Dragoste și căsătorie, dar nu pentru toți

Sunt atât de norocos.

N-am datorii, îmi permit vacanțe decente, am mâncare în frigider, internet în fibră, patul e confortabil și telefonul are milioane de pixeli.

Acum 2 ani, eu și soția mea am avut acel moment pe care orice cuplu îl așteaptă și care cumva li se pare definitoriu, dar e doar un început. Am găsit un loc frumos în care să ne adunăm prietenii și familia și să spunem că da, vrem să fim împreună până nu ne mai putem ține în brațe.

A fost emoționant, amuzant și stresant și am schimba câteva lucruri mici dacă am putea da timpul înapoi . Ne-am ținut de mână, am fost felicitați, am sperat că nu va ploua, am făcut poze, am dansat, băut și în general am făcut o petrecere decentă cu mâncare inclusă.

Și ne-am bucurat de o zi în care oameni dragi au venit să ne vadă pe noi fiind fericiți și luând o decizie despre drumul nostru împreună.

Noi ca și umanitate, ne-am construit o tradiție din a sărbătorii această decizie pentru că o considerăm un ”fundament al societății” o ”celulă de bază”.

Și da, de când sunt căsătorit parcă lucrurile sunt mai simple, nu mai trebuie să explic cum am o relație de atâția ani cu o persoană minunată și că am încredere în ea pentru orice. O descriu cu un cuvânt, îi zic ”soție” așa cum ea îmi zice ”soț” și întreaga mașinărie socială din jurul nostru înțelege cum ar trebui să ne trateze, cum să se raporteze la noi și în general cam ce vrem de la ei.

Zilele astea însă, organizația în care puțin peste 50% dintre români mai au încredere (și în scădere)  a decis că susține o inițiativă de înscriere în Constituție a unei propuneri retrograde și defecte. Nu doar din punct de vedere juridic ci din punct de vedere uman.

Constituția, dacă acest amendament trece, ar face căsătoria posibilă doar între un bărbat și o femeie. Ignorând o parte importantă a populației și cel mai grav ignorând dragostea dintre ei și aspirațiile acestei iubiri.

Timp de cel puțin 10 ani, legea fundamentală nu va fi revizuită și va produce această înfiorătoare discriminare între oamenii care se iubesc.

Nu pentru că nu s-ar iubi la fel, nu pentru că nu ar suferi la fel, nu pentru că nu ar avea aceleași nevoi și aceleași dorințe cu toți ceilalți. Ci pentru că noi restul am decis că o căsătorie trebuie să arate într-un anumit fel.

Deși atunci când omul fără mâini și picioare își găsește soție ne bucurăm pentru el. Și ne gândim ”uau, dragostea trece peste orice”.  Când femeia ce știe că va muri vrea să fie căsătorită în ultimele zile ale vieții ei, îi aplaudăm determinarea de a simți bucuria acelui moment chiar și pe termen scurt.

Când omul ce nu poate vorbi găsește persoana care îl înțelege din priviri, ne topim. Și când cea care se crede urâtă găsește ochii care o văd superbă, știm că acolo e dragoste.

Aproape în totalitate, arta speciei umane este despre dragoste, prezența dragostei, sau absența ei, durerea, chinul, bucuria, euforia de a fi iubit sau tristețea de a nu fi iubit.

Filmele ne spun aceeași poveste de dragoste de 100 de ani încoace, cu variații doar la numele personajelor și câteva detalii insignifiante. Le spunem copiiilor că e cineva în lume care îi va iubi în totalitate, că sunt incompleți fără ”jumătatea”lor. Ne spunem nouă că nu suntem compleți decât lângă ”jumătate” și suntem într-o continuă, asiduă căutare de dragoste în toate formele ei.

Și ne spunem că atunci când ne vom găsi jumătatea vom începe viața cu adevărat.

Și apoi, facem legi. Facem legi care să ne separe. Care să pună o linie de demarcație între o inimă și o alta. Să lăsăm dragostea incompletă după ce am spus tuturor că vor fi compleți. Să frângem o legătură ce trebuie întărită.

Acesta nu este un argument emoțional, este un argument juridic. 

Dreptul meu de a veni împreună cu persoana pe care o iubesc în fața unui ofițer al statului și să îi anunț că decid să îmi petrec viața alături de ea, asta este fundamental instituției căsătoriei.

Indiferent de motivele noastre, cât timp amândoi suntem de acord că asta vrem, statul este obligat să permită căsătoria.

Egalitatea de drepturi între mine și orice alt cetățean al României este fundamentală statului român.

Capture3
Articolul 16 al Constituției României

Egalitatea este garantată în Constituție nu doar o dată, ci de două ori.

Capture4
Articolul 4 al Constituției României

Religia creștină cere celor care o urmează să se iubească unii pe alții. Să fie preaiubiți și să preaiubească.

Capture
Evanghelia după Ioan 4:7-8

Dar Biserica Ortodoxă Română declară că nu poate accepta dragostea dintre două persoane care au același sex.

Dragostea lor nu este de la Dumnezeu, zic preoții. Homosexualii sunt defecți, sentimentele lor nu sunt reale. Nevoia lor de a fi împreună și hotărârea lor de a sta unul lângă altul în orice circumstanțe este… irelevantă.

Și vor să schimbe legea fundamentală pentru a schimba articolul de mai jos unde ”soți” nu are sexe definite.

Capture5

Nu știu dacă la această inițiativă va trebui votat cu #DaDragoste sau #NuUrii dar eu stiu că n-aș putea nega unei alte persoane dreptul de a fi iubit, de a-și afirma dragostea, de a o legitima și a o afișa de câte ori e posibil.

Faptul că Maria se căsătorește cu Ion sau că sunt de fapt Marian și Ion este atât de neimportant.

Ce e important sunt ei, oamenii, povestea lor, motivul lor. drumul lor în viață. Și cum îi tratează pe ei țara în care trăiesc, biserica în care se roagă, oamenii din jurul lor. Toți cei care le spun că nu sunt la fel. Că nu au dreptul pe care toți ceilalți îl au. Că dragostea lor nu e suficientă așa cum îi e suficientă oricărui alt cuplu.

Trebuie să fie suficientă. Dragostea trebuie să suficientă. Pentru toți ceilalți, este.

 

P.S: Pentru a preveni pierderea timpului tuturor, dacă vreți să comentați argumentând împotriva dreptului la căsătorie pentru toate persoanele adulte și cu liber consimțământ, faceți-o pe un forum care vă acceptă ura. Aici nu este acel loc. 

38 comments

  1. Sa inteleg ca prelegerea de mai sus se vrea a fi una in spiritul iubirii, tolerantei, argumentata sentimental, rational si chiar teologic dar orice opinie contrara cade automat sub eticheta “urii”?
    Sa integem ca opiniile altora pot fi puse sub semnul indoielii dar perspectiva de mai sus, nu?
    Sa inteleg ca urmeaza schimbare denumirii blogului in #insulaindoieliiselective ?

    Doar asa, ca subiect de meditatie, daca altii tot n-au fost interesati sa comenteze.

    Oricum, astept cu nerabdare urmatoarele articole pe tema asta, in care se demonstreaza, rational si cu argumente stiintifice si statistice, ca homosexualitatea e pura normalitate, ca oamenii astia se nasc asa si nu ar avea nici un fel de probleme de relationare cu sexul opus sau propria identitate.

  2. Alin,
    Nu orice opinie contrară este sub imperiul urii.
    Am specificat clar ce intră acolo, respectiv argumentarea împotriva dreptului la căsătorie a oricărei persoane adulte și responsabile.
    Discuția despre originea homosexualității nu mă interesează pentru ca nu are relevanță.
    Și chiar as aplica același argument, un pic modificat.
    Chiar dacă e cine știe ce boală (deja e dovedit că e netratabila) tot nu avem dreptul de a le opri căsătoria, asa cum nu o oprim celor cu tensiunea mare, diabet sau cine știe ce probleme genetice latente.

    Poți argumenta, dacă ai un argument rațional, juridic și emoțional împotriva căsătoriilor homosexuale.
    Dar iti dau provocarea de a face asta fără referire la tradiții sau religii.
    Dacă reușești, ești invitatul meu.

  3. Indoielnicule, chiar esti DIAVOLUL in persoana daca tu justifici iubirea intre aceleasi sexe cu citate din Biblie. Esti un om bolnav dar nu trupeste. Ai sufletul bolnav si te-ai vandut satanei. Acum inteleg ce incerci sa faci? Mergi la duhovnic sa te spovedesti pt ca ai luat-o pe cai gresite. Ti-am dat un sfat si nu din ura poate vei intelege, mai ai o scapare sa te spovedesti in fata lui Dzeu

  4. Problema este că nu mai percepem corect căsătoria. Adică, ar trebui să fie unirea şi angajamentul între doi soţi care sunt capabili şi dipuşi să procreeze şi să tragă la căruţă **o viaţă întreagă** împreună să crească copiii, să le asigure mediul optim pentru dezvoltarea lor, şi eventual să ajute apoi cu nepoţii.
    De ce? Pentru că este varianta optimă de creştere a copiilor (nu unica, dar cea optimă, restul, precum a rămâne un copil orfan, sunt accidente indezirabile!) şi unica prin care ei se pot naşte — prin urmare, căsătoria bărbat-femeie corect înţeleasă este un bun social major, care asigură supravieţuirea unui popor şi viitorul lui.
    Statul nu are niciun interes să susţină sau să promoveze nici măcar “uniuni civile” heterosexuale fără putere de obligativitate între concubini — să promovezi sau să girezi faptul ca doi oameni să stea împreună “că se iubesc”, dar fără să vrea îşi asume obligaţiile aferente (şi să-i obligi tu să o facă – de ce, dacă ei nu vor?), în condiţiile în care ei vor să poată să îşi spună “pa” când vor ei, şi copiii să se descurce şi să se maturizeze — contribuind astfel la instabilitatea familială şi socială — este o idioţenie. Darămite să girezi o uniune sterilă prin natura ei. Cu ce sunt oricare din acestea **utile**, ca să merite statut protejat?
    Chiar şi idioţenia că statul are vreo treabă să reglementeze şi să înregimenteze **sentimentele** oamenilor (hai, mă, să-i căsătorim că se iubesc), şi nu obligaţii obiective (şi substanţiale), este rizibilă.
    Singura cale logică prin care o societate se poate ridica este să ridici numitorul comun (adică, să fie căsătorie heterosexuală pe viaţă şi divorţul să fie permis numai în situaţiile cu adevărat extreme – adulter, violenţă etc. – şi numai la cererea părţii vătămate), nu să diluăm şi mai mult standardele, până la dispariţia lor. Zic şi eu.

    1. Păi zici, dar dacă scopul căsătoriei este producerea de copii atunci toți cei infertili ar trebui sa fie banati de la starea civilă?

      Căsătoria NU ESTE vreo obligație de a face copii, este doar promisiunea a 2 persoane ca își vor sta aproape unul altuia câtă vreme se vor suporta și își vor dori.
      Că nu mai avem imaginea patriarhală a căsătoriei unde femeia naște încontinuu, creste plozii și soțul aduce banii… cred că asta e un câștig.

    2. Sa nu mentionam faptul ca in ziua de astazi din ce in ce mai putini oameni sunt dornici de a avea copii. Lucrul acesta este comun in tariile dezvoltate, in special Danemarca si Olanda, prima introducand o campanie de marketing pentru vacante romantice.

      Apoi sa nu mai mentionam ca aceasta mentalitate de a “a trebui sa produci copii” este foarte veche si motivul pentru care ea exista e pentru ca pana in secolul 20, 4 din 6 copii mureau inainte sa ajunga la maturitate sexuala. Acuma in schimb, riscul este mult mai redus si doar 1 din 6 va muri (pentru date statistice mai concrete, http://www.gapminder.org/ – pentru ca nici eu nu sunt sigur care erau datele exacte). Ideea e depasita pentru ca aceasta mentalitatea ne-a propulsat sa ne inmultim, sa nu lasam umanitatea sa moara, o mentalitate bazata pe un instinct. Dar nu mai este nevoie de asa o mentalitate, ar trebui sa ne dam si noi “update” si sa rationalizam pe baza situatiei globale cat de relevante ne sunt principiile.

      Nu spun ca ideea este rea sau ca nu e corecta, dar in lumea de astazi nu mai este viabila ca si argument.

      1. Nu ştiu dacă este aşa. Avem aici o altă parte a problemei voastre de percepţie:

        Depinde *pentru cine* considerăm noi că este căsătoria: pentru interesul adulţilor, sau pentru interesul şi protecţia copilului? În percepţia actuală, interesul copilului primează, iar interesele adulţilor sunt un considerent secundar.

        Singura raţiune de a exista a căsătoriei este aceea că există copii care să fie protejaţi — interesele adulţilor pot fi acoperite prin alte relaţii contractuale.

        Aşadar, căsătoria procreativă nu este o obligaţie cum o pictaţi voi, ci o realitate care este recunoscută ca atare şi validată de stat numai în măsura în care acesta are o obligaţie de protecţie a copiilor rezultaţi.

        Or, heterosexualii în continuare produc şi cresc copii în toate ţările şi culturile la ora actuală, iar instinctul de a face asta nu este inerent un lucru rău — ba chiar, pentru societate este un lucru bun, pentru că asigură supravieţuirea ei în timp, pentru părinţi este un lucru bun, prin sacrificiul de sine (care este intrinsec valoros şi satisfăcător, comparativ cu fobiile şi fuga de răspundere).

        Îmi poţi demonstra că,
        1. În respectivele societăţi dezvoltate, toată populaţia nu mai vrea să se reproducă şi oamenii nu mai fac *deloc* copii, şi
        2. Altfel decât prin stimularea natalităţii, au vreo şansă reală de a supravieţui? (Imigraţia suplineşte mult, dar ridică multe alte probleme şi implică un profitorism pe seama naţiunilor care în continuare se reproduc — deci cineva tot trebuie să procreeze, până la urmă).
        3. Serveşte intereselor copiilor a legifera uniuni care conferă adulţilor toate drepturile, dar care nu obligă să îi îngrijească pe copii în modul optim (adică, amândoi împreună pe viaţă)?

      2. Iar provocarea era să demonstraţi ceva fără să faceţi apel la “cutume” — cu ce este, deci, presupusa cutumă actuală de a nu face niciun copil (care nu este tocmai generalizată la întreaga populaţie a lumii sau chiar a “ţărilor dezvoltate” pe care le citezi) superioară cutumelor anterioare (admiţând prin absurd măcar că reproducerea este o cutumă şi nu instinct reproductiv/de supravieţuire sau o raţiune practică, aşa cum voi înşivă păreţi să recunoaşteţi de acum)?

  5. Alte conbinații pot exista de facto și treaba lor ce fac în intimitatea lor, dar eu afirmat că:

    Căsătoria heterosexuală monogamă și fertilă este singura cu adevarat utilă pentru societate și, prin urmare, singura care prezintă interes pentru stat de a fi protejata. Restul sunt relații liber consimțite între adulți, dar care nu prezintă interes sau utilitate.

    Iar ceea ce mentionezi tu sunt accidente: infertilitatea heterosexualilor nu o este condiție intrinsecă a acestora si constituie o exceptie. Și oricum, de exemplu dacă un cuplu heterosexual infertil adoptă, nu este același lucru cu un cuplu homosexual. Pe vremuri existau niște principii prin care se incerca macar sa se asigure copiilor un cuplu de parinti adoptivi cat mai apropiat de cel biologic (ca etnie, orietare religioasa si din orice alt punct de vedere relevant). Acum nici nu mai trebuie sa iti pese ca „mama” este de fapt un al doilea tata sau viceversa. A se lasa!

    Și căsătoria poate fi condiționată de producerea de copii – sunt încă state in lume în care refuzul (nu incapacitatea, care poate fi compensata prin adoptie, ci refuzul) cuplului heterosexual de a avea copii duce la anularea căsătoriei. Cei doi pot sa traiasca foarte bine si fara acte in acest caz, de ce este asta o tragedie asa de mare?

    O relație de iubire „fara obligatii” nu are nevoie de girul statului pentru a se desfășura, deci nu văd care este problema dacă niște cupluri care nu prezintă interes pentru stat nu primesc o „recunoaștere oficiala” si beneficii în detrimentul altora, care pun osul la treabă.

    Inclusiv pe partea juridică, argumentele sunt slabe – primul argument juridic este Meritul, și abia apoi Egalitatea, ca principiu secundar (adică, de ex. plată egală, dar pentru muncă egală, nu pentru toți muncitorii indiferent că sapă în mină sau taie frunză la câini).

    1. Iulia, există beneficii multiple ale căsătoriei care nu sunt limitate la copii.
      De exemplu dreptul de decizie medicală și moștenire. Sau ai uitat cum se căsătoreau tinerii care urmau sa plece la război cu iubitele tocmai ca sa le asigure un trai mândrelor ca și compensație în caz că mor.
      Și dacă zici ca asta se poate face prin acte notariale, ai dreptate DAR statul nu poate oferi unor cetățeni un drept și să-l refuze altora. Adică dacă A și B pot obține un drept prin căsătorie nu există nici o bază legala pentru care C și D sa nu obțină același drept făcând același lucru indiferent de sexul lor.

      Înțelegi conceptul de discriminare sper.

      As vrea sa vad și eu lista statelor unde lipsa dorinței de a face copii anulează căsătoria.
      Insist sa prezinți o dovadă în acest sens în următorul tău comentariu.

      1. Haide să nu încurcăm beneficiile cu obligațiile — sau să admitem că beneficii egale trebuie acordate pentru asumarea de obligații egale.
        Discriminare este să acorzi beneficii egale cu mine unuia care nu își asumă (sau nu își poate asuma) aceleași obligații ca și mine. Repet, primul principiu de respectat este meritul, și apoi egalitatea.
        În situații inegale, nu putem vorbi de discriminarea aceluia care face mai puțin – fie că este un cuplu heterosexual care nu își asumă un angajament pe viață pentru creșterea eventualilor copii rezultați, fie că este un cuplu homosexual, care intrinsec este infertil.
        O uniune nepermanentă (care nu asigură stabilitate copiilor) sau infertilă, fie prin natura sa sau prin refuzul partenerilor de a procrea, nu are utilitate pentru societate – de aceea, diferența de tratament este justificată.
        Iar acel „în caz că mor” nu ține: în caz că trăiau, mândrele rămâneau cu ei pe cap și își asumau tot ceea ce respectiva căsătorie presupunea, inclusiv să facă copii. Asta, dincolo de faptul că înainte de mișcarea feministă, în RO o femeie nu avea drept de moștenire de la soț decât după 10 ani de căsătorie, deci poate ne referim la alte țări aici.

        1. Iulia, citește te rog actele pe care le-ai semnat la primărie și arată-mi unde anume ai obligația de a face copii.
          Este o “cutumă” socială sa faci copii când te căsătorești, nu este nici obligație, nici nimic.
          E doar un fapt al vieții care este încurajat și protejat de stat.
          Dar drepturile celor două persoane căsătorite sunt EGALE cu sau fără copii.
          Ei au dreptul sa se căsătorească că așa li s-a năzărit lor.
          Doamne, tu chiar ești femeie?
          Și vrei sa fi obligată sa faci copii?

          Nu mi-ai dat dovezi ca sunt țări care anulează căsătoria dacă cuplul refuză copii.
          Te rog din nou sa prezinți asta sau discuția noastră se va încheia brusc.

          1. Dar de ce îmi pui tu cuvinte în gură, că oamenii trebuie obligați să procreeze. Ei sunt liberi să facă ce vor, dar asta nu înseamnă că orice fel de uniune neproductivă trebuie protejată de stat, prin desemnarea ei drept căsătorie.

            Este o mare diferență între a obliga și a nu oferi privilegii.

            Căsătoria heterosexuală monogamă, pe viață, asigură nașterea de copii (mai mulți sau mai puțini, mai spațiați prin contracepție în vremurile astea, că deh, dar important este că se nasc și sunt utili pentru națiune și pentru stat) și cel mai bun mediu de dezvoltare pentru acei copii – iar cuplurile heterosexuale infertile, dacă își asumă un angajament pe viață și adoptă copii orfani, sunt „the next best thing” față de familia biologică.

            Nu există interes să se admită căsătoria pentru heterosexualii care nu vor să aibă copii, și prin extensie pentru cei care intrinsec nu pot, precum homosexualii. Ei pot să trăiască liber împreună, mai monogam, mai monogamish, și în orice variante hedoniste, și fără să se hlizească la ofițerul stării civile.

            Este vorba de concepții foarte diferite asupra a ceea ce constituie o căsătorie: drepturi, într-adevăr, dar pentru care trebuie asumate niște obligații. Acolo unde aceste obligații nu sunt asumate, nu există aceeași valoare sau același merit – deci cei care nu și le asumă nu se pot declara discriminați.

            Însuși faptul că legea actuală a liberalizat divorțul este o abominație în sine.

            Tu mă întrebi pe mine dacă sunt femeie, dar tu ce fel de bărbat ești, să spui că nevastă-ta e mișto, dar peste 2 ani ar putea să nu îți mai pară așa, și îți rezervi dreptul să îți ții opțiunile deschise?

          2. Nu pun niciun cuvant in gura nimanui ai zis singurica
            “sau să admitem că beneficii egale trebuie acordate pentru asumarea de obligații egale.”

            Rezulta, pe logica ta ca statul obliga cuplurile heterosexuale sa faca copii, prin urmare este indreptatit sa discrimineze impotriva celor care nu fac.
            Dar statul nu face asta in prezent si chiar daca poti argumenta complet impotriva drepturilor omului, femeii si chiar copilului ca ar trebui sa o faca, tot e fals.

            Tot pe logica ta, un cuplu nu ar trebui sa aiba dreptul la divort daca are copii ca doar si-au asumat sa creasca copii. Oh, chiar spui asta :))

            Hai sa nu mai fabulam despre ce ar putea fi intr-o societate represiva in care casatoria este pe viata vrei nu vrei si femeile sunt obligate sa faca copii. Apropo, o treime din cuplurile casatorite descopera ca nu pot face copii. Nu e vreo raritate.

            Sa vedem care este realitatea.
            2 persoane de sex opus se pot casatori cand vor ele.
            2 persoane de acelasi sex nu se pot casatori cand vor ele.

            Asta este in esenta discriminare.

            Link-ul tau este rizibil si daca astfel de argumente aduci, discutia aceasta s-a incheiat.

          3. Statul nu poate obliga pe nimeni să facă copii, dar are interes să îi sprijine prin căsătorie numai pe cei capabili să o facă – adică, ca o clasă de persoane, heterosexualii.

            Iar imposibilitatea divorţului (*cu excepţia* cazurilor extreme, cum am spus – adulter persistent, violenţă ş.a.) nu este deloc represivă, din moment ce statul nu poate obliga oamenii să se căsătorească. A trăi necăsătorit este o opţiune perfect posibilă într-o societate liberă.

            Iar un cuplu care prin natura lui nu se poate reproduce **nu are de ce** să se căsătorească, şi nici heterosexualii care nu vor să îşi asume obligaţiile căsătoriei (aşa ca tine în raport cu soţia ta — ei îi pot acorda “benefit of a doubt”, dar tu pretinzi dreptul să o părăseşti cu copilul la ţâţă — apropo, ea ştie?). Aceştia nu sunt pe picior de egalitate cu cei care sunt dispuşi să încheie un astfel de contract cum este căsătoria “reală”.

            Faza cu discriminarea nu ţine, pentru că heterosexualii infertili şi homosexualii nu sunt acelaşi lucru — homosexualii infertili sunt o excepţie de la regulă, pe când infertilitatea homosexualilor este singura regulă posibilă. Ceea ce faci tu este să schimbi sistemul de referinţă (de la excepţia pentru o categorie, treci la norma pentru cealaltă şi declari că este aceeaşi situaţie). De aceeaşi eroare logică se foloseau sofiştii ca să demonstreze interlocutorului de ex. că el nu este om, că laptele e negru etc.

            În plus, homosexualii se pot căsători cu persoane de sex opus în orice moment, deci dacă la vreun anumit moment dat le dă prin cap să facă asta, nu îi împiedică nimeni.

            Este interesant să văd linia ta de gândire, pentru că din ea devine tot mai evident că nu eşti deloc calificat să emiţi judecăţi de valoare despre nimeni – inclusiv despre românii care vor o căsătorie normală -, din moment ce pretinzi amoralitate completă.

            Tu practic defineşti căsătoria ca pe o legătură complet fluidă, pe care oricine poate să o contracte şi apoi să o destrame în deplină libertate (deplin libertinaj?) ca să urmeze orice drum care îl face să se gâdile în chiloţi, indiferent de consecinţele obiective ale destrămării familiei asupra celor mai slabi (pe care statul are datoria să îi protejeze) şi de cine este rănit pe parcurs.

            Divorţul nu este un drept al omului. Căsătoria este, dar numai între un bărbat şi o femeie (fie explicit prevăzut, fie aşa cum a fost interpretată de instanţele aferente, fie ambele — de ex. articolul 12 CEDO prevede în versiunea franceză că “bărbatul și femeia” au dreptul de a se căsători (EN, “bărbaţii şi femeile”) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretarea literală a versiunii FR în Schalk + Kopf versus Austria — dar divorţul nu este specificat ca drept. Există unele referiri la posibilitatea dizolvării căsătoriei (de exemplu în articolul 23.4 al PIDCP sau în articolul 17.4 al Convenției Americane a Drepturilor Omului), dar sunt astfel concepute încât nu creează un „drept la divorț”.

            Este o dovadă de mare tupeu să spui că eu fantazez, din moment ce majoritatea oamenilor (nu tu, I get it, dar Majoritatea), atunci când se căsătoresc, nu se gândesc neapărat să îşi dea papucii, şi pentru genul de căsătorie susţinut de mine (cu legi mult mai restrictive în materie de divorţ) este foarte posibil să existe mai mulţi doritori, mai ales pe măsură ce criza familiei se tot adânceşte în ţara asta.

            Pentru fantezia şi mai pe care o propui tu (care nici asta nu este prevăzută nicăieri în legislaţie), nici nu este necesar să existe căsătoria: o putem aboli cu totul şi toată lumea să facă ce vrea.

            Eu o să cred în continuare că te-am făcut praf, mai ales cu postarea la care nu ai mai răspuns, în care practic am demonstrat că, prin neoferirea căsătoriei exclusiv unicei categorii de cupluri care pot face şi creşte copii (adica heterosexuale), un popor reduce motivaţia de a procrea şi îşi pune singur cuie în coşciug, pentru că se stinge lent şi sigur.

            PS: Iar statisticile tale privind infertilitatea sunt umflate rău de tot; în Canada s-a declarat că 16%, site-uri britanice dau că 1 din 5 cupluri nu pot face copii *în primul an* de cand se apuca sa incerce (eu cu sotul meu am tot “incercat” 4 ani, dar asta nu ne face infertili). Mai verifică, înainte să te apuci să bagi date din astea “rizibile”, ca să te citez.

          4. Plus, că faci multe afirmații pe care nu le demonstrezi în niciun fel și/sau care sunt exagerări crase a ceea ce am spus:
            1. Fertilitatea unei femei este o povară, a se reproduce nu îi mai lasă nicio șansă să facă altceva în viață — probabil îți închipui că în lume nu există femei cu copii și realizate și pe alte planuri?
            2. Reproducerea cuplurilor heterosexuale este o simplă cutumă, și nu o aspirație universală a aproape tuturor oamenilor (și altor ființe) de pe Pământ. Eu știu din psihologie că măcar Freud considera ca principali motivatori ai omului dorința de reproducere (nu de sex steril, ci de reproducere) și frica de moarte. Poate actuala fugă de a avea orice copii să fie o „cutumă” sau o mentalitate (negativă, distrugătoare) a vremurilor recente, și nu reproducerea, pe care toată omenirea o practică de bunăvoie și nesilită de nimeni de la începuturile ei.
            3. În viziunea mea răstălmăcită de tine, pentru a avea acces la căsătorie, cuplurilor heterosexuale nu le este lăsată nicio posibilitate de a-și controla fertilitatea (devine obligatoriu a se reproduce *la nesfârșit*, și nu a face unul, doi, trei sau mai mulți copii, în funcție de câți doresc și pot să facă). Poți să îmi explici în ce mod definirea căsătoriei ca explicit heterosexuală (în perfectă conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că tot vrei și argumente juridice) împiedică cuplurile heterosexuale de a nu se mai reproduce de la un punct încolo, liber consimțit între cei doi soți, sau să ia o pauză de la a se reproduce în orice moment al căsătoriei lor?

  6. Uite, InsulaIndoielii, reiau ideile mele, pentru că discuția o ia pe arătură. Tu ai provocat cititorii să îți demonstreze, altfel decât religios și tradițional, de ce „egalitatea” căsătoriei este un lucru greșit.

    Or, argumentul meu este pur utilitarist și urmează logica de mai jos:

    1. Un scop primordial al oricărei națiuni este să supraviețuiască, iar modul prin care reușește acest lucru este prin procreare.
    2. Singurele cupluri capabile de procreare sunt cele heterosexuale.
    3. Dincolo de supraviețuire, scopul unui popor este să aibă cetățeni cât mai buni și o societate cât mai stabilă/sănătoasă. Copiii din familii instabile sunt mai predispuși la eșec școlar, criminalitate, sarcini adolescentine/nedorite și la crearea de familii instabile în viața adultă – ergo, familiile instabile destabilizează societatea.
    4. Prin urmare, faptul că un cuplu este heterosexual și deci (cu rare excepții) apt să procreeze nu este suficient, ci acel cuplu trebuie să își asume un angajament pe viață pentru a și crește acei copii pe care îi naște.
    5. Din moment ce obiectivul unei națiuni este de a procrea măcar în limita de înlocuire a populației și de a crește buni cetățeni, orice alt tip de relație în afară de cel heterosexual, monogam, pe viață este de nedorit și nu trebuie încurajat.
    6. Cei care nu fac/cresc copii sunt susținuți de aceia care se sacrifică și îi fac/cresc, prin faptul că acei copii pe care ei îi nasc/cresc urmează să susțină toată populația din momentul în care devin activi economic (și ceilalți inevitabil îmbătrânesc) – astfel, pe lângă faptul că eu care fac copii nu aș mai fi deloc avantajat, nefiind singurul cu drepturile conferite de căsătorie, copiii mei vor fi împovărați și cu pensia acelora mai egoiști.

    Ca să mă convingi că această „egalitate” a căsătoriei nu constituie de fapt o discriminare împotriva heterosexualilor căsătoriți, ar trebui să îmi poți demonstra că un cuplu heterosexual care nu dorește să își creeze obligații reciproce sau un cuplu homosexual pot, totuși, să fie în egală măsură utile societății ca și cuplurile heterosexuale căsătorite pe viață, și că acestea oferă înapoi heterosexualilor căsătoriți tot atât cât heterosexualii căsătoriți contribuie la societate.

    Pentru că, dacă nu pot, atunci „egalitatea” căsătoriei nu se justifică.

    1. Aș mai pune și un 3 bis, și anume că un alt rol al statului este să îi protejeze pe cei slabi – a se vedea copiii. Punctul 4 decurge și din acest considerent.

    2. „Argumentul”, trecând peste niscai hibe, și-ar avea eventual locul dacă ai propune reformarea instituției căsătoriei în sensul de a fi rezervată pentru cuplurile care îndeplinesc simultan condițiile: să fie fertile, să fie dispuse să procreeze și să fie dispuse la un contract indisolubil, pe viață. Ceea ce nu este cazul.

      În prezent, în nicicare dintre țările „civilizate” nu este condiționată căsătoria de fertilitatea cuplului, de asumarea obligației de a procrea sau de asumarea unui angajament pe viață (există divorț, da?). Ca atare, ridicarea de astfel de obiecții contra „«egalității» căsătoriei” este complet pe lângă subiect, în cel mai bun caz o mostră de măsurat cu ocaua mică.

      Îți sugerez să repropui „argumentul” de mai sus doar dacă și după ce (1) va fi permisă căsătoria doar cuplurilor fertile care-și asumă obligația de a procrea și (2) va fi interzis divorțul în România.

      1. Nu, ideea era alta. Căsătoria trebuie permisă numai cuplurilor hererosexuale pentru că sunt singura categorie de persoane intrinsec *capabilă* de procreare. Dacă procreează efectiv sau nu, este un aspect secundar, pentru că vasta majoritate o vor face (deși, un soț care refuză să aibă copii după încheierea căsătoriei deși nu a semnalat acest lucru înainte poate fi un motiv de anulare a căsătoriei, pentru simplul fapt că, dincolo de toate nebunelile societății, scopul procreativ al căsătoriei este cel care este „default” în mintea tuturor oamenilor).
        Oricum, chiar și în cadrul legilor privind căsătoria, cine se poate căsători este numai un prim aspect – există apoi posibilitatea de a fi avantajate social, fiscal sau din orice alt punct de vedere numai cuplurile căsătorite care au copii (iar cele cu copii mai mulți să fie avantajate suplimentar față de cuplurile cu un singur copil, de ex.) – asta se poate implementa fără a fi discriminatorie pentru heterosexualii căsătoriți infertili.
        Iar nepermiterea divorțului decât în situații foarte restrictive este un deziderat care poate fi atins — regulile sunt stabilite de „cetate”, de societate prin proces democratic. De fapt, pe asta mizați și voi prin militantismul pro-gay (de fapt, nici nu știu dacă este atât de mult pro-gay, cât vă folosiți de homosexuali pentru a vă valida propria fugă de angajament ca s-o puneți de-o civilă).
        Momentan, în România legea prevede exclusiv căsătorie heterosexuală prin Codul Civil.
        Eu cred sincer că, prin proces democratic la ora actuală, oamenii ar fi mult mai deschiși către legi (mult) mai restrictive ale divorțului decât față de parteneriate civile care sunt gen, hai să ne-o tragem nițel și apoi lasă-mă să te las.
        După gândirea ta și a lui Insula, căsătoria trebuie să nu fie procreativă, ci fluidă, ușor de contractat și de părăsit, indiferent de consecințele abandonului asupra altora. La fel de bine se poate aboli căsătoria, și cu asta basta.

      2. Iar argumentul poate avea ce hibe vrei tu (deși nu le specifici), dar demonstrează clar că, dând privilegiile heterosexualilor căsătoriți – care vin odată cu obligațiile procreative care sunt regula, în ciuda tuturor excepțiilor – și altor categorii care intrinsec nu se reproduce sau se pot reproduce, dar fac acest lucru în mod iresponsabil, motivația de a procrea responsabil scade natalitatea scade în consecință.
        Adică de ce să fiu eu fraier să fac copii și să stau de poponețul lor o viață întreagă, când pot să nu mă leg la cap, să îmi las o portiță de scăpare? Sau de ce să mai depun efortul financiar și emoțional de a-i crește, de ce să îmi pierd timpul și să am și costuri de oportunitate (de ex. pierderi temporare de venit), dacă nu am niciun beneficiu suplimentar față de alți membri ai societății care nu fac asta?
        Din păcate, mentalitatea omului este meschină, cel care prevalează cel mai adesea este numitorul comun cel mai jos — prin urmare, standardele care se stabilesc trebuie să fie cât mai înalte și nu cât mai joase.
        Ceea ce mă frapează este că niciunul dintre voi nu încercați să demonstrați că cuplurile de parteneri civili de orice orientare sexuală sunt la fel de benefice pentru societate ca și heterosexualii căsătoriți cu copii.
        Adică, în continuare nu îmi demonstrați care ar fi interesul obiectiv de a acorda recunoaștere și privilegii acestor cupluri, dar îi tot dați cu placa socialistă a lui „tu ai, și ei nu, deci trebuie să le dai și lor”.
        Ei, sorry, dar nu-i musai să-ți dau dacă nu am interes!

        1. Căsătoria trebuie permisă numai cuplurilor hererosexuale pentru că sunt singura categorie de persoane intrinsec *capabilă* de procreare.

          „Intrinsec”… cuvântul ăsta nu înseamnă ce crezi matale că înseamnă. Dintre toate cuplurile heterosexuale, doar cele fertile sunt „intrinsec” capabile de procreare. Atâta timp cât căsătoria nu este instituție rezervată explicit și exclusiv pentru acestea (cupluri fertile), acel „pentru că” enunțat de tine nu este decât o premisă pe care-ai scos-o din joben ca să-ți iasă scamatoria.

          Dacă procreează efectiv sau nu, este un aspect secundar, pentru că vasta majoritate o vor face

          Păi dacă e secundar, lasă-l să fie secundar. Tu ești cea care-l face scop principal și insistă să definească căsătoria exclusiv prin prisma scopului ăstuia – care, repet, NU este o condiție sine qua non pentru încheierea unei căsătorii.

          (deși, un soț care refuză să aibă copii după încheierea căsătoriei deși nu a semnalat acest lucru înainte poate fi un motiv de anulare a căsătoriei, pentru simplul fapt că, dincolo de toate nebunelile societății, scopul procreativ al căsătoriei este cel care este „default” în mintea tuturor oamenilor).

          Fals. Sunt mai multe situații care pot duce la anularea căsătoriei – în linii mari, fie când unul din parteneri nu putea, legal, să se căsătorească, fie dintr-un „viciu de procedură” (actul n-a fost încheiat cf. cu normele legale). Indisponibilitatea unuia dintre parteneri, comunicată sau nu, nu este una dintre aceste situații. Poate fi motiv valid pentru un divorț, da’ aia-i altă mâncare de pește (și, în cazul ăsta nici nu înseamnă mare lucru unde, practic, „m-am săturat de fața lui/ei” e motiv valid de divorț).

          Nu cumva confunzi căsătorie ca instituție legală cu niscai chestii de-ale bisericii?

          În ce privește povestea cu „scopul procreativ al căsătoriei este cel care este «default» în mintea tuturor oamenilor”… eu zic să nu mai presupui tu că ce-i default în mintea ta e neapărat default în mintea tuturor!

          Oricum, chiar și în cadrul legilor privind căsătoria, cine se poate căsători este numai un prim aspect – există apoi posibilitatea de a fi avantajate social, fiscal sau din orice alt punct de vedere numai cuplurile căsătorite care au copii

          Da; și ține de altă discuție.

          Iar nepermiterea divorțului decât în situații foarte restrictive este un deziderat care poate fi atins – regulile sunt stabilite de „cetate”, de societate prin proces democratic.

          Discutabil cât de și pentru cine este ăsta un deziderat. Dar, din nou, este un aspect care ține de altă discuție.

          Momentan, în România legea prevede exclusiv căsătorie heterosexuală prin Codul Civil.

          Irelevant.

          Eu cred sincer că, prin proces democratic la ora actuală, oamenii ar fi mult mai deschiși către legi (mult) mai restrictive ale divorțului decât față de parteneriate civile care sunt gen, hai să ne-o tragem nițel și apoi lasă-mă să te las.

          Poate-or fi, poate n-or fi. Eu prefer să nu „cred” fără să am informații în direcția asta. Vezi însă să nu confunzi dictatura majorității cu o democrație modernă – una care pune în prim plan drepturile omului, fără a le strivi sub călcâiul colectivismului.

          După gândirea ta și a lui Insula, căsătoria trebuie să nu fie procreativă, ci fluidă, ușor de contractat și de părăsit, indiferent de consecințele abandonului asupra altora.

          „Trebuie să nu fie procreativă, ci fluidă, ușor de contractat și de părăsit” zici? Nu știu ce înțelegi prin „trebuie”, dar, în caz c-ai trăit în peșteră de prin 1990 încoace, la ora asta căsătoria exact așa și este – în România și-n bună parte din lume. Nu peste tot chiar ca-n Nevada sau California, unde te poți căsători și divorța la mai puțin de-o zi distanță, dar în general, da, este relativ ușor de contractat și de părăsit.

          În ce privește consecințele… alea-s din nou altă mâncare de pește. În special unde vine vorba de obligațiile față de eventualii copii născuți în timpul căsătoriei – obligații care nu depind de starea civilă a părinților, nici nu sunt stinse de desfacerea căsătoriei între părinți!

          La fel de bine se poate aboli căsătoria, și cu asta basta.

          E și asta o soluție. Poate nu neapărat cea mai bună, dar cu siguranță mai echitabilă decât discriminarea pe criterii arbitrare.

        2. Iar argumentul poate avea ce hibe vrei tu (deși nu le specifici)

          Nu le-am specificat pentru că erau oarecum secundare și n-aveam timp și chef să scriu un „roman” întreg în care să se piardă ideea principală într-o mare de „mărunțișuri”.

          dar demonstrează clar că, dând privilegiile heterosexualilor căsătoriți – care vin odată cu obligațiile procreative care sunt regula, în ciuda tuturor excepțiilor – și altor categorii care intrinsec nu se reproduce sau se pot reproduce, dar fac acest lucru în mod iresponsabil, motivația de a procrea responsabil scade natalitatea scade în consecință.

          Pentru a dracu știe câte oară: NU EXISTĂ OBLIGAȚII PROCREATIVE decât în mintea ta. De-ar fi căsătoria condiționată de procreare, din capul locului n-ar putea să se căsătorească persoanele sterile sau cuplurile care nu vor să aibă copii. Nici măcar nu e vorba de „excepții”, pentru că existența unor excepții ar presupune existența unei reguli. Nu confunda prevederile legii cu cutumele și codul civil cu codul canonic!

          Nu mi-e clar pe ce planetă trăiești tu, dar pe Terra, în 2015, în România, se pot bine-mersi căsători tot felul de „categorii care intrinsec nu se [pot] reproduce sau se pot reproduce, dar fac acest lucru în mod iresponsabil”. Așa că nu e nici pe departe limpede ce legătură are ce spui tu acolo cu… ei bine, realitatea obiectivă.

          Din păcate, mentalitatea omului este meschină

          Pot să presupun că vorbești în nume propriu? Nu de alta, dar demult n-am mai văzut la cineva o mentalitate atât de meschină ca ce demonstrezi aici, unde sugerezi că are rost să „depui efortul financiar și emoțional” de-a crește copii doar dacă ești „recompensată” (de stat?) cu „beneficii suplimentare față de alți membri ai societății”, și găsești a te plânge de „pierderi temporare de venit”.

          Culmea ironiei este că tot TU vii să ne bați obrazul că-i dăm înainte cu „placa socialistă”. Tu, care susții discriminarea indivizilor pe criterii arbitrare în numele unor presupuse interese ale societății (declarate ex cathedra tot de tine); tu, ale cărei comentarii sunt îmbibate într-un colectivism ipocrit cum rar mi-a fost dat să văd!

    3. Hai sa luam argumentele pas cu pas, ca nu-s rele, cat incomplete si modificate, deviind la un moment dat si deraind cu plonjon pe burta direct de pe stanca logicii in marea tulbure a lipsei de ratiune:

      1. Perfect de acord. Inceput bun, promitator. Totusi, citindu-ti celelalte comentarii, presimt deja problemele cand vad cuvantul proceare si formularea care implica faptul ca aceasta ar fi “singurul” mod in care se poate obtine supravietuirea unei natiuni.

      2.Deja incepe deraierea si iese la iveala imaginea incompleta (ca sa nu zic twisted) pe care o ai legata de procreare. Sa lasam deoparte definitia stricta a cuvantului din dex si sa ne referim la o definitie mai larga, asociabila statului si viziunii mai ample a unei intregi natiuni. Pentru ca limba romana, ca toate celelalte limbi, are limitarile ei semantice. Astfel, in acest context “procreare” se refera la nasterea de copii, indiferent cum se nasc acestia: natural, fertilizare in vitro, mame surogat. De asemenea, sa nu uitam sa completam afluxul de copii intr-o tara nu doar din “productie” proprie, cat si din infierea lor din alte locuri (Angelina Jolie si Cambogia, de exemplu). Primele metode cresc natalitatea populatiei in mod direct, ultima, infierea, fiind o metoda suplimentara de crestere populationala, similara imigrarii, dar pertinenta, oarecum in acest context. Dar sa continuam. Avand in vedere cele 3 metode de mai sus, procrearea se aplica, prim metode mai putin directe, dar egal recunoscute de lege acolo unde sunt permise, si cuplurilor care nu pot avea copii prin procreare directa: cuplurile heterosexuale infertile, sau in care fertilitatea unuia este compromisa si cuplurile homosexuale, care pot oricand sa infieze ceea ce dau heterosexualii la cos (la casa de copii, pardon) sau pot utiliza metoda mamelor surogat pentru a transmite mai departe macar jumatate din ADNul lor. Oricum ar fi, populatia creste, in interesul direct al statului, indeplinindu-se primul principiu enuntat de tine ca fundamental, primordial.

      3. Perfect corect, chiar nu am ce comenta. Aproape… ceea ce spui tu este adevarat, dar fara impact asupra argumentelor anterioare. Propriu-zis, desi e adevarat, asta nu invalideaza cu nimic capacitatea unui cuplu infertil de a creste un copil, sau cea a unui parinte singur, sau capacitatea unui cuplu homosexual de a o face. Stabilitatea cuplului si setarea unui exemplu pozitiv si constructiv pentru societate sunt esentiale in crearea unei societati competente, dar definitiile instabilitatii si a cresterii corecte sunt extraordinar de fluida. Sunt oameni proveniti din familii monoparentale care sunt extraordinar de bine crescuti, extrem de capabili social si economic. Sunt oameni din familii divortate la fel de apti. Sunt oameni infiati care contribuie la bunastarea societatii la fel de mult ca cei nascuti pe teritoriul statului respectiv. In cazul homosexualilor datele sunt putine pentru ca dreptul lor de a avea copii este unul relativ nou, dar datele preliminarii arata ca ei se dezvolta la fel de bine ca acei copii din familii heterosexuale. Si in plus, de ce nu ar face-o? Pana la urma, daca cei doi homosexuali sunt oameni capabili si inteligenti, sunt in stare sa ofere o educatie corecta, sau adaptata, mai bine zis, societatii in care traiesc. Sa nu uitam ca daca unele cupluri heterosexuale se trezesc cu copii nedoriti pe care ii cresc cu strangere de inima din diverse motive, cuplurile homosexuale trebuie, de regula, sa indeplineasca standarde relativ inalte pentru a putea avea copii si faptul ca ii vor, nu ca este un accident, este definitoriu pentru atitudinea lor fata de cresterea copilului. Deci a ecua un alt sistem familial cu dezastrul este o eroare mare de gandire.

      4. Daca nu ii poti creste, ai dreptul sa ii dai la orfelinat. Pana la urma, este o solutie mai buna, sa zicem, decat avortul sau a-i creste in conditii mizere sau intr-un mediu in care sa se simta nedoriti. Deci nu este o obligatie nici legala, si nici macare morala sa o faci. Da, ar fi bine, ar fi sanatos, sa zicem, sa o faci, pentru ca asa am avoluat, sa ne crestem copiii in sanul unei familii, dar, pana la urma, faptul ca acea familie ar putea fi alta decat cea biologica, nu afecteaza omul atat de tare. De fapt, nu il afecteaza deloc. La fel ca in argumentul de mai sus, parintii adoptivi au vrut acel copil cu disperare, deci dragostea lor este preferabila uneia pe jumatate oferita. De aceea si multe cupluri aleg sa nu faca copii, pentru ca nu se simt pregatiti sau pur si simplu nu vor sa aiba de a face cu dificultatile cresterii unui copil. Ele nu sunt cu nimic mai prejos din punctul de vedere al statului, primind aceleasi beneficii ca si cuplurile cu copii, pentru ca, o relatie stabila de cuplu, ofera pace mentala celor implicati si o crestere a eficientei in activitatile de munca. Germanii, de exemplu, ii taxeaza pe cei fara copii ceva mai mult la salariu, decat pe cei cu copii, pentru a le oferi un avantaj celor cu copii. Cu toate acestea, ofera celor fara copii acelasi acces la servicii, pentru ca sunt cetateni ai statului si platitori de taxe si impozite. Cu alte cuvinte, statului nu ii pasa daca ai tu copii sau nu, cata vreme au altii. Se incurajeaza natalitatea, dar nu doar de dragul natalitatii. Statul respecta dreptul la alegerea de a nu avea copii. Este o chestiune de etica. Si, pana la urma, daca eu muncesc 14 de ore pe zi, si nevasta mea tot atat, cine se mai poate ocupa eficient de cresterea copiilor? Mai degraba nu fac, decat sa risc sa creez cetateni incompetenti.
      Deci, sa rezum punctul 4, nu este nici legal, nici moral sa obligi cuplurile heterosexuale sa ramana pe viata impreuna si sa isi creasca toti copiii pe care ii fac. Da, ii poti educa sa o faca cat mai bine, da, ii poti educa sa nu faca 11 copii fara sa ii poata creasca, da, ii poti educa sa faca macar un copil, dar nu ii poti obliga. Cum nu ii poti obliga nici sa ramana impreuna, pentru ca nu stii care sunt motivele care duc la o despartire.

      5. Acel prin urmare este irelevant, pentru ca argumentele de mai sus nu sunt, de fapt, utile in a trage acea concluzie.

      6. Se crede la momentul actual ca abilitatea noastra de a trai cu mult peste varsta fertila (ce se incheie pe la 45-50 de ani pentru femei) este o adaptare evolutiva la societatea tot mai complexa creata de oameni. Bunicii ajuta la cresterea copiilor in timp ce adultii in putere aduna resurse. Este o teorie extrem de solida, din punctul meu de vedere. In aceeasi masura, persoanele infertile sau homosexuale indeplinesc un rol similar, suplinind cu resurse grupul si ajutand in plus la cresterea copiilor. Propriu zis componentele genetice ale homosexualitatii nu au avut o presiune selectiva de excludere. Homosexualitatea pur si simplu nu a fost indepartata din regnul animal pentru ca nu era nevoie sa fie indepartata. Faptul ca nu afecteaza in mod real populatia, a facut ca ea sa ramana si sa se perpetueze in pool-ul genetic. Luand ca exemplu toate tipurile de aglomerari sociale din regnul animal, putem observa ca cresterea copiilor revine intregii societati, nu doar parintilor. De la furnici la lei, fiecare membru contribuie cu ceva la educarea si bunastarea puilor. Astfel, ar fi ilogic sa excluzi membrii care nu procreaza in mod activ din beneficiile oferite de stat pentru ca nu se reproduc in mod direct. In plus, exista posibilitatea infierii, a mamelor surogat, etc, posibilitati care mentin intr-un fel natalitatea. Daca acei copii care nu pot fi crescuti de parinti nu ar avea un sistem de ajutorare, ei ar muri, sau, in cazul zilei de azi, ar deveni niste paria ai societatii, la marginea ei, paraziti neadaptati. Dar exista orfelinate si posibilitatea infierii, exista backup plans pentru acest lucru, toate izvorate tocmai din aceasta nevoie de a mentine cresterea populationala.

      Doar pentru ca tu esti obisnuita cu forma de cuplu heterosexual, nu inseamna ca este singura metoda valida de a creste copiii. Iar statul intelege chestia asta. Din perspectiva utilitarista, statul face tot posibilul sa creeze retele si legi de mentinerii a numarului populatiei si a bunastarii ei. De aceea, tot din perspectiva utilitarista, statul ar trebui sa permita casatoria intre homosexuali. Un cuplu care este recunoscut si impotriva caruia nu se mai discrimineaza, este un cuplu mai stabil, mai linistit si membrii lui sunt mai eficienti. In plus, este un sistem tampon pentru orfelinate. Nu doar asta, dar motivele pentru care se casatoresc nu sunt cu nimic mai putin valide etic si moral decat cele ale heterosexualilor. Iubirea si dorinta de copii sunt la fel de reale in ochii statului. Mai departe, beneficiile extinse si asupra casatoriei homosexuale sunt un pas logic si esential intr-o abordare non-discriminatorie a statului. Din nou revin la ideea de cuplu fericit care este mai eficient. Astfel, un stat utilitarian vede dincolo de ceea ce spui tu auto-declarat utilitarista, si se refera la imaginea de ansablu care include, invariabil, toti cetatenii sai. Ce imi pasa mie daca cei care se casatoresc si au copii sunt x si y si fac copiii t si u sau daca se casatoresc y si y si au copiii z si m cu mama x sau copilul t de la cuplul anterior care nu il mai dorea. Cata vreme copiii mei au o structura familiala care imi produce cetateni competenti eu ca stat sunt multumit. Trebuie sa cresc nivelul de educatie ca sa ma asigur ca cea oferita in familie este una eficienta, trebuie sa intervin acolo unde cuplurile, indiferent de sexele partenerilor, creaza un mediu familial ostil si contra-productiv, dar in rest, nu am de ce sa intervin, daca am cat de cat siguranta ca prin educatia oferita in familiile pe care le guvernez domina linistea si am productivitate in ceea ce priveste cetatenii adaptati si capabili.

  7. Am dat de abia acum peste acest articol foarte interesant (de fapt comentariile sunt chiar mai interesante). Inteleg ca exista un challenge de a argumenta impotriva casatoriei homosexuale fara a apela la religie sau “obiceiuri”.

    Desi personal, sustin drepturile homosexualilor si sunt impotriva demersului aberant de a schimba Constitutia o sa joc avocatul diavolului pentru ca sunt curios de raspunsuri.

    Problema e ca relatiile dintre homosexuali si heterosexuali sunt ancorate nu in religie sau “datini” ci le antedateaza pe acestea. Sunt de-a dreptul atavice si sunt ancorate in biologie. Adica la majoritatea heterosexualilor exista o repulsie (cateodata foarte violenta) a tot ce inseamna act homosexual. Daca nu ma credeti, incercati sa va uitati la un film porno cu homosexuali sa vedeti cat rezistati (recordul meu personal e de aprox. 5 sec.).

    Ce inseamna asta? Inseamna ca desi putem sa concepem ca exista cupluri homosexuale si ca acestea o ard homosexual am prefera sa nu prea stim de asta, numai gandul ne provoaca jena. Si putem sa le toleram activitatea cat timp se face undeva departe si ferit de public.

    Casatoria insa e un act public. Inseamna nu numai declararea cuplului ca ei se iubesc pentru totdeauna ci si acceptarea lor de catre societate. Ori fie ca ne place sau nu, indiferent de motive, prejudecatile exista si avand in vedere sursa biologica sunt destul de greu de combatut. Si daca societatea nu-i accepta, casatoria nu e deplina.

    La nivel practic asta inseamna ostracizarea cuplului in public. Cand se afiseaza ca cuplu, oamenii se vor uita chioras la ei, cand vor dori sa participe la activitati de cuplu, celelalte cupluri ii vor respinge. Chiar daca oficial au patalama, nimeni nu-i va accepta. In timp aceasta reactie poate fi combatuta. Dar nu cu legislatie ci cu educatie.

    Chiar si asa trebuie sa fim constienti ca perioada de tranzitie este lunga de zeci de ani. Noi romanii avem talentul arderii etapelor si dam dintr-o extrema intr-alta. In cazul acesta insa e bine sa o luam mai incet. Mai intai dam niste drepturi, lasam lumea sa se obisnuiasca cu ideea. Lasam timp ca cuplurile homosexuale sa fie acceptate de societate. De abia apoi facem inca un pas. Si inca un pas, si inca un pas.

    Contrar celor spuse mai sus, cuplurile de homosexuali POT avea copii si POT fi parinti exemplari. Adoptiile, mamele surogat si donatorii de sperma rezolva problemele fiziologice. Ca atare, acesta nu e un argument impotriva casatoriilor homo. Insa acceptarea societatii este!

    1. Alexandru, mulțumesc pentru un argument inteligent.
      Cred ca este perfect acceptabil și nimeni nu neagă ca societatea nu accepta în prezent cupluri homosexuale.
      Acum, articolul meu pornește apărând ideea de cuplu căsătorit homosexual ca și principiu și mai puțin ca și concept real și existent.
      Pentru că dacă ne uitam la ce doresc ONG-urile LGBTQ ele nu militează pentru parteneriate sau căsătorie ci pentru acceptare.
      Singurul grup care atacă chiar și posibilitatea unui început de acceptare socială sunt cele de prin jurul bisericii.
      Și chiar și așa, cred ca dacă statul oferă un gir de legitimitate, restul populației va începe, încet încet sa accepte ideea.

      1. Stiu si sustin acest tip de articole si mesaje. Pentru ca fac parte din acea educatie care cam lipseste din discutie. Insa trebuie sa fim foarte atenti cu rolul statului aici. As prefera sa nu fie atat de prezent prin legislatie ci prin popularizare. Si doar cand exista un curent de opinie favorabil sa mearga mai departe.

  8. De ce ar trebui ne modificam cultura dupa diverse influente? eu nu am vazut vreun membru LGBTQ rastignit in public sau cu coji de oua pe cap.Au existat dintotdeauna, ex Radu cel Frumos, fratele lui Tepes, au fost acceptati, nu aplaudati insa( asta sa fie problema?). Cultura romaneasca si, cat de putin ar placea asta, cultul ortodox, nu tin de zona fundamentalista! Ati vazut in ortodoxie vanatoare de vrajitoare? A, ca exista opinii, foarte bine, asta tine de libertatea cuvantului! Ce nu inteleg eu si nu pricep in niciun chip e discriminarea pe care o fac membrii LGBTQ. Lesbienele se uita urat la cuplurile de hetero( am patit-o! tipa masiva care tinea de mana protector pe cea silfida, mi-a aruncat o privire ” neagra” : ” nu stiu cum suporta unele un barbat langa ele”. era mai inalta decat consortul ;). Sunt in paradele lor atat de indiscreti, de ce? de ce sunt manifestarile lor axate atat de mult pe sex? Si daca am deveni toti membrii LGBTQ femeile ar deveni” purtatoare” iar barbatii ” donatori” intr un minunt si dezinfectant laborator! cat iubire !!

  9. Nu permite sa ti se dilueze scepticismul sanatos , ce mai ramane din “insula”?

    Eu nu pot vedea aici vreo evolutie a speciei sau a societatii.
    Este un curent galagios,extrem de agresiv vizual,care incearca astfel sa spuna
    ca negrul e alb.Asta e optiunea lor, e clar.
    Dar de ce ma condamna ca eu nu o accept -ca pe ceva nenatural – si vor sa-mi
    impuna prin legi o convingere?Cred ca e periculos.
    Iar tu… te temi sa nu fii considerat retrograd?
    Uita-te putin in oglinda si repune indoiala in drepturi!

Leave a Reply