România, te iubesc bolnavă! Analiza unui reportaj anti-vaccin 2

Aceasta este partea a doua dintr-o serie ce discută reportajul destul de popular ”România, Te iubesc” din data de 9.06.2013. Partea întâi e disponibilă aici. 

Dacă vreți să citiți mai multe despre vaccinuri vă recomand seria Vaccinurile – Un  pericol?

Ziceam în episodul anterior că sperasem că s-a ajuns la maximul dezinformării și manipulării posibile undeva prin minutul 26 al emisiunii.

Aveam să descopăr cât mă înșelam ceva mai încolo dar haideți să continuăm cu dramele legale ale părinților ce nu vor să vaccineze.

Adeverința cu vaccinurile la zi, e esențială la înscrierea în grădiniță sau școală.

Dr. Cacovean: Abuzul acesta, este exagerat și nu are la baza nici o justificare. Nu a fost vaccinat atunci de la cine o ia, de la cei vaccinați? Sau cui i-o dă, la cei vaccinați? Deci vedeți că nu are nici o logică

Ba are logică dacă cunoști lucruri de bază despre sistemul imunitar și despre vaccinare. Vaccinurile nu oferă protecție 100%.

Pot oferi protecție 95%, 90% sau mai puțin. Scopul vaccinării este să eliminăm cât mai mult riscul de a face boala vaccinând majoritatea populației și bazându-ne pe studiile care arată că vaccinurile sunt eficiente în procente mari.

Nu știu alții cum sunt dar eu sunt fericit și cu o rată de protecție de 30% dacă mă protejează împotriva unor boli nasoale. Păi dacă mâine mă duc prin galantarele bio, sigur găsesc vreun superfruct care declară că scade riscul de cancer de orice cu 30%. L-aș cumpăra? Păăi, personal aș căuta studiile înainte, dar dacă ar fi pe bune, ar fi plină cămara mea.

Și atunci, într-o grădiniță vom avea să zice 30 de copii. Dintre ei 3 sunt nevaccinați și 27 vaccinați. Dar la cei vaccinați a funcționat vaccinul ROR doar pentru 25 să zicem.  În total avem 5 copii care sunt vulnerabili.

Acum spuneți-mi voi, este etic din punctul de vedere al unui părinte care a făcut toate vaccinurile să accept prezența în grădiniță a unui copil care nu a fost vaccinat și care nici nu va fi vaccinat? Copil care va fi o amenințare perpetuă ? Dacă unor copii nu le-au functionat vaccinurile sunt la fel de ”amenințări”, dar măcar părinții lor au făcut tot ce se putea face. Nu e vina lor că vaccinul nu a prins și probabil că nici nu sunt conștienți de asta.

De ce aș accepta să fac parte dintr-o grădiniță care permite creșterea riscului de boală pentru copiii mei? Ale cui drepturi primează aici? Puneți-vă aceste întrebări când vi se cere carnetul de vaccinări și veți înțelege de ce lumea nu e prietenoasă. Asta nu scuză atitudinea agresivă a personalului, desigur, dar scopul este protecția celorlalți copii, iar ceilalți copii sunt la fel de importanți. Cum gradinițele sunt suprapopulate, cel puțin în București, cred că decizia de acceptare a unui copil poate să fie bazată și pe starea sa vaccinală în numele protejării celorlalți.

Stiți ce e foarte amuzant? Trupa anti-vaccin strigă din toți rărunchii ”vaccinurile nu sunt funcționale 100%” și apoi întreabă ingenuu ”dar cu ce sunt periculoși copiii mei nevaccinati pentru copilul tău vaccinat?”. Grea logica asta.

Mai departe în reportaj, se discută cu niște părinți care au întâmpinat comportament neplăcut din partea medicilor atunci când au spus că nu vor să vaccineze.  Ok, nu e necesar să fie făcuțiîn toate felurile părinții care nu vor să vaccineze  E o greșeală de abordare care nu va face decât să îi întărească în convingerea că ce aleg e corect.

Acești părinți au hotărât să nu vaccineze după ce au citit prospectele. Și se aud apoi câteva efecte adverse ale vaccinului anti Hepatită B. Care apropo, în caz de infecție la sugari înseamnă cronicizare într-o rată foarte mare și ciroză pe la 5 ani. Ce bucurie! Dar hai să ne panicăm citind reacții post-vaccinale care se întâmplă foarte rar. Personal mă enervează la culme chestia asta! Și uite așa a picat în capcană și conf dr Alexandru Rafila care a spus:

Da, dar dumneavoastră trebuie să vă gândiți că acel caz la un milion este… nesemnificativ, pentru că dacă nu vaccinăm un milion de copii, vom avea mii de cazuri de îmbolnăvire, vom avea zeci sau sute de decese.

Ceea ce e perfect adevărat și dovedit de multiple statistici relevante.  Dar domnule doctor, din păcate, știți ce au auzit părinții? Că moartea unui copil e nesemnificativă. Știți cum e zicala aia, moartea unuia e o tragedie, moartea unor sute e statistică.

Fraza potrivită era ”sigur, fiecare deces este tragic, dar din punct de vedere al sănătății întregii populații trebuie să ne gândim la câte decese prevenim și câte complicații și suferință evităm.”

E nefericit că s-a greșit mesajul pe acest subiect, pentru că evident va radicaliza niște tabere.

Apoi ajungem iarăși la Ditta care are o problemă cu vaccinul anti-polio. Și povestește cum a găsit ea un studiu în care se observa că vaccinul OPV a produs în România mai multe cazuri de poliomielită post-vaccinală

Chiar am găsit încă un studiu tot de OMS, care spune așa că: „În noiembrie 1990 pentru a reduce riscul poliomielitei paralitice asociate cu vaccinul, adică cea postvaccinală, adică făceai poliomielită după ce te vaccinai, vaccinul anti polio oral produs in România a fost înlocuit cu un vaccin oral importat.” Chiar daca au inlocuit acel vaccin ăăă tot poliomielita post vaccinală a fost mai mare decât in SUA. Deci până la urmă pentru ce mai vaccinăm?

Bravo Ditta, ai citit studii nu părerile unor șarlatani, ca data trecută. Așa se învață, hai că se poate! Încă un pic și începi să te moderezi și poate vei recunoaște valoarea vaccinurilor.

Permite-mi să explic ca să înțelegi și mai bine: România a avut o rată foarte mare de polio post-vaccinal în perioada studiată (studiul e aici). Și ce au încercat oamenii de știință pentru a scădea această rată?

Păi, în primul rând au schimbat producătorul vaccinului pentru că asta era soluția logică inițială. Deci vaccinul de la Cantacuzino a fost înlocuit cu unul importat. A funcționat?

Din păcate nu.

Rata a rămas aseamănătoare, așa că s-au cercetat alte cauze. Și s-au găsit. Problema a fost cauzată de injecții cu antibiotice care se făceau intr-o perioadă mai scurtă de 30 de zile de la o doză de vaccin OPV. Injecțiile acestea ridicau riscul unei apariții de polio post-vaccinal de 2 până la 10 ori. Și da, acest studiu există și a fost publicat de oameni care au avut de-a face și cu studiul inițial. Ghem, set și meci!

Să recapitulez, sau e clar?

Pentru că e foarte interesantă, vă recomand și această lucrare care documentează istoria eradicării polio în România și conține tot ce am spus eu aici plus mult mai multă informație valoroasă. O lucrare asemănătoare în limba română găsiți aici

Ce spui Ditta, ai învățat ceva? Ce spuneți reporteri ProTV, ați învățat cum se face documentare? Eu am folosit un singur instrument (Google)  și fac totul pe gratis, voi sunteți plătiți frumos și degeaba. Să-mi spuneți unde să-mi depun CV-ul.

Mai spune foarte multe Ditta, însă nu am ce comenta pentru că e propria opinie. Stau și mă întreb  în ce perioadă au ajuns ”bolile copilăriei” de la o sintagmă care se referea la boli de temut (variolă, polio, pertussis) la această noțiune romantică a unor boli care trebuie făcute pentru ca… nu știu… unii părinți au impresia că oferă o experiență de viață unică lăsându-și copiii expuși la boli care pot produce suferință.

Straniu mod de a gândi și tot ce pot spune e că tocmai datorită succesului vaccinurilor în a elimina bolile acestea poți să fi un pic amator de senzații tari. Ce e ciudat e că faci experimente pe propriul copil…

Zice reporterul:

Sunt din ce în ce mai mulți părinți care se tem că prin vaccinuri, amână doar bolile copilăriei, care pot fi cumplite la maturitate.

Am arătat deja că această afirmație este absurdă și nu produce decât exact ceea ce este de evitat și anume infecția adulților cu aceste boli prevenibile. Dacă tot mai mulți părinți nu vaccinează, vom avea tot mai mulți adulți vulnerabili. E simplă matematică.

Apoi vaccinurile sunt interzise în timpul sarcinii fiindcă s-a constatat că pot crea anticorpi care să provoace pierderi de sarcină din cauză că organismul privește fătul ca pe un corp străin.

Regula generală este că  orice medicament este nerecomandat în sarcină.  Pentru că nimeni pe lumea asta nu vrea să își asume cercetarea medicală pe mamă+copil pentru un beneficiu minor. În mod normal, mamele care nu se trezesc însărcinate de la o zi la alta ci pregătesc și plănuiesc sarcina își verifică titrul de anticorpi ca să știe că sunt cu protecția la zi. Și chiar fac vaccinuri în cazul în care e nevoie. Există excepții când vaccinarea este permisă și recomandată deoarece riscul către fetus este doar teoretic și poate îmbunătății situația mamei. Dar fiecare caz trebuie judecat cu atenție, evident.

Suplimentar, n-am habar dacă Anca Nastasi este mamă sau nu, dar vaccinul nu produce brusc reacții auto-imune și organismul nu privește fătul ca pe un corp străin pentru că nu îi place de moaca lui. Rolul placentei este tocmai izolarea și protejarea copilului de corpul mamei care are tot dreptul să considere fătul un invadator. Din fericire, doar anumite componente ale sistemului imun traversează bariera placentei și ajung la făt. Există cazuri când reacția organismlui este dată de factorul RH despre care orice femeie însărcinată ar trebui să știe.

Vine apoi Dr Cacovean și practic spune că a învățat degeaba zeci de ani în facultățile statului pentru că bazele medicinei sunt șubrede. No poftim, reclama la homeopatie, o terapie care precede știința medicală modernă și e bazată în idei care încalcă nu doar bazele medicinei ci și pe cele ale fizicii, chimiei și bunului simț.

Nu e discuțiie că vaccinurile sunt rele sau bune, sunt bune. Dacă te duci în Bangladesh sau în India, dacă nu te vaccinezi contra maladiilor infecțioase frecvente acolo, mai bine nu te duci.

Stimate domnule doctor, știați că celor care călătoresc în România li se recomandă să se vaccineze contra Hepatita A + B? Deci măcar ăsta e ok dacă îl face toată lumea?  Ce să mai zic despre faptul că maladiile infecțioase gen rubeola și rujeola vor face ravagii în 2013 prin țară așa cum deja au făcut-o în 2012

Părinții se întreabă de ce toate studiile pentru aprobarea vaccinurilor se fac în comparație cu alte vaccinuri.

Se întreabă unii pe alții? Poate dacă ar întreba pe Google ar afla mai repede. În fapt, când se investighează licențierea unui nou vaccin se fac des teste clinice (faza 3) în care o parte din participanți sunt injectați fie cu un placebo, fie cu un cocktail de adjuvanți (pentru a clarifica dacă răspunsul imun e cauzat de vaccin sau de altceva).  Ia uite un studiu, două, trei . Deci ce anume se întreabă părinții? Tot scopul celor 3 faze de testare ale vaccinării pre-licențiere sunt menite să clarifice cât de eficient, cât de sigur și cât de imunoactiv este un vaccin. Evident aceste studii sunt făcute pe subiecte sănătoase și monitorizate cu grijă. Să supui copiii din populația generală la același tip de test pentru a satisface fanteziile criminale ale unora ar fi un cretinism infiorător.

O mamă din Germania ne povestește că ea a căutat un asemenea studiu, care să compare sănătatea copiilor vaccinați cu cea a celor nevaccinați. 

Felicia Popescu:  În anii ’70, la început s-a făcut un studiu în India, o grupă a fost vaccinată o grupă a fost nevaccinată; în ’79 s-a publicat raportul OMS cu rezultatele unde scrie de protecție zero, unde este un grafic care îți arată că cei vaccinați s-au îmbolnăvit mai mult decât cei nevaccinați, ca atare acest fel de studii nu a mai fost făcute. În 1979 s-a publicat raportul, în Germania a apărut abia în 1983 și vaccinul a fost interzis abia în 1999.

Una din motivațiile care se aduce în permanență când noi spunem că nu există aceste studii este că nu e etic

Felicia este autoarea unui blog foarte activ anti-vaccin, plin ochi de conspirații. Felicia se consideră ultra-informată deși nu am vazut-o vreodată să poarte o dezbatere cu cineva. Felicia a tradus un articol scabros al lui Mike Adams în care acțiunea curajoasă a Angelinei Jolie de a face mastectomie pentru a reduce riscul unui cancer de sân a fost cheia de boltă a unei conspirații de a face bani de pe urma unui patent pe gene. Patent care nu a fost validat de Curtea Supremă. Dar asta nu contează când trebuie să inventezi motive pentru a-ți vinde produsele de doi bani cum face Mike Adams în mod regulat.

În fine, ce vroiam să evidențiez este că Felicia nu e nici pe departe un analist detașat sau informat ci o persoană pentru care conspirațiile sunt mai importante decât realitatea.

Draga de ea, s-a dus în timp până în 1979, ce căutare asiduă… E un raport foarte interesant dar ne spune lucruri pe care le știam deja respectiv faptul că vaccinul BCG nu este eficient în prevenirea tuberculozei. Nu o provoacă, cum sugera Ditta înainte să se apuce de citit studii, dar nici nu previne. În fapt studiul chiar discută variabilitatea protecției oferite de diverse linii ale vaccinului, aparent, conform imaginii, existând și variabilitate în funcție de populație.

Capture3

Concluzia studiului este:

In conclusion, the present study has shown that the BCG did not give any protection against the
development of bacillary disease. Protection afforded to individuals against development of active disease other than bacillary forms remains to be studied. It should be pointed out that the present results may not be extrapolated to infants, since infant tuberculosis was not observed in the trial.

[adică]

În concluzie, studiul prezent a arătat că BCG nu a oferit protecție împotriva dezvoltării bolii bacilare. Protecția oferită persoanelor împotriva bolilor cu altă formă decât cea bacilară rămâne de studiat. Ar trebui menționat că rezultatele prezente nu pot fi extrapolate la sugari, deoarece tuberculoza sugarilor nu a fost cercetată.

Chestiunea e că vaccinul BCG e sora cea săracă comparativ cu vaccinurile mai eficiente și populare. Nu funcționează perfect, nu are ratelede protecție fantastice, dar ajută un pic. Previne o infecție gravă, previne un deces pe lună să zicem. Își merită banii. Și într-o țară în care tuberculoza e la cote ridicate, e important să previi. 

Și toate vaccinurile sunt verificate dpdv siguranță, poate mult mai riguros decât alte medicamente. Felicia, fă și tu un curs gratuit despre asta, cine știe ce afli.

Acum să atingem și subiectul de etică. Studiul KIGGS deja a demonstrat că copiii vaccinați sunt protejați de boli. Statisticile WHO arată clar că acolo unde vaccinarea slăbește, imediat lovesc bolile. Siguranța vaccinurilor este dovedită prin experiența de peste 50 de ani a vaccinării.

Și vin niște persoane care abia știu să citească un studiu, un medic homeopat care a uitat chimie de bază și un reporter care nu și-a făcut treaba să spună că trebuie să punem în pericol viața a cine știe câte mii de copii ca să le satisfacem o curiozitate? Dar cine va spune părinților celor care nu au fost protejați ”știți, nu v-am făcut vaccin că ne-au cerut Felicia și Ditta la televizor să testăm cât de eficient e un vaccin care a protejat milioane de copii pănă acum. Pur și simplu, nu vor ele să creadă că funcționează”.

Și dacă studiul ăsta ipotetic arată eficiența dincolo de orice îndoială a vaccinării, credeți că toate mamele anti-vaccin se vor apuca brusc să vaccineze? Da’ de unde, vor striga în cor „big pharma, farmafie, manipulare, huooo” și vor continua să ceară alte și alte aberații. Da, Felicia, nu este etic să pui în pericol mii de copii de dragul unor vanități. Cine ar fi crezut?

Se aduce apoi aminte de un raport confidențial GSK legat de vaccinul Infanrix în care apar 36 de decese într-o perioadă de doi ani. Asta este marcată ca o chestiune ascunsă părinților. Păi da, uneori transparența nu e cea mai bună politică. Uite ce se întâmplă când un raport  ajunge pe masa unor persoane care nu au habar despre ce citesc.

În acest caz vorbim de un PSUR (Periodic Safety Update Report) trimis de GSK conform regulior EMA.

Vorbim de un raport în care ”The number of  subjects exposed since launch until the data lock point of this report is estimated between 18 232 834 and 72 931 338” adică numărul de persoane care au primit injecția este între 18 miloane și 72 de milioane. Din acest număr s-au raportat 36 de decese pentru multe dintre ele existând concluzia medicală că nu există legătură cauzală între ele și vaccin. Sigur că orice număr de decese este de nedorit, dar asta nu înseamnă că trebuie să oprim vaccinarea. Oamenii mor. Oamenii mor din cauze bine știute și din cauze neștiute. Copiii sunt fragili și nivelul de SIDS este încă foarte mare. Aducerea unui copil pe lume este un risc (pentru mamă și copil), fiecare zi are un nivel de risc, oricând se poate întâmpla ceva rău. Dacă am presupune că 36 de milioane de copii au fost vaccinați înseamnă că riscul ajunge la 1 la 1 milion. Și hai sa facem niște eforturi să înțelegem numerele mari. Dacă iau o țară cu 36 de milioane de locuitori câți din locuitorii ei mor în fiecare zi? Câți sunt copii sub 5 ani? Câți au avut o vaccinare în ultimele 30 de zile? Cred că vom găși câțiva.

Când există dovezi robuste că o anumită acțiune salvează vieți, precum centura de siguranță, atunci a alege niște cazuri în care nu a salvat o viață și pe baza lor să declari că centura e nesigură, înseamnă să sari pârleazul. Dar se sare des pârleazul în reportajul acesta.

Ditta: Știi cum e, follow the money. Dacă urmărești unde se duce banu’ îți dai seama cine are interes.

Bine Ditta, vom urmări unde se duce banu’ într-un episod ulterior. Merci de idee. Să te pregătești să nu-ți convină ce descoperi.

Stau și mă întreb cum poate fi acceptabilă asemenea frază în ceea ce se numește reportaj de calitate:

Până nu există dovezi clare că vreun vaccin a cauzat alergie, cancer, diabet, leucemie, boli autoimune, degenerări nervoase sau moarte prin intoxicare, medicii nu iau în serios aceste bănuieli. Până la proba contrarie, vaccinurile sunt ”sigure”.

Ce e asta? Există dovezi clare că vaccinurile au prevenit milioane de decese! Există dovezi clare că au prevenit ani întregi de suferință, vieți distruse de complicații ale bolilor. Există dovezi clare că accesul la servicii medicale (incluzând vaccinurile) îmbunătățește și prelungește viața a milioane de oameni. Există dovezi clare că mulți dintre cei care sunt astăzi în viață sunt aici datorită vaccinării lor și a părinților lor.

Și tu, Anca Nastasi, reporter la cea mai apreciată emisiune ProTV, ai cercetat aceste afirmații? Ai căutat dovezile care să arate că vaccinurile nu cresc riscul de alergie, diabet și  toate alea? Sau ai vrut doar să mai sperii încă 500 de părinți? Oare dacă în 2014 avem epidemii de rubeolă și rujeolă și cine știe ce alte nenorociri o să faci altă emisiune în care o să explici ce bune sunt vaccinurile?

Of, de-am avea jurnaliști care ar cerceta un subiect înainte să-l pună la televizor, poate am avea presă de calitate cum ne tot plângem că vrem.

Reportajul se încheie cu o poveste extrem de tristă a unei copile decedate după vaccinul BCG și HepB. Nu e clar dacă e din cauza vaccinului, nu e clar dacă e un malpraxis dar nu vreau să mai adaug la drama părinților analizând la mâna a șaptea. Din punctul de vedere al reportajului aici a fost punctul culminant, vârful manipulării și exploatării unei tragedii reale în scopul audienței și controversei.

Cele 8 minute dedicate familiei, imaginile cu mama plângând, șocantele imagini ale tuturor la cimitir (nici nu-mi pot imagina cum s-a întâmplat asta spontan) cu siguranță au speriat și îngrijorat mame curente și viitoare. Și ponoasele le vom trage cu toții.

Concluzii

Pentru trupa anti-vaccin

Felicitări, ați ajuns la televizor!  Sunteți la fel de dezinformați și slab pregătiți ca și înainte dar ați fost băgați în seamă. Sper ca emisiunea asta să vă satisfacă și să vă întoarceți la familiile și casele voastre cu sentimentul unei misiuni îndeplinite. Ca fapt divers, eu consider că aveți tot dreptul să nu vă vaccinați copiii dacă asta vă doriți, dar nu aveți nici un drept să spuneți cuiva să nu vaccineze. Și știu că vă acoperiți de disclaimere gen ”e decizia părinților”, chiar și așa, nu există scuze. Dacă ați căuta cu seriozitate în literatura științifică și dacă ați înțelege ce se scrie, nu am avea discuția asta.

Pentru medicii pro-vaccinare din reportaj

Se putea mai bine. S-au ridicat niște puncte valide, s-a încercat demontarea unor mituri, s-a insistat pe siguranță. Au existat stângăcii, au existat greșeli majore, au existat fraze ce puteau fi mai bine gândite. Doar voi știți dacă materialul a fost editat grosier. Mai e nevoie de exercițiu în discurs și din păcate, cred că îl veți avea. Sfatul meu este să găsiți și un medic femeie care să poată ține piept asaltului de mame neinformate.

Pentru repoteri și realizatori

Deși emisiunea a fost ”echilibrată” din punct de vedere CNA, din punctul de vedere al transmiterii unei informații corecte, cred că nici măcar nu ați făcut eforturi. De altfel varza tematică a reportajului întărește aceeași concluzie. Pentru ce militează acest reportaj? Pentru suspendarea vaccinării? Pentru înființarea unui fond de despăgubiri pentru reacții adverse post-vaccinale? Pentru acceptarea socială a unui comportament periculos? Habar n-am. Inacceptabil pentru emisiunea fanion a grupului Pro.

Pentru  companiile farma

Campaniile pro-vaccinare trebuie să ia în considerare astfel de reportaje care e posibil să se înmulțească. Mamele port-drapel au impact destul de mare, au cititori fideli și audiența lor e ușor de păcălit (din păcate). Creșteți transparența studiilor și rapoartelor care arată siguranța și eficiența vaccinării. Comunicați despre adjuvanți și efecte adverse, insistați pe lângă medici pentru a le spori înțelegerea. Produceți pentru medici cursuri de abordare a persoanelor care nu vor să vaccineze. Faceți lobby către guvernanți pentru a impune restricții părinților care nu au vaccinarea la zi pe modelul din Australia. Căutați persoane reale și cu talent oratoric care să explice de ce au ales vaccinarea. Nu actori! Mai bine, găsiți oameni care au înțeles de ce e bine să vaccineze în urma unei experiențe personale.

Informația corectă despre vaccinare este îngropată în conspirații. Aveți fonduri suficiente pentru campanii de educare și informare, folosiți-le!

 Pentru oamenii obișnuiți, speriați de acest reportaj

Citiți cu atenție ce am scris mai sus. Vedeți cele 5 articole din seria despre mișcarea anti-vaccin. Urmăriți legăturile pe care le ofer. Cel mai important lucru pentru mine este să știți că această serie e scrisă din îngrijorarea sinceră asupra sănătății copiilor noștri. Nu am un motiv ascuns, nu mă plătește nimeni și scriu acest articol în loc să dorm.

Dar consider că mișcarea anti-vaccin este cea mai periculoasă idee care s-a putut abate asupra României.

Șarlatani care iau banii naivilor există peste tot, dar cei care sunt vocali antivaccinare omoară copii.

Am început discuția despre vaccinare crezând că o să trag o concluzie moderată, undeva la mijloc între vaccinare completă și evitarea unor vaccinuri. Dar nu, e imposibil.

Vaccinarea nu are egal ca și nivel de siguranță, eficacitate și protecție. Și asta nu doar la nivel statistic ci și la nivel individual. O boală infiorătoare a fost eradicată. O alta este aproape dispărută. Am reușit ceea ce pentru alte generații era de neimaginat, este absolut fantastic. Nu vă lăsați speriați și continuați să vă protejați copiii.

În concluzie, de câte ori auziți pe cineva că nu e bine să vaccinezi, fiți foarte sceptici.

56 comments

  1. salutare, foarte tare articolul.
    Am vazut si un documentar realizat de o televiziune din Australia, SBS, un fel de PBS australian, care realizeaza o analiza suberba in stilul BBC a consecintelor nefaste ale nevacinarii copiilor. Are in reportaj si un mini interviu cu homeopatul oficial al reginei Marii Britanii care spune niste lucruri foarte interesante.
    mai multe informatii aici:
    http://www.tvtonight.com.au/2013/05/airdate-jabbed-love-fear-and-vaccines.html
    si aici
    http://www.genepoolproductions.com/jabbed-love-fear-vacines/
    in rest cred ca se gaseste pe net.

    1. Interesant, cat am vazut din el arata ok. Si in plus tocmai a aparut pe net un clip cu copilasul din trailer tusind 10 minute, e oribil.

      Nu aveam în ce să îl integrez dar e dureros de privit.

      1. e super documentarul, vine manusa in completarea postarilor tale, e o forma de educatie in spiritul documentarelor BBC si Discovery. Ar trebui sa fie un must see.

  2. Este unul din motivele principale din care faptele si stiinta o duc prost in ochii publicului. Vorbim de oameni care enunta fapte, la mod rece si clar, rareori anunta ceva senzational, si cand e vorba sa prezinte in detaliu o tema, limbajul academic si detaliile tehnice ii pierd pe oameni.

    Pe cealalta parte, avem persoane care, in lipsa faptelor, se concentreaza maxim pe modul de prezentare al mesajului, apelul la sentimentele publicului si analogii incorecte, dar usor de inteles de public. Iar apoi la partea de detalii tehnice pot sa faca ce poezie vor, ca oamenii nespecializati in domeniu oricum nu pot face diferenta.

    Ceva trebuie schimbat…

  3. Ai ratat un citat dragut: “Stiinta este grozava, dar trebuie folosita cu discernamant“. Autorul nici nu stie cat de multa dreptate are! 😉
    Mi s-a parut simpatic si chirurgul vascular/homeopat care debita cum ca studiul triplu orb ar insemna in vreun fel comparatie cu placebo… poftim!?
    Trebuie sa recunosc, dispretuiesc chirurgii care nu-si cunosc limitele si emit imbecilitati cu aura axiomatica, si ii urasc pe asa-zisii jurnalisti care preiau informatii incomplete sau neverificate obiectiv si lanseaza campanii de manipulare in masa.

  4. referitor la raportul GSK te inseli cu privire la raportul nr de morti si nr de persoane avute in vedere pentru studiul pe 2 ani. Cifrele pe care le dai tu: intre 18 si 72 de milioane de persoane care au primit vaccinul sunt totalul populatiei vaccinate de cand a aparut vaccinul.

    numarul celor vaccinati si avuti in vedere in raportul cu pricina este:

    “As vaccination with Infanrix™ hexa can vary between 1 and 4
    doses per subject in accordance with local recommendations and compliance with the vaccination schedule, and assuming that one dose distributed corresponds to one dose administered, post-marketing exposure to Infanrix™ hexa during the SBR reporting period is estimated to be between 6 070 854 and 24 283 415 subjects. The number of
    subjects exposed since launch until the data lock point of this report is estimated between 18 232 834 and 72 931 338.”

  5. Dar despre ingredientele vaccinurilor, nu zici nimic? De mercur si aluminiu si altele? Despre celulele din animale, din ou, din copii avortati nimic? Stiai ca un copil cu alergie la lapte sau la oua sau altele, nu are voie sa fie vaccinat fiindca poate murii? Si acum vreau sa te intreb, de curiozitate numai, se testeaza copilul pentru alergii inainte de vaccin? Dar despre mercur, care e neurotoxic, d c se introduce in sistemul copilului de multiple ori? Il face mai destept si mai sanatos, nu? Cator parinti le este dat sa citeasca un prospect d vaccin?
    Si mai multe sunt curioasa sa aflu, lucruri care ar trebuii sa le stie un parinte cand isi injecteaza copilul,nu? Un vaccin cum este testat? Ce ingrediente contine? Ce efecte o sa aibe? Cum ii este afectat creierul? De ce se foloseste mercur si formaldehida? Cum pot eu sa stiu ca nu o sa fie copilul meu in procentul acela de copii cu efecte grave adverse si iremediabile? Cate teste s-au facut pt efectele adverse pe termen lung, ani, zeci de ani? etc..
    Experimentul pe copil incepe in momentul in care ii faci o injectie in care habar nu ai ce se gaseste (in cazul parintilor), ca sa vezi cum reactioneaza.
    Si nu vreau sa te conving d nimic, nici nu ma intereseaza asta, dar prea esti sus p norisorul tau, cel mai inteligent, si noi de-aici cam prosti si neinformati. Din contra, vreau sa stiu ce contine vaccinul. Cercetez, ma documentez, citesc, sa pot face o alegere in cunostinta de cauza. Nu in spirit de turma, si nu ca sa joc la noroc.

  6. ramania sistemul de sanatate este FFF.BOLNAV,di la capul bolnavului la usa bisericiii. bani bani bani banibanibbbbbbbbbaaaaaannnniiiiiii

  7. Stii cum se transmite hepB? Cum crezi tu ca face un bebelus abia nascut hep B? Ti se pare normal ca un copil abia iesit din burta e vaccinat in prima ora? nici nu stie sa respire, si se crede ca e in stare sa reziste la tot felul de substante straine si la VIRUSI (HEPATITA B, BCG) introdusi in sistem si sa nu se intample nimic?
    Cum ia un bebelus hep B??? Asta se transmite prin contact sexual si prin seringi refolosite!!! prin piercinguri, tatuaje, contact de sange infectat cu hep B, si exista un risc numai daca mama este infectata. Deci de ce se vaccineaza bebelusul de 1 ora nascut???
    De ce se incearca nebunia asta de a prezenta informatii complet diferite de realitate? De ce e nebunia asta , frica asta de boli care nici macar nu se pot face la bebelusi, la copii??

  8. De ce imi dai linkuri? Singurul mod in care un bebelus poate lua hep b e de la mama. deci daca mama nu are, de ce se vaccineaza copilul abia nascut, asta e intrebarea mea. Dar lasa, ca tu esti convins in ale tale, nu pt tine pun intrebari.
    In articole nu scrieti decat: “aoleu ce de boli, toata lumea e bolnava, toata lumea infectata si infecteaza pe toti, o sa murim toti, hai sa vaccinam toti bebelusii abia iesiti din burta”
    Nu prezentati realitatea! Exagerati ca sa obtineti efectul asta de frica.
    “din 100 de bolnavi adulti cu hepatita acuta B, 95 se VINDECA , 5 fac hepatita cronica, si 2 mor prin complicatii ale hepatitei cronice (ciroza sau cancer de ficat)”, daca hepatita acuta B a fost facuta in copilarie, sub varsta de 5 ani, riscul de a deveni purtator este de cca 90%, iar cel de cronicizare este de 25-80%. Daca hepatita acuta a fost contractata in perioada de adult, riscul de cronicizare este mult mai mic 3-10%”. Cifrele astea sunt pentru grupurile cu risc: “căi de transmitere:
    La naştere, de la mamă la copil. Cu toate acestea, NU este obligatorie cezariana, iar alimentaţia la sân a nou-născutului este posibilă, daca se administreaza copilului la nastere in primele 12 ore Imuno-globuline anti VHB (HBIG), pe care mamele din Romania trebuie sa le cumpere din farmacii
    Se transmite uşor pe cale sexuală.
    Contactul cu sânge contaminat, prin transfuzii, seringi refolosibile, la stomatologie „murdară”, prin instrumente de manichiură-frizerie, endoscopii, tatuaje etc.”
    “Hepatita B NU se transmite: pe cale aeriană (prin tuse, strănut, etc.), atingere directă, îmbraţişare. Este puţin probabil să se transmită prin sărut (chiar daca virus a fost gasit in cantitati mici in saliva). Nici insectele (ţânţarii), coabitarea sau atingerea obiectelor (în absenţa sângelui), nu se fac vinovate de infectarea cu virusul hepatitis B.”
    Dupa articolele tale, se moare pe capete de la hep B.
    Nu-mi mai da linkuri,.
    Concluzia este: un bebelus nu are cum sa faca hep B daca mama nu e infectata cu hep B.

    1. Pai de ce nu citești ce ți-am dat? Acolo explica foarte clar cum a scăzut incidenta hep b in urma vaccinării. Si chiar dacă nu s-ar transmite decât de la mamă, mai ai și instrumentarul medical ce poate fi infectat. Infecția la adult e tăcută, mulți habar nu au.
      Propriile cifre te discreditează, nu e mai bine să previi decât sa iti moara 2 din 100 de infectați?

      1. Nu sunt “propriile” cifre, nu le-am facut eu.
        E vorba de adulti acolo, si de copii cu mame infectate. Asta incerc eu sa spun, asta am spus, nu stiu de ce nu intelegi…
        Un bebelus abia nascut nu are cum sa ia hep B.
        Si daca e vorba de instrumentar infectat in spitale la sectia de nou nascut, ti se pare normal ??? solutia este vaccinarea??? nu utilizarea de instrumentar steril??? Unde am ajuns??? Infectam bebelusi in maternitate??? Cine stie ce boli le mai da???
        Deci unde e problema??? Adica sa imi vaccinez copilul ca sa poata ei sa-si bata joc??? Nici nu vreau sa ma gandesc.
        Aici sunt alte probleme, nu lipsa de vaccin. Daca asta e tara in care traim, sa ne infecteze copii in spitale, atunci acolo trebuie umblat si judecat si reglementat. Vaccinarea n-o sa elimine nesimtirea asta.

        1. Mai omule, tu nu înțelegi ce ți-am trimis? HepB e perfect prevenibil de la 0 la 99 de ani.
          E o boala oribilă de ce sa nu vaccinezi? Chiar îți urăști copiii sau ce ai?
          Copilul ala nu îl duci acasă? Nu îl prezinți familiei? Ești sigur ca toată familia ta e lipsita de hep b?
          Stam destul de prost la statistici deci ai șanse mari sa iti infecteze copilul.

  9. Mai nenea! Tu n-ai inteles ca Hep B se face numai la contactul cu sange infectat? Unde crezi ca imi duc copilul?
    De ce daca nu injectez ciudatenii in copil inseamna ca il urasc? N-ar trebuii sa fie invers?

    1. Te înțeleg ca îți e frică, dar trebuie sa iei decizii pentru binele copilului tău un ciuda fricii.
      Asa cum nu îl lași sa stea cu mâna pe aragaz pentru ca își va face rău, asa trebuie sa vaccinezi pentru ca bolile ii vor face rău.

  10. Normal ca mi-e frica, tie nu-ti e? Asta incerc, sa fac bine pt copilul meu. Daca copilul meu adolescent (daca mai ajunge la adolescenta, si nu moare ca o pura coincidenta dupa vaccin), are autism, boli autoimune sau cine stie ce minunatie de boala, ma intreaba de ce i-am facut vaccin si nu l-am lasat sa fie un om normal? De ce se chinuie fiindca nu am avut grija de el?

    1. Cu siguranță nu o sa facă autism pentru că legătura e falsă.
      Are mai multe șanse sa moară călcat de mașini decât rănit de vaccin. Sau na, dacă ești în București, mușcat de câini.
      Pana si câinii sunt un pericol mai mare decât vaccinarea

  11. Cum poti stii tu 100% sigur ca legatura e “falsa”? Cum poate cineva sa stie? Noi nu putem sa stim decat ce citim din diverse surse si ce ne spun altii. Si apoi luam o decizie. Si cred ca am libertatea sa decid pentru mine si pt copii mei, sa ii feresc de ceea ce cred eu ca e rau, sa fac ceea ce cred eu ca e bine pentru ei. Nu asta faci si tu? Nu asta face fiecare parinte?

  12. Asta este Prospect de vaccin.: http://www.fda.gov/downloads/biologicsbloodvaccines/vaccines/approvedproducts/ucm101580.pdf
    “Additional Adverse Reactions:
    Rarely, an anaphylactic reaction (ie, hives, swelling of the mouth, difficulty breathing, hypotension, or shock) has been reported after receiving preparations containing diphtheria, tetanus, and/or pertussis antigens.3
    A review by the Institute of Medicine (IOM) found evidence for a causal relationship between tetanus toxoid and both brachial neuritis and Guillain-Barré syndrome.37
    Adverse events reported during post-approval use of Tripedia vaccine include idiopathic thrombocytopenic purpura, SIDS, anaphylactic reaction, cellulitis, autism, convulsion/grand mal convulsion, encephalopathy, hypotonia, neuropathy, somnolence and apnea. Events were included in this list because of the seriousness or frequency of reporting.”

  13. “In the Swedish efficacy trial where 1,419 recipients received the pertussis components in Tripedia vaccine, three deaths due to invasive bacterial infections occurred.”
    “deaths due to invasive bacterial infections have been monitored in other trials.”
    “In the German case-control study and US open-label safety study in which 14,971 infants received Tripedia vaccine, 13 deaths in Tripedia vaccine recipients were reported. All of these events occurred more than two weeks post immunization.”
    “By chance alone, some cases of SIDS can be expected to follow receipt of whole-cell pertussis DTP35 or DTaP vaccines.”

  14. Ai vazut ca se raporteaza si se include in prospect treptat, in timp ce apar? Deci cine face experimente?
    “A review by the Institute of Medicine (IOM) FOUND EVIDENCE for a CAUSAL relationship between tetanus toxoid and both brachial neuritis and Guillain-Barré syndrome”

  15. “13 deaths in Tripedia vaccine recipients were reported”
    Nici nu ma intereseaza faptul ca ignori complet ce scrie in Prospect. Macar sa citeasca si sa stie si altcineva ce scrie Producatorul de vaccin in Prospect.

  16. Chiar te rog sa gandim logic.
    “Daca era ceva de ascuns sau care ar fi însemnat ca e mai bine să nu vaccinezi, de ce ar trece pe prospect?” Ai dreptate aici. Asa e.
    Si acum iti dai seama ce la ce stadiu s-a ajuns incat sa fie nevoiti sa treaca pe prospect atatea efecte adverse?
    Si chiar crezi ca e logic sa fi trecut asemenea efecte ale vaccinului pe prospect, daca nu ar fi fost macar in parte adevarate? Crezi ca erau nebuni sa spuna ca in studii au murit copii dupa ce au primit vaccinul daca nu era ADEVARAT? Cred ca glumesti. Sau pur si simplu nu vrei sa recunosti realitatea, vrei sa stai in cutiuta ta si sa faci tot ce spun altii ca TREBUIE sa faci.

  17. Te felicit pentru rabdarea pe care o ai cu oamenii astia care pun intrebari idioate, pe care nu le-ar mai pune daca ar fi citit in intregime articolul.

  18. nu cred o iota in statistici, multe sunt pur si simplu false! Industria farmaceutica nu are ca scop insanatosirea pupulatiei. Pe termen lung apar multe probleme de sanatate care necesita alte si alte tratamente medicamentoase,de fapt acesta e scopul marilor corporatii farmaceutice:BANII! Substantele folosite in vaccinuri sunt fatale mai devreme sau mai tarziu, si o simt pe propia piele.La 17 ani mi s-a declansat o boala autoimuna,iar cauza principala la mine a fost ultimul vaccin care mi-a dereglat imunitatea.Sunt una din victimele sistemului medical.Sti cati oameni mor anual datorita reactilor adverse a medicamentelor,sau a bolilor degenerative facute tot ei in laboratoare???Cati stiu ca pana in 2050 poulatia globului trebuie sa ajunga la mai putin de jumatate fata de cat e acum,iar acest lucru nu se va intimpla asa peste noapte,e studiata bine treaba ca sa nu bata la ochi. De ce de cand s-a inceput vaccinarea au aparut boli noi, tot felul de sindroame si ciudatenii medicale? Felicitari Becca

  19. oamenii de stiinta nu spun adevarul ,cate erori medicale se -ntimpla si se da vina pe altceva, de ma luam dupa stiinta si ma lasam “tratata”de ei , acum nu mai eram in viata!

  20. fiecare e liber sa creada ce vrea.Eu una nu cred sistemul medical mie mi-a facut mai mult rau decat bine , adica m-au indopat de cortizon ,iar la 30 de ani a fost nevoie sa-mi puna proteza de sold,iar anul tre cut sa aflu ca si la celalalt picior am aceiasi problema, ca urmare a trtamentului ,macar de m-as fi vindecat de boala propriuzisa.Am dat doar un exemplu,nu este vreun medicament sau vaccin care sa nu faca si ceva rau. Eu cand pledez pt. ceva ma uit si la partile bune si partile rele ,pe termen scurt si termen lung. Sa dea Dumnezeu sa nu ai parte de spitale si medicamente. Apropo , in fisa medicala nu se scrie sursa bolii. Bolile autoimune sunt f. complicate si diverse,iar in momentul de fata mi-e interzis orice fel de vaccin,ar bulversa si mai mult sist.imunitar. Deci vaccinul te fereste de o anumita boala , dar mai tarziu , ca urmar incredientelor ce contine , declansaza o boala sau un sindrom nou,care la randul lui cere tratamente si asa se formeaza un cerc vicios,iar spitalele sunt pline de bolnavi si industria farmaceutica prospera.Va-ti gandidt vreo data cum ar fi sa nu mai fie bolnavi? Un mare dezastru pt.ei. Fi sanatos!

Leave a Reply