sunt doar o piață de exploatat.  Și există mulți oameni care îi exploateaza intens. E și greu să-ți dai seama dacă cei care le vând sunt cu adevărat convinși sau doar niște șarlatani.

Ne putem cu toții proteja de informație falsă, de decizii greșite și de tratamente periculoase dacă urmăm reguli simple de informare și ne dezvoltăm gândirea critică. Nu pot decât să sper că vom deveni cu toții mai raționali.