Despre Flacăra Violetă și atacurile energetice

Vreau să încep spunând că deși această postare ar putea fi văzută ca un atac politic consider toate partidele politice la fel de incompetente. Se întâmplă doar ca liderul PSD și cei din jurul lui (Mihaela Geoana si Viorel Hrebenciuc) să se acopere de ridicol în ultima vreme și acest  lucru aduce o discuție interesantă în spațiul public.

Ar fi bine să vedem care este istoria flăcării violet și a atacurilor energetice.

Pentru a înțelege referințele flăcării violet și altor asemenea chestiuni ezoterice trebuie să aflăm de unde au venit.

1. Chakrele. Chakrele sunt “centre energetice” ale corpului conform vechii tradiții medicale indiene. Aceste chakre aparțin “corpului subtil”, o dublură spirituală a corpului fizic care este conectată la Univers. Din teoria chakrelor este derivată și idee de flacără violet, dar vom intra în detalii ceva mai jos.

2. Atacurile energetice sunt moduri de a folosi “energia” pentru a influența starea de sănătate, capacitatea de lucru sau dorințele unei persoane.

Ambele referințe ezoterice n-au habar ce înseamnă energia.

Despre energia organismului uman.

Corpul produce energie prin arderile interne, descompunând alimentele și stocând energia rezultată în celule adipoase dacă această nu este necesară imediat.

Corpul uman are o capacitate destul de bună de a-și estima necesitățile energetice folosind informația acumulată despre necesitățile corpului de-a lungul timpului. Astfel, organismul consumă o anumită cantitate de energie atât pentru mișcare cât și pentru a fi în repaus. Respirația, bătăile inimii, mișcările respiratorii, toate consumă o anumita cantitate de energie.  Aceasta poate fi calculată conform unor formule destul de simple, și e utilă în special celor care vor să slăbească fără a se înfometa.

În această economie a trupului nostru, chakrele nu prea au ce căuta. Corpul nu preia energie din Univers decât dacă vrem să numim Univerul, masa de prânz. Conceptul chakrelor nu este desigur unic, medicina tradițională chineză are meridianele energetice (baza teoretică a acupuncturii), medicina tradițională japoneză are diverse forme de puncte care concentrează energii ce sunt “eliberate” sau “echilibrate” prin masaj.

Am putea discuta despre teoriile medicinei orientale care spun că tratează pacientul și nu boala, că rearmonizează organismul pacientului cu fluxul energetic al universului, dar principala problemă a medicinei orientale e ca nu își dovedește funcționalitatea repetată și cuantificabilă științific. Repetatele studii asupra funcționalității întregii game de teorii ale medicinei de inspirație orientală nu au adus nici un beneficiu mai mare decât efectul placebo (vom discuta despre efectul placebo separat).

Atacurile energetice.

Oarecum similare vampirismului energetic, atacurile energetice presupun că anumite persoane pot canaliza energia negativă (?) pentru a influența deciziile și acțiunile unei anumite persoane. Dacă vă imaginați fazere din Star Trek nu sunteți departe de adevăr, cu diferența că având loc la nivelul “corpului subtil” al victimei aceste atacuri energetice sunt invizibile. Invizibil, nedemonstrabil, inexistent… același lucru.

Atacurile energetice sunt bazate pe ideea pseudoștiințifică conform căreia dacă îți dorești ceva suficient de tare acel lucru se va întâmpla, o idee popularizată de Paulo Coelho (dar el e scriitor așa că îl iertăm) și seria de cărți și filmul “The Secret”. Desigur, Legea Atracției este complet neștiințifică (și chiar demonstrabil neștiințifică), dar de obicei asta nu contează în media și cu atât mai puțin în pseudoștiința orientală.

Alte idei spirituale care folosesc conceptul atacurilor energetice  sunt magia voodoo, magia neagră, vrăjitoria și multe alte tradiții asemănătoare. E adevărat ca “atac energetic” sună mult mai interesant decât “înțeapă păpușa cu fața lui Geoană cu ace ascuțite” dar în realitate ele sunt același lucru și evident, aberații ignorante în aceeași măsură.

Flacăra Violet

În momentul acesta trebuie să recunosc că nu reușesc să înțeleg nimic din descrierile găsite ale flăcării violet. Pe mine mă distrează și mă îngrijorează faptul că există oameni care consideră că un mix între creștinism, filosofia reîncarnării și veșnicele teorii orientale pot fi reale, deși nici una dintre ele nu are vreo aplicabilitate demonstrabilă.

Mă tem că nu pot demonstra absurditatea acestor teorii pentru că ele nu fac nici o afirmație logică despre ce ar trebui să se întâmple cu ele. Sunt doar vrăjeli vagi despre schimbări energetice și gardieni care sunt ba arhangeli ba arhanghelițe.

Aparent vinovat de toate astea este un român pe nume Teodor Vasile care a scris și o carte. Probabil cărțile de genul ăsta s-au distribuit gratuit prin Casa Poporului? Nu ar fi cazul să se asigure mai bine securitatea mentală a aleșilor noștrii?

Provocare

În următoarele 10 (zece) zile provoc orice practicant al ezoterismului oriental de culoare violetă sau purpuroasă să mă atace energetic. Vă rog însă să nu-mi distrugeți telefonul mobil dar dacă o să-mi provocați  o răceală, o să deduc că e  din cauza vremii.

Editat in 30.01.2010: Evident nici o schimbare in starea mea de sanatate, ba chiar as zice ca mi-a fost bine considerand frigul persistent de afara si faptul ca m-am imbracat aproximativ la fel… Nici macar o pneumonie…

Documentându-mă am văzut zeci de sfaturi de gândire pozitivă și schimbare a vieții influențând Universul și convingându-l să-ți devină cel mai bun prieten. Genul acesta de iluzii sunt triste prin natura lor, dar dacă aduc alinare unor oameni deprimați sau care au nevoie de asta, de ce să înecăm corăbiile?

Însă atunci când aberațiile ezoterice ajung la oamenii care conduc destinele țării, cei care au în mână cea mai cunoscută organizație umanitară internațională sau chiar și diverși membrii de partid influenți e cazul pentru o intervenție.

Una care să implice prezența la un spital psihiatric?

  1. Atacuri energetice chiar exista:
    De exemplu se vede in acest video ( http://www.youtube.com/watch?v=VFX-dKpcDz8 ) cum Bush a fost atacat energetic. Valoarea energiei respective se obtine inmultind masa pantofului cu patratul vitezei acestuia.
    Alte metode de atac energetic sunt prin impuscare (energia cinetica a glontului), prin conectarea persoanei la S.C. Electrica S.A. De obicei energia cu care sunt atacati oamenii este energie cinetica (a unui pumn, glont, papuc, etc).

    Am gasit si cum se poate folosi Flacara Violeta pentru un atac energetic (nu incercati asta acasa):
    Se ia 3 parti de sulfat de sodiu cu 1 parte de nitrat de sodiu (conform http://en.wikipedia.org/wiki/Colored_fire ) si se arunca intr-o flacara. Flacara va deveni violet, si bineinteles va contine multa energie, dar nu va recomand sa o folositi pentru un atac energetic.

    Vedeti? Flacara Violet si Atacul Energetic exista. 🙂

    1. Complet de acord, din pacate nimeni nu a l-a atacat pe Geoana cu pantofi… Desi n-ar fi fost o idee rea.

  2. Nu stiu daca persoanele care ma urasc,justificat sau nejustificat,fosta sotie si soacra,sant in stare sa ma atace energetic,cert este faptul ca imi este rau atat mie cat si actualei sotii,ne merge numai rau,vestile intotdeauna sunt numai rele.Cum ne-am putea apara?