Istoria mișcării antivaccin – 2 – Între greșeli și absurdități

Citeste aici Partea întâi din seria istoriei antivaccinismului

  • Una din problemele începuturilor vaccinării era sterilizarea utilitarelor
  • Ideea că o vaccinare ar fi suficientă pentru toata viața a apus din 1883
  • Antivaccinismul a fost îmbrățisat la începutul secolului XX de tot ce se numea medicină alternativă

Vaccinarea devenise o practică comună la finalul secolului al XIX-lea. Majoritatea populației globului accepta vaccinarea fără probleme încurajați de faptul că epidemiile de variolă, precum și gravitatea acestora scăzuseră dramatic.

În România, populația rurală obișnuită cu vraci și vindecători evita vaccinarea din motive absurde de genul: ”dacă se vaccinează iarna, frigul face rău” 1

În Anglia și Statele Unite ale Americii exista o parte a populației care se opunea vocal vaccinării, cu argumente variate. În Anglia, principala opoziție era mai degrabă politică decât științifică, publicul acceptând cu greutate impunerea vaccinării prin lege, iar conexiunile puternice cu SUA făcea distribuția ideilor relativ ușoară.

Astfel se ajunsese ca, în orașe precum Leicester și Gloucester, opozanții vaccinării să câștige destui adepți încât să pună întreaga populație în pericol. În Leicester, cu ajutorul medicului Killick Millard s-a evitat o tragedie, el instituind obligația de a notifica fiecare caz de variola, precum și carantina strictă în spitalele dedicate. Datorită strategiei instituite de el epidemia de variolă ce a afectat Leicester-ul la începutul secolului XX a avut doar 150 de cazuri și 20 de decese. Din păcate însă, o treime din cei bolnavi și din cei decedați erau copii, rata totală a mortalității fiind dublă comparativ cu orașe precum Sheffield, unde populația era vaccinată.

Prin comparație, în Gloucester, spitalul era murdar, prost administrat, cu prea puțini medici și foarte aglomerat. Reputația spitalului era cea a unui loc în care mergi să mori – ceea ce însemna că pacienții cu variolă au refuzat să fie duși acolo. Încercările de izolare și notificare au fost sortite eșecului.

Greșelile vaccinării

Mare parte din acuzațiile mișcării antivaccin aveau o bază în realitate, dar, de obicei, exagerau extrem de mult riscurile reale.

În primul rând, limfa folosită pentru producția de vaccinuri era obținută de la animale ținute în condiții improprii, cu puține controale asupra purității limfei produse. Chiar și în cazul în care producția era ”aprobată de stat” existau probleme: Institutul Jenner distribuia limfă gratuit, dar a fost numită doar a 12-a din punct de vedere calitativ în 1890.

Nu existau controale ale contaminării bacteriene, deși simpla microscopie ar fi arătat supa de bacterii din primele vaccinuri. Au existat chiar și cazuri de copii decedați din cauza erizipelului, infecție ce aparent, în acel cazuri, fusese cauzată de vaccin. Introducerea glicerinei ca și conservant în anii 1880 a arătat o scădere – dar nu eliminare – a contaminanților. De-abia mult mai târziu, când s-a adăugat fenolul (acid carbolic – un antiseptic) s-a putut spune că limfa este bacteriologic sterilă.

Normele medicinei nu auziseră în acea vreme de sterilizare, sau, dacă auziseră, se considera că nu este necesară pentru acul vaccinatorilor. De-abia în 1896 Comisia Regală a insistat că utilitarele trebuie fierte între vaccinări iar vaccinarea trebuie amânată dacă copilul are erizipel sau febră. Multe alte îmbolnăviri asociate cu vaccinarea erau reale, în general infecții bacteriene asociate cu actul vaccinării în sine. Desigur, promotorii nevaccinării făceau liste mult mai lungi cu bolile asociate vaccinului, dar dovezile pentru aceste asocieri nu au fost produse niciodată. În prezent, listele de boli pe care antivacciniștii le asociază cu vaccinarea tind să cuprindă întregul manual de diagnostic medical, dovezile fiind însa la fel de subțiri ca acum 150 de ani.

O altă problemă o reprezenta vaccinarea ”braț-la-braț” o invenție a lui Edward Jenner însuși. Tehnica folosită de el era simplă, și a testat-o folosind-o pe Hannah Excel și pe fiul său, Robert. În urma vaccinării făcute de Jenner au apărut pustulele specifice variolei taurine. Din aceste pustule Jenner a tras limfă și l-a injectat pe fiul său, Robert. Ca și metodă de vaccinare, tehnica era eficientă și de asemenea elimina problemele cu obținerea limfei de la animale.

Modelul a fost folosit în cadrul misiunilor umanitare întreprinse pentru a promova vaccinarea, dar ar fi trebuit să fie abandonată imediat ce s-au adunat dovezi concrete că este vinovată pentru împrăștierea unor boli umane precum sifilisul. Sifilisul era marele ucigaș în acele timpuri, mare parte a populației având o infecție latentă ce era transmisă cu ușurință.

Elucubrațiile antivaccin

Ne aflăm în epoca pamfletelor, în care oricine putea scrie orice și cu sufcientă hotărâre își putea vedea lucrarea publicată și distribuită peste tot în lume. Bolile și tratamentele erau deseori ținta unor astfel de opere. De la lucrări de bun simț despre pericolele fumatului, băuturii și drogurilor la contribuții de la diverși fanatici cu idei și titluri extraordinare, precum ”Despre pericolele înmormântării premature”.

Unul dintre fanatici era C. Godfrey Gumpel, un inginer, autor al câtorva lucrări despre holeră și ciumă în ciuda absenței oricărei pregătiri medicale. Gumpel a oferit celor ce se temeau de variolă soluția pe care o descoperise ca fiind funcțională în cazul celorlalte boli – sarea de masă. Gumpel era un mare fan al sării,  dar nu era în stare să ofere dovezi că ar funcționa. Pe de altă parte, Gumpel considera că epidemiile de variolă sunt corelate cu petele solare și aurorele boreale. Iar variola era cauzată de ”influențele meteorologice nefaste… prezenței sau absenței ozonului sau activității electrice în aerul pe care îl respirăm”. În concluzie, lucrarea acestuia din 1902 poate fi privită doar ca o curiozitate istorică și mai puțin ca sfat medical competent.

Contextul istoric

La începutul secolului XX medicina e pe cale să fie redefinită. Louis Pasteur introduce conceptul pasteurizării, explică baza științifică a vaccinării și clarifică fermentarea microbiană. În aceeași perioadă Robert Koch explica cauzele antrax-ului, tuberculozei și holerei. Părintele bacteriologiei românești, Victor Babeș,  a lucrat și el cu Pasteur și și-a construit apoi renumele în țară și în străinătate publicând prima lucrare științifică dedicată Bacteriologiei.

Lumea medicală era pe valul schimbului de paradigmă. Abandonând idei precum ”bolile sunt produse de miasme” sau ”bolile pot fi tratate prin diluții infinitezimale” (a se vedea absurditatea homeopatiei în această serie) medicii îmbrățișau noua teorie a microbilor cauzatori de boli. Multiple boli puteau fi acum explicate. Igiena devenea factorul diferențiator între sănătos și bolnav, dar, de asemenea, medicii știau că nu doar igiena ajută, ci eliminarea microbilor. Scena era deschisă pentru apariția antibioticelor.

Lora Little și ”Crimele mafiei variolei taurine”

Kenneth Little
Copilul Lorei Little

Dar mișcarea antivaccin nu vedea asemenea lucruri. Aceștia se concentrau, ca și în prezent, pe poveștile tragice și greu verificabile ale unor tragedii. Sigur, așa cum am menționat, unele erau reale. Reală părea și povestea Lorei Little al cărei fiu, Kenneth Marion, a murit la trei luni după ce a fost vaccinat obligatoriu pentru a intra la școală. Familia Little trăia în New York, unde astfel de reguli sunt încă în acțiune (dar există posibilitatea de evitare a obligației).

Lora Little, devastată de pierderea copilului ei, a început o cruciadă personală împotriva vaccinării. Lora a fondat ”Eliberatorul”- un ”jurnal de sănătate și libertate” cu apariție lunară. Energia formidabilă a ”Eliberatorului” și faptul că era produs de o singură femeie a câștigat admirația grupurilor antivaccinare de pe întinsul Statelor Unite. Succesul  în aceste cercuri a venit însă cu prețul căsniciei ei cu Elijah Little.

Cartea ei, ”Crimele mafiei variolei taurine” cu subtitlul ”Câteva imagini aruncate pe zidul tăcerii oficiale” conținea 75 de pagini și multiple imagini despre pericolele vaccinării ce erau ”ascunse”  de ”vampiri ce se îngrașă din sângele copiiilor”. 300 de cazuri de reacții adverse la vaccin erau descrise în carte cuprinzând de la câteva rânduri la imagini destul de clare cu reacțiile acestora.

Propaganda pro-vaccinare descrisă în cartea Lorei Little oferă o imagine interesantă a modului în care se făcea vaccinarea la începutul secolului al  XX-lea,  într-un context medical și legislativ mult diferit.

Lora Little și-a transformat celebritatea adusă de ”Eliberatorul” și de cartea despre vaccinare într-o ideologie despre doctrina ”sănătății naturale”. Conform Lorei, toate bolile, incluzând cancerele și toate infecțiile erau probleme temporare ce puteau fi evitate cu o viață și o dietă sănătoasă. Toate bolile erau o metodă a corpului de a se vindeca singur. Până și variola, a cărei erupție cauza hemoragii, orbire și deces era doar o ”eliminare a toxinelor”. În ciuda faptului că variola ucidea 20-30% din răndul celor infectați, Lora găsea audiență gata să o asculte pe oriunde mergea. La ceva timp după ce a devenit celebritate internațională (antivacciniștii din Anglia au invitat-o într-un turneu) s-a stabilit în Portland de unde a continuat să își promoveze ideile despre sănătate prin clasa mijlocie a Americii.

Detaliile despre bolile fiului Lorei, Kenneth Marion ar putea însă să dezvinovățească vaccinarea. Copil bolnăvicios, de 7 ani, într-o vreme în care doar 40% din copiii Americii ajungeau la vârsta de 10 ani, Kenneth a avut multiple infecții de urechi și gât precum și o întâlnire cu rujeola (de care a trecut cu bine) și cu difteria (care l-a ucis). Rujeola s-a comportat conform opiniilor Lorei, o erupție în timp ce corpul se curăță de toxine. Dar difteria e o boală teribilă, ce l-a sufocat pe Kenneth și ar fi putut să îi zguduie mamei sale încrederea în ”sănătate naturală” dacă nu ar fi avut țapul ispășitor al vaccinării. Ironia face ca fiul Lorei să fi murit în anul în care antitoxina difterică a fost descoperită – 1896.

Cartea Lorei a fost republicată și reciclată până cel puțin în 1957,  însă ideile ei despre sănătate se pot auzi și astăzi în gura epigonilor moderni.

Impactul legislativ al erorilor vaccinării

Am menționat deja că două ideologii greșite asociate vaccinării – menținute pentru o perioadă lungă de timp ca și adevăruri absolute – au fost dărâmate în lumina datelor. Ideea că o vaccinare ar fi suficientă pentru toată viața și-a văzut sfârșitul în anul 1883,  după opoziția obstinată și aderența la teoria originală a lui Jenner.

O altă idee susținută de Jenner, vaccinarea braț-la-braț, folosită pentru foarte multe vaccinări, dar și asociată cu complicații și infecții colaterale a fost abandonată în Anglia, în 1898 și în majoritatea țărilor, în 1900.

Într-un discurs ținut în Camera Comunelor în 1880, P.A. Taylor a propus o metodă sistematică pentru a defini riscurile și beneficiile vaccinării într-o populație de 1000 de copii, jumătate vaccinați și jumătate nu. Deși aceasta ar fi fost o idee bună, Taylor a abandonat-o când a văzut studiul fraudulos al lui Joseph Keller, mentionat anterior. Reguli asemănătoare au fost introduse la mijlocul secolului XX pentru toate vaccinurile, însă vaccinul antivariolă nu a fost niciodată testat formal. Desigur, lipsa de testare nu a oprit vaccinul din a eradica variola în 1980.

O altă consecință a fost introducerea conceptului de ”obiecție de conștiință” la vaccinare. Acest termen a fost îmbrățișat imediat de multe alte cauze, cel mai evident exemplu fiind pacifiștii care au refuzat să participe la Primul Război Mondial.

Căderea în uitare?

Antivaccinismul era îmbrățișat de aproape orice idee ”alternativă” de medicină. Fondatorii chiropraxiei evitau vaccinarea pentru că sursa tuturor bolilor erau de fapt blocajele ”energetice”, variola era ”exact aceeași boală” ca și varicela, iar difteria putea fi tratată printr-o singură manipulare a unei vertebre.

În astfel de cercuri și datorită celor înclinați să asculte de diverși vindecători ideile antivaccin au rămas active.

Timp de aproape 50 de ani medicina s-a schimbat atât de drastic și a salvat atâtea milioane de vieți încât antivaccinismul a intrat într-un con de umbră.

Dar o idee atât de greșită nu poate dispărea definitiv. Și, după o perioadă de relativă tăcere, a reapărut.

De ce și în ce context, vom afla în episodul următor.

Surse pentru acest articol includ:

  1.  Constantin Bărbulescu, România Medicilor, Editura Humanitas, pag 37
  2. Williams G, Angel of Death: The Story of Smallpox. Palgrave Macmillan, 2011

10 comments

  1. Imi place seria asta noua de articole.
    Fara legatura, la titlul “Elucubrațiile antivaccin”, al doilea paragraf, “…Gumpel era un mare fan al sări,…” cred ca lipseste un i 🙂

  2. ia sa te intreb pe tine, poate ai vreo argumentare logica la asta.
    Acum ceva timp citii pe site-ul cdc.gov niste rapoarte americane dintre vaccinarea polio si cancer. Linkul l-am salvat in bookmark:
    http://www.cdc.gov/vaccinesafety/updates/archive/polio_and_cancer_factsheet.htm

    Zi-mi si mie, de ce l-or fi sters? Le-am dat email si … nu, inca nu am raspuns.

    Si daca tot esti in masura, da-mi niste statistici actuale. Niste rapoarte si reseach actuale. Nu, nu cele de acum 30 ani. Si daca se poate, independente, nu cele de la producator (tocmai am gasit cum a fost modificat prospectul la vaccinul pneumococic si au disparut efectele secundare, desi initial le-au declarat)

    Caut de cativa ani un raport unde se urmaresc 30-50 ani un lot de copii si adulti (de sute de mii ideal) care au primit dozele recomandate, poate ai si asa ceva:
    -2 vaccine la nastere
    -vaccin la 2 luni
    -vaccin la 3 luni
    -vaccin la 4 luni
    -vaccin la 5 luni
    -vaccin la 6 luni
    -3 vaccinuri la 1 an

  3. Doresc sa fac un comentariu general referitor la pozitia promovata de Insula indoielii.
    Am remarcat abordarea logica si increderea in afirmatiile care se sprijina pe dovezi stiintifice. Fiind eu insumi de formatie carteziana cu studii si profesie tehnica sunt perfect de acord cu nevoia de a dovedi o afirmatie.
    Totusi, deoarece in ultimii ani am luat contact si cu persoane atrase de tehnici spirituale, medicina homeopata, sau naturista doresc sa propun ca increderea in stiinta sa fie si ea cenzurata de cei ce doresc aflarea adevarului. Am vazut chiar in timpul vietii mele ( o perioada nesemnificativa la scara istoriei medicinii ) cum medicina stiintiica a promovat pe rand – necesarul de calorii ( lipide, glucide ) in perioadele de foame, necesarul de proteine in perioadele de relativa bunastare, vitaminele, enzimele SI, MAI RECENT, oligoelementele.
    Recomand citirea cartii Studiul China de Colin Campbell ( om de stiinta necontestat ) care arata cum ideile lui despre dieta sanatoasa s-au schimbat de la micul dejun sanatos ( oua cu sunca si o cana cu lapte ) tipic american, la regimul vegetarian specific taranului chinez ( pentru ca studiile efectuate pe milioane de persoane au aratat ca in China nu exista cancer mamar la femei iar incidenta bolilor degenerative era mult mai mica decat in civilizata si bogata S.U.A.). In aceeasi carte se arata ( cu date si nume ) cum lucreaza grupurile de interese din industria alimentara si farmaceutica pentru ca OMS sa nu recomande o dieta mai sanatoasa sau un consum mai mic de medicamente.
    REPET – SA NE INDOIM CONFORM METODEI CARTEZIENE DAR SI DE AFIRMATIILE STIINTEI – MAI ALES INTR-O SOCIETATE CONDUSA DE LEGEA PROFITULUI.

    P.S. Cata incredere sa am intr-un studiu clinic pentru avizarea unui nou medicament facut pe un numar redus de persoane – urmat de comercializarea medicamentului si apoi de retragerea acestuia de pe piata din cauza efectelor secundare ?
    Asta in timp ce batranul ceai de musetel este aratat cu degetul pentru ca nu are studii clinice stiintifice care sa-i dovedeasca eficienta – ca si cum milioanele de bolnavi care au scapat de raceala sau dureri in gat in ultimele 2-3 sute de ani n-ar echivala cu un studiu clinic facut pe cateva zeci de persoane.

Leave a Reply