3 moduri de a scăpa de Olivia Steer 

De câteva zile toți oamenii cu un pic de educație stau cu palmele pe ochi și au urme de păr smuls din cap  după ce au citit noile elucubrații ale Oliviei Steer.

Cu diafana ignoranță a unei persoane care crede tot ce citește pe internet și mestecă informația doar până spală salata, Olivia a preluat știri vechi de 4 (patru)  ani publicate pe site-uri dubioase precum acesta,  le-a ambalat cu mânie proletară și le-a pasat publicului fanatizat care o urmărește. Pentru că dacă știi să faci salate și dulciuri arătoase sigur înțelegi complexitățile oncologiei, imagisticii și medicinei.

Să intrăm în  detalii despre modul în care se înșală Olivia? Pe foarte scurt, supradiagnosticarea prin mamografie este o problema cunoscută, dar controlul are în continuare beneficiu pentru anumite vârste. Nu e așa  o problemă să iasă o mamografie cu rezultat “suspect”  dacă imediat după se încep investigații de confirmare / negare și totul e bine. Toată lumea știe ca e mai ieftin să previi decât să tratezi, dar orice măsură de prevenție are limitarile ei.

În cazul mamografiei, limitele sunt relativ bine cunoscute, de-aia nu se începe vreun tratament fără confirmarea rezultatului prin alte metode de diagnostic.

Înapoi la Olivia.

Sigur că oamenii raționali, oamenii cu bun simț și în general persoane care au pus mâna pe minim o carte și-au rupt din timpul lor pentru a-i răspunde.

În ordine aleatorie :

1. Skeptic Pengu explică de ce Olivia nu știe sa citească ce spune un studiu științific. În detaliu.

2. Radu zice sa ii tăiem accesul la internet.

3. Simona Tivadar zice ca trebuie să intervină Ministerul Sănătăţii.

Există însă soluții pentru a scăpa de ea. Și le putem discuta mai jos:

1. Nu mai apelați la “rezonabilul”  Andi Moisescu.

Andi este într-adevăr un om rezonabil. Dacă nu știați este și era președintele Salvați Copiii, o organizație care se ocupă cu multe lucruri bune și care susține puternic vaccinarea. Președintele unui ONG are în multe cazuri rol de imagine / onorific,  nu rol executiv. Zic asta ca să nu săriți în capul Salvați Copiii.

În orice caz, Andi nu este responsabil și nu are motiv să îi impună ceva soției proprii. Sugestia e chiar un pic sexistă, că doar el e bărbat în casă deci să bată din picior și să o facă pe Olivia să se supună, nu?

Trebuie înțeles că unii oameni au o dinamică diferită în relație. Își oferă libertatea de a-și îndeplini scopurile și se sprijină unul pe altul chiar dacă nu sunt de acord în toate privințele.

Pentru că, pentru unii,  asta înseamnă la bine și la rău. Ești lângă partenerul tău când e minunat, tânăr, vioi și când e paranoic, are raționamente defecte și își imaginează că salvează lumea de big pharma.

Andi Moisescu își va prefera soția oricărei persoane de pe internet. Fără excepție. Pentru că i-a crescut copiii, pentru că lângă ea se simte fericit și pentru ca ăsta este rolul lui auto-asumat. Să își sprijine partenera așa cum știe și poate. Încetați cu ipocrizia lui “dacă ar fi soția mea n-aș știi pe unde să fug mai tare”.  Andi și-a ales partenera și își va respecta jurămintele cât de bine poate și vrea, dar nu va divorța pentru ca internetul o crede proastă pe nevastă-sa. Tot internetul e o masă aformă de opinii și invective în timp ce,  pentru Andi,  soția lui e singura persoană care contează . Așa  e și normal.

Soluție : lăsați omul să-și respecte familia și partenera și nu-i mai dați atâta peste cap să divorțeze. Nici divorțul nu ar opri-o

2. Nu mai încercați sa aveți discuții raționale cu Olivia. 

Olivia nu poate fi educată sau convinsă.

Nu poți avea o discuție rațională cu o persoană care nu folosește un proces rațional pentru a-și forma opiniile. 

E ca și cum ai încerca să convingi un tren că e avion. Nu doar ca trenul nu va fi convins dar iti vei pierde și timpul vorbind cu un tren.

Toți cei care se plâng că sunt blocați de ea după ce îi trimit mesaje perfect corecte și decente –  ar trebui să nu mai fie surprinși.  Olivia este în ceea ce se numește camera de ecou a internetului. Nu doar că nu o interesează păreri contrare, nu vrea sa permită nici celor care sunt pe pagină să le vadă. Dacă o opinie pare a fi contrară nici nu o citește. 

Ba mai mult și mai grav, comentând pe peste tot fiecare opinie de-a Oliviei (mai ales pe alea controversate) nu faceți decât să le împrăștiați și mai tare în mediu. Și pentru ca informația se distorsionează la fiecare repetiție (remember telefonul fără fir), la persoana cu educație medie va ajunge doar începutul unui articol care o critică pe Olivia respectiv fix esența afirmațiilor ei. 

Soluție : ignorați, dati unfollow și blocați orice persoană, instituție de presă sau pagină care distribuie ideile Oliviei. Ea este “controversată” intenționat și toată lumea îi pică în plasă pentru că e o țintă ușoară cu expertiza ei în stat pe scaun în fața camerei și asezonat frunze cu semințe. Dacă nu ii dați atenție o să devină doar încă o deraiată care își strigă opiniile pe internet.

3. Nu vă doriți cenzură doar pentru a suprima opiniile care nu vă plac. 

Mai știți când blogul acesta era scris de un anonim și o companie plină de … impresii… a cerut cenzurarea lui în instanță? Mai știți cum s-a câștigat acel proces? Nu? Vă zic : demonstrând că libertatea de exprimare e mai importantă decât dreptul la imagine neșifonată  al unei companii.

Da, Olivia spune tâmpenii. Mari. Vedeți punctul 2 pentru a le scădea impactul.

Da, acele opinii sunt periculoase. De la vaccinuri la mamografii trecând prin orice alt tren pseudo-științific în care s-a urcat, toate sunt periculoase.

Hai să luăm cazul mamografiei pentru că în cazul vaccinării situația e diferită și e necesară altă discuție.

Dacă prietena / soția / mama / sora / bunica voastră își descoperă un nodul, e confirmat ca și cancer și apoi zice că nu va urma vreun tratament pentru că o crede pe Olivia, voi ce faceți? 

Le ziceți “până nu faci chimioterapie / operație nu mai ai ce vorbi cu mine”  și plecați, urmând să vă întoarceți doar la înmormântare?

Vă abandonați sora /prietena / mama/ soția / bunica?

Dacă faceți asta sunteți mai dăunători decât Olivia!

Un bolnav de cancer, chiar și unul care nu acceptă tratament, are nevoie de prieteni, sprijin și atenție. Da, fiind lângă ei puteți să îi mai încurajați să încerce tratament corect. Dar abandonul nu va ajuta.

Deci, dacă nu îi părăsiți trebuie să acceptați altceva : fiecare persoană adultă își decide singură tratamentul. În mod ideal,  îl discută și agreează cu un medic specialist pe baza celor mai noi cercetări și disponibilităților de tratament.

Dar dacă nu, e un adult care și-a ales calea și nici un fel de cenzură nu va schimba asta. Poate că ar fi trăit mai mult dacă făcea tratament, poate că are o moarte mai acceptabilă dacă nu. Adevărul e că asta e ce au ales și singura soluție e să îi susținem pe cei aflați în situația asta indiferent de decizia lor.

Soluție : nu mai cereți cenzură sau intervenție divină / CNA / Ministerul Sănătăţii.

Unu pentru că să spună ceva MS ar fi absolut greșit, doi pentru că există în tenebrele internetului personaje care fac afirmații mai demente decât Olivia. Trei pentru că de fapt, la nivel individial, nu contează de ce ia cineva o decizie ci ceea ce faci când nu ești de acord cu decizia.

Când vine vorba de cenzură, aceste hidre ale analfabetismului științific nu pot fi omorâte, ori de câte ori le tai un cap, mai apar trei. Deci, nu!

În loc să folosiți prostiile Oliviei pentru a o ataca pe ea, mai bine întrebați  posesoarele  de sâni din jur când s-au verificat ultima dată. Aveți pretextul perfect. 

Soluție bonus pentru jurnaliști și oameni cu influență :

Găsiți o persoana cu carismă, vizibilitate, educație relevantă și capacitatea de a sintetiza informația care să contracareze tâmpeniile. Doar un om respectat, profesionist și pregătit să răspundă într-o largă varietate de subiecte poate contracara așa ceva. Nici nu trebuie să fie doar unul, dar cu siguranță e mai bine decât niciunul.

Olivia țipă că vaccinurile sunt rele? Motivul perfect pentru 10 emisiuni la toate posturile TV despre beneficiile vaccinării, cu experți invitați. Olivia poate fi ignorată, ce spune ea este oricum fals.

Olivia urlă ca mamografiile sunt rele? Ce motiv mai bun pentru a reaminti despre palpări, controale, vaccinări, Papanicolau și tot ce mai previne cancerul. Olivia poate fi ignorată, ce spune ea este automat discreditat.

Olivia zice că i s-a pleoștit salata? Haha, facem o poză și râdem  –  cu salate are voie sa apară la televizor.

Voi ce soluții vedeți?

Până una alta, când Olivia Steer se pune în fața calculatorului, fiți sceptici. 

41 comments

  1. Interesant articol 🙂 sunt de acord cu primele doua puncte, dar al treilea precizeaza clar : “fiecare persoană adultă își decide singură tratamentul”. Majoritatea idioteniilor pe care le zice acest specimen sunt contra vaccinurilor, care se fac indeosebi la copii. Aici deja apare o problema foarte mare : parintii adulti, indobitociti fiind de asemenea creaturi precum olivia (nu merita sa ii scriu numele cu litera mare) decid sa nu-si vaccineze progeniturile, punandu astfel in pericol atat proprii copii, cat si copiii altora. Copii care nu au ales in nici un moment sa fie sau sa nu fie vaccinati, deoarece nu au inca un discernamant suficient de dezvoltat pentru a face asta. Victime inocente ale unor oameni care considera ca daca pe ei nu i-ar fi vaccinat parintii cand erau mici acum ar fi avut un corn in frunte si ar fi putut sa zboare. Din cauza asta eu nu pot sa o ignor. Din cauza asta consider ca in anumite cazuri serviciile publice ar trebui sa intervina. Si probabil cazurile nu sunt limitate doar la copii : o persoana deja bolnava are tot contextul necesar pentru a lua alte deciziile (uneori gresite) datorate starii in care se afla….

      1. Pai solutia de la punctul 3 (unde se vorbeste si de vaccinuri) era : “nu mai cereți cenzură sau intervenție divină / CNA / Ministerul Sănătăţii”. Ar trebui mentionat ca asta nu se aplica decat in cazurile de cancer la sani, deoarece pentru vaccinuri chiar ar fi utila o interventie din partea statului.

        1. Cererea de intervenție era împotriva Oliviei. Nu o acțiune separată de reglementare a statului. Dacă lumea ar fi la fel de îngrijorată de acoperirea vaccinala pe cât sunt de îngrijorați de ce prostii mai zice Olivia legea ar avea susținere populară enormă.

        2. Dacă credeţi că veţi convinge niste oameni educaţi să respecte o astfel de lege aberantă vă înşelaţi.Şi voi care instigaţi,şi ministerul se face că nu stie cu cine se pune.Miscarea antivaccin nu a început şi nu se va termina cu Olivia Steer,şi nu toţi care nu îşi vaccinează copiii au de a face cu această mişcare-eu când am decis să nu îmi mai vaccinez copilul nici nu stiam că există o astfel de mişcare şi nici nu auzisem de Olivia Steer.În plus există mai multe categorii de persoane care nu îşi vaccinează copiii-unii nu au încredere,alţii din principiu,alţii din neglijenţă-e drept o neglijenţă fericită,alţii datorită efectelor secundare suferite de copiii lor sau ai apropiaţilor.În plus credeţi că cineva se va lăsa convins să rişte efectele secundare de dragul societăţii?Şi ce vor face dacă un copil-deşi are acordul părinţilor nu se va lăsa vaccinat-vor alerga după el în curtea şcolii,îl vor imobiliza etc.?

    1. Nu poți cere intervenția statului sa intervină în discursul tâmpit al cuiva. Aia e definiția cenzurii libertatii de exprimare.
      Libertatea de exprimare înseamnă că avem voie să spunem destul de multe și trebuie sa tolerăm și idioții și părerile lor.
      Există limitări ale acestor drepturi, dar nu se aplică aici.

      1. Nu am zis ca ar trebui sa intervina in discursul ei, evident ca nu ar avea nici un motiv sa faca asta. Ar trebui sa intervina in schimb in cazurile in care “mamele” isi trateaza pruncii de cancer cu ceai de levantica, pentru ca asa au auzit-o ele pe oli ca e bine…

  2. Chestiile astea cu interzicea cuiva să glăsuiască sunt pierdere de timp. Sunt o grămadă de cretini cărora, vorba lui Umberto Eco, internetul le-a dat şansa de a vorbi cu o audienţă generală, ca atare este un fapt ce ar trebui ignorat. Era o caricatură, un tip la calculator spune că nu se duce la culcare deoarece “somebody is wrong on the internet”.
    Problema o văd în altă parte. Politicile de sănătate publice trebuiesc alcătuite profesionist (acum se fac destul de mult pe şpagă) şi explicate competent. Tocmai de aia există instituţii, specialişti şi autorităţi. Apoi este rolul mass mediei de a disemina aceste informaţii şi de a-şi convinge publicul. La noi asta a început să nu mai existe acum nişte ani. Nu mai avem mass media, nu mai există articole de popularizare, şcoala de nu preia aceste subiecte din mai multe motive. Incidental de aici provine şi popularitatea maimuţei, de pe micul ecran. Asta naşte o întrebare privind responsabilitatea posturilor TV care promovează astfel de oameni. Televiziunea care o promovează ar trebui să explice de ce îşi asociază imaginea cu astfel de opinii; nu ţine chestia aia cu viaţa privată, deoarece apărând pe ecran a devenit o persoană publică, şi se credibilizează în măsura în care postul este credibil. Fără emisiune la TV era încă o proastă pe care o ascultau doar unii fascinaţi exclusiv de chipul ei drăguţ.

  3. Macar d-na Olivia Steer nu isi ascunde numele. si ar trebuie sa te credem pe tine,un no name?? doar asa ca vrei tu, nu?
    :)) :)) esti tare comic

  4. Putem informa oameni… și pentru asta un mod ar fi traducerea paginilor de Wikipedia despre aceste subiecte din engleză în română.

    – Până de curând pagina de Wiipedia în română despre Andrew Wakefield nu exista. Am început eu o traducere. Măcar acum scrie că domnul cu pricina NU mai are voie să practice medicina și că lucrarea a fost discreditată.
    – Până de curând tot pe Wikipedia în română Coenzima Q10 apărea ca un panaceu… chiar lăsa să se înțeleagă că ar vindeca cancerul. Cred că era scrisă de unii producători de suplimente cu CoQ10. Am înlocuit complet pagina cu traducerea din engleză… care este neutră și mai argumentată științific (deși cred că și aia în engleză are nevoie de mici corecturi).

    Mai sunt foarte multe pagini care ar trebui traduse… Comunitatea wikipediștilor vă poate ghida. Recent au introdus o interfața nouă cu care se poate traduce conținut foarte ușor.

    Chiar dacă nu puteți traduce puteți măcar monitoriza paginile (vă faceți cont și apoi logat apăsați pe steluța de lângă istoric). Dacă cineva încearcă să „vandalizeze” pagina puteți anula respectivele modificări… foarte repede!

  5. De ce nu i-a cerut nimeni pana acum sa ia niste voluntari bolnavi din randul cititorilor sai si sa ii trateze dupa metodele pe care le promoveaza? As vrea sa vad in presa si pe bloguri cum i se cere sa faca o demonstratie a metodelor pe care le promoveaza, sub ochii presei. Nimeni nu o face insa. Avantaje ar fi destule:

    1. Daca refuza constant sa demonstreze ca metodele ei functioneaza, lumea isi pierde increderea in spusele ei.

    2. Daca accepta sa faca demonstratia va da gres si credibilitatea ei se va duce pe apa sambetei, asa cum s-a intamplat si cu dementul de Vergil Hancu, cel care spunea ca poate prevede cand va fi urmatorul cutremur si a creeat panica in toata tara, pana a fost convins de presa sa demonstreze ca metoda lui functioneaza si a dat chix. Acum nimeni nu mai stie cine e Hancu.

    3. Daca va cere sprijinul voluntarilor si nimeni nu se va oferi sa devina cobaiul ei, poate ca va suferi o cadere nervoasa si cu putin noroc ajunge la balamuc si scapam de ea. Oricum, lipsa voluntarilor ar fi un plus pentru cei care ii vor da peste nas ca nici “fanii” ei nu au tupeu sa ii urmeze sfaturile.

    Ovidiu, sper ca tu vei fi primul blogger care ii va cere in mod public sa faca o demonstratie cu metodele ei de vindecare.

    O zi buna.

    1. Cristina, dar ar fi complet iresponsabil. Nu doar sa ii cer dar și sa se ducă cineva să se trateze după ideile ei. Plus, cine ar sta să monitorizeze că nu minte, cine ar putea să oprească “cobaiul” să ia și medicamente reale și apoi să zică ca Olivia a făcut totul. Înseamnă o grămadă de probleme complexe.
      Pe deasupra ii mai dă și atenție unei persoane care trebuie ignorate. Intens. De toată lumea.
      Singurul motiv pentru care e preluată e pentru ca și-a construit carieră de prezenta în fața camerei nu pentru ca a avut vreodată păreri constructive despre ceva.

      1. Nu Ovidiu, nu ar fi deloc iresponsabil. Pentru ca EA ar trebui sa le ceara adeptilor ei sa devina voluntari. Vorbim de acei adepti care oricum nu vor apela la medicina si stiinta. Diferenta dintre ceea ce acesti oameni fac oricum de bunavoie si un test pe baza de voluntariat este ca cineva va trebui sa ii supravegheze. Sunt sigur ca, macar de dragul aparitiei in fata presei, vor exista destui medici care sa se implice. Iar daca situatia pacientului se va agrava din cauza tratamentelor recomandate de Olivia Steer, cineva capabil sa trateze cu adevarat o boala va fi acolo sa intervina imediat. Deci care e problema?

        Este o persoana care ar trebui ignorata, dar nu este. Deja are o vizibilitate atat de mare incat ceea ce spune si ceea ce promoveaza afecteaza destui oameni, care prin principiul dominoului vor afecta alti oameni. Nu ne mai putem ascunde dupa deget si sa spunem ca daca ignoram problema aceasta va disparea pana la urma. Nu se va intampla asta, ci din contra va castiga si mai multi cititori in timp. Wake up people!

    2. Personal nu sunt de acord cu tot ce zice Olivia Steer-atât că ne găsim pe aceeaşi parte a baricadei în ce priveşte lupta împotriva acestei aberaţii-legea vaccinării obligatorii,şi avem aceleaşi idei privind tratamentul împotriva cancerului-oare câţi oameni care au făcut tratamente cu citostatice s-au vindecat?

  6. Nu zic ca vaccinurile nu sunt bune, zic ca nu sunt bune in forma si administrarea actuala: ele ar trebui modificate dpdv chimic si ar trebui administrate incepand cu o anumita varsta: lasand la o parte tot ce ti se pare normal si tot ce stii ca este bine: crezi ca e normal sa vaccinezi un bebelus in secunda 2 in care a fost nascut, asta in timp ce mamei i-a fost recomandat ca pe perioada sarcinii sa nu se prea atinga de medicamente? Si aici nu vorbesc de precautia la substantele care provoaca travaliul sau avortul spontan, ci la substantele care afecteaza fatul Este evident ca ceva nu sta in picioare.

    Adica vaccinul MMR nu este recomandat femeilor gravide, toti doctorii se feresc sa-l faca gravidelor, pentru ca exista “un risc teoretic” (risc teoretic, dar nimeni nu-l face), dar este recomandat bebelusilor care au 30 de minute de viata.

    Eu, unul, cred ca vaccinurile trebuie facute atunci cand sistemul imunitar incepe sa functioneze in anumiti parametri.

    Un cercetator cu scaun la cap pune la indoiala tot ce este “de-a gata”, doar asa evoluam, creind “noi versiuni” ale adevarului. Lasand totul asa cum este nu inseamna decat stagnare.

    Instigi la “antidialog” si sa iei de bun tot ce ai invatat: ca aspirina si paracetamolul sunt bune cand esti racit, ca chirurgia este buna in toate cazurile etc. S-a dovedit stiintific, cum iti place tie, ca paracetamolul e otrava si chiar periculos, ca chirurgia face mult mai rau in anumite stadii ale anumitor cancere samd.

  7. Si ce cauze au fost in 2012?Se inmultea si se transmitea altfel rujeola?Era alt virus?Lumineaza-ne si pe noi ca altfel o intrebam pe Olivia Steer si n-o sa-ti placa raspunsul?

  8. In 2012 acoperirea vaccinala era mult mai mare ca acum(dupa cum spun stirile tv).Cum iti explici ca atunci au fost 7450 de cazuri si acum 650 de cazuri?Si de ce e declarata epidemie la 650 de cazuri stranse in 8 luni si nu a fost declarata atunci cu 7450 de cazuri?„Specialistii” au găsit explicatia „epidemiei”(rata mica a vaccinarii) si vinovatii (campaniile antivaccinaliste). Au omis sa ne explice cum au ajuns la asa concluzie si cum explică ei faptul ca, desi rata vaccinarii a scazut cel mai mult in judetele Neamt, Bucuresti, Suceava, Constanta totusi marea majoritate a cazurilor din numita epidemie s-au inghesuit in judetele Bistrita, Mures, Arad si Timis.Dar toata tevatura cu epidemia apeleaza la partea irational-emotionala a publicului, se induce o falsa problema, generatoare de panica si de disponibilitate de a accepta solutiile „specialistilor”, autoritatilor, oricat de irationale ar fi ele. Solutia irationala, dar acceptata in conditii de panica este cresterea compliantei populatiei la vaccinare, cresterea vaccinurilor efectuate, vandute, contractate si cresterea incasarilor companiilor farmaceutice. O alta cauza pentru care se vor flutura epidemii la tv si vor inventa si morti ca la aviara, este pentru a pregati psihologic poporul pentru legea vaccinarii, care o au demult pe teava.

      1. Eu nu stiu.Tu stii?Stii si cati au murit din 7450 de cazuri?Stii si cati erau bebelusi , copii , adulti?Stii cati erau vaccinati din 7450?Poti sa-mi arati o statistica de acoperire vaccinala din anii 90?Poti sa-mi spui de cand s-a introdus la noi vaccinul antirujeolic si care a fost impactul in populatie vizavi de cazurile de boala aparute la vaccinati si nevaccinati comparativ cu anii in care vaccinul nu exista?

        1. Dacă ai fi citit articolul pe care ți l-am dat, ai găsit răspunsuri. Dar tu nu vrei răspunsuri, tu ești setat pe o cale și de acolo nu te mai interesează nimic. Sursele pro vaccinare, în mintea ta, sunt comandate de SRI. Nu poți argumenta cu oameni ca tine. Singurul lucru care funcționează este legea.

          Dacă-ți dau o sursă din afara României ai să spui că-i comandată de Europol

          Since January 2011 Romania has been experiencing a measles outbreak with 2,072 cases notified in 29 of the 42 Romanian districts. Most cases occurred in the north-western part of the country among unvaccinated children with the highest number of cases (893 cases) registered in children aged one to four years. This report underlines once more the need for additional measures targeting susceptible populations to achieve high vaccination coverage with two doses of measles-mumps-rubella vaccine.

          http://www.eurosurveillance.org/ViewArticle.aspx?ArticleId=19932

          Îmi place cum ai sărit peste nemulțumirea ta că nu s-a declarat epidemie la altă nemulțumire după ce ai aflat ce și cum.

    1. A fost peste tot la știri despre acea epidemie, inclusiv comunicate de la minister. Poate nu-ți amintești că a fost anunțată epidemia, încearcă să cauți în presa articole despre epidemia din 2011-2013.

      1. Permite-mi sa ma indoiesc de veridicitatea informatiilor publicate ieri ,la comanda, de un bloger obscur si folosind informatii de site-ul controlat de SRI

          1. Tot omul care gandeste vede spre ce e orientat blogul tau.Nici macar un articol nu este obiectiv.Oameni ca tine au ajutat de-a lungul anilor la ascunderea adevarului si implicit castigurile unora.Daca tu crezi ca tradandu-ti semenii o sa o duci mai bine sub un regim nazist(pentru care e clar ca esti platit sa faci propaganda) te inseli.Citeste istoria si o sa vezi ca tradatorii ca tine sunt executati primii.Pentru ca stapanii tai o sa vrea sa scape de eventualii martori incomozi(vezi cazul Hexifarma).Sa vedem daca te “indoiesti” si de asta.

          2. Îmi pare rău că ești atât de îndepărtat de realitate.
            Îți recomand seria mea de articole despre vaccinare și cele despre istoria vaccinării. Dacă găsești date care sa le contrazică, te rog să mă anunți.

Leave a Reply