Nu știu când să tac și nici nu vreau

O Romanie Sceptică

Nu vorbesc despre mine des, dar acum simt nevoia să o fac.

Mi s-a spus că nu știu când să tac. Dacă întrebați astrologii o să vă spună că e din cauza zodiei. Că îmi place conflictul și cu cât autoritatea pe care o sfidez e mai mare, cu atât stau pe poziții mai bine înfipt.

Viața m-a învățat că nu e așa (încă o ”dovadă” că astrologia e falsă). Prietenii m-ar descrie ca persoana la care află poziția de mijloc dintre pozițiile lor opuse. Îmi place să cred că asta e pentru că ascult cu aceeași atenție ambele părți, chiar dacă până la urmă voi favoriza una din ele. Și da, găsesc uneori și soluția de mijloc.

În orice caz, nu sunt eu omul care să facă scandal. Căruia să i se pară că e productivă cearta sau că prin tonuri ridicate și țipete isterice se câștigă ceva.

Dar cu greu suport să fiu păcălit. Când eram mic m-am dus în tabăra de șah și unul dintre băieții mai mari mi-a scris pe tablă ALUPIGUS. Nu am știut ce înseamnă până n-am ajuns acasă și mi-a explicat frate-miu. Îl urăsc și acum pe măgar (nu pe frate-miu) și îi țin minte fața perfect, chiar dacă nu am mai jucat șah de ani buni.

Nu știu cuvântul din română pentru termenul injustice (injustiție, nejustețe?) dar furia care mă cuprinde când îmi dau seama de modul în care oamenii pot fi sau sunt păcăliți este profundă, primară, la fel de instinctuală și de neoprit ca și dorința fumătorilor pentru încă un fum.

De-asta scriu aici. Pentru că sunt dependent de a crea, chiar și prin mica mea contribuție, o lume mai rațională.

Am scris articole într-o oră când pur și simplu fumegam. Am produs texte extrem de lungi și detaliate pentru a da cu tifla unor persoane insuportabile. Am documentat, citit și urmărit cu orele informații pentru a scrie câteva rânduri.

Așa că azi, când sunt descris în moduri complet necaracteristice pentru mine, nu vreau să spun încă o dată părerile mele despre cazul Zeny… vs WordPress în care sunt un fel de mărul discordiei. Note to self: mere, mmmm.

Mă voi referi doar la oameni și la bloggeri.

La oamenii care înțeleg necesitatea discursului anonim și importanța lui pentru libertate.

La oameni care știu că anonimii nu au nevoie să-și spună numele pentru a-și face opinia auzită și dacă este pertinentă, promovată.

La valoarea intrinsecă a faptului că poți să spui ceva incomod, în completă libertate dacă ești anonim, în orice regim politic sau religios, fără frică de represalii.

Și că anonimatul dă forță ideilor tale. Pentru că nu sunt ale tale. Ci sunt ale oricărei persoane care rezonează cu ceea ce ai spus. Pentru că oricine poate fi în spatele cuvintelor. Mase de oameni, milioane, miliarde de oameni pot fi uniți sub un gând care a pornit de la un anonim. Asta e puterea anonimatului.

Așa că nu sunt laș cum mi se spune pentru că nu numele meu este important. Este poate cea mai puțin importantă caracteristică pe care o am. Dacă m-ar chema Dorinel Munteanu ca pe fotbalist, ar fi argumentele mele mai pertinente? Ar fi ele de două ori, de trei ori mai convingătoare? Dacă da, atunci nu am dat argumentele potrivite. Dacă nu, atunci mi-am îndeplinit scopul. Eu nu fac creație literară aici. Eu fac traducere, adaptare și rezumare. Nu e nimic original în blogul meu în afară de structura frazelor. Restul, este creația altora, a celor pe care îi citesc și a celor pe care îi citez sau către care trimit cititorii.

Vreau să dau celor care au aflat pentru prima dată de procesul ăsta un punct de pornire. Așa că voi încerca o sortare cronologică a articolelor și acuzațiilor ce au zburat încolo și încoace.

1. https://insulaindoielii.wordpress.com/2011/07/03/colonhelp-nu-ajuta-colonul/

2. https://insulaindoielii.wordpress.com/2012/05/28/din-nou-despre-colonhelp-si-curatitorii-intestinali/

3. https://insulaindoielii.wordpress.com/2012/07/17/amenintari/

4. https://insulaindoielii.wordpress.com/2012/08/12/oamenii-care-curata-colonul-au-umplut-ventilatorul-de-rahat/

5. https://insulaindoielii.wordpress.com/2012/10/11/colon-help-sues-wordpress/

6. http://totb.ro/colonhelp-vs-wordpress-proces-fara-precedent-in-romania

7. http://totb.ro/pozitia-oficiala-a-companiei-zenyth-pharmaceuticals-in-cazul-colonhelp-vs-wordpress

8. https://insulaindoielii.wordpress.com/2012/12/20/dreptul-la-replica/

9. https://insulaindoielii.wordpress.com/trial-updates/

10. http://www.stiintasitehnica.com/dreptul-de-a-contrazice_1782.html – Dacă nu citești nimic altceva, citește asta!

11. http://totb.ro/procesul-colonhelp-vs-wordpress-interviu-producatorul-suplimentului-alimentar-acuza-invinuitii-de-rea-credinta

Cu multe mulțumiri Think Outside the Box pentru interesul asupra subiectului. Vi-i recomand și pentru știri de calitate din multe domenii, este un loc bun de învățat și auto-educat.

Și din nou mulțumiri domnului Cristian Român, cel mai admirabil sceptic din România, care a vorbit la TV despre povestea asta cu mult înainte ca ea să ajungă la faza curentă.

Mă deranjează din tot interviul publicat de totb.ro azi, o singură frază

Suntem convinşi că bloggerii serioşi din România nu se identifică cu acest personaj şi condamnă asemenea comportamente.

Așa că bloggeri serioși sau neserioși, anonimi și ne-anonimi din România:

Dacă nu vi se pare lipsit de valoare un blog anonim, doar pentru că e anonim.

Dacă considerați informarea corectă și bazată în știință importantă.

Dacă vi se pare un drept esențial libertatea de exprimare inclusiv asupra unor produse.

Dacă vă ajută sau v-ar ajuta criticarea unor afirmații nedovedite științific pentru a putea distinge grâul de neghină.

Am ceva pentru voi.

O imagine mare precum cea de mai sus aici : http://imgur.com/dMfg9

O imagine mai mică: http://imgur.com/UBuFL

Nu mă duce capul să fac coduri d-alea de apare imaginea în loc de link, dar sunt sigur că știți voi și poate mă ajutați.

Iata si codul care se poate introduce in pagini (cu multumiri Odeena.net)

Imaginea mica: http://pastebin.com/2XGcaJDA

Imaginea mare: http://pastebin.com/bN8fxJRp

Link-ul ar trebui să ajungă fix la acest articol pentru a duce cititorii la retrospectivă. Dar nu contează prea tare, nu vreau să se zică că mă milogesc de trafic.

Și poate le puneți pe blog, pe tricou, pe la birou. Aș fi onorat să văd din nou susținerea voastră într-un colț din blog, așa cum am văzut-o anterior când am primit atâtea comentarii pozitive și încurajatoare.

Imaginea mi-a parvenit de la admirabilul Dorin Bănică care prestează lucruri mai sofisticate pe http://www.huckleberry.ro/

48 comments

  1. Te urmaresc de ceva vreme si sa stii ca apreciez efortul tau de a scoate in evidenta prosteala publica care se vinde oamenilor prin diverse produse.
    Faptul ca te-au actionat in judecata e numai de bine:
    – in primul rand dovedeste ca ai dreptate si ca esti important
    – in al doilea rand sper sa-ti vad blogul la stiri, si sa trebuiasca sa schimbi hostul pt ca ai prea mult trafic.

    Te salut si te sustin!

  2. Cine vrea cod direct HTML cu imaginea, luati de-aici:


    Daca sunteti curiosi cum arata, pe blogul meu in sidebar vedeti si un demo live. Am si si acolo pentru ca Internet Explorer is a b3tch, daca nu vreti alt-ul puteti sa-l scoateti.

  3. Partea buna este ca in momentul in care sacalii te-au actionat in justitie, ai devenit mult mai vizibil. Si asta e foarte bine. Cu cit sintem mai multi, cu atit mai bine.

  4. Știu din experiență cât timp ia să scrii un articol care să arate cât de cât decent. Nu am fost de acord cu acțiunea în forță împotriva ta pe motiv că ți-ai spus părerea. Avem nevoie de oameni ca tine care să spună ce gândesc. O prietenă mi-a spus că … produsul a ajutat-o la nu-știu-ce reflux. Ca și în teoriile fizicii, adevărul se rafinează în timp. Asta nu înseamnă că o părere opusă care se dorește onestă și documentată trebuie cenzurată și înnăbușită.

    Multă baftă cu derbedeii pharma și să scrii în continuare ce crezi că este onest !

  5. Nu sunt de acord in totalitatecu discursul tau despre anonimat.

    Spui doar ca ai tradus si restructurat niste idei. “Doar”???? De ce atunci numele traducatorului apare in carti sau de ce jurnalistii isi semneaza articolele? Prin simplul fapt ca ai ales sa traduci ceva in loc de altceva, asta deja contureaza o persoana, nu doar o idee cu care pot fi sau nu de acord.

    Anonimatul e folosit, din punctul meu de vedere, din doua motive: fie nu esti serios cu ceea ce vrei sa comunici, adica, pe scurt, minti sau nu esti sigur de propriile afirmatii, fie te ascunzi. Nu vad alta posibilitate. Tu spui ca vii cu argumente, studii, etc. si, la o verificare atenta, ce sa vezi, pretentia ta e veridica. E clar, nu ramane decat a doua posibilitate: lasitatea.

    Dar, nu ma intelege gresit: lasitatea ta e complet justificata. Inca nu traim intr-o societate cat de cat civilizata in care dreptul la libera exprimare sa fie altceva decat un avorton mutant. Inteleg de ce iti exprimi anonim ideile. Nici nu te sfatuiesc neaparat sa iesi din anonimat. Punctul in care totusi sunt nevoit sa ma despart de tine este pretentia ta ca anonimatul este mai eficient sau la fel de eficient cu iscalitura. Ei bine, nu este.

      1. Wikipedia e tot un site scris tot de anonimi. Si totusi a ajuns sa fie mai de incredere decat orice ziar sau enciclopedie semnata.
        De ce? Pentru ca nu conteaza atat CINE scrie cat CE scrie. Ar trebui sa invatam si noi sa citim continutul,nu sa ne formam opiniile in functie de cine scrie.

  6. O sa iti las comentariul pentru articolele cu homeopatia aici, deoarece am vazut ca ai inchis discutiile acolo. Am citit articolul la care tu ai dat link-ul despre Placebo si am observat ca nu este mentionata varsta copiilor pe care s-au facut studii. Pe mine ma interesa cum se justifica efectul Placebo la sugari si copii cu varsta de pana la 3 ani. Pentru ca nu poti compara dpdv psihologic un copil de 1 an cu unul de 5. Apropo si psihologia a fost cosiderata vrajitorie ieftina si pe aceasta o renegi?

  7. Hmmm… dacă pentu cineva precum Radu Fefceac e atât de important CINE prezintă un argument, şi nu argumentul în sine… nu ştiu, dar mie mi se pare că se cam apropie de Ad Hominem.
    Radule, oamenii mari discută idei; nu contează cine le prezintă, contează ce zice. Ai chiar aşa mari probleme în a procesa IDEEA, sau mesajul transmis ? sau de ce contează şi CINE o zice ?

    1. Conteaza cine zice. Si, culmea, autorul anonim (si onest, ma grabesc sa adaug) stie ca impact marea au oamenii cu nume in domeniu, pe care ii si citeaza.
      Cu mine a fost asa – eram oricum convins ca produsul respectiv e o prostie, dar n-am prea crezut initial asertiunea anonimului despre reau intentie patenta a producatorului; asta pana cand am vazut opinia doctorului Ditoiu, pe care il stimez enorm (am avut norocul sa-i fiu student) – atunci a fost clar ca nimeni nu isi pune un asemenea nume sub afirmatii care-lar putea compromite.
      Asadar, conteaza cine spune. Si, stiti ce? Anonimatul nu protejeaza. Dovada e ca producatorul X se lupta cu un anonim, nu cu sursele lui, care semneaza cu nume si prenume.

  8. Pai va contraziceti, domnule indoielnic, iar gloata de sustinatori care nu gandesc va urmeaza in nestire:
    – daca e totuna cine emite verdicte, judecati, etc, de ce a folositi in articole de doctori, siteuri, etc? De ce ar conta mai mult opinia lor? Aparent esti destept, te bazezi pe faptul ca oamenii reactioneaza mai bine cand vad surse NEANONIME ! Daca citezi din dr. john edwards de la Oxford, toti vor lua de bun, desi acest dr. nu exista! Dar ii dai un nume, pare veridic! In psihologie se nuneste teoria autotitatii! Tindem sa crdem oamenii cu grade, diplome, titluri!
    Apropo, stii ce zice Phd. phillip manheim despre detoxifiere? Nu te chinui, nu zice nimic, nu exista, dar orice parere poate fi validata inventand identitati!
    Daca iti asumi ce zici, iesi in fata, daca nu,esti doar un baietas de cartier cu acnee pe fata care o arde la laptop si se crede Al Capone! Nu esti! Trist, dar adevarat

    1. Mazar facar = Zenyth?
      Daca-ti argumentezi postarea cu surse citate si verificabile nu conteaza ca esti anonim sau nu. Si Wikipedia e editata de contributori anonimi si capata veridicitate prin citare.

  9. @ baraka 668
    Amice, n-ai inteles nimic. Nu ma intereseaza neaparat cine face o afirmatie, mai ales daca acea persoana nu este publica. Ma intereseaza insa sa stiu daca afirmatia esta sustinuta anonim sau iscalit.

    Daca vrei sa intram in detalii iti spun ca argumentul ad hominem este gresit, dar “interesul ad hominem”, nu. Jde miliarde de oameni isi exprima parerile in fiecare zi, renumele conteaza atunci cand iti canalizezi atentia spre un anumit text, ca si increderea sau neincrederea initiala.

    Pur si simplu as avea mai multa incredere intr-o persoana care “iese in fata” decat in una care sta in umbra, mi se pare de bun simt elementar.

  10. Radule, baraka a spus clar, conteaza ideea si nu autorul. Tu cand citesti o carte, nu critici autorul, ci critici cartea, la fel si aici. Internetul este un mediu propice pentru a putea sa iti desfasori activitatea in cadrul anonimatului, anonimitatea pe internet intra in domeniul dreptului la protectia vietii private.

    Atat timp cat un articol este bine argumentat, bazat pe studii si surse, nu ma intereseaza cine e individul care scrie articolul, ideea e cea care are valoare. Pe cei din Zenyth nu am cum sa ii cred, pentru ca ei sunt niste ipocriti. A recurge la intimidari, amenintari, inseamna ca omul a ochit un punct sensibil. Oricum, se stia de ceva timp ca numai reclama e de acel produs, in realitate nu vine cu nimic, doar cu gauri in buzunar. Puteau sa se rezume civilizat la discutii, sa vina cu argumente care sa arate ca autorul greseste, insa de la ceva ce se putea termina intr-o discutie s-a ajuns la proces, pai asta deja este un argument impotriva lor. Daca esti atat de sigur pe produsul tau, cu siguranta nu te-ar fi afectat criticile unui bloger. Ceea ce fac ei, se numeste violarea drepturilor omului, in special dreptul la libera exprimare si dreptul la viata privata.

  11. @ mazar facar

    “- daca e totuna cine emite verdicte, judecati, etc, de ce a folositi in articole de doctori, siteuri, etc? ”

    De unde ai dedus tu că “e totuna cine emite verdicte, judecăţi, ” ? El menţionează în articole site-uri ( pe care sunt prezente argumente competente ) şi studii ştiinţifice deoarece asta este temă blog-ului ( se luptă cu bullshitul pseudoştiinţific folosind argumente ). Da, ai citit bine, foloseşte argumente, nu opinii, verdicte, judecaţi sau orice alt cuvânt care îţi trece trece ţie prin minte.

    “De ce ar conta mai mult opinia lor? ”

    Pentru că este susţinută de argumente. Despre asta este vorba şi în articol, nu despre opinii. Opinia care nu este susţinută de argumente valorează fix nimic. Nu contează dacă cel care o scrie/spune/etc este medic, inginer sau pompier. Autorul nu a precizat nicăieri ce debitezi tu.

    “Aparent esti destept, te bazezi pe faptul ca oamenii reactioneaza mai bine cand vad surse NEANONIME ! bla bla bla debitari irelevante bla bla bla”

    Altă presupunere nefonadata, dar da, majoritatea oamenilor reacţionează mai bine când văd surse neanonime şi asta pentru că fac aceeaşi greşeală de logică ca şi tine, pun o importanţă mult prea mare pe persoană şi nu pe argumentelr acesteia.

    “Daca iti asumi ce zici, iesi in fata, ”

    Drept cine ? Phd. Philip Manheim sau Dr. John Edwards ? O să îţi spun încă o chestie care probabil o să ţi se pară fascinantă, exact acesta este motivul pentru care argumentele au o valoare mult mai importantă decât persoana care le formulează, cel puţin pentru noi, gloata de susţinători care nu gândesc.

    “daca nu,esti doar un baietas de cartier cu acnee pe fata care o arde la laptop si se crede Al Capone! Nu esti! Trist, dar adevarat”

    Ăsta a fost argumentul suprem. Mă aplec în faţa ta, o tu zeule al argumentării şi al logicii.

  12. Libertatea nu o primeşti. Ţi-o asumi şi o aperi în fiecare zi. Altfel, mai devreme sau mai târziu, o vei pierde. De aceea nu sunt de acord cu anonimatul. În faţa unei riposte curajoase, de cele mai multe ori agresorul dă înapoi. Iar cel care îşi cedează libertatea pentru o siguranţă iluzorie nu merită nici una nici alta.

  13. Într-o lume ideală, anonimatul nu ar fi necesar. În lumea reală, situaţia este cu totul alta. Tu eşti un oarecare şi ai deranjat o firmă cu cifră de afaceri de milioane de euro. E posibil să te trezeşti dat afară de la locul de muncă pentru un pretext oarecare – în realitate şeful tău e prieten de poker cu şeful firmei, sau sunt colegi de partid. E posibil să-ţi ia foc maşina subit în parcare. Sau, şi mai rău, nevasta sau copilul să aibă vreun mic accident.
    Dar nici nu este necesar ca aceste lucruri să se petreacă, e suficient să ţi se sugereze foarte delicat că ar fi posibil. Atunci îţi cam trece cheful de bloggăreală şi donquixotism.
    De aceea este uneori necesar anonimatul, pentru a nu putea fi şantajat. Oricum, pentru un cititor onest numele celui care a cules informaţiile nu contează, importantă este calitatea lor, sursele folosite.

    1. @LazyPawn
      Va rog insistent sa va reactivati blogul despre teoria Evolutiei. Candva m-ati scos din ghearele creationismului si pseudostiintei.

      Apropo, ce parere aveti despre cursul despre teoria evolutiei de pe coursera dot org ?

  14. Mark Twain ar fi zis ca daca spui intotdeauna adevarul, nu trebuie sa tii minte ce ai spus.
    O informatie obiectiva este impersonala. La fel procesul, prin care se ajunge la o concluzie pe baza unor informatii obiective, poate fi obiectiv sau nu. Acest lucru este relativ usor de verificat.
    Sigur, noi oamenii, ca masini logice imperfecte, dorim sa validam o concluzie cu minim de efort, facand uz de diferite strategii euristice. “Interesul ad hominem” (conteaza cine a zis) este o astfel de strategie euristica, dar nu este o validare obiectiva a procesului. Prestigiul nu este un argument al obiectivitatii, si cei care ies in fata nu au neaparat mai multa dreptate decat cei invizibili.
    Oamenii nu pot fi perfect obiectivi, dar un grup de oameni poate fi mai obiectiv decat oricare din membrii grupului (principiu pe care se bazeaza peer review-ul). De aceea folosim, ca premise in procesele noastre, informatii si concluzii ale altor oameni, validate implicit. Veti spune ca aici intervine tocmai strategia euristica de mai devreme; cum spuneam, oamenii sunt imperfecti… 🙂

  15. Bun venit in Romania, rivalizata in scepticism probabil numai de India! Mediul rural e medieval, plin de superstitii si vrajitorii, idei demult infirmate, si chiar lasate-n urma in propria noastra mostenire de superstitii, sunt resuscitate din morti ca un monstru frankenstein, cu limbaj sofisticat si cusut cu placebouri, frauda pe fata, legende urbane si iluzionism pe care orice magician profesionist stie sa-l faca.

    Pe acest taram s-a dat liber la vanatoarea de necredinciosi intru bazaconii, dandu-se in judecata bloguri de critica, atacandu-se atei, trimitandu-se amenintari, si denigrand sustinatorii ratiunii la televiziune non-stop. Pe parcurs vom vedea si noi nedreptati, sunt sigur, ca si-n alte tari. Vom vedea acest sector de populatie marginalizat, tratat nedrept, amenintat, batut, dat afara de la serviciu, cum a fost si cu negrii, cum a fost cu toate minoritatile de altfel.

    Drumul catre toleranta si egalitate va fi lung si greu si va dura decenii, pana cand acest segment de oameni educati isi va castiga legitimitatea in sfera publica si va putea impinge societatea inainte. Continuati sa scrieti bloguri, sa protestati, sa va faceti auziti. Nu avem alta cale.

  16. dar ce zodie esti bre ? ca ma facusi curioasa 🙂
    Acu daca o sa-ti declari zodia , or sa imparta populatia romaniei la 12 si-o sa te gaseasca mai usor 🙂

    1. Mi-am dat seama după vreo câteva ore, dar acum mi se pare ca da un farmec articolului. Stii sentimentul ăla pe care ti-l da un lapsus? Simți ca trebuie sa exprimi ceva dar nu ai cuvintele ideale. Asa e cu nervii care mă curpind uneori când văd mizerii

      1. 🙂 Multumesc pentru raspuns !

        Atata timp cat eu nu am primit nicio factura de la ei si nici macar , in formularul de comanda, nu cer serie si nr. CI/buletin de identitate (date necesare la intocmirea unei facturi) … pot presupune ca este vorba despre evaziune fiscala.
        Chiar daca , intre timp , au incropit vreo factura (pentru a se acoperi) sunt curios de unde vor lua toate datele necesare intocmirii respectivei facturi .

        P.S.:
        Nu sunt primii cu care am avut discutii pe tema “evaziunii” . Au mai fost unii care , in urma unor discutii telefonice , au ales sa imi returneze banii (in cont) si si-au asumat vina faptului ca nu mi-au cerut datele din buletin pentru intocmirea unei facturi valabile (motivand ca a fost o eroare comisa din graba operatorului).

  17. Nu am nevoie de avocat. 😀
    Ma pot reprezenta singur …

    Nu am primit inca o notificare. Am “primit” doar amenintari telefonice. :))))

    Abia astept notificarea . Astfel voi putea deschide, la randul meu , un proces prin care le voi cere daune (cu motive reale si probe materiale concrete) + o plangere penala de toata frumusetea .

      1. Am identificat cine este cel care detine acel magazin online.
        Nu inteleg de ce isi aprind unii paie in cap … cand se stiu plini de bube ?!?!

        Gata si noul articol cu noi detalii si precizari .
        Sper ca nu deranjez daca pun link-ul aici .
        In caz ca il consideri spam , imi cer scuze si nu ma deranjeaza ca acest comentariu sa fie sters.

        Multumesc frumos pentru raspunsurile anterioare si pentru ingaduinta !
        Succes in tot ceea ce intreprinzi si mult noroc in problema cu “dezintoxicarile de colon” ! Sunt sigur ca toate demersurile lor sunt sortite esecului.

        http://patriahotilor.blogspot.ro/2013/02/teparii-de-la-wwwdesmonro-fost.html

  18. Sper ca acest comentariu să nu pice prost, asta nefiindu-i intenția.

    Citind și recitind titlul “Nu știu când să tac și nici nu vreau” – pare pleonasm .. noi trecând prin urmatoarele scenarii:
    1. Dacă chiar nu știi când să taci, urmarea logică e lipsa posibilității oricărei acțiuni voite.
    2. Dacă, pe de altă parte prima parte este să fie înțeleasă într-o formă conversațională mai puțin formală, cea de “Sunt pe deplin capabil să sesizez momentele în care majoritatea ar tăcea dar prefer ca eu sa nu o fac” partea a doua “și nici nu vreau” este deja inclusă.

    “Nu știu cănd să tac” e suficient.

    Mult success cu lupta cu Goliath!

    Filostenie si Agir
    “Ești deja cu noi!” – Mișcarea Brauniană pentru promovarea unei limbi române neaproximative
    http://lumineintersectabile.wordpress.com/

  19. Am aflat de blog cind a fost anuntat in media scandalul ColonHelp. Am aflat ieri ca e pe cale sa se termine cu bine, ma bucur sincer.

    Sint alaturi de tine fara rezerve pentru ca raspunzi la o intrebare grava si raspunzi bine. Nu putem trai intr-o vesnica psihoza, care e de fapt indusa, si nu putem accepta sa ni se vinda solutii la probleme pe care nu le avem. Felicitari.

    Iti doresc curaj, incredere si putere.
    Costin Oproiu

Leave a Reply