Dragoste și căsătorie, dar nu pentru toți

Sunt atât de norocos.

N-am datorii, îmi permit vacanțe decente, am mâncare în frigider, internet în fibră, patul e confortabil și telefonul are milioane de pixeli.

Acum 2 ani, eu și soția mea am avut acel moment pe care orice cuplu îl așteaptă și care cumva li se pare definitoriu, dar e doar un început. Am găsit un loc frumos în care să ne adunăm prietenii și familia și să spunem că da, vrem să fim împreună până nu ne mai putem ține în brațe.

A fost emoționant, amuzant și stresant și am schimba câteva lucruri mici dacă am putea da timpul înapoi . Ne-am ținut de mână, am fost felicitați, am sperat că nu va ploua, am făcut poze, am dansat, băut și în general am făcut o petrecere decentă cu mâncare inclusă.

Și ne-am bucurat de o zi în care oameni dragi au venit să ne vadă pe noi fiind fericiți și luând o decizie despre drumul nostru împreună.

Noi ca și umanitate, ne-am construit o tradiție din a sărbătorii această decizie pentru că o considerăm un ”fundament al societății” o ”celulă de bază”.

Și da, de când sunt căsătorit parcă lucrurile sunt mai simple, nu mai trebuie să explic cum am o relație de atâția ani cu o persoană minunată și că am încredere în ea pentru orice. O descriu cu un cuvânt, îi zic ”soție” așa cum ea îmi zice ”soț” și întreaga mașinărie socială din jurul nostru înțelege cum ar trebui să ne trateze, cum să se raporteze la noi și în general cam ce vrem de la ei.

Zilele astea însă, organizația în care puțin peste 50% dintre români mai au încredere (și în scădere)  a decis că susține o inițiativă de înscriere în Constituție a unei propuneri retrograde și defecte. Nu doar din punct de vedere juridic ci din punct de vedere uman.

Constituția, dacă acest amendament trece, ar face căsătoria posibilă doar între un bărbat și o femeie. Ignorând o parte importantă a populației și cel mai grav ignorând dragostea dintre ei și aspirațiile acestei iubiri.

Timp de cel puțin 10 ani, legea fundamentală nu va fi revizuită și va produce această înfiorătoare discriminare între oamenii care se iubesc.

Nu pentru că nu s-ar iubi la fel, nu pentru că nu ar suferi la fel, nu pentru că nu ar avea aceleași nevoi și aceleași dorințe cu toți ceilalți. Ci pentru că noi restul am decis că o căsătorie trebuie să arate într-un anumit fel.

Deși atunci când omul fără mâini și picioare își găsește soție ne bucurăm pentru el. Și ne gândim ”uau, dragostea trece peste orice”.  Când femeia ce știe că va muri vrea să fie căsătorită în ultimele zile ale vieții ei, îi aplaudăm determinarea de a simți bucuria acelui moment chiar și pe termen scurt.

Când omul ce nu poate vorbi găsește persoana care îl înțelege din priviri, ne topim. Și când cea care se crede urâtă găsește ochii care o văd superbă, știm că acolo e dragoste.

Aproape în totalitate, arta speciei umane este despre dragoste, prezența dragostei, sau absența ei, durerea, chinul, bucuria, euforia de a fi iubit sau tristețea de a nu fi iubit.

Filmele ne spun aceeași poveste de dragoste de 100 de ani încoace, cu variații doar la numele personajelor și câteva detalii insignifiante. Le spunem copiiilor că e cineva în lume care îi va iubi în totalitate, că sunt incompleți fără ”jumătatea”lor. Ne spunem nouă că nu suntem compleți decât lângă ”jumătate” și suntem într-o continuă, asiduă căutare de dragoste în toate formele ei.

Și ne spunem că atunci când ne vom găsi jumătatea vom începe viața cu adevărat.

Și apoi, facem legi. Facem legi care să ne separe. Care să pună o linie de demarcație între o inimă și o alta. Să lăsăm dragostea incompletă după ce am spus tuturor că vor fi compleți. Să frângem o legătură ce trebuie întărită.

Acesta nu este un argument emoțional, este un argument juridic. 

Dreptul meu de a veni împreună cu persoana pe care o iubesc în fața unui ofițer al statului și să îi anunț că decid să îmi petrec viața alături de ea, asta este fundamental instituției căsătoriei.

Indiferent de motivele noastre, cât timp amândoi suntem de acord că asta vrem, statul este obligat să permită căsătoria.

Egalitatea de drepturi între mine și orice alt cetățean al României este fundamentală statului român.

Capture3
Articolul 16 al Constituției României

Egalitatea este garantată în Constituție nu doar o dată, ci de două ori.

Capture4
Articolul 4 al Constituției României

Religia creștină cere celor care o urmează să se iubească unii pe alții. Să fie preaiubiți și să preaiubească.

Capture
Evanghelia după Ioan 4:7-8

Dar Biserica Ortodoxă Română declară că nu poate accepta dragostea dintre două persoane care au același sex.

Dragostea lor nu este de la Dumnezeu, zic preoții. Homosexualii sunt defecți, sentimentele lor nu sunt reale. Nevoia lor de a fi împreună și hotărârea lor de a sta unul lângă altul în orice circumstanțe este… irelevantă.

Și vor să schimbe legea fundamentală pentru a schimba articolul de mai jos unde ”soți” nu are sexe definite.

Capture5

Nu știu dacă la această inițiativă va trebui votat cu #DaDragoste sau #NuUrii dar eu stiu că n-aș putea nega unei alte persoane dreptul de a fi iubit, de a-și afirma dragostea, de a o legitima și a o afișa de câte ori e posibil.

Faptul că Maria se căsătorește cu Ion sau că sunt de fapt Marian și Ion este atât de neimportant.

Ce e important sunt ei, oamenii, povestea lor, motivul lor. drumul lor în viață. Și cum îi tratează pe ei țara în care trăiesc, biserica în care se roagă, oamenii din jurul lor. Toți cei care le spun că nu sunt la fel. Că nu au dreptul pe care toți ceilalți îl au. Că dragostea lor nu e suficientă așa cum îi e suficientă oricărui alt cuplu.

Trebuie să fie suficientă. Dragostea trebuie să suficientă. Pentru toți ceilalți, este.

 

P.S: Pentru a preveni pierderea timpului tuturor, dacă vreți să comentați argumentând împotriva dreptului la căsătorie pentru toate persoanele adulte și cu liber consimțământ, faceți-o pe un forum care vă acceptă ura. Aici nu este acel loc. 

Dragoste și căsătorie, dar nu pentru toți

O amintire de dinaintea vaccinării

Mi s-a propus să scriu un articol care să se numească ”Amintire despre vaccinare”.

Dar pentru mine și pentru generatia mea, vaccinarea nu este o amintire. E mai degrabă ceva despre care aflăm că s-a întâmplat doar dacă ne vedem fișa medicală. Altfel, trecem prin viata vaccinati, fără infecțiile prevenibile prin vaccin și în cazul unora de vârsta mea le refuzăm copiiilor noștri aceeași protecție.

Era însă o vreme când amintirile vagi despre vaccinare nu erau posibile. Când părinții se panicau tocmai pentru că nu exista un vaccin pentru boli de care se temeau. Când părinții chiar se temeau de boli și știau foarte bine ce înseamnă, nu erau speriați doar de febră și plâns.

Din acest timp avem mărturii și vreau să vă ofer câteva imagini și cuvinte din acele decenii de suferință și disperare dinainte de vaccinare:

Edna Hidson
Edna Hidson, imagine din arhiva personală

Edna Hindson a contractat poliomielită în Lake City, Florida, în 1946 când avea 6 ani jumătate.

”La Warm Springs [o bază de tratament pentru bolnavii de poliomielită fondată de Franklin Delano Roosevelt] primele nopți au fost un coșmar pentru că nu aveau loc în segmentul dedicat copiiilor. M-au pus cu adolescenții și ei râdeau de mine pentru că plângeam. Plângeam pentru că fusesem despărțită de mama…

Nu aveam jucăriii la Warm Springs. Te jucai cu ce îți aduceau părinții. Nu era vreun echipament pe teren unde să te cațări sau să te legeni. Aveau bare pe care sa mergi dupa ce primeai cârjele. Tatăl meu nu a permis să stau în pat mereu, ca ceilalți copii. A primit recomandare de la medic să fiu pusă într-un scaun cu rotile ca să mă pot plimba prin tot campusul.

Cei de la Warm Springs erau prea ocupați să se ocupe de mine. Unii membrii ai familiei mele mi-au adus portocale. După ce au plecat, m-am simțit așa frustrată că le-am luat și le-am aruncat de pereți. Pereții erau albi, dar nimeni nu mi-a observat comportamentul distructiv.

Am primit foarte puțin tratament. Nu prea aveau ce face. Eram practic doar găzduită acolo. Era mereu ”când îți primești cârjele”. A trebuit să aștept și să aștept. Mă duceam la magazin să mă uit la ele, sunt sigură că s-au săturat să mă vadă întrebând de ele pentru că vroiam să merg acasă. Nu știau ce să facă cu noi. Eram atât de mulți și pe vremea aceea cei din instituții și spitale nu aveau tratamente zilnice disponibile.”

Sursă: Julie Silver, Daniel J. Wilson – Polio Voices, An Oral History from the American Polio Epidemics and Worldwide Eradication Efforts. Pag. 47

 

O amintire de dinaintea vaccinării

Conspirațiile mincinoase despre incendiul din Colectiv – citește-le și oprește-le.

De câteva zile încep să lăcrimez de câte ori mă gândesc la ce s-a întâmplat în Colectiv. Și mă gândesc des. Poate prea des. Mă gândesc că, poate dacă eram doar un pic diferit în alegeri muzicale în adolescență, eram in club.

Am o colegă care și-a pierdut copilul acolo. Nu suntem apropiați, nu ne intersectăm des. Dar e la un etaj distanță într-o companie de cam 100 de oameni. La un moment dat o să mă uit în ochii ei și… ce poti spune unui părinte care și-a pierdut copilul? Nu știu. Nu sunt capabil să-mi imaginez durerea ei.

Ce pot eu să fac, dincolo de strigat în piață, dat jos guvernul și incurajat lumea să stea în piață, ce pot eu face este să sper că pot distruge sau limita conspirațiile care s-au stârnit în urma acestui incident oribil. De ce? Pentru că nu vreau ca moartea unor tineri să ajungă o caricatură. Este un eveniment tragic, prevenibil și există lucruri importante ce trebuie învățate din el.

1.Focul din Colectiv ESTE o tragedie a lipsei de prevenție, nu este pus de o mână criminală.

Foarte repede după incendiu au apărut ideile că ar fi o mână criminală la mijloc. Că artificiile nu ar fi capabile să aprindă un burete uscat într-un mediu inchis. Drept dovadă se aduce o imagine (sursa nu este video-ul de mai jos) cu artificiile la intensitate minimă și se argumentează că focul a început de la baza buretelui, nu din partea de sus asa cum se vede în imaginea în care buretele este aprins.

Imagine cu solistul pe scenă + artificii, fără formație, sursă necunoscută
Imagine cu solistul pe scenă + artificii, fără formație, sursă necunoscută
Stâlp și nivelul maxim al artificiilor
Stâlp și nivelul maxim al artificiilor. Sursă video , time code 0:19
Capture3
Imaginea inceputului dezastrului.

Pentru mine clipul video și segmentul captat mai sus, arată foarte clar că artificiile pot ajunge și au ajuns la stâlp. Apoi, focul se propagă destul de repede pentru că buretele chiar arde extrem de repede și așa cum arată și experimentul ProTV  din burete cad bucăți încinse (baza acestuia nu este nici pe departe punctul de origine al incendiului).

De altfel procurorii au urmarit și descris secundă cu secundă evenimentele din club . Faptul că există dovezi video este irelevant pentru conspiraționiști de obicei, dar pentru orice persoană rațională este o dovadă suficientă a unui accident.

2. Nimeni nu este atât de nebun încât să ascundă morți

Conform unor scenarii, autoritățile ascund numărul real de morți din Colectiv de frica furiei populare. Dincolo de faptul ca nu ar avea sens având în vedere evenimentele politice curente, ideea a prins pentru că una dintre victime a fost greu de identificat la IML. Un apropiat de-al lui Claudiu Petre, a declarat că inițial trupul acestuia din urmă nu a fost identificat la IML și apoi l-au ”regăsit”. Momentul e povestit chiar de ”propagatorul” inițial și în general este o întrebare legitimă. E greu de explicat ce s-a întâmplat de fapt în lipsa mai multor detalii, chiar dacă în cele din urmă trupul lui Claudiu Petre a fost identificat.

Ce merită menționat este că oamenii care ajung la IML să identifice cadavre sunt în stare de șoc și e foarte posibil efectiv să nu poată procesa ceea ce se întâmplă, respectiv nu pot identifica corect ceea ce se află în fața lor.

Gândiți-vă de câte ori se întâmplă să vedeți o față cunoscută în mulțime ca apoi să observați că vă înșelați. La nivelul creierului există mecanisme de identificare de tipare care uneori iau scurtături și produc erori. Dar, la fel de adevărat este că, intrând în cabinetul de medicină legală ai anumite așteptări, mai ales după un incendiu, care pot întuneca capacitatea creierului de a recunoaște ușor chiar si figuri apropiate.

În cele din urmă s-a dovedit că familia lui Claudiu Petre a fost cea care a clarificat situația.

Există și alte argumente care se pot aduce pentru a demonta ideea că există niște morți necunoscuți. Presa este extrem de interesată de subiectul acesta și dacă ar exista încă 20 de morți nedeclarați, familiile acestora (să zicem 10 oameni de persoană) ar putea face probleme enorme statului în doar câteva minute.

În plus, vorbim de o coordonare fantastică în momente de groază și teroare reală nu doar în rândul celor din club ci chiar și în rândul medicilor și salvatorilor. Cine ar îndrăzni să spună medicului care s-a luptat să salveze viața unui om că trebuie să îl ascundă? Cine ar îndrăzni să spună șoferului de pe ambulanță să se ducă în vreo văgăună cu un mort? Și cine ar asculta?

Când vezi iadul la doi pași de tine și oameni ieșind din el, orice ordin, orice lipsă de umanitate, orice plan se năruie. Există echipe întregi de oameni care își vor spune povestea zilele acestea, nimeni nu ar fi în stare să facă așa ceva fără să existe ruperi de rânduri.

Sigur că acordăm oamenilor politici dreptul de a fi mai ticăloși decât Sauron însuși, dar trebuie să ne dăm și seama că politicienii nu sunt mai capabili decât oamenii de rând și cel mai probabil e adevărat contrariul.

3. Distragerea atenției de la un mort folosind mulți alții este o idee defectă

Logica aici este foarte dificil de urmat dar să încercăm:

Ministrul Gabriel Oprea probabil abuzează de coloana oficială și într-o seară fatidică un polițist din coloana are un accident și moare aproape pe loc. Scandalul public al acestui eveniment urmat de incapacitatea aceluiași ministru de comunica rapid și onest și presa e cu ochii pe el ca pe butelie.

Butelia însă, în lipsa altor idei, pregătește ca un strateg versat un atentat asupra unor rockeri dintr-un club, fără să fie în stare să prevadă că aceștia vor pune cel puțin pe jar, întreaga clasă politică. Slaba încercare de imagine din timpul unor declarații la fața locului este practic singura dovadă în favoarea scenariului, dar un politican care nu încearcă să-și construiască imaginea de fiecare dată când are o cameră în față nu e politician. Plus, Gabriel Oprea nu era chiar iubit de lume în acel moment, chiar dacă zicea ”bună seara, nu pot vorbi acum” era acuzat de ceva.

Alte ”dovezi” sunt multiple afirmații făcute de diverși oameni pe diverse site-uri care însă nu prezintă nici o dovadă. Sau dacă e o dovadă, e un SMS cu data si ora fatidică, chestiune ce poate fi falsificată în câteva momente. Iată conversația unui securist milos cu o victimă sigură. Dovada unei conspirații sau elucubrații scrise de mine la 2 noaptea cu un site special? Există și site-uri pentru generat mesaje de Facebook, Whatsapp, practic orice aplicatie sociala poate fi falsificata.

v29af

În esență astfel de idei vor fi împrăștiate încontinuu de acum înainte, indiferent de nivelul transparenței anchetei în cazul Colectiv. De ce? Pentru că minciuna e ușoară, produce trafic mare pe site-urile care propagă astfel de idei (cocoon, bucovina profundă, expunere, fluierul si multe altele). Și pentru că acești oameni chiar cred că este posibil la nivel principial să existe cineva atât de cinic încât să omoare peste 30 de oameni ca să distragă atenția de la 1 deces. Cred ca spune mai multe despre inițiatorii minciunilor decât despre ce se întâmplă în realitate.

4. Alte idei fără sens

Aici o să includem conspirațiile ”spirituale” ca de exemplu

Pedepsele divine în care Dumnezeu se hotărăște că Halloween în Țara Românească e inacceptabil așa că aprinde buretele antifonic prin voință divină. Ciudat că în celelalte zeci de țări care sărbătoresc Halloween nu a avut nici o obiecție. În alți ani a avut ceva cu avioanele, chiar de Haloween (primul, al doilea, al treilea). Sper ca nu trebuie să explic că un zeu atotputernic nu are nevoie in secolul informației instantanee să comunice prin artificii în underground. Sigur găsește ceva mai eficient dacă are mesaje de transmis.

Sacrificii satanice au fost de asemenea menționate.

Trebuie să înțelegem cât de cât fenomenul muzicii heavy metal ca să putem de asemenea să spunem că nu, satanismul nu are legătură, este vorba de imagine.
Așa cum One Direction sau, pentru fetele de vârsta mea, Backstreet Boys, pozează în diverse variații de băieți buni, periculoși sau sexy, la fel și formațiile heavy metal sunt interesate să își transmită mesajul anti-autoritate și anti-establishment folosind imagini care altfel ar fi considerate ”sensibile”.

Este o metodă de a te identifica într-un anumit gen de muzică, un anumit stil de gândire și un anumit fel de a fi. Și atât. Nu trebuie să însemne mai mult de atât.

De asemenea, cei care cred că sataniștii sunt caricaturile ce le-au fost prezentate în media ar face bine să se informeze asupra definiției moderne a satanismului. Nu mușcă, promit.

Ce trebuie să învățăm

Această insuportabilă tragedie și înfiorător dezastru este cauzat de mulți factori. Putem găsi vină patronilor, autorităților, corupției, lăcomiei, prostiei, nepăsării și multor altor păcate.

#Colectiv ne va învăța ceea ce nu trebuie să fim: delăsători, nepăsători, neinformați și neinstruiți, nepregătiți și dornici de scurtături legislative și procedurale.

Dar ca să putem construi pe o fundație puternică cu niște valori reale, nu putem lăsa moartea atâtor oameni frumoși să fie batjocorită de fricile, angoasele și temerile noastre. Nu putem lăsa ca moartea lor să devină o scenă într-o piesă de teatru în care fiecare replică e cunoscută.

Nu putem permite ca scenariile și minciunile să ne acopere gândirea rațională care să ceară răspunsuri reale, schimbare concretă și prevenirea oricărei repetări a unui astfel de coșmar.

Lăsați acești oameni ce au murit într-un dezastru ce putea fi evitat, toți acești copii, frați, prieteni, iubiți și părinți să ne învețe că trebuie să înfruntăm realitatea și să o schimbăm chiar dacă am prefera să ne amăgim cu povești.

Puternic, împreună, uniți, #colectiv.

Conspirațiile mincinoase despre incendiul din Colectiv – citește-le și oprește-le.

Legea Vaccinării – obligație sau abuz?

Introducere

Acum mai mult timp am scris un articol în care sugeram cum ar trebui să arate o lege a vaccinării. Eram naiv. Dar recent am putut citi propunerea comisiei Ministerului Sănătății pentru o lege a vaccinării mai apropiată de ceva implementabil. Vlad Mixich a rezumat aici propunerile principale ale comisiei.

Ei, întâmplarea face ca de când am acceptat ”notorietatea” și mi-am asociat numele cu acest blog, să mă fi întâlnit cu unii din oamenii care au muncit la această lege. Și, dacă munca mea de 6 ani pe acest blog vă dă un pic de încredere în mine vă pot spune ca cei cu care m-am întâlnit sunt specialiști de calibru. Nimeni nu e perfect dar la ce înseamnă știința vaccinării, am încredere deplină.

Legea

Pe deasupra nemulțumirilor asociate meseriei de medic în România, care sunt multe și greu de rezolvat, oamenii aceștia s-au trezit și cu un val de părinți care brusc nu mai vor să vaccineze, cu o mișcare care se opune celei mai banale, sigure și eficiente proceduri medicale. Cu idei care sunt frustrante, enervante și greu de clarificat și cu părinți ce cer resurse de timp imposibile pentru un medic.

Pe de-o parte autoritățiile și-au făcut-o cu mâna lor așa cum am menționat într-un interviu recent. Lipsa de comunicare, bâlbele din timpul campaniei HPV, momentul H1N1, noua ”amenințare” a informației distribuite prin internet pentru care nu există o contracarare eficientă, toate astea au un punct culminant de care ne apropiem vertiginos și care se va concretiza printr-o epidemie. Deja se știe că numărul de copii nevaccinați din zonele urbane este neașteptat de mare, e nevoie doar de aprinderea chibritului.

Pe de altă parte, în lipsa unei legi, orice specialist este legat la mâini. Dacă Ministerul Sănătății nu poate să stocheze suficiente vaccinuri de aproape un an de zile (dacă nu mai mult), cum ar putea medicii de familie să vaccineze conform cerințelor? Dacă medicii sunt tratați cu suspiciune de către părinți și acuzați că ar face orice pentru 15 lei, cum pot medicii de familie să poarte o discuție echilibrată despre beneficiile vaccinării?

În acest context vine legea. Și legea e per total bună, construită cu atenție la toate componentele și punctele de întâlnire ale unui părinte cu sistemul medical. Ce se poate schimba se va schimba în urma negocierilor transpartinice, unde am destule emoții având în vedere calitatea clasei politice.

Aș menționa multiplele nuanțe și puncte valide de schimbare pozitivă pe care le aduce această lege, dar focusul trebuie să fie pe obligativitatea vaccinării. Am tot discutat zilele astea și e mai bine să sintetizez aici decât în comentarii prin hăurile internetului.

Lege și necesitate

Dacă mi-ați citit seria despre istoria mișcării anti-vaccin (partea 1 și partea a 2 -a) știți deja că obligativitatea vine împreună cu riscul coagulării unei mișcări puternice anti-vaccin. Desigur, la vaccinul antivariolic aceasta nu era complet neașteptat pentru că procedura în sine era nouă și implica riscuri semnificativ mai mari decât în prezent (sterilizarea și asepsia erau idei îndepărtate).  Și cei anti-vaccin, așa coagulați cum erau, au tras și consecințele, stârnind epidemii bine documentate istoric. Fără să învețe însă această lecție au început să protesteze și să mintă și nu s-au oprit nici în secolul 21.

Este necesară vaccinarea obligatorie în România?

Din punct de vedere al sănătății publice, DA. Datele CNSCBT (grafic compilat de mine) arată un trend îngrijorător al ne-vaccinării. Trebuie înțeles și că orice estimare are limitări și de obicei o marjă de eroare. Având în vedere că nu toți medicii raportează vaccinurile făcute sau nefăcute e foarte probabil ca cifrele reale să fie mai jos. Nimeni nu poate vorbi oficial fără cifre doveditoare însă.

acoperire

Acest trend este greu de oprit și atunci soluția, în lipsa finanțărilor pentru programe de educație a pacienților, în lipsa unui centru gen call-center pentru a răspunde întrebărilor, soluția nu poate fi decât o lege.

Legea are multiple beneficii și ține toate părțile componente ale sistemului responsabile:

  • Ministerul trebuie să asigure doze suficiente și stocul de vaccin necesar pentru 1 an înainte.
  • DSP-urile trebuie să asigure lanțul de frig și aprovizionarea zonală
  • Medicii trebuie să raporteze vaccinurile făcute și refuzurile precum și orice reacții adverse
  • Comisia de Vaccinare județeană educă ezitanții/ analizează cazurile problematice/reacțiile adverse / raportează mai departe.

Logica legii este bună. Intenția legii este și ea bună. Există elemente discutabile și există probabil chestiuni care vor fi schimbate. Dar fundamentul legii este foarte bun. Și acum să intrăm în carne.

Pedepsele și obligativitate

Tot Vlad Mixich a prezentat amenzile și pedepsele propuse în lege pentru întreg lanțul responsabil. Dar ne vom concentra pe faptul că vaccinarea va deveni obligatorie pentru accesul în școală publică sau privată.

Întreg internetul antivaccinist a sărit să-și apere ”libertatea de alegere” și ”deciziile informate” pe baza unor articole scrise de… fix de autoarea celei mai proaste compilații de argumente antivaccin: Christa Todea-Gross. Da, chiar ea, cea prinsă folosind citate în afara contextului pentru a-și susține ideile, cea care folosește Youtube și Whale.to ca și surse ”științifice” și cea despre care am un articol plin de dovezi că nu știe ce vorbește. Desigur, în combinație cu Bucovina Profundă, un site de mare calitate unde sunt publicate și susținute toate deșeurile minții conspiraționiste  de la Chemtrails (2 articole) la Mișcarea Legionară (155 de articole – !!)

Nu o să mă arunc la analiză juridică a legii, pentru că nu am capacitatea reală de a spune dacă legea este constituțională dar având în vedere deciziile asemănătoare din Franța, Cehia, Italia, Croația , Slovacia și Ungaria o să spun că sunt șanse mari să nu fie vreo problemă. Mai ales că judecătorii de la CCR nu sunt chiar mămici înspăimântate de ace, ci oameni care au vârsta potrivită pentru a înțelege necesitatea vaccinării. Recomand lecturarea excelentei decizii a Curții Constituționale a Sloveniei unde practic toate argumentele antivacciniștilor locali sunt arătate așa cum sunt: goale de substanță și validitate.

Am două mențiuni de făcut în legătură cu obligativitatea vaccinării.

1. Obligativitatea de facto nu există în noua lege. Nimeni nu ar trebui să se panicheze că angajați ai statului vor veni să caute copiii nevaccinați pentru a îi injecta cu maleficele substanțe din coșmarurile antivacciniștilor pentru că legea nu spune asta.

Repet: obligativitatea vaccinării nu există.

Ce există, este obligativitatea vaccinării dacă acel copil ajunge în creșă, grădiniță sau școală. Doar atunci reglementările statului intervin pentru a îi proteja pe ceilalți copii. Desigur, dacă aveți deosebitul noroc de a munci de acasă sau deloc, puteți decide că veți ține copilul să crească în jurul casei. Și probabil va fi educat de ”viață” la fel ca mulți alți conaționali, acum celebrii samsari de mașini, pești și interlopi. Cineva trebuie să le facă și pe astea. Cer maxime scuze pentru afirmații interlopilor cu facultate.

2. Evitarea școlii este ieftină. Cei care sunt atât de hotărâți să nu vaccineze încât dezvoltarea și educarea copilului lor e mai puțin importantă., pot decide să își asume riscul legal. Amenda nu e mare lucru și cel mai probabil se plătește o singură dată. Conform Legii Educației 1/2011, art 86 (3) :

”Pãrintele sau tutorele legal este obligat sã ia mãsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului  obligatoriu”.

Încălcarea acestei reglementări este ieftină ca braga, conform articolului 360 (1) litera a :

”nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa pãrintelui sau a tutorelui legal instituit, [se sancționează n.m] cu amendã cuprinsã între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncã echivalentã în folosul comunitãții, prestatã de pãrinte sau de tutorele legal”

Sigur că refuzul educării unui copil este o tragedie incalificabilă și o pierdere enormă atât pentru copil cât și pentru societate. Există ONG-uri care fac tot posibilul ca asta să nu se întâmple. Dar iată că părintele care își arogă drept de decizie asupra vieții copilului și nu drept de decizie în interesul copilului are opțiuni reale. Opțiuni reale de a-i distruge viața copilului pentru că nu vrea să accepte ceea ce știm de peste 200 de ani: vaccinarea este sigură și eficientă. În esență însă, aceasta înseamnă asumarea unei decizii.

De ce cerem vaccinarea copiiilor

Inevitabil va apărea în comentarii o întrebare.

”De ce sunt copiii mei nevaccinați un pericol pentru copiii tăi vaccinați?”

E practic numitorul comun al tuturor antivacciniștilor, de la medici chirurgi care nu înțeleg ce e aia infecție la mămici care au citit (poate) prospectul și s-au speriat de toate cuvintele alea grele ce trebuiau silabisite.

Deci iată răspunsul așa cum i l-am dat și lui Cristian Mărgărit (un celebru fitness guru), când a formulat un argument asemănător :

Un copil nevaccinat este un pericol nu doar pentru cei vaccinați (pericolul acesta e redus).

E un pericol pentru cei prea mici pentru a fi vaccinați complet (ce pot fi frații celor vaccinați)
E un pericol pentru cei care nu pot fi vaccinați din motive medicale.
E un pericol pentru cei aflați într-o stare de imuno-supresie.
E un pericol pentru cei ce nu pot monta un răspuns imun competent din diverse motive (probleme ale sistemului imun, vârstă, alte boli).
În cele din urmă e un pericol pentru femeile însărcinate și pentru acei copii vaccinați la care vaccinul nu a funcționat.
Da, vaccinurile nu sunt 100% funcționale, nu au fost niciodată 100% funcționale așa cum nimic nu e 100% funcțional, 100% din timp. Dar 90-95% este tot mai bine decât nimic.
De-asta sunt copiii nevaccinati un pericol pentru cei vaccinați precum și pentru întreaga comunitate.
De-asta nu au ce cauta în școli sau în comunități copiii ai căror părinți nu au minimalul bun simț de a nu pune în pericol viața și sănătatea altora.

În cele din urmă o să fac și o altă analogie. Toți oamenii raționali și care înțeleg sănătatea publică sunt de acord că interzicerea fumatului în spații publice este benefică. Este o măsură legală, folosită de multe state pentru a elimina riscul de cancer asociat fumatului pasiv.

În realitate, o astfel de lege practic îi interzice unui adult (care tehnic poate face ce vrea cu corpul lui) să folosească un obiect care îi aparține (adică să îi expună pe ceilalți unui risc) într-un anumit loc public . Totul pentru a-i proteja pe ceilalți. Pentru că în intimitatea casei sale poate fuma până vomită gudron.  

Ei iată ce face Legea Vaccinării:  Interzice unui copil (controlat legal de un adult) să facă ce vrea cu corpul lui (adică să îi expună pe ceilalți unui risc) într-un anumit loc public. Totul pentru a-i proteja pe ceilalți. În intimitatea casei sale, copilul poate face tot ce vrea și își poate folosi corpul cum îi trece prin cap.

Toată lumea a înțeles paralela? Nu, tot e greu? Bine, mai luăm un exemplu.

Goe, băiatul lui mamițica nu e vaccinat. Din motive ce țin de meandrele concretului este infectat cu rubeolă. Pentru că nu se simte marinerul foarte rău, dar totuși sunt niște țațe grijulii mamițica, mam-mare și tanti Mița îl duc la medic. Unde se află și gravida în primul trimestru Ioana. Ioana stă și așteaptă să o primească dl doctor, dar între timp schimbă câteva vorbe cu dl Goe în costumul lui de marinel.

A doua zi, Goe merge la școală deși încă are infecție în ciuda sfaturilor medicului pentru că mamița știe mai bine decât medicul și Goe se plictisește acasă. Unul din prietenii lui Goe anunță cu mândrie că o să fie frate mai mare în doar 7 luni. Ce bucurie! Goe îi dă șapca lui de marinal drept cadou pentru viitorul frățior sau surioară.

După 7 luni, gravida Ioana naște un făt mort. Medicul o consolează și o lasă să țină corpul chinuit al unui copil ce ar fi fost perfect dacă Ioana nu petrecea câteva minute cu Goe.

La scurt timp, Goe află de la prietenul său că fratele ce trebuia să vină pe lume a venit, dar are complicații majore la inimă și cel mai probabil va fi nevoie de multiple operații. Goe e trist, dar nu face legătura între Sindromul Rubeolic Congenital și boala pe care el a învins-o fără emoții cu multe luni în urmă.

Dar dacă mamițica și mam-mare s-ar fi pus de acord să vaccineze odorul când era mic, aceste tragedii ar fi fost evitabile.

Sau, și mai bine, dacă Goe nu putea intra în școală fără să fie vaccinat, aceste tragedii nu ar fi existat.

E mai clar acum? S-a înțeles până acolo în spate în Bucovina profundă? Tot nu? Atunci recitiți până pricepeți.

Nu există dreptul cuiva de a pune în pericol viața sau sănătatea altor persoane pentru că așa i se năzare. Nu există! Și cât timp bolile prevenibile prin vaccinare au potențialul de a ucide sau produce complicații grave, vaccinarea este esențială pentru o societate și o populație sănătoasă.

Mai există un segment de populație, cei cărora li se par dubioase orice fel de ingerințe ale statului în decizii privind corpul unui om. Sigur, unii vor face comparații cu nazismul, comunismul sau cea ma apropiată formă de totalitarism pe care și-o amintesc. Și la fel de sigur acești oameni pierd esențialul din vedere:

Copiii nu sunt proprietatea părinților. Copiii sunt încredințați părinților pentru că toată lumea speră că aceștia le doresc binele. Copiii sunt însă persoane care au drepturi. Dreptul la viață și îngrijire. Dreptul la cea mai bună stare de sănătate posibilă. Dreptul la cea mai bună stare de sănătate posibilă nu poate fi atins fără vaccinare. Și cu siguranță nici un copil nu are nevoie de riscul de a fi expus unor boli care îi pot distruge viața. Dacă ați uitat complicațiile bolilor pentru care vaccinăm citiți aici . Atunci când părinții nu mai sunt capabili să ia decizia corectă pentru copiii lor, chiar dacă în continuare consideră că le vor binele, atunci trebuie să existe măsurile legale de a constrânge părintele să-și protejeze atât copilul propriu cât și pe cei din jur.

Obligație sau abuz ? – concluzii

Am început punând întrebarea ”obligație sau abuz”. Și știți deja că poziția mea este pentru vaccinare pentru că am făcut cea mai detaliată, documentată și complexă serie despre vaccinare din blogosfera românească. Și poate acum credeți că o să spun, ”nu, legea nu e un abuz și e bine că se cere vaccinarea obligatorie”.

O să spun altceva.

O să spun cu toată tăria de care sunt în stare că susținerea acestei legi este o obligație pentru toți. Pentru orice persoană rațională, care înțelege că viața este fragilă, că sănătatea este importantă și că nu ne mai putem juca cu cifrele pentru a ne amăgi că nu avem în fața ochilor o urgență de sănătate publică.

Și da, avem și un abuz. Este un abuz față de sănătatea copiiilor noștri să acceptăm să îi expunem la riscuri evitabile. Riscuri inevitabile sunt peste tot și în fiecare zi, dar riscuri evitabile sunt doar câteva printre care si cele 10 boli pentru care vaccinăm în programul național.

Dacă ceea ce vreți este să vă protejați copiii și să faceți pentru ei tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i ține sănătoși atunci trebuie să-i vaccinați.


Pentru a înțelege complexitatea subiectului recomand:

  1. Seria mea anterioară despre antivaccinare și mișcarea antivaccin locală
  2. Seria despre istoria vaccinării și anti-vaccinismului (partea 1 și partea a 2 – a)
  3. Cărți : Deadly Choices – Paul Offit, Paralyzed with Fear – Gareth Williams, Angel of Death – Gareth Williams,  Dirt and Disease: Polio before FDR – Anne Hardy, Polio Voices – An Oral History – Daniel Wilson și Julie Silver
Legea Vaccinării – obligație sau abuz?

Istoria mișcării antivaccin – 2 – Între greșeli și absurdități

Partea întâi din seria istoriei antivaccinismului

  • Una din problemele începuturilor vaccinării era sterilizarea utilitarelor
  • Ideea că o vaccinare ar fi suficientă pentru toata viața a apus din 1883
  • Antivaccinismul a fost îmbrățisat la începutul secolului XX de tot ce se numea medicină alternativă

Vaccinarea devenise o practică comună la finalul secolului al XIX-lea. Majoritatea populației globului accepta vaccinarea fără probleme încurajați de faptul că epidemiile de variolă, precum și gravitatea acestora scăzuseră dramatic.

În România, populația rurală obișnuită cu vraci și vindecători evita vaccinarea din motive absurde de genul: ”dacă se vaccinează iarna, frigul face rău” 1

În Anglia și Statele Unite ale Americii exista o parte a populației care se opunea vocal vaccinării, cu argumente variate. În Anglia, principala opoziție era mai degrabă politică decât științifică, publicul acceptând cu greutate impunerea vaccinării prin lege, iar conexiunile puternice cu SUA făcea distribuția ideilor relativ ușoară.

Astfel se ajunsese ca, în orașe precum Leicester și Gloucester, opozanții vaccinării să câștige destui adepți încât să pună întreaga populație în pericol. În Leicester, cu ajutorul medicului Killick Millard s-a evitat o tragedie, el instituind obligația de a notifica fiecare caz de variola, precum și carantina strictă în spitalele dedicate. Datorită strategiei instituite de el epidemia de variolă ce a afectat Leicester-ul la începutul secolului XX a avut doar 150 de cazuri și 20 de decese. Din păcate însă, o treime din cei bolnavi și din cei decedați erau copii, rata totală a mortalității fiind dublă comparativ cu orașe precum Sheffield, unde populația era vaccinată.

Prin comparație, în Gloucester, spitalul era murdar, prost administrat, cu prea puțini medici și foarte aglomerat. Reputația spitalului era cea a unui loc în care mergi să mori – ceea ce însemna că pacienții cu variolă au refuzat să fie duși acolo. Încercările de izolare și notificare au fost sortite eșecului.

Greșelile vaccinării

Mare parte din acuzațiile mișcării antivaccin aveau o bază în realitate, dar, de obicei, exagerau extrem de mult riscurile reale.

În primul rând, limfa folosită pentru producția de vaccinuri era obținută de la animale ținute în condiții improprii, cu puține controale asupra purității limfei produse. Chiar și în cazul în care producția era ”aprobată de stat” existau probleme: Institutul Jenner distribuia limfă gratuit, dar a fost numită doar a 12-a din punct de vedere calitativ în 1890.

Nu existau controale ale contaminării bacteriene, deși simpla microscopie ar fi arătat supa de bacterii din primele vaccinuri. Au existat chiar și cazuri de copii decedați din cauza erizipelului, infecție ce aparent, în acel cazuri, fusese cauzată de vaccin. Introducerea glicerinei ca și conservant în anii 1880 a arătat o scădere – dar nu eliminare – a contaminanților. De-abia mult mai târziu, când s-a adăugat fenolul (acid carbolic – un antiseptic) s-a putut spune că limfa este bacteriologic sterilă.

Normele medicinei nu auziseră în acea vreme de sterilizare, sau, dacă auziseră, se considera că nu este necesară pentru acul vaccinatorilor. De-abia în 1896 Comisia Regală a insistat că utilitarele trebuie fierte între vaccinări iar vaccinarea trebuie amânată dacă copilul are erizipel sau febră. Multe alte îmbolnăviri asociate cu vaccinarea erau reale, în general infecții bacteriene asociate cu actul vaccinării în sine. Desigur, promotorii nevaccinării făceau liste mult mai lungi cu bolile asociate vaccinului, dar dovezile pentru aceste asocieri nu au fost produse niciodată. În prezent, listele de boli pe care antivacciniștii le asociază cu vaccinarea tind să cuprindă întregul manual de diagnostic medical, dovezile fiind însa la fel de subțiri ca acum 150 de ani.

O altă problemă o reprezenta vaccinarea ”braț-la-braț” o invenție a lui Edward Jenner însuși. Tehnica folosită de el era simplă, și a testat-o folosind-o pe Hannah Excel și pe fiul său, Robert. În urma vaccinării făcute de Jenner au apărut pustulele specifice variolei taurine. Din aceste pustule Jenner a tras limfă și l-a injectat pe fiul său, Robert. Ca și metodă de vaccinare, tehnica era eficientă și de asemenea elimina problemele cu obținerea limfei de la animale.

Modelul a fost folosit în cadrul misiunilor umanitare întreprinse pentru a promova vaccinarea, dar ar fi trebuit să fie abandonată imediat ce s-au adunat dovezi concrete că este vinovată pentru împrăștierea unor boli umane precum sifilisul. Sifilisul era marele ucigaș în acele timpuri, mare parte a populației având o infecție latentă ce era transmisă cu ușurință.

Elucubrațiile antivaccin

Ne aflăm în epoca pamfletelor, în care oricine putea scrie orice și cu sufcientă hotărâre își putea vedea lucrarea publicată și distribuită peste tot în lume. Bolile și tratamentele erau deseori ținta unor astfel de opere. De la lucrări de bun simț despre pericolele fumatului, băuturii și drogurilor la contribuții de la diverși fanatici cu idei și titluri extraordinare, precum ”Despre pericolele înmormântării premature”.

Unul dintre fanatici era C. Godfrey Gumpel, un inginer, autor al câtorva lucrări despre holeră și ciumă în ciuda absenței oricărei pregătiri medicale. Gumpel a oferit celor ce se temeau de variolă soluția pe care o descoperise ca fiind funcțională în cazul celorlalte boli – sarea de masă. Gumpel era un mare fan al sării,  dar nu era în stare să ofere dovezi că ar funcționa. Pe de altă parte, Gumpel considera că epidemiile de variolă sunt corelate cu petele solare și aurorele boreale. Iar variola era cauzată de ”influențele meteorologice nefaste… prezenței sau absenței ozonului sau activității electrice în aerul pe care îl respirăm”. În concluzie, lucrarea acestuia din 1902 poate fi privită doar ca o curiozitate istorică și mai puțin ca sfat medical competent.

Contextul istoric

La începutul secolului XX medicina e pe cale să fie redefinită. Louis Pasteur introduce conceptul pasteurizării, explică baza științifică a vaccinării și clarifică fermentarea microbiană. În aceeași perioadă Robert Koch explica cauzele antrax-ului, tuberculozei și holerei. Părintele bacteriologiei românești, Victor Babeș,  a lucrat și el cu Pasteur și și-a construit apoi renumele în țară și în străinătate publicând prima lucrare științifică dedicată Bacteriologiei.

Lumea medicală era pe valul schimbului de paradigmă. Abandonând idei precum ”bolile sunt produse de miasme” sau ”bolile pot fi tratate prin diluții infinitezimale” (a se vedea absurditatea homeopatiei în această serie) medicii îmbrățișau noua teorie a microbilor cauzatori de boli. Multiple boli puteau fi acum explicate. Igiena devenea factorul diferențiator între sănătos și bolnav, dar, de asemenea, medicii știau că nu doar igiena ajută, ci eliminarea microbilor. Scena era deschisă pentru apariția antibioticelor.

Lora Little și ”Crimele mafiei variolei taurine”

Dar mișcarea antivaccin nu vedea asemenea lucruri. Aceștia se concentrau, ca și în prezent, pe poveștile tragice și greu verificabile ale unor tragedii. Sigur, așa cum am menționat, unele erau reale. Reală părea și povestea Lorei Little al cărei fiu, Kenneth Marion, a murit la trei luni după ce a fost vaccinat obligatoriu pentru a intra la școală. Familia Little trăia în New York, unde astfel de reguli sunt încă în acțiune (dar există posibilitatea de evitare a obligației).lora

Lora Little, devastată de pierderea copilului ei, a început o cruciadă personală împotriva vaccinării. Lora a fondat ”Eliberatorul”- un ”jurnal de sănătate și libertate” cu apariție lunară. Energia formidabilă a ”Eliberatorului” și faptul că era produs de o singură femeie a câștigat admirația grupurilor antivaccinare de pe întinsul Statelor Unite. Succesul  în aceste cercuri a venit însă cu prețul căsniciei ei cu Elijah Little.

Cartea ei, ”Crimele mafiei variolei taurine” cu subtitlul ”Câteva imagini aruncate pe zidul tăcerii oficiale” conținea 75 de pagini și multiple imagini despre pericolele vaccinării ce erau ”ascunse”  de ”vampiri ce se îngrașă din sângele copiiilor”. 300 de cazuri de reacții adverse la vaccin erau descrise în carte cuprinzând de la câteva rânduri la imagini destul de clare cu reacțiile acestora.

Propaganda pro-vaccinare descrisă în cartea Lorei Little oferă o imagine interesantă a modului în care se făcea vaccinarea la începutul secolului al  XX-lea,  într-un context medical și legislativ mult diferit.

Lora Little și-a transformat celebritatea adusă de ”Eliberatorul” și de cartea despre vaccinare într-o ideologie despre doctrina ”sănătății naturale”. Conform Lorei, toate bolile, incluzând cancerele și toate infecțiile erau probleme temporare ce puteau fi evitate cu o viață și o dietă sănătoasă. Toate bolile erau o metodă a corpului de a se vindeca singur. Până și variola, a cărei erupție cauza hemoragii, orbire și deces era doar o ”eliminare a toxinelor”. În ciuda faptului că variola ucidea 20-30% din răndul celor infectați, Lora găsea audiență gata să o asculte pe oriunde mergea. La ceva timp după ce a devenit celebritate internațională (antivacciniștii din Anglia au invitat-o într-un turneu) s-a stabilit în Portland de unde a continuat să își promoveze ideile despre sănătate prin clasa mijlocie a Americii.

Detaliile despre bolile fiului Lorei, Kenneth Marion ar putea însă să dezvinovățească vaccinarea. Copil bolnăvicios, de 7 ani, într-o vreme în care doar 40% din copiii Americii ajungeau la vârsta de 10 ani, Kenneth a avut multiple infecții de urechi și gât precum și o întâlnire cu rujeola (de care a trecut cu bine) și cu difteria (care l-a ucis). Rujeola s-a comportat conform opiniilor Lorei, o erupție în timp ce corpul se curăță de toxine. Dar difteria e o boală teribilă, ce l-a sufocat pe Kenneth și ar fi putut să îi zguduie mamei sale încrederea în ”sănătate naturală” dacă nu ar fi avut țapul ispășitor al vaccinării. Ironia face ca fiul Lorei să fi murit în anul în care antitoxina difterică a fost descoperită – 1896.

Cartea Lorei a fost republicată și reciclată până cel puțin în 1957,  însă ideile ei despre sănătate se pot auzi și astăzi în gura epigonilor moderni.

Impactul legislativ al erorilor vaccinării

Am menționat deja că două ideologii greșite asociate vaccinării – menținute pentru o perioadă lungă de timp ca și adevăruri absolute – au fost dărâmate în lumina datelor. Ideea că o vaccinare ar fi suficientă pentru toată viața și-a văzut sfârșitul în anul 1883,  după opoziția obstinată și aderența la teoria originală a lui Jenner.

O altă idee susținută de Jenner, vaccinarea braț-la-braț, folosită pentru foarte multe vaccinări, dar și asociată cu complicații și infecții colaterale a fost abandonată în Anglia, în 1898 și în majoritatea țărilor, în 1900.

Într-un discurs ținut în Camera Comunelor în 1880, P.A. Taylor a propus o metodă sistematică pentru a defini riscurile și beneficiile vaccinării într-o populație de 1000 de copii, jumătate vaccinați și jumătate nu. Deși aceasta ar fi fost o idee bună, Taylor a abandonat-o când a văzut studiul fraudulos al lui Joseph Keller, mentionat anterior. Reguli asemănătoare au fost introduse la mijlocul secolului XX pentru toate vaccinurile, însă vaccinul antivariolă nu a fost niciodată testat formal. Desigur, lipsa de testare nu a oprit vaccinul din a eradica variola în 1980.

O altă consecință a fost introducerea conceptului de ”obiecție de conștiință” la vaccinare. Acest termen a fost îmbrățișat imediat de multe alte cauze, cel mai evident exemplu fiind pacifiștii care au refuzat să participe la Primul Război Mondial.

Căderea în uitare?

Antivaccinismul era îmbrățișat de aproape orice idee ”alternativă” de medicină. Fondatorii chiropraxiei evitau vaccinarea pentru că sursa tuturor bolilor erau de fapt blocajele ”energetice”, variola era ”exact aceeași boală” ca și varicela, iar difteria putea fi tratată printr-o singură manipulare a unei vertebre.

În astfel de cercuri și datorită celor înclinați să asculte de diverși vindecători ideile antivaccin au rămas active.

Timp de aproape 50 de ani medicina s-a schimbat atât de drastic și a salvat atâtea milioane de vieți încât antivaccinismul a intrat într-un con de umbră.

Dar o idee atât de greșită nu poate dispărea definitiv. Și, după o perioadă de relativă tăcere, a reapărut.

De ce și în ce context, vom afla în episodul următor.

Surse pentru acest articol includ:

  1.  Constantin Bărbulescu, România Medicilor, Editura Humanitas, pag 37
  2. Williams G, Angel of Death: The Story of Smallpox. Palgrave Macmillan, 2011
Istoria mișcării antivaccin – 2 – Între greșeli și absurdități

Vaccinat – Dragoste, frică și vaccinuri

Împreună cu colegii mei de la podcastul Sceptici în România, aceeiași cu care am format Societatea Raționalistă Română am muncit de câteva luni sa aducem un documentar senzațional despre vaccinare în România

Este subtitrat de noi și avem licență pentru a-l pune online pentru întreaga Românie.

Dacă mi-ați citit articolele despre vaccinare sau dacă v-a plăcut incursiunea în istoria mișcării antivaccin  acest documentar este mai echilibrat și mai documentat decât aș putea eu să fiu.

Nu se teme să ridice întrebări legitime, e uneori dificil de înghițit, dar este sincer și onest.

Distribuiți-l oricărui părinte, viitor părinte, medic, persoană care are întrebări despre vaccinuri.

Nici o persoană onestă nu poate spune că acest documentar nu este echilibrat.

ATENȚIE: Clipul nu poate fi urmărit din afara țării, datorită termenilor licenței. Puteți încerca soluții de deblocare a conținutului dar vă trebuie un server de proxy din România (stiu că exista un soft numit Cyberghost ce are servere locale).

Vaccinat – Dragoste, frică și vaccinuri

Istoria mișcării antivaccin – 1 – De la revoluție medicală la proteste sociale

Îmi este aproape imposibil să nu discut despre vaccinuri când suntem în mijlocul unor momente importante din punct de vedere legislativ, dar și social.

Una dintre sursele mele importante în articolele anterioare despre vaccinare a anunțat că acoperirea vaccinală este în scădere. Au existat de-a lungul anului crize de livrare a vaccinurilor pediatrice, lucru care cu siguranță a afectat într-o anumită proporție acoperirea vaccinală pentru copiii foarte mici.

Dar prezentul și problemele lui, inclusiv legea vaccinării – despre care sper că va semăna cu propunerea mea – sunt probleme secundare.

Aș vrea să ne întoarcem privirea către cei care au cauzat lipsa de acoperire vaccinală, cei care vor fi vinovați de multe boli și multe zile sau săptămâni de suferință în anii ce vor urma, și… să încercăm să îi înțelegem.

De ce este mișcarea antivaccinare activă și relativ vizibilă în toate zonele globului? De ce anumite vaccinuri sunt acuzate de diverse afecțiuni? De ce se găsesc în istorie declarații ale medicilor care susțin idei asemănătoare cu cele din prezent?

Cum am putea afla aceste lucruri altfel decât mergând înapoi în timp și urmărind cu atenție evenimentele și acțiunile de atunci?

Îngerul Morții

Variola este o boală care a însoțit umanitatea de când am ridicat prima oară ochii către stele. Știm că oamenii mureau de variolă din cele mai vechi timpuri și, nici ”zeii” precum Ramses al V-lea nu erau feriți.

Indienii o venerau pe Shitala Mata, zeița variolei ce călărea un măgar (există și în prezent temple active) chinezii îl venerau pe Chu’an Hsing Hua Chieh (de obicei reprezentat călare pe un cal), iar în religia Yoruba, preoții ar fi putut să stârnească epidemii de variolă invocând-o pe zeița Sopona, atât de temută încât era și Cea-al-cărei-nume-nu-trebuie-rostit.

Shitala
Shitala Mata – zeita indiana a variolei, călare pe măgar

Variola cuprinsese lumea vestică, eliberase teritoriul Americii de populația indigenă (scăzând numărul acestora de la câteva milioane la câteva sute de mii) și apărea regulat în viața europenilor.

Sifilisul, holera și tuberculoza le răpeau tinerețea sau le omorau copiii.

Variola îi omora în proporții atât de mari încât unii nu își botezau copiii până nu supraviețuiau bolii. Și dacă supraviețuiau trebuiau să trăiască cu cicatrici permanente. Acesta era un preț mic pentru Îngerul Morții pentru că uneori le lua victimelor vederea, lăsându-i să trăiască în întuneric.

Sopona
Sopona, zeița africană a variolei
Supravietuitor al variolei
Urme ale variolei
Sursă: seacost missions/ Flickr

Lady Mary și variolarea

Lady Mary Pierrepoint era o prezență de invidiat. Deși îi lipsea educația formală scrisese o carte de poezii la 14 ani. Era de viță nobilă, frumoasă, talentată și curtată. Când s-a căsătorit cu  Edward Wortley Montagu, un politician, mai mult pentru a-i face în ciudă tatălui ei decât din dragoste, Lady Mary nu știa că variola îi va lovi familia cu maximă cruzime și indiferență pentru visele ei.

La 1 Iulie 1713 Îngerul Morții l-a răpus pe William, fratele lui Mary, după o luptă aprigă cu forma agresivă a variolei.  Mary, zguduită de realitatea de care fusese protejată până atunci, incapabilă să treacă peste acest obstacol prin șarm și prezență de spirit, se scufundă într-o depresie adusă de o viață conjugală… săracă și de greutățile impuse de viata de mamă.

9929-004-B5CDCBAD

În 1715 epidemia ce-l răpusese pe William cu doi ani în urmă ajunsese, în sfârșit, la Mary. Variola confluentă o atacă pe Mary provocându-i febră, umflături pe gât și în gură și salivație continuă extrem de dureroasă la înghițire. Până și oglinzile au fost scoase din cameră pentru a nu-și vedea fața umflată, pleoapele închise și lipite cu puroi.

Când și-a revenit, după zile întregi de delir, sângerare și transpirații, Mary s-a privit în oglindă. Din femeia frumoasă ce putea seduce orice bărbat, se transformase într-o femeie cu piele plină de cratere, fără sprâncene, fără expresie…

Mary își cunoscuse astfel dușmanul cel mai de temut. De acum se va arunca într-o luptă inegală,o luptă între o femeie și un monstru al terorii. În ciuda oricărei așteptări Mary avea să dea variolei câteva lovituri puternice, primele dintr-un lung război în urma căruia Îngerul Morții s-a declarat învins.

Soțul ei, Edward, fusese numit ambasador în Turcia. Aici, Lady Mary a descoperit limba, cultura și tradițiile Turciei care au fascinat-o și au inspirat-o. Dar cea mai șocantă descoperire urma să se numească variolare, o tehnică pe care bătrânele Turciei – cele cu un pic de pregătire – o foloseau pentru a preveni infecția cu variolă. Acestea culegeau crustele rămase în urma erupțiilor ușoare de variolă (atât de ușoare încât uneori era confundată cu rujeola) și, după ce faceau o zgârietură pe mână le introduceau în rana deschisă. După câteva zile urma febra și după febră erupții minore – ce treceau ușor.

Lady Mary a testat noua descoperire pe propriul fiu și a fost mulțumită de rezultatul final: acesta a trecut cu bine prin infecție.

Înapoi în Londra anului 1721: Lady Mary isi inoculează și fiica în prezența medicilor de la Academia Regală Medicală și îi lasă pe aceștia să îi studieze reacția. Dr James Keith, care pierduse deja 2 fii în fața variolei, a rugat ca și cel mai mic fiu al său să fie inoculat.

Și astfel, Lady Mary a stârnit o revoluție aducând un obicei păgân în saloanele Londrei. Conexiunile ei cu lumea bună și acceptarea acestui obicei de către medici a făcut variolarea să fie ”la modă”.

Dar orice revoluție vine cu un preț și acest preț era entuziasmul nețărmurit al pionierilor. Și entuziasmul, în medicină, predispune la greșeli. Greșeala era lipsa unor reguli de carantină pentru cei care nu avuseseră încă variolă. Dacă un angajat, o bucătăreasă sau nu valet ce îl servea pe cel ce tocmai fusese inoculat nu făcuse variola până atunci, infecția era la fel de puternică și putea ucide la fel de repede. Și câteva cazuri apăruseră deja, amenințând să îngroape variolarea pentru totdeauna.

Dezbaterea a fost încinsă și apoi aprinsă de-a dreptul când Dumnezeu însuși a luat parte. Încurajat de colegii din Boston – unde era o epidemie de variolă și se încercase variolarea cu efecte… negative – Edmund Massey, rectorul bisericii Colne Engayne din Essex a fost printre primii care s-au declarat anti-variolare cu o predică numită ”Periculoasa și păcătoasa practică a inoculării”.  Edmund Massey a declarat boala fie test al credinței, fie pedeapsă pentru păcate, astfel încât orice interpunere în planul divin era pedepsită.

Intens exploatată de către partizani, predica a fost multiplicată în pamflete, citată în ziare și în general folosită pentru a pune variolarea pe același piedestal cu sinuciderea și duelarea numind-o ”lașă, ateistă și imorală.”

Cu timpul însă, variolarea avea să câștige teren având sprijinul majorității medicilor ce simțiseră potențialul unui profit și au înconjurat procedura simplă, efectuată de bătrâne cu mâini tremurânde în Turcia, cu fast și ceremonii ce includeau clisme, sângerări și vomitături.

Până aproape de finalul secolului, variolarea devenise o practică medicală banală, aprobată chiar și de bunul Dumnezeu. De-a lungul acestor ani variolarea  a întâlnit un tănăr căruia i-a lăsat amintiri urâte. Cum fiecare reacționează diferit la boală, febra, erupțiile și puroiul întâlnite în acele zile l-au urmărit pe băiat mare parte a vieții lui și i-au cauzat, probabil, atacuri de panică.

Numele acelui copil era Edward Jenner.

Vaccinarea și primii anti-vacciniști 

Lăptăresele din Gloucestershire afirmau de decenii bune că variola poate fi prevenită, cel putin în cazul lor, pentru că fuseseră deja infectate cu variolă taurină. De alfel, chiar un medic  raportase acest lucru într-o lucrare numită ”Variola vacilor și abilitatea acesteia de a proteja împotriva variolei”. Nu a insistat cu cercetările însă, fiind el însuși un variolator ce câștiga un ban cinstit în urma practicii.

Edward Jenner, un medic din Gloucester, auzise și el de câteva ori, de-a lungul carierei, această idee. Asemeni însă multor colegi nu i-a dat mare atenție, dar într-o zi, împins de curiozitate, a găsit un caz de infecție cu variolă bovină și a demarat un experiment.

În 14 Mai 1796, un eveniment istoric s-a întâmplat în casa din Berkeley a lui Edward Jenner. Sarah Nelmes, fiica unui latifundiar local, face variolă taurină după ce o mulge pe văcuța Blossom (Floare). Din ulcerele generate de aceată infecție Jenner a colectat puroi și l-a injectat într-o zgârietură făcută pe mâna lui James Phipps, băiatul de 8 ani al grădinarului.  După ce infecția cu variolă taurină a trecut, la 1 Iulie 1796, Jenner i-a făcut variolarea standard. A aștepat apoi 18 zile pentru o reacție, pentru reacția standard a variolării. James Phipps însă era imun. 

The hand of Sarah Nelmes infected with the cowpox. Credit: Wellcome Library, London. Wellcome Images images@wellcome.ac.uk http://wellcomeimages.org The hand of Sarah Nelmes infected with the cowpox. An inquiry into the causes and effects of the variolae vaccinae. Jenner, Edward Published: 1798 Copyrighted work available under Creative Commons Attribution only licence CC BY 4.0 http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/
The hand of Sarah Nelmes infected with the cowpox.
Credit: Wellcome Library, London. Wellcome Images
images@wellcome.ac.uk
http://wellcomeimages.org
The hand of Sarah Nelmes infected with the cowpox.
An inquiry into the causes and effects of the variolae vaccinae.
Jenner, Edward
Published: 1798
Copyrighted work available under Creative Commons Attribution only licence CC BY 4.0 http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/

Edward Jenner a fost încântat și a încercat să publice imediat descoperirea. I s-a cerut să repete experimentul pe încă 20-30 de persoane, lucru care, deși perfect rezonabil din punct de vedere științific, i s-a părut lui Jenner o metodă de a-l amâna astfel încât alții să aibă timp să îi fure invenția. Totuși a repetat experimentul pe încă 12 persoane și apoi a publicat o broșură de 75 de pagini (tipărită privat, nu în cadrul unui jurnal științific). Broșura este importantă  din punct de vedere științific, dar suferă de multiple erori de procedură și de o serie de presupuneri greșite. Aceste erori urmau să-l hăituiască pe Jenner de-a lungul vieții în susținerea vaccinării. Una din principalele probleme: ideea că vaccinarea va proteja subiectul pentru tot restul vieții.

Desigur, lumea medicală a explodat cu critici, dar și cu interes. William Woodville a fost primul critic care a testat rapid noua teorie cu 310 cazuri după 6 luni și 2500 după un an . În urma rezultatelor reușite, Woodville a devenit un susținător al vaccinării și datorită lui practica a fost promovată și în alte țări.

Primul anti-vaccinist ”oficial” a fost Jan Ingenhousz, un variolator care se temea probabil că i se va lua ”pâinea de la gură”. A găsit rapid un fermier care avusese variola taurină și apoi reacționase atât de puternic la variolare încât și-a omorât tatăl în urma infecției. Jenner și Ingenhousz au corespondat încercând să clarifice situația, dar problema a fost rezolvată prin decesul lui Jan Ingenhousz, în 1799.

O altă luptă a lui Jenner a fost cu George Pearson, care, deși convins de utilitatea vaccinării, a încercat să își aroge credite complete, excluzându-l pe Jenner.

De asemenea, Benjamin Moseley, ”Dr R. Squirrel” și William Rowley au început să inventeze diverse probleme asociate cu variola taurină despre care spuneau că ar cauza scrofula (o inflamație cauzată de fapt de tuberculoză). Moseley a schimbat numele folosit de Jenner pentru variola taurină, variola vaccinae în ”lues bovilla” adică sifilisul vacii, asociere care încerca să profite de teama inspirată de sifilis. William Rowley ilustrează problema cu ”cazuri” povestind cum un băiat din Peckham a început să alerge în patru labe după vaccinare, mugind ca o vacă. Se mai fac referiri la: un tânăr căruia îi crescuseră coarne și la o fată care făcuse ceva diagnosticat drept ”râie bovină”. Surprinzător, oamenii chiar credeau asemenea absurdități, în asemenea măsură încât sătenii din Hadleigh au aruncat cu pietre și i-au fugărit pe cei care vroiau să îi vaccineze. Ironizarea acestei atitudini a fost cuprinsă în imaginea celebră a caricaturistului Gilray avându-l în prim plan pe George Pearson vaccinând cu ajutorul lui Woodville, băiatul cu galeata, în timp ce în jurul lor oamenii se transformă în vaci în diverse feluri.

cowboy

caricatura În câțiva ani vaccinarea se împrăștiase deja în toată lumea. Până în 1805, ajunsese chiar și în China, Filipine și America de Sud. Proaspăt alesul președinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson a fost încântat de descoperire și și-a vaccinat familia și sclavii distribuind limfa necesară și informațiile prețioase printre vecini, inclusiv printre câțiva reprezentanți ai națiunii amerindiene. Cu sprijinul său, vaccinarea a cuprins New England și statele sudice, excepție făcând Societatea Anti-Vaccinare din Boston, fondată în 1798.

Desigur Jenner și-a vaccinat  familia, dar nu i-a putut proteja de tuberculoză. Când Jenner a angajat un profesor privat pentru fiul său, un tânăr pe nume John Worgan, acesta a adus fatala boală cu el. Tuberculoza l-a omorât pe Worgan în 1808 și l-a infectat pe fiul lui Jenner, ce avea să se stingă doi ani mai târziu.  Fără îndoiala că aceste tragedii familiale nu contează pentru mișcarea antivaccin – care nici în trecut și nici în prezent nu pare deranjată de a spune falsități enorme pentru a promova o idee greșită. Mistificarea istoriei este acum facilă pentru că puțini sunt cei care se deranjează să cerceteze biografiile celor pe care îi calomniază, deși acestea sunt foarte usor disponibile.

Minciuni istorice ale mișcării anti-vaccin.
Minciuni istorice ale mișcării anti-vaccin. Sursă : Felicia Popescu aka piersicuta
Mai multe minciuni de la antivaccinisti.  Sursa: bbmic/Ditta Depner
Mai multe minciuni de la antivaccinisti.
Sursa: bbmic/Ditta Depner

”Viața lui Edward Jenner”, scrisă de John Baron, bun prieten al acestuia, este disponibilă pentru lectură, aici. Puteți afla astfel cum NU a descoperit Jenner vaccinul anti-rubeolic și cum băiatul său a fost perfect sănătos până la întâlnirea cu tuberculoza.

Obligativitatea și protestele

În majoritatea țărilor unde au ajuns vaccinatorii  populația acceptă vaccinarea fără mari probleme. În unele țări, pentru intrarea în școală se cerea dovadă a vaccinării și singurele proteste se rezolvau pașnic. Din păcate însă, în Anglia și Țara Galilor politicienii au fost mai duri în abordare. O serie de Acte ale Vaccinării apărute între 1840 și 1871  și stârnite ca și reacție irațională la epidemiile de variolă din 1837-1839 au produs reacții ”adverse” în conștiința publică britanică, în special pentru că cerea părinților să meargă la un vaccinator la maxim 3 luni după naștere. Cei care refuzau urmau să fie amendați cu 20 de șilingi, bani ce ar fi folosiți pentru ajutorarea săracilor.

În 1858, 1867 și 1871 alte acte legislative au strâns lațul în jurul libertății individuale, legea permițând vaccinatorilor să culeagă limfă de la orice copil vaccinat (cu o altă amedă de 20 de șilingi pentru cei ce refuzau), precum și o serie de ”Gardieni” al căror rol era căutarea și acuzarea celor care nu vaccinaseră. Datorită acestor legi draconice și aplicării lor foarte stricte, inclusiv amendării consecutive și închiderii celor care refuzau să-și vaccineze copiii,  vaccinarea ajunge o idee care divizează societatea, mulți părinți refuzând să declare nașterea copiiilor pentru a nu-i vaccina.

Organizații ale părinților ce nu vroiau să-și vaccineze copiii stârneau demonstrații publice cu oratori talentați, promovau cazuri de copii răniți de vaccinuri (cât de reale erau, rămâne un mister). În unele cazuri făceau chiar studii statistice în care demonstrau că oameni care fuseseră vaccinați muriseră ulterior din cauza variolei. Jenner și susținătorii săi refuzau astfel de idei – mai mult din încăpătânare decât pe baza unor dovezi – neacceptând că efectul vaccinării dispărea în timp.

La fel ca și azi anti-vacciniștii nu se dădeau în lături din a frauda date atunci când doreau să susțină o idee. Un caz celebru de fraudă este ”studiul” medicului Leander Joseph Keller,  ce a urmărit datele a 2600 de cazuri de variolă (și 470 de decese) și a comparat datele cu o populație de aproximativ 50.000 de persoane. El a raportat că cei vaccinați aveau mortalitate mai mare decât cei nevaccinați. Când datele au fost re-examinate de catre Dr Korosi, acesta a descoperit că, de fapt, Keller își inventase datele și decesele de variolă erau mult mai puțin frecvente printre cei vaccinați. Acest fapt nu a oprit însă mișcarea anti-vaccinare să citeze datele falsificate ale lui Keller chiar și la sute de ani după ce au fost demonstrate false.

Nici susținătorii vaccinării nu învățau din aceste greșeli, susținând în continuare că nu este nevoie de rapel și refuzând să accepte dovezile care arătau că cei vaccinați mureau uneori în urma unei epidemii de variolă, efectul protectiv dispărând.

Până în 1870, majoritatea țărilor vedeau încă epidemii de variolă (spre bucuria anti-vacciniștiilor ce încercau să arate că vaccinarea nu funcționează), însă epidemiile nu mai aveau puterea criminală de dinaintea vaccinării.

Organizatiile antivaccin își atacau oponenții și reputația acestora dar reușeau, într-o oarecare masură, să scape ne-examinați. Huber Boens spunea că ”întreaga construcție a vaccinării este bazată pe niște aserțiuni făcute fără creier”, dar el promova tratarea variolei folosind lipitori în zona anală precum și producerea unor diaree fulminante (probabil reaplicând apoi lipitorile în caz că fuseseră deranjate de diaree).  De asemenea, recomanda propria ”soluție” pentru variolă, o combinație de suc de lămâie și acid sulfuric. Cauzele variolei conform lui Boens erau ”conflictele morale” precum frica sau mânia și în nici un caz o boală minoră precum variola nu merita riscurile vaccinării. Dacă partea cu conflicte vi se pare cunoscută… citiți mai multe despre Noua Medicină Germană. Brusc nu mai e așa de nouă.

Nume celebre convinse de lobby-ul antivaccin îi includ pe scriitorul George Bernard Shaw, pe naturalistul Alfred Russel Wallace precum și pe o serie nouă de predicatori ce spuneau, din nou, că variolarea, vaccinarea și anestezia sunt instrumentele pierzaniei.

Celebre au rămas în istorie opoziția din orașele Leicester, Manchester precum și chiar în orașul lui Jenner, Gloucester. Refuzul unui orășean de a-și lăsa copilul vaccinat era primită cu urale de către public și la întoarcerea de la închisoare era tratat ca un erou. În multe cazuri poliția refuza să aplice legea împotriva populației limitând eficacitatea legilor.  În Leicester, în 1885, 4000 de părinți așteptau să fie condamnați pentru non-complianță și doar 3% dintre copii erau vaccinați.

Cum a fost evitat dezastrul și cum a continuat mișcarea antivaccin să promoveze idei fără bază științifică? Care este literatura ”clasică” într-un domeniu ale cărui ecouri mai răsună și astăzi?

Vom afla totul în episodul următor.

Dacă nu ați făcut-o deja, citiți seria de articole despre vaccinuri publicată anterior. 

Surse: dacă nu este oferită o legătură specifică în cadrul articolului, sursele pentru majoritatea afirmațiilor legate de istoria vaccinării sau mișcarea anti-vaccin este cartea aceasta pe care o recomand tuturor indiferent de ce parte a discuției despre vaccinuri vă aflați.

Istoria mișcării antivaccin – 1 – De la revoluție medicală la proteste sociale