Vaccinurile – un pericol? Partea a 8-a. Legea și etica

Am început să scriu o întreagă serie de articole dupa ce am aflat de prea populara mișcare anti vaccin.

Aici găsiti retrospectiva

 

Azi vom discuta despre vaccinare în contextul legal și etic. Pentru a pune dezbaterea într-o perspectivă realistă o să folosim exemplul familiei Nunțepescu compusă din Mihai (32 de ani) , Diddina ( 27 de ani) și Valentin (3 ani):

Valentin nu este vaccinat cu niciunul dintre vaccinurile din schema națională pentru că Diddina s-a speriat citind despre vaccinuri și a confirmat cu vreo două vecine (tanti Portocala și doamna Chlorella)  că e mai bine să nu vaccineze.

Mihai nu s-a opus socotind ca dupa nasterea micutului ii datoreaza sotiei cateva veto-uri .

Așa că Valentin Nunțepescu a crescut fără a fi vaccinat. Pentru că majoritatea copiiilor din parcuri și cu care s-a mai întâlnit erau sănătoși și vaccinați evident că nu s-a îmbolnăvit.

Părinții au presupus că asta e din cauza deciziilor lor mărețe așa că au fost și mai convinși că vaccinarea e inutilă.

Asta până când Valentin Nunțepescu a ajuns la vârsta la care părinții s-au gândit să îl dea la gradiniță.

Pentru că regulamentele grădiniței spun că părinții trebuie să aducă dovada vaccinării, ne aflăm în următoarele situații:

1.  Valentin primeste toate vaccinurile urmand un program accelerat astfel încât să ajungă la paritate cu colegii.

2. Prin mituirea unui medic, copilul e înscris cu carnetul de vaccinări complet în ciuda faptului că nici un ac nu l-a atins  (fyi, Ministerul Sănătății, chestia asta chiar se întâmplă)

3. Părinții fac scandal grădiniței și se folosesc de argumente precum anumite paragrafe din Legea Sănătății și Constituție pentru a li se permite înscrierea cu copilul nevaccinat.

4. Grădinița se ține tare pe picioare și refuză înscrierea, lăsându-i pe părinți cu o dilemă nasoală.

Pentru că rar se întâmplă cazul 1, cu excepția unor părinți care au uitat sau au avut alte griji și acum își dau seama ce au făcut și de asemenea pentru că e foarte dificil să dovedesti cazul 2… o să ne concentrăm pe cazul 3 și cazul 4.

Înainte de asta sper că pentru ultima dată voi scrie motivul pentru care, în general, este o idee proastă să îți duci copilul nevaccinat la grădiniță și de ce, în ciuda faptului că restul copiiilor sunt vaccinați regulamentele impun personalului grădinițelor să refuze sau să nu facă viața ușoară părinților care nu vaccinează.

Majoritatea vaccinurilor funcționează ca un echipament de protecție.

Virusuri și bacteriile sunt în perpetuă căutare a unei noi victime dar datorită vaccinului, dacă încearcă să se instaleze în organism, sunt evacuate rapid.

În ciuda perfecționării continue, nu toți pot beneficia de protecția oferită de vaccinuri, în anumite cazuri, sistemul imunitar pur și simplu nu observă antigenul.

Într-un grup de copii, daca 95% sunt vaccinați, atât cei care nu au beneficiat de vaccin,  cât și cei vaccinați vor fi protejați datorită imunității de grup. Cei vaccinați îi vor face pe cei pentru care vaccinul nu a funcționat ”invizibili”.

Dar chiar și în acest caz, nimic nu este 100% sigur. O breșă în echipamentul de protecție poate produce o infecție în grupul de copii.

Și această breșă poate fi chiar copilul nevaccinat care nu are nici un fel de protecție impotriva virusurilor.

Sper că ce am scris răspunde întrebării atât de des întâlnită ”de ce este copilul meu nevaccinat un pericol pentru copilul tău vaccinat”.

O exemplificare a acestui pericol o reprezintă o epidemie de oreion ce s-a întâmplat într-o comunitate evreiască, majoritar vaccinată.  Datorită particularităților școlii tradiționale evreiesti, copiii infectați cu oreion au fost foarte des în contact cu copii sănătoși (și vaccinați).

Expunerea prelungită la factorul infecțios a trecut prin protecția oferită de vaccin. Totuși, faptul că epidemia a fost izolată la comunitatea evreiască arată că vaccinarea populației în general este eficientă (vaccinul anti-oreion este cuprins în vaccinul ROR). În acest caz, a fost suficient ca 10% dintre copii să nu fie vaccinați si 14% să fi primit doar o doză (din cele două recomandate) pentru a penetra protecția oferită celor vaccinați complet.

O epidemie de acest gen se poate petrece oricand dacă doar câțiva copii nevaccinați ajung într-un grup de copii vaccinați.

Părinții sunt ocupați, uneori nu observă simptomele unei boli sau o consideră o răceală care va trece și duc copilul la grădiniță. Și apoi cine trage ponoasele? Toată lumea suferă și bolește, poate cu spitalizare și complicații oribile ce puteau fi evitate.

Să ne întoarcem la cazurile 3 și 4 de mai sus. Ce spune legea despre vaccinare și ce consecințe ar trebui să sufere cei care nu vaccinează?

Cadrul legal

Dacă ne uităm la ce folosesc non-vaccinatorii pentru ”a se apăra de abuzurile statului” descoperim că pe undeva au dreptate (nici nu știți cât îmi displace să scriu asta).

În primul rând, conform Legii 649/2001 vaccinarea nu este obligatorie pentru pacienți ci pentru medicii de familie care sunt obligați să o efectueze la cererea părinților.

Evident, chiar și dacă în lege ar scrie că vaccinarea este obligatorie, medicii de familie nu ar trebui să facă injecția împotriva dorințelor părinților și în nici un caz cu forța. Maxim s-ar putea scrie niște notificări la DSP care apoi să ia măsurile care se impun.

Alte legi menționate uzual pentru a susține dreptul legal de a te opune vaccinării includ :

Legea drepturilor pacientului 46/2003, art 13 cu privire la refuzul unui tratament

Legea mapraxis-ului medical, art 8,9 și 10 cu privire la consimțământul informat

Constituția României art 22, 23, 34 si 57.

Principial vorbind și în conformitate cu legile existente, părinții pot alege să nu își vaccineze copilul fără a încălca vreo lege.

Și atunci care e problema?

Problema este cauzată de alte regulamente și reglementări care se bazează pe presupunerea (destul de fundamentată până nu demult) că toată lumea se va vaccina și nu vor exista dileme în acest sens.

Din nefericire, ce era considerat normal și logic e acum considerat periculos și anormal de niște părinți regretabil manipulați și dezinformați. Chiar în aceste zile se dezbate un caz practic identic cu ce am indicat mai sus și atât gradinița cât și DSP refuză să admită copilul în comunitate. Ordinul 1955/1955 spune la articolul 2:

În unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii și tinerii care prezintă documente medicale, care atestă starea lor de sănătate și efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii.

<

p>E interesant că acest caz va deveni un precedent din punct de vedere legal pentru România dacă părinții nu cedează și dau o șpagă sau găsesc o grădiniță privată care să își asume riscul să primească copilul pe care acum DSP îl are la ochi.

Pentru înțelegerea complexității acestui caz este instructivă o decizie a Curții Constituționale a Republicii Moldova unde s-a decis că vaccinarea obligatorie (obligatorie și nu recomandată!) nu contravine Constituției.

Haideți să vedem cam care sunt opțiunile posibile pentru a oferi protecție atât copiilor vaccinați cât și drepturi celor nevaccinați.

1. Orice copil nevaccinat este admis în grădiniță și școală fără vreo verificare a statusului vaccinării. Teoretic, legea ar susține așa o aberație pentru că dacă vaccinarea nu este obligatorie, nu există nici un motiv pentru care verificarea vaccinări să se facă.

2. Copiii nevaccinați nu sunt admiși deloc în grădinițe sau școli datorită lipsei vaccinării.

Evident astfel de măsură ar fi discriminatorie, dreptul la educație fiind garantat (acesta este argumentul principal al trupei anti-vaccin) și de altfel ar fi probabil o măsură incorectă din punct de vedere al drepturilor copilului.

Sigur că e important să fii sănătos dar analfabet și sănătos… să zicem că viața nu va fi ușoară. Ceea ce va aduce automat și probleme de sănătate (nivelul de educație si sănătate sunt corelate pozitiv) .

În plus, ar fi chiar nedrept să pedepsim copilul și să îi retragem dreptul la educație doar pentru că părinții lui au căzut pradă unei propagande mincinoase. Poate că îi luăm dreptul la instruire următorului Jonas Salk.

3. Soluția de mijloc pe care sper să o ofer în continuare.

În primul rând legea cu privire la vaccinare trebuie modificată astfel încât imunizarea să fie obligatorie.

Mulți vor spune că e un abuz, eu zic că e un abuz să lăsăm părinți neinformați să decidă asupra sănătății  tuturor copiilor din comunitate. Rolul statului este să se asigure de sănătatea tuturor cetățenilor săi nu doar a celor care nu se opun măsurilor de sănătate publică.

Vaccinarea nu este doar o măsură de prevenție utilă persoanei care se vaccinează ci majorității populației.

Văd destul de des părinți care se tem de antibiotice sau cine știe ce măsură recomandată de medic. Asta e în general problema lor, limitată la acei părinți și copilul lor.

Vaccinarea însă nu este doar problema lor ci o problemă de sănătate publică unde dreptul comunității de a nu fi expusă la boli grave este mai important decât dreptul individual de a avea mofturi în ciuda oricăror dovezi științifice.

Apreciez însă că legile trebuie să facă excepții pentru cazuri specifice. În acest sens, prima excepție evidentă este cea medicală.

Apoi, trebuie avută o discuție foarte complexă asupra altor tipuri de excepții. Cele două tipuri mari de excepții sunt filosofice și religioase.

Excepțiile religioase :

Ar fi greu de conceput în România. Guvernul recunoaște 18 culte în mod curent și nici unul din ele nu se opune vehement vaccinării. Ba chiar, în ciuda multiplelor bloguri paranoide ortodoxe care militează contra vaccinării, Biserica Ortodoxă Română susține și distribuie ghiduri legate de vaccinare. Așa că, din start, orice părinte care se consideră ortodox și refuză vaccinarea nu poate spune că o face din motive religioase.

Cultul catolic nu are dileme de genul acesta (fiind chiar mai dornic să accepte știința decât ortodocșii) iar cultele rămase de obicei sunt destul de ok. Singurul cult care în anumite țări a emis fatwe împotriva vaccinării a fost cel islamic dar în România extremismul nu e văzut bine.

Prin urmare nici Diddina, nici Mihai Nunțepescu nu pot minți că religia le interzice vaccinarea.

Excepțiile filosofice:

Teoretic, ar putea fi introduse în lege pe principiul conform căruia părinții iau decizii medicale în numele copilului pe care îl au în grijă și se opun la nivel personal vaccinării. Dar aceste excepții sunt predispuse la a fi abuzate deci, dacă vor fi acordate, trebuie înconjurate de măsuri de limitare a lor la un număr rezonabil.

De asemenea trebuie înconjurate de responsabilități suplimentare pentru părinți. Spre exemplu, dacă un părinte dorește să folosească o excepție filosofică aceasta se poate aplica doar anumitor vaccinuri.

Sau se poate aplica tuturor vaccinurilor dar părinții trebuie să treacă prin furci caudine coșmaruri birocratice pentru a o obține, respectiv o discuție cu medicul în care să își explice filosofia personală și cum aceasta contravine vaccinării.

O discuție pentru care medicul să fie pregătit și înarmat cu cele mai comune și cele mai obscure obiecții anti-vaccin și răspunurile la ele.

Alternativ, pentru a nu irosi vremea medicilor cu asemenea discuții, cel mai bine ar fi să existe un curs pe care ambii părinți trebuie să îl absolve pentru a li se acorda excepția filosofică.

Dacă are cineva nevoie de ajutor în conceperea unor cursuri, adresa mea de email e publică (oindoiala@gmail.com).

Esența este că o excepție filosofică nu se poate acorda pe baza semnării unei hârtii și asumării unei răspunderi virtuale.  Trebuie să poarte cu ea și o răspundere reală în cazul în care copilul respectiv se îmbolnăvește sau îi îmbolnăvește pe alții (sau ambele).

În acest caz, părintele este responsabil pentru îmbolnăvirea propriului copil precum și a altor copii și trebuie să sufere consecințe legale.

De exemplu, dacă Valentin Nunțepescu ajunge la grădiniță nevaccinat fiind și apoi este identificat ca și sursă a infecției pentru colegii lui, Diddina și Mihai vor fi considerați vinovați (că doar și-au asumat răspunderea) și ar trebui să plătească spitalizarea și tratamentul celor infectați. Câteva cazuri de genul ăsta și se vor liniștii toți părinții cu venituri peste medie care acum propovăduie nevaccinarea. Poate și învață ceva tot plătind rate la tratamentul unor copii pe care i-au rănit.

În acest caz Mihai și Diddina Nunțepescu  vor trebui să treacă prin cursul care le va arăta exact ce greșesc în atitudinea lor, unde se înșeală și cum au fost păcăliți de mincinoși.

Prea drastic?

E posibil ca ceea ce am scris să pară foarte aspru. Nu am nici cea mai mică îndoială că părinții le doresc bine copiiilor lor și că nu le-ar face rău intenționat. Dar, în fapt, asta fac refuzându-le vaccinarea pe baza unei mode născute din ignoranță,  prin neînțelegerea riscurilor și subestimarea complicațiilor. 

Și totuși, cum ar trebui administrată situația în cazul în care părinții nu doresc să vaccineze și nu parcurg pașii pentru a obține o excepție? Ar trebui să îi forțeze DSP? Să li se ia copilul temporar? Ar fi desigur abuziv și nu aș susține așa ceva.

Dar o amendă ar fi suportabilă și în limite legale. Amendă pentru fiecare lună în care părinții nu vaccinează sau nu obțin o excepție legală.  Iată cum rezolvăm și problema subfinanțării Sănătății.

Ar exista desigur, complicații.

Dacă excepția medicală este mai ușor de obținut prin mituirea unui medic (așa cum azi se plătește pentru completarea carnetului de vaccinare) atunci mulți părinți vor încerca și asta. Sunt sigur că vă puteți gândi și la alte complicații și le aștept în comentarii.

În esență evitarea vaccinării trebuie să fie atât de complicată încât să nu merite efortul. Da, unii mai fixiști vor trece prin tot procesul și nu vor vaccina, dar la nivelul întregii societăți vor fi puțini. Majoritatea părinților care sunt în urmă cu vaccinul au uitat, nu au mai trecut pe la medic sau vaccinul nu era disponibil. Dacă efortul necesar pentru a nu vaccina este mai mare decât merită (ore de cursuri, dezaprobarea întregii comunități, complicații legale, amenzi), cei mai mulți vor face ce trebuie.

Evitarea vaccinării este și o consecință a lipsei de educație medicală. Părinții sunt păcăliți cu terminologie științifică să își trateze copiii în saloanele pseudo-terapiei Bowen sau să le dea apă sărăcită în deuteriu în ciuda lipsei oricăror dovezi, deci de unde să înțeleagă știința complexă a vaccinării?

În mare parte, părinții care evită vaccinarea au fost manipulați și speriați de ce au auzit din stânga și din dreapta și dacă au ajuns la stadiul de a nu accepta vaccinarea e clar ca sunt panicați. Trebuie tratați cu grijă și informați corect, poate va fi mai greu de acceptat că se înșeală și poate că vor continua să refuze vaccinarea, dar măcar am făcut tot ce se putea. Cu informarea corectă, părerile pot fi schimbate.

Partea mai complicată

Trebuie să luăm în considerare și faptul că, din punct de vedere legal, dacă statul impune vaccinarea ca și obligatorie, tot statul devine cel puțin parțial responsabil pentru potențialele efecte adverse ale vaccinurilor. Și astfel, va trebui înființată o soluție de despăgubire a părinților care suferă de complicații în urma vaccinului. În prezent ei pot teoretic să dea în judecată producătorul dar cât timp în prospect sunt menționate toate potențialele efecte adverse, niciun tribunal nu va acorda despăgubiri.

Soluții de acest gen există în SUA și funcționează destul de bine fiind practic cea mai ușoară metodă de a obține despăgubiri în urma unor complicații ale vaccinului, de cele mai multe ori fiind suficient să se arate corelația dintre un vaccin și un efect advers documentat.

Ce ar trebui să facă comunitatea?

Etic vorbind, părinții nu ar trebui să știe dacă copilul X sau Y este nevaccinat. Fiind vorba de starea lor medicală aceasta este evident confidențială. Dar părinții au dreptul să ceară grădiniței să le spună dacă în grupa copilului există copii nevaccinați, au dreptul de a cere mutarea acestora la altă grupă și au dreptul să ceară mutarea copiilor la altă grădiniță. Nu zic că le vor și obține, dar orice presiune este binevenită.

Nu există nici un motiv pentru care un părinte informat ar trebui să tolereze riscul de îmbolnăvire a propriului copil (risc destul de mare în prezent datorită succesului mișcării antivaccin).

Chiar dacă în prezent legislația permite evitarea vaccinării fără consecințe reale, chiar dacă copiii trebuie primiți în grădiniță și școală pentru că nu există măsuri reale de oprire a lor sau alternative viabile, părinții copiilor vaccinați trebuie să ia decizii care sunt în interesul copiilor.  Asta spune Codul Familiei și asta își asumă orice părinte când ia decizii medicale sau de altă natură.

Este evitarea vaccinurilor în interesul copiilor ? Evident că nu. 

Este expunerea la boli transmisibile și vectori de infecție în interesul copiilor? Evident că nu. 

Dar cum rămâne cu drepturile individuale?

Ca întotdeauna dezbaterea despre drepturi e una complicată. Teoretic, toată lumea are drepturi individuale, drept la viață, muncă și protejarea sănătății.

România este semnatară la Carta Drepturilor omului, drepturilor copiilor și alte reglementări internaționale în domeniu.

Dar toate drepturile vin cu limitări și obligații.

De exemplu, dreptul de a avea o mașină proprietate personală vine cu obligația plătirii taxelor aferente, obligația obținerii unui permis dacă vrei să o conduci pe drumuri publice (ai dreptul să te învârți cu ea în curte fără permis totuși) și obligația de a purta centura când conduci.

Ai posibilitatea de a nu purta centura, dar asta înseamnă că dacă ești prins ai și obligația de a plăti amendă. Și de asemenea ar fi de-a dreptul absurd și iresponsabil să nu porți centura.

De altfel, multe mămici antivaccin probabil nici nu s-ar gândi să cerceteze autoturismul și siguranța lui, deși la nevoie s-ar sui într-o cutie de conserve care ucide 2000 de oameni pe an doar în România (adică exponențial mai mult decât orice reacție anti-vaccin). În fapt, dacă ceea ce e considerat ”acceptabil” ca și număr de decese rutiere (1.2 milioane persoane global) s-ar întâmpla în cazul vaccinării, aș zice că avem o problemă gigantică.

Dar ce se întâmplă de fapt? În primul rând un singur vaccin salvează până la 1,6 miloane de vieți (cel pneumococic), un altul previne cancerul (anti-HPV).  Celelalte vaccinuri previn și ele boli oribile și suferință inutilă.

Astfel încât, e de o ipocrizie maximă să spui că tu nu vaccinezi pentru că nu e sigur dar să îți plimbi copilul în masină între homeopat, șaman, magazinul bio și mall.

Ar fi oare obligativitatea vaccinării o încălcare a drepturilor părintești? Curtea Constituțională din Moldova și SUA și multe alte state nu cred asta, dar România e de obicei mai înapoiată în implementarea regulilor.

Am încredere că specialiștii din cadrul Consiliului Național de Vaccinare vor analiza cu atenție posibilitatea introduceri obligativității vaccinării în condiții asemănătoare cu cele de mai sus.

Concluzii:

Întotdeauna într-o societate trebuie să existe un balans între drepturile acordate cetățenilor și limitările puse acestor drepturi. Nimeni nu vrea să trăiască în societatea în care violul este încurajat, crima este ignorată și furtul este sărbătorit.

România are multe lipsuri dar cele mai grave sunt un sistem de sănătate mediocru și o educație slabă .

Orice persoană se poate auto-educa dacă sistemul educațional nu i-a fost suficient, dar foarte puține persoane pot face ceva cu privire la starea lor de sănătate.

Depindem unii de altii în multe instanțe, dar în special în a ne proteja de boli ușor transmisibile.

Din acest motiv, deși în general sunt împotriva impunerilor din partea statului cred că în cazul vaccinurilor, măsurile de obligativitate sunt necesare, utile și există puține argumente care pot susține contrariul.

Ce fel de oameni suntem dacă ne lăsăm copiii să sufere și să se îmbolnăvească? Ce fel de oameni suntem dacă îi lăsăm neprotejați când avem toate instrumentele necesare pentru a-i proteja?

Cum putem justifica în fața unor părinți săptămâni de boală și chin prin ”nu am putut face nimic să prevenim asta” când ar fi complet  FALS?

Ne aflăm într-un punct de turnură pentru a lua o decizie: ne lăsăm copiii pradă bolilor din cauza cărora bunicii și străbunicii noștri își pierdeau tovarășii de joacă sau lăsăm descoperirile medicinei să lucreze pentru ei.

Sper să o luăm pe cea corectă.

Până atunci, dacă vreun antivaccinist deschide gura să construiască o frază, fiți sceptici.

Citește mai departe partea a 9-a și ultima


Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să mă încurajezi în a scrie mai multe, te rog distribuie-l pe Facebook, Reddit, Proddit, Pinterest email, spune despre acest blog cunoscuților și necunoscuților, prietenilor și dușmanilor, copiiilor, părinților și bunicilor.

Poți chiar să copiezi tot articolul pe blogul tău.

Cine știe, poate împreună vom ajunge să trăim într-o lume rațională.

35 comments

  1. Foarte echilibrat articolul. Din pacate gradinitele nu vor putea spune daca exista copii nevaccinati in grupa, din moment ce toti au carnetele de vaccin la zi intr-un mod sau altul. Asta face ca in ultimul timp sa avem din ce in ce mai dese epidemii de scarlatina, rujeola, oreion. Eu lucrez cu multe gradinite din Bucuresti si nu vorbesc din auzite.

  2. “Diddina și Mihai vor fi considerați vinovați (că doar și-au asumat răspunderea) și ar trebui să plătească spitalizarea și tratamentul celor infectați.” O, daa… ce bine ar fi.. Numai sa nu apara complicatii ale bolnavilor.

  3. Nu prea inteleg exact, daca vaccinul e super eficient si garanteaza imunitatea respectivului copil, atunci de ce acesta ar lua o boala de la un copil nevaccinat? Nu rezulta din asta intr-un mod logic ca acel vaccin nu e eficient? Nu pentru asta ar trebui sa fie vaccinul, sa te protejeze in cazul in care intri in contact cu virusul respectiv? Sau te protejeaza numai cand esti intr-un mediu complet steril ? 🙂

      1. Hmm, ba sa știi ca nu e o comparație complet greșită, cu diferența ca prezervativele se aplica extern și vaccinul intern.

        Dar vaccinurile sunt mai bune, ca oricare prezervative ai folosi nu vei eradica BTS. Cu vaccinurile ai șanse sa elimini bolile țintite.

        1. Rata eficientei vaccinurilor nu este de 95%, este mult mai scazuta, o spun doctori in medicina.
          Un copil la care vaccinul nu a functionat poate la fel de bine sa fie purtator si sa ii infecteze pe altii dintr-o gradinita ca si un copil nevaccinat. Sursa infectiei poate fi un copil vaccinat sau unul nevaccinat. Diferenta e ca cel care a facut boala are imunitate pe viata, cei vaccinati, doar cativa ani (daca au noroc) si apoi? Ce facem, ne vaccinam de toate alea din 5 in 5 ani? O fi sanatos?! N-o fi util sa ne ingrijim putin si de sistemul imunitar care pentru asta e facut, sa ne apere de boli?
          Ar mai fi multe de spus, dar intr-un mediu agresiv nu se poate dialoga pasnic. Oricum, apreciez discursul rational si fortat binevoitor al autorului, in general se dicuta numai cu acuze si injuraturi pe tema asta.
          Din pacate inca nu am gasit suficiente argumente nici pro, nici contra ca sa pot trage o concluzie. Iar fara argumente solide si super solide, clar argumentate si sustinute de multe studii acceptate de ambele parti, sa afirmi ca esti detinatorul adevarului absolut mi se pare cel putin arogant.

  4. Nu sunt antivaccinalist, dar articolul contine prea mult “evident ca …” Nici premisa ca o lege mai constangatoare ar face mai mult decat o educatie bine condusa nu e una solida.
    Problema vaccinarii nici nu se pune in aceiasi termeni pentru toate vaccinurile, ci in functie de raportul risc/beneficii. Mai face cineva astazi vaccin impotriva variolei in Europa?
    Asa ca scopul nu este sa dam tare in cei care gandesc altfel, ci sa auzim ce au de spus, sa verificam inca o data si sa le dam un raspuns argumentat. Atat. Nu pot sa-l oblig decat daca imi asum (prin lege) limitarea libertatii lui. Ceea ce nu trebuie facut cu usurinta, doar pentru ca “e evident ca…”

    1. Evident ma refer doar la vaccinurile pediatrice. Și da, am menționat chiar și varianta de obligativitate pentru unele dintre vaccinuri (de exemplu DTP, HepB, polio și ROR) unde avem dovezi clare de beneficii mai mari decât riscurile. Pneumococicul e încă nou (dar bun totuși) și cel antivaricela mai poate aștepta.

      Poți fi sigur ca am ascultat ce au de spus toți antivaccinistii care au vrut sa se exprime.

      Dar cum ziceam scopul nu este sa fie imposibil sa eviți vaccinarea ci sa te asiguri ca cei care uită sau se dau ocupați se prezintă totuși. Dacă se construiește și mecanismul de refuz după un curs bine creat îți garantez ca doar cei care nu vor sa audă de nici un argument logic vor rămâne cu foaia în mână.

      Dar în prezent avem o scădere intensă a acoperirii vaccinale, legea permite refuzul fără vreo consecință. Ori dacă as avea copii și ar fi infectați de un antivavcintist cred ca as muri la gatul lui. Mai bine sa facă un curs decât sa stea în spital cu oase rupte nu?

      Propunerea mea este deja implementată în Australia, cred ca știu și ei cum sa respecte drepturile individuale.

      Cum am zis, nici un drept nu este absolut.

  5. Sustin puncul de vedere al lui Dan Ghenea de mai sus: in primul rand se pune problema proportionalitatii masurii, si in al doilea rand, obligativitatea rareori rezolva problema.
    Secundar discutiei, in Australia exista un numar de situatii in care s-au stabilit masuri restrictive asupra drepturilor individuale, fara a fi fundamentate de statistici.

  6. Bună,
    citesc blogul ăsta de multă vreme, iar tema vaccinurilor mă preocupă și pe mine. Poate mi-a scăpat o informație din tot puzzle-ul ăsta (neavând nici un fel de pregătire medicală), așa că mă roade o întrebare și vreau s-o adresez publicului:
    Dacă, să zicem, un copil nevaccinat ajunge la… poftim, 14 ani. Sau la 18 ani. Și hotărăște că părinții lui au fost niște ignoranți că nu l-au vaccinat. Există opțiuni să se vaccineze singur, nemaifiind copil? Dacă a făcut deja oreion, mai are rost să se vaccineze? Dar dacă nu l-a făcut niciodată?
    Mulțumesc

    1. Da, se poate vaccina cu toate, in afară de BCG, cel mai probabil.
      Dacă a făcut deja una din bolile pentru care face vaccinul, nu mai are rost să-l facă. E posibil să fi făcut și alte boli într-o formă foarte simplă încât să nu fi fost nevoie de doctor și să aibă anticorpii.

      Oricum, dacă se hotărăște va merge la un doctor și acolo va primi instrucțiunile. Și adulții fac rapeluri la vaccinuri din copilărie (DTaP – difterie,tetanos, pertusis – tuse convulsivă).
      E posibil să facă și ceva teste înainte, titru de anticorpi, ca să vadă dacă e nevoie sau nu de vaccin.

      (eu nu am studii nemedicale, deci ia ce-am zis ca de la cineva ceva mai informat despre vaccinuri)

      1. adi, unde pot citi cum se stabileşte după criterii ştiinţifice legătura dintre titrul de anticorpi şi gradul de protecţie, ai ceva linkuri pt. mine, te rog? mulţumesc.
        p.s. ce ai vrut să spui cu “eu nu am studii nemedicale”?adică ai studii medicale?

  7. Este absolut minunat sa avem copiii vaccinati , din acest motiv nu avem de ce sa ne ingrijoreze faptul ca printre copiii vaccinati sunt si cativa nevaccinati , doar sunt imunizati , nu??
    Buniciii nostrii nu au benefiact de acesta imunizare si au trait sanatosi pana la adanci batraneti , ei s-au iminizat facand bolile copilariei, imunizare ce i-a tinut toata viata.
    Noi suntem prima generatie de nococosi ( cancerul este o moda pentru cei de patruzeci de ani ) , copiii nostrii a doua, ei beneficiaza de marele noroc al sindroamelor – boli moderne , necunoscute pentru batranii nostrii .
    Ma intreb cum o fi supravietuit specia umana pana in aceasta etapa , fara a beneficia de descoperirile moderne ?? Cu leacuri babesti , masaje, credinta -ce absurditate !!

    1. Citesc o carte scrisă de Soljenițîn, Pavilionul Canceroșilor, unde acțiunea se petrece într-un spital oncologic din URSS din anii ’50. Făceau radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie, operații de scoatere a tumorilor și povesteau despre multe tipuri de cancer: la sân, în sânge, la picioare, la gât, la limbă, melanoblstom etc.

      Bunicii noștri au avut noroc, frații lor, prietenii lor de joacă poate nu.

    2. Și paciențiie erau de toate vârstele și din toate mediile și colțurile Rusiei: un copil de 5 ani cu metastaze, o fată de 17 ani cu cancer la sân care urmează să i-l taie, un „cadru” membru de partid ce se apropie de pensie cu un buboi la gât, un deportat cu cancer la stomac, un tânăr cu piciorul amputat din cauza tumorii, un librar cu cancer rectal.

    3. Magda, fa te rog efortul de a citi articolul la care comentezi, hmm? Bunicii tău au fost vaccinați! Și până atunci s-a trăit făcând vreo 7 copii per familie din care supravietuiau 2-3.

      Probabil ti se pare minunat și asta.

      1. Bunicii mei n-au fost vaccinati , au fost nascuti 1nainte de 1900 ( 1898 si respectiv 1896 ) , au avut 2 copii , respectiv mama mea de 80 ani si fratele ei cu 3 ani mai mare, ambii in viata si la ora actuala . Da, mama ( n.1934 ) a fost vaccinata, are un semn imens pe mana , dar parintii ei nu au fost vaccinati.
        Personal nu am o parere foarte buna despre vaccinari, am avut o experienta nu tocmai placuta dupa ce baietelului meu i s-a administrat ROR la un an.
        Nu detaliez, fiecare face cum crede ca-i mai bine pentru copilul lui.

  8. Nu sunt de acord cu acest vaccin… Legea ar trebui sa protejeze atat cetateanul vaccinat cat si nevaccinat…..iar int-o comunitate nu se stie cine imbolnaveste pe cine…poate chiar cel vaciinat sa fie devina…aducand tulpinii ….in urma vaccinariii…eu zic knfiecare este liber sa aleaga pt copilul lui….cred k ar trebui informare in seculul asta despre vaccinare….nou in fond subtem niste cobai….in mafia vaccinarii.va rug citit pro so contra vaccinarii!!!!

  9. In aceste conditii, statul sa se oblige prin lege alaturi de medicul care a decis vaccinarea, ca daca copilul devine leguma sau are orice altfel de urmari , acesta va fi intretinut de stat pe toata perioada vietii si vor plati despagubiri patintilor.

    1. Vaccinurile arma biologica pentru inbolnavirea populatiei de cancer si boli autoimune. De ce Evrei si Musulmanii nu-si Vaccineza copii. Oare de ce s-au INMIIT CAZURILE DE CANCER, LEUCEMIE, AUTISM, ADHD IN ULTIIMII 50 ANI ?????????????? Romania este singura tara din Europa care Vaccineaza copii la nastere BCG si hepatita in conditiile in care de 70 de ani suntem Vaccinti iar incidenta TBC este in crestere. In Restul tarilor Europene s-a scos din ani 70-80 vaccinarea la nastere iar cazurile de TBC care in la acel moment erau in crestere aproape au disparut. De ce Toti bolnavi de la NOI de TBC se inbolnavesc pe aceeasi Tulpina pe care este facut Vaccinul ?????????????????????????????????????????
      Cati Romani – Milioane, copii la 2,3 ani alimentati sanatos, in primul an (alaptati) se inbolnavesc de CANCER, AUTISM, ADHD .
      Cate vaccinure se fac in primul an de viata bebelusilor in Europa ( Gemania, Franta, Elvetia, etc) NICI UNUL ( 0 )
      IN ROMANIA :
      primele 24 de ore de viata Hep B Vaccinare impotriva hepatitei B
      1-7 zile BCG (in maternitate) Vaccinare impotriva tuberculozei (vaccinarea se face in maternitate)
      2 luni DTPa-VPi – Hib
      si
      HEP B DTPa = Vaccinare anti diftero – tetano – pertusis
      VPi = Vaccinare anti polio – injectabil
      Hib= Vaccinul Hib (vaccinul anti-haemophilus influenzae B)
      Hep B = Vaccinare antihepatica B,
      4 luni DTPa – VPI – Hib DTPa = Vaccinare anti diftero – tetano – pertusis
      VPi = Vaccinare anti polio – injectabil
      Hib= Vaccinul Hib (vaccinul anti-haemophilus influenzae B)
      6 luni DTPa-VPi – Hib
      si
      HEP B DTPa = Vaccinare anti diftero – tetano – pertusis
      VPi = Vaccinare anti polio – injectabil
      Hib= Vaccinul Hib (vaccinul anti-haemophilus influenzae B)
      Hep B = Vaccinare antihepatica B,
      12 luni DTPa-VPi – Hib si ROR
      DTPa = Vaccinare anti diftero – tetano – pertusis
      VPi = Vaccinare anti polio – injectabil
      Hib= Vaccinul Hib (vaccinul anti-haemophilus influenzae B)
      ROR = vaccin rujeolic, rubeolic, oreion

  10. Insula Indoielii cati bani ai primit ca sa sustii Vaccinarea – Dute la Spitalul Fundeni unde s-a infintat Sectie de Cancer pentru copii de la 3 luni la cativa ani si ai sa te ingrozesti cate cazuri sunt. Medicii sunt speriati de avalansa de cazuri de cancer la copii in ultimi 5 ani. De ce nu erau atatea cazuri da cancer si Inainte de a opri producerea vaccinurilor la Institutul Cantacuzino?

    1. Vaccinurile provoaca autism, SIDS (Sudden infant death syndrome= Sindromul morţii subite a sugarului), convulsii grand mal (epilepsie), boli autoimune, encefalopatii.
      Se poate vedea la reactii adverse in prospectul vaccinului DTP Tripedia produs de Sanofi-Pasteur:
      Au inceput sa recunoasca ?

Leave a Reply